Ce lipsește de pe agenda CSAT
Postat la: 21.03.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Astăzi, în zi de marți, are loc o nouă ședință CSAT. Adică a Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Unii dintre cei mai importanți demnitari ai statului român se întrunesc pentru a lua decizii care, în principiu, ar trebui să fie vitale pentru viitorul stabil, prosper și sigur al acestui stat. În mod surprinzător însă, din nou, lipsesc de pe agenda CSAT teme majore și extrem de stringente. Oare de ce?
În cursul dimineții de marți, am observat cum presa a dezbătut în fel și chip faptul că, din agenda ședinței CSAT, lipsește faimoasa, scandaloasa, exploziva temă a protocoalelor secrete, care reprezintă o creație a respectivei instituții. Aceste protocoale secrete, în special între componentele binomului, SRI și DNA, au apărut pentru prima dată, sub umbrela CSAT, încă din anul 2004. Apoi, au proliferat. Protocoalele secrete sunt un semn, de fapt chiar o dovadă, că, treptat, CSAT, în special sub mandatul lui Traian Băsescu, dar nu numai, s-a erijat într-o instituție paralegiuitoare. Conform Constituției, doar Parlamentul este abilitat să facă norme juridice. El deleagă, în anumite circumstanțe, acest drept de a legifera Guvernului.
Nicio altă instituție a statului nu poate, prin urmare, crea legi decât prin încălcarea flagrantă a Constituției. Și, totuși, acestor protocoale li s-a dat și un caracter de norme obligatorii pentru semnatarii acestora. În acest fel s-a ajuns în situația extrem de gravă în care Serviciul Român de Informații a efectuat, în diverse moduri, acte de urmărire penală, substituindu-se practic procurorilor. Încălcându-se astfel nu doar mai multe legi privind organizarea respectivelor instituții, ci și principiul separării puterilor în stat.
Având în vedere asemenea circumstanțe, este cel puțin surprinzător că tema lipsește de pe ordinea de zi a CSAT. Cu atât mai mult cu cât Asociația Magistraților din România i-a solicitat în scris președintelui Klaus Iohannis desecretizarea acestor documente, precum și multiple explicații privind impactul pe care protocoalele l-au avut asupra independenței puterii judecătorești. Domnul Eduard Hellvig însuși, în calitatea sa de director SRI și care transpiră, în mod vizibil, pentru a readuce instituția în parametri normali și constituționali, a anunțat că va cere în CSAT, în mod oficial, aprobarea pentru retragerea ofițerilor săi detașați la ANAF, o instituție care este parte a Executivului. Ceea ce înseamnă nici mai mult, nici mai puțin că detașarea lor a fost decisă tot de la nivelul CSAT.
De ce tace domnul Iohannis asupra unor asemenea subiecte? De ce nu acționează într-un mod transparent pentru a readuce lucrurile în parametri constituționali? Nu îi cere nimeni să declanșeze o vânătoare de vrăjitoare. Dar totuși, undeva trebuie trasă o linie roșie și făcut în așa fel încât, în viitor, să nu mai existe asemenea derapaje. Dar de pe ordinea de zi lipsesc și alte teme extrem de importante care, de această dată, nu mai vizează situația internă. Cea mai importantă dintre acestea este cum își va negocia România viitorul în interiorul Uniunii Europene. Va fi însă tema viitoarei mele analize.
Sorin Rosca Stanescu
ULTIMA ORA
-
Ce este "Regula celor 90 de secunde"? Un neurocercetător descoperă o tehnică inovatoare care ne poate schimba viața
Te-ai gândit vreodată cum ai putea să îți gestionezi emoțiile rapid? Încearcă „Regula celor 90 de secunde" și descoperă tehnica inovatoare creată de un specialist în neuroștiințe, care îți oferă instrumentele necesare pentru a controla furia, frica și anxietatea, ajutându-te să îți regăsești calmul într-un timp scurt.
-
Serurile criminale: FDA impune avertismente privind leziunile nervoase pentru 2 vaccinuri RSV
Food and Drug Administration (FDA) din SUA a dispus ca doi producători de vaccinuri împotriva virusului sincițial respirator (VSR) să includă pe etichetele produselor un avertisment privind un efect secundar potențial paralizant legat de afectarea nervilor.
-
De ce este așteptat Elon Musk în fotbalul mare de Gigi Becali, patronul FCSB-ului
A ieșit la iveală faptul că Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, dorește să preia clubul Liverpool în schimbul a 4 miliarde de dolari, iar Gigi Becali a reacționat cu privire la această veste. În viziunea latifundiarului care dictează mersul lucrurilor la FCSB, venirea lui Musk în fotbal ar reprezenta un avantaj chiar și pentru roș-albaștri.
-
Explozie de căutări pe Google: Oamenii vor să știe cum să își șteargă conturile de Facebook și Instagram după anunțul Meta
Anunțul Meta de a renunța la verificarea informațiilor și de a relaxa moderarea conținutului a declanșat o explozie de căutări pe Google despre ștergerea conturilor de Facebook, Instagram și Threads.
-
Vin banii de la G7 pentru Ucraina! Ursula von der Leyen a anunțat prima tranșă din împrumut
Ucraina a primit prima tranșă de 3 miliarde de euro din partea Uniunii Europene a unui împrumut convenit de membrii Grupului celor Șapte, au declarat vineri Kievul și Bruxellesul.
-
"Schema 1800" - noua înșelătorie pe WhatsApp. Plângerile la poliţie curg continuu
O nouă schemă de fraudă online face victime, în aceste zile. Escrocii sparg conturile de whatsapp, după care le cer bani cunoscuţilor din agenda victimei. Suma cerută este aceeaşi -1.800 de lei. De aceea, acest tip de înşelăciune a primit şi numele de Schema 1800.
-
Granițele deschise sfidează naționalismul în ascensiune în Europa (The Guardian)
Reintroducerea controlului pașapoartelor în spațiul Schengen ne trasează în minți noi linii politice - iar lucrul acesta în sine e periculos, se arată într-un articol publicat în The Guardian, conform Rador Radio România.
-
Marea Britanie impune noi reguli de călătorie. De când se aplică și ce condiții trebuie să îndeplinească turiștii
Marea Britanie impune o autorizație electronică de călătorie (ETA) pentru cetățenii din 48 de țări, inclusiv SUA, Canada și Australia. Din luna aprilie, această autorizație plătită va fi obligatorie și pentru europeni. ETA este menită să consolideze securitatea la frontieră și face parte dintre eforturile Londrei de a-şi digitaliza sistemul de gestionare a frontierelor.
-
Dezvăluirea unui director de bancă: "Românii dau statului 70% din tot ceea ce câștigă"
Statul român continuă să apese greu pe umerii cetățenilor: pe lângă cele mai mari impozite pe salarii din Europa, românii sunt obligați să suporte și alte taxe și contribuții. Cu toate acestea, finanțele publice sunt într-o situație critică, iar România rămâne, de ani de zile, campioana deficitului bugetar în Uniunea Europeană.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
- 2.Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
- 3.Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
- 4.Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
- 5.Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
- 6.Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
- 7.Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
- 8.Mai putem conta doar pe miracole
- 9.Și-au băgat și americanii coada în ‘89
- 10.Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu