Care este măciuca anti-pensionari?
Postat la: 02.02.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Atunci când, sub guvernarea PSD, majoritatea deținută de socialiști în Parlament a decis majorarea pensiilor cu 40%, iar Klaus Iohannis a promulgat legea, Executivul a avut în vedere o practică și o directivă statornicite la nivelul Uniunii Europene. Conform acesteia, era indispensabilă o relativă aliniere a României prin creșterea puterii de cumpărare a pensionarilor. Astăzi, PNL invocă tot rigorile UE, pentru a proceda pe dos. Nemărind pensiile. Decizia de ieri funcținează ca o măciucă izbită în capul pensionarilor.
Generalul cu patru stele, Nicolae Ciucă, după o „consultare" la nivelul staff-ului PNL, a anunțat că se opune sub orice formă rediscutării la nivelul Uniunii Europene a procentului din Produsul Intern Brut alocat pensiilor. Invocând faptul că Uniunea Europeană nu va fi de acord cu nicio renegociere și că există riscul ca întreg programul de împrumuturi și granturi pentru România să fie astfel dat peste cap. Dar cel mai surprinzător argument este altul. Și anume că, de fapt, există resurse bugetare pentru o creștere semnificativă a pensiilor, fără a se umbla la mult discutatul procent. Aceste două afirmații, oricum le-am lua, ascund o mare înșelătorie.
România are unul dintre cele mai mici procente din Produsul Intern Brut din Uniunea Europeană alocate pentru pensii. Dacă am dori să ne aliniem celorlalte state, indiscutabil ar trebui să creștem cu cel puțin o treime, adică cu câteva procente bune din PIB, această alocare. Dar ce să-i faci? Ultimul Guvern PNL, Guvernul Cîțu, a apucat să negocieze cu pantalonii în vine acest program de asistență acordat României, care ne poate aduce pe de-o parte un împrumut consistent, de aproape 15 miliarde de euro, și pe de altă parte, în anumite condiții riguros urmărite de Comisia Europeană, granturi, adică bani nerambursabili, tot cam la aceeași valoare. Iar morișca a pornit și, așa cum susține Guvernul Ciucă, nu mai poate fi oprită pentru a i se regla altfel viteza. Ceea ce ieri era adevărat, astăzi nu mai e adevărat. Până ieri dimineață, inclusiv lideri marcanți ai PNL, ca să nu mai zic de liderii PSD, asigurau de zor populația că renegocierea nu ar fi vreo buturugă mică ce răstoarnă carul mare. Până și președintele Klaus Iohannis a admis acest lucru, printr-o declarație oficială. Câteva ore mai târziu, după o ședință a staff-ului PNL și fără a fi introdusă pe țeavă nicio informație suplimentară, lucrurile s-au dat peste cap. Iar Nicolae Ciucă, în numele PNL și al Guvernului pe care-l conduce, i-a asigurat pe pensionari că nu vor putea beneficia de o creștere a procentului alocat din PIB, pentru că România nu vrea să dea niciun fel de bătăi de cap Uniunii Europene.
Aici intervin două elemente care merită a fi supuse dezbaterii publice. Primul este acela că, din experiența de 15 ani pe care o avem ca membri UE, am aflat că deciziile acestui organism suprastatal, care oficial se prezintă doar ca o reprezentanță a unor state asociate, nu sunt deloc infailibile. Că unele decizii sunt greșite. Motiv pentru care, nu de puține ori, Comisia Europeană este silită să revină asupra lor. Birocrația de la Bruxelles poate greși. Și greșește. Iar când greșește, o face pe seama statelor membre. A celor care se conformează. Respectiv pe seama populațiilor. Prin urmare, un minimum instinct de conservare sau de supraviețuire, cum doriți să-i spunem, ar trebui să ne oblige să fim circumspecți. Să nu înghițim cu undiță cu tot orice cârlig ne este servit de la Bruxelles. Cu atât mai mult cu cât, cinstit vorbind, nu avem nicio obligație. A existat zilele trecute o dispută aprigă, legată de o ipotetică aliniere obigatorie a deciziilor CCR deciziilor UE. Tema este falsă. Nu există nicio obligație pe care ne-am asumat-o vreodată de aliniere a legislației interne celei comunitare, cu o singură excepție: atunci când există o normă comunitară, care le creează cetățenilor mai multe drepturi decât norma internă. În problema pensiilor, situația este însă pe dos. Deci, pe fond, nu avem nicio obligație de a accepta acel procent mic din PIB rezervat pensiilor și de a îl pune în operă. Ce se întâmplă la acest capitol? Avem de-a face cu o ticăloșie a guvernanților? Sau cu o prostie de zile mari?
