Ce fac? Mă mut în cort? Sau în Piața Universității?
Postat la: 20.09.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Ieri s-a mai întâmplat în România o nevăzută. Au fost inițiate, la mică distanță una de alta, două manifestații de protest. Ambele îndreptate împotriva Guvernului. Și, în general, împotriva clasei politice. Cea din Piața Universității a fost inițiată de o organizație civică numită „Starea de veghe". Cea din Piața Victoriei, de un partid politic unionist. La ambele au participat oameni veniți din întreaga țară. De ce nu au fuzionat?
În Piața Universității, la apelul lansat de „Starea de veghe", s-au strâns mai mulți participanți. Oricum, în mod evident, peste cifra permisă de guvernanți în perioada stării de alertă. Aceștia și-au exprimat nemulțumirea față de modul în care Guvernul Ludovic Orban gestioneză pandemia și acționează pentru prevenirea ei în școli și pentru un învățământ eficient. În același timp, s-au manifestat critic la adresa întregii clase politice.
Dincolo, în Piața Victoriei, s-a anunțat un protest maraton. Probabil că, din acest motiv, manifestanții și-au procurat din timp corturi de culori diferite, dar aproximativ aceleași modele, pe care le-au instalat în fața Guvernulului. Arătând și spunând că nu mai au de gând să plece de acolo. Și ei contestă în principiu aceleași lucruri. Dar solicită o serie de măsuri pe care în mod clar Guvernul Orban nu este dispus să le ia, precum și alte măsuri pe care nu le poate îndeplini, chiar dacă ar dori acest lucru. Plaja este extrem de largă. Ea se referă între altele la învățământ, la lupta împotriva corupției, la drepturile omului și la asistența sanitară. Cum spuneam, în spatele acestui protest maraton, dar la vedere și în mod transparent, se află Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), respectiv un partid politic. Acest partid are un președinte, în persoana lui George Simion, bănuit de unii, mai puțin de către mine, că ar fi o săgeată SIE. Partidul, a cărui platformă program am avut curiozitatea să o studiez, are la bază patru piloni fundamentali. Familie, patrie, credință și libertate. Până în prezent, acest partid s-a manifestat mai pregnant în raport cu Republica Moldova, unde George Simion are interdicție de a mai călători. În trecut, acesta a colaborat, tot legat de Republica Moldova, și cu Traian Băsescu. Platforma program AUR este seducătoare. Și coerentă. Și redactată într-un stil extrem de original. Semn că a ieșit din retorta unui laborator inteligent. Ceea ce mai trebuie reținut e că partidul anunță o luptă pe viață și pe moarte cu orice formă de neo-marxism. Ceea ce poate însemna că este exact opusul partidului rezerviștilor și activilor din statul subteran, numit USR.
Mă obsedează însă o întrebare la care poate vom reuși să aflăm un răspuns în zilele următoare. De ce au existat două manifestații diferite în aceeași zi, declanșate în același interval orar, la mică distanță una de alta, care au ca punct de plecare cam aceleași cauze, care au reușit să strângă oameni din întreaga țară și care totuși nu au fuzionat? Oare singura explicație să fie că majoritatea celor din Piața Universității exprimă un tip de radicalism, care neagă cu vehemență orice rezultat pozitiv în activitatea partidelor politice, care se pronunță ferm împotriva vaccinurilor, împotriva măștilor și care consideră că pandemia nu este decât un scenariu pus la cale de corporațiile farmaceutice, în timp ce ceilalți, cei din Piața Victoriei, intenționează să se afirme ca partid politic, susținând că problemele României nu pot fi rezolvate doar de societatea civilă? Vom vedea.
Sorin Rosca Stanescu
-
Veșnicul trădător ViVi Ponta
Saptamana mare și luminata ne readuce aminte și de tradarea lui Isus Hristos de catre Iuda Iscarioteanul pentru 30 ...
-
Deci, pe cine executăm pe stadioane?
E mare indignare in țara ca a murit inca un narcoman notoriu, Rareș Ion, 20 de ani. S-a mers pana acolo incat un candida ...
-
Aceste vorbe din 1935 sînt ale lui Petre Tuțea, pe cînd avea 33 de ani
Statul roman actual nu apara bogatiile tarii si nu garanteaza munca natiunii. Nu, pentru ca nu e statul national al Roma ...
-
Rușii vor ajunge la gurile Dunării din cauza lui Iohannis și a lui Dragnea
A ieșit pe tv generalul Gheorghița Vlad, șeful Statului Major al Apararii, sa bage groaza in romanime de Paști, ca ajung ...
-
S-o lămurim: de fapt e vorba despre Nicușor Dan!
Antonescu a fost olimpic la istorie, ca a avut noroc de tata responsabil care a stat cu ochiul pe el, si cam atit. A ter ...
-
Umbra lui Trump pe malurile Prutului
SUA pare sa fi taiat Republica Moldova de pe lista prietenilor. Administrația Trump a impus Republicii Moldova taxe vama ...
-
Nu misoginism, dar ce feminism?!...
Traim intr-o lume in care femeile au fost convinse ca a fi „libere" inseamna sa se expuna, sa concureze cu barbați ...
-
Peşchir e la beci, în timp ce Ciolacu...
M-am abtinut in ultimele 2-3 luni sa comentez orice ar fi legat cumva de povestea Georgescu din simplul fapt ca spiritel ...
-
La muncă, lipitori din justiție, nu la întins mâna!
Aratați-mi și mie un magistrat care sa presteze din vocație activitatea de procuror sau judecator, așa cum i se poate in ...
-
Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (III)
Directorul SPP, generalul Lucian Pahonțu, alintat Nea Lucica, a realizat prin Elena Valerica Lasconi un caz școala de d ...
-
Scrisoare imaginară a dlor Ciolacu & Bolojan către Donald Trump
M-am incumetat, in mediocritatea mea, sa-mi imaginez, iata, o scrisoare a celebrului cuplu Bolojan-Ciolacu, cel care sta ...
-
George Simion e o anomalie de haiduc manelizat
George Simion este, poate fara sa vrea, cel mai bun aliat al dușmanilor sai politici. O anomalie a politicii romanești, ...
-
Șefi de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (II)
Un rol aparte in cadrul loviturii de stat din 6 decembrie 2024 l-a avut directorul SPP (Serviciul de Protecție și Paza), ...
-
Interferență străină în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din România
Ieri, 9 aprilie 2025, in Romania a avut loc un eveniment deosebit de grav: in plina zi, fara pic de fereala, a avut loc ...
-
Campania electorală, cel mai bun diagnostic pentru situația de criză internă a RO!
Romania a fost derapata din punct de vedere democratic. Azi mai aparem in statistici ca un regim hibrid, dar nici nu put ...
-
Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (I)
A venit vremea sa-i devoalam și pe șefii serviciilor secrete romanești care au fost implicați, la comanda sau la cererea ...
-
Ce țară, ce oameni, ce cultură
Vice Camera Raluca Turcan nascuta Tataran in Botoșan dat ultimat Mihail Neamțu. Ca pana miercuri AUR are termen schimbat ...
-
Problemele insurmontabile ale principalilor 4 prezidențiabili, cât de mult îi vor afecta. Antonescu, Simion, Dan, Ponta
Am intrat in prima saptamana de campanie oficiala. V-am prezentat, zilele trecute, clasamentul credibil, reieșit din cer ...
-
Noua dezordine mondială
În urma cu zece ani, atunci cand si-a anuntat intentia de a candida la presedintia SUA, Donald Trump a anuntat ca ...
-
De ce nu se va opri Trump
Președintele Donald Trump este implacabil in privința taxelor vamale. Nu il vor opri nici masuri de riposta ale UE sau C ...
-
Comanditarii externi și aplicanții interni ai loviturii de stat
În acest articol vom devoala identitatea și aportul principalilor comanditari externi și principalilor executanți ...
-
Taxele lui Trump nu sunt războiul nostru. Sorry Macron, Ursula!
Neobosita propaganda antiamericana din Romania a gasit un nou strigat de lupta, cu care incearca sa ii intarate pe roman ...
-
Cinstea proteică a Elenei Lasconi
Trebuie sa umbli cu o cioara extrem de prost vopsita, ca sa te cheme Emanuel Ungureanu. Pentru ca numai un manipulator d ...
-
Românii au votat, nu au ales!
Vad ceva indignare ca romanii l-ar fi „ales" pe un anume Pintea in Parlament, un om cu niște condamnari penale (co ...
-
De la Ucenic la Mesia - Construcția primului Demagog Procedural
Mesia a fost televizat: „Sunt mașina de facut audiența; sunt ceea ce vor." - Donald Trump, 2016 Înainte sa d ...
-
Operațiunea Red Flag!
Sa ne ocupam puțin de așa zisele teorii ale conspirației. Una dintre cele mai importante operațiuni, poarta denumirea de ...
-
Cele trei situații ce pot bulversa prezidențialele: Două îl implică pe Georgescu, una pe Lasconi, potențialii avantajați sunt Nicușor și Ponta
Am realizat, ieri dimineața, o analiza in care prezentam, la modul comparativ, la distanța de o saptamana, concluziile u ...
-
Trump si Tesla
Trump tocmai a bagat in faliment toti competitorii lui Tesla. Am ras cand Trump a transformat Casa Alba in show room pe ...
-
Va ataca Rusia Europa?
Se inmulțumesc declarațiile care ne avertizeaza ca Rusia va ataca Europa/NATO/o țara baltica/toate țarile baltice/Poloni ...
-
Se putea face pace în Ucraina acum doi ani și jumătate sau chiar acum trei ani
Îmi amintesc cit de turbați erau unii la noi și in alte parți cind apareau ideile necesitații diplomației, ale inc ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu