Ce se întâmplă când președintele e defazat

• Tweet

La bilanțul Direcției Naționale Anticorupție, am asistat la un spectacol straniu. Oferit de președintele României. De domnul Klaus Iohannis. În direct și sub ochii întregii prese. Vorbind despre alții, cel mai puternic om din statul român a vorbit despre sine. Cu certitudine, fără să fi vrut. Asta s-a întâmplat pur și simplu pentru că a avut un discurs scris, pregătit cu o zi înainte și prin ignorarea evenimentelor petrecute între timp. Președintele României a fost defazat.

Am certitudinea că un consilier al președintelui Klaus Iohannis i-a scris dicursul pe care domnia sa l-a citit, cu dicția caracteristică, la bilanțul DNA. După ce doamna Laura Codruța Kovesi a avut bunăvoința să îi dea cuvântul. Acest discurs cuprinde pasaje care ar fi trebuit în mod normal să lipsesca. Și care în mod sigur ar fi lipsit dacă domnul Klaus Iohannis ar fi vorbit liber. Sunt cel puțin două. Și extrem de relevante. Firește, fiind vorba despre bilanțul DNA, președintele României trebuia să se refere la lupta împotriva corupției. Și să solicite chiar intensificare acestui proces. Dar având în vedere faptul că, începând de miercuri după-amiază, el se află în epicentrul unui uriaș scandal, sunt cel puțin două pasaje care mai bine ar fi lipsit.

Primul vizează insistența cu care președintele României s-a referit la necesitatea ca cei care au încălcat legea, în condițiile în care respectiva încălcare a legii este constatată definitiv de către o instanță judecătorească, nu ar mai trebui sub nicio formă nici să beneficieze de avantajele materiale create prin încălcarea legii și nici să mai ocupe funcții administrative în statul român. Este riguros exact. Chiar așa trebuie să se întâmple. Numai că o instanță judecătorească a stabilit definitiv, în urmă cu doi ani, că domnul Klaus Iohannis a beneficiat, în baza unui document fals, de o casă care nu i se cuvenea. Și pentru care, ani de zile, a încasat chirii uriașe pe care unii le estimează la peste 600.000 de euro, iar alții la 350.000 de euro. Mai mult chiar, în sentința definitivă, scrie negru pe alb că familia Iohannis nu se poate bucura de privilegiul bunei-credințe.

Cu alte cuvinte, instanța a apreciat că beneficiarii unui document fals, respectiv familia Iohannis, știau că este vorba de un document fals. Iar miercuri după-amiază, după ce Klaus Iohannis, în calitate de președinte al Românie, a obținut ceea ce obțin foarte puțini cetățeni, respectiv o cale extraordinară de atac, o altă instanță a stabilit, definitiv și irevocabil, același lucru. Prin urmare, domnul Klaus Iohannis a beneficiat de chirii uriașe de pe urma unui imobil obținut în baza unor acte false și cu reacredință. Dacă, în prezent, există sau nu o acțiune penală împotriva sa, ținută la sertar la DNA, este, pentru moment, mai puțin important. În concluzie, el a vorbit fără să vrea, pentru că a citit o cuvântare scrisă dinainte, nu despre alții, ci despre sine. Și asta, înainte de a lua măsurile necesare pentru a înapoia beneficiile ilegal obținute și de a demisiona din funcția publică pe care o deține.

În al doilea rând, președintele Klaus Iohannis, la bilanțul DNA, a salutat cu toată căldura spiritul civic dovedit de românii care protestează împotriva corupției și solicita pedepsirea acesteia. Teoretic, așa stau lucrurile. Banuiesc ca cine i-a scris discursul s-a gândit la demonstrația maraton organizată de partidele politice din opoziție și de el însuși, se aude și cu sprijinul serviciilor și al multinaționalelor, în față clădirii Guvernului. Cine a scris acest discurs însă nu s-a gândit o secundă că există și alți români care ar putea să își imagineze că șeful statului se referă la o altă demonstrație. Și ea maraton. Desfășurată în fața Palatului Cotroceni. Și în cursul căreia cetățenii susțin că președintele este corupt. Și, în orice caz, autorul anonim al discursului scris nu avea cum să anticipeze că președintele va fi huiduit pentru corupție și că i se va cere demisia chiar la intrarea în sediul DNA. Iată, așadar, cum se confirmă o vorbă din bătrâni: gura păcătosului adevăr grăiește.

Sorin Rosca Stanescu