Și, iată, următoarea informație senzațională care ne este servită de cei mai apropiați colaboratori ai premierului cu patru stele Nicolae Ciucă. Pensionarii sunt asigurați că vor primi mai mulți bani decât se preconiza prin buget chiar cu respectarea blestematului procent. Cum? Prin faptul că economia duduie. Prin faptul că vom avea o creștere economică cu câteva procente. Iar pensionarii sunt îmbrobodiți, în sensul că acele procente, concretizate în câteva miliarde de euro, se vor scurge în buzunarele lor. Când? În ce fel? În baza căror acte normative care sunt de natură să modifice Legea bugetului național?
Și în timp ce PSD rămâne literalmente blocat la mantinelă, nu prea se știe până când, auzind aceste declarații ale partenerului de guvernare, veniturile pensionarului sunt mâncate zi de zi de o inflație galopantă, concretizată în primul rând prin creșterea prețurilor la energie, la alimente și la servicii. Astfel încât viața multora dintre pensionari este pusă în pericol, în condițiile în care nu numai că nu le mai ajung banii pentru medicamente, dar ei nu ajung nici pentru susținerea coșului zilnic de alimente. Așa că, fără a face un simplu joc de cuvinte, putem afirma că măciuca lui Ciucă a lovit din nou.
Sorin Rosca Stanescu
-
Veșnicul trădător ViVi Ponta
Saptamana mare și luminata ne readuce aminte și de tradarea lui Isus Hristos de catre Iuda Iscarioteanul pentru 30 ...
-
Deci, pe cine executăm pe stadioane?
E mare indignare in țara ca a murit inca un narcoman notoriu, Rareș Ion, 20 de ani. S-a mers pana acolo incat un candida ...
-
Aceste vorbe din 1935 sînt ale lui Petre Tuțea, pe cînd avea 33 de ani
Statul roman actual nu apara bogatiile tarii si nu garanteaza munca natiunii. Nu, pentru ca nu e statul national al Roma ...
-
Rușii vor ajunge la gurile Dunării din cauza lui Iohannis și a lui Dragnea
A ieșit pe tv generalul Gheorghița Vlad, șeful Statului Major al Apararii, sa bage groaza in romanime de Paști, ca ajung ...
-
S-o lămurim: de fapt e vorba despre Nicușor Dan!
Antonescu a fost olimpic la istorie, ca a avut noroc de tata responsabil care a stat cu ochiul pe el, si cam atit. A ter ...
-
Umbra lui Trump pe malurile Prutului
SUA pare sa fi taiat Republica Moldova de pe lista prietenilor. Administrația Trump a impus Republicii Moldova taxe vama ...
-
Nu misoginism, dar ce feminism?!...
Traim intr-o lume in care femeile au fost convinse ca a fi „libere" inseamna sa se expuna, sa concureze cu barbați ...
-
Peşchir e la beci, în timp ce Ciolacu...
M-am abtinut in ultimele 2-3 luni sa comentez orice ar fi legat cumva de povestea Georgescu din simplul fapt ca spiritel ...
-
La muncă, lipitori din justiție, nu la întins mâna!
Aratați-mi și mie un magistrat care sa presteze din vocație activitatea de procuror sau judecator, așa cum i se poate in ...
-
Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (III)
Directorul SPP, generalul Lucian Pahonțu, alintat Nea Lucica, a realizat prin Elena Valerica Lasconi un caz școala de d ...
-
Scrisoare imaginară a dlor Ciolacu & Bolojan către Donald Trump
M-am incumetat, in mediocritatea mea, sa-mi imaginez, iata, o scrisoare a celebrului cuplu Bolojan-Ciolacu, cel care sta ...
-
George Simion e o anomalie de haiduc manelizat
George Simion este, poate fara sa vrea, cel mai bun aliat al dușmanilor sai politici. O anomalie a politicii romanești, ...
-
Șefi de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (II)
Un rol aparte in cadrul loviturii de stat din 6 decembrie 2024 l-a avut directorul SPP (Serviciul de Protecție și Paza), ...
-
Interferență străină în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din România
Ieri, 9 aprilie 2025, in Romania a avut loc un eveniment deosebit de grav: in plina zi, fara pic de fereala, a avut loc ...
-
Campania electorală, cel mai bun diagnostic pentru situația de criză internă a RO!
Romania a fost derapata din punct de vedere democratic. Azi mai aparem in statistici ca un regim hibrid, dar nici nu put ...
-
Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (I)
A venit vremea sa-i devoalam și pe șefii serviciilor secrete romanești care au fost implicați, la comanda sau la cererea ...
-
Ce țară, ce oameni, ce cultură
Vice Camera Raluca Turcan nascuta Tataran in Botoșan dat ultimat Mihail Neamțu. Ca pana miercuri AUR are termen schimbat ...
-
Problemele insurmontabile ale principalilor 4 prezidențiabili, cât de mult îi vor afecta. Antonescu, Simion, Dan, Ponta
Am intrat in prima saptamana de campanie oficiala. V-am prezentat, zilele trecute, clasamentul credibil, reieșit din cer ...
-
Noua dezordine mondială
În urma cu zece ani, atunci cand si-a anuntat intentia de a candida la presedintia SUA, Donald Trump a anuntat ca ...
-
De ce nu se va opri Trump
Președintele Donald Trump este implacabil in privința taxelor vamale. Nu il vor opri nici masuri de riposta ale UE sau C ...
-
Comanditarii externi și aplicanții interni ai loviturii de stat
În acest articol vom devoala identitatea și aportul principalilor comanditari externi și principalilor executanți ...
-
Taxele lui Trump nu sunt războiul nostru. Sorry Macron, Ursula!
Neobosita propaganda antiamericana din Romania a gasit un nou strigat de lupta, cu care incearca sa ii intarate pe roman ...
-
Cinstea proteică a Elenei Lasconi
Trebuie sa umbli cu o cioara extrem de prost vopsita, ca sa te cheme Emanuel Ungureanu. Pentru ca numai un manipulator d ...
-
Românii au votat, nu au ales!
Vad ceva indignare ca romanii l-ar fi „ales" pe un anume Pintea in Parlament, un om cu niște condamnari penale (co ...
-
De la Ucenic la Mesia - Construcția primului Demagog Procedural
Mesia a fost televizat: „Sunt mașina de facut audiența; sunt ceea ce vor." - Donald Trump, 2016 Înainte sa d ...
-
Operațiunea Red Flag!
Sa ne ocupam puțin de așa zisele teorii ale conspirației. Una dintre cele mai importante operațiuni, poarta denumirea de ...
-
Cele trei situații ce pot bulversa prezidențialele: Două îl implică pe Georgescu, una pe Lasconi, potențialii avantajați sunt Nicușor și Ponta
Am realizat, ieri dimineața, o analiza in care prezentam, la modul comparativ, la distanța de o saptamana, concluziile u ...
-
Trump si Tesla
Trump tocmai a bagat in faliment toti competitorii lui Tesla. Am ras cand Trump a transformat Casa Alba in show room pe ...
-
Va ataca Rusia Europa?
Se inmulțumesc declarațiile care ne avertizeaza ca Rusia va ataca Europa/NATO/o țara baltica/toate țarile baltice/Poloni ...
-
Se putea face pace în Ucraina acum doi ani și jumătate sau chiar acum trei ani
Îmi amintesc cit de turbați erau unii la noi și in alte parți cind apareau ideile necesitații diplomației, ale inc ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu