Cât a ajuns să câştige un barman, care nu pleacă acasă fără 10.000

• Tweet

La cât a ajuns să câştige un barman, care nu pleacă acasă fără 10.000 de lei pe lună, net, îmi vine să mă fac eu barman şi să îl las pe el să fie patron în locul meu, ca să vadă cum e şi cu ce probleme mă confrunt.

Toată lumea, toate companiile, toţi patronii, toţi directorii pun pe primul loc în topul problemelor cu care se confruntă lipsa oamenilor. Nu au cu cine să lucreze, nu-i găsesc, iar dacă-i găsesc aceştia nu au chef să muncească, se supără din orice şi pleacă imediat, nu poţi să le spui nimic (mai ales celor din noua generaţie), nu au cultura muncii, nu au respect pentru patroni, pentru cei care le plătesc salariul etc.

Cum am ajuns în această situaţie, este o problemă de bani, adică salariile sunt prea mici în România? Nu, răspund patronii, chiar deloc. Salariile au crescut mult în România în ultimii ani şi cresc în continuare.

Sandu Ion, proprietarul P.A.B., o firmă de construcţii din Arad, spune că „la mine, un inginer constructor câştigă peste 5.000 de euro pe lună". Românii în continuare cred că în afară se câştigă mai bine, dar dacă iei în considerare cu cât rămâi în mână în străinătate după ce plăteşti chiria, maşinile, după ce mănânci, este mai puţin faţă de cât poţi să câştigi în România.

În domeniul serviciilor, iar cel mai expus domeniu este HoReCa, situaţia este groaznică. Toţi proprietarii de cafenele şi restaurante se plâng de angajaţi, de modul cum aceştia lucrează, de faptul că aceşti angajaţi, începând de la la barman, ospătar/chelner, până la femeia de serviciu, ajung să câştige foarte mulţi bani, fără a da prea mult înapoi. Mihaela Popescu, patroana unui restaurant din Piaţa Amzei din Bucureşti, Viena Brasserie, a spus la ZF Live că un barman a ajuns să câştige şi peste 10.000 de lei pe lună (salariu, bacşiş, comenzi speciale), dar dacă îl superi cu ceva, a doua zi nu mai vine.

Îmi vine să mă fac eu barman şi să îl las pe el în locul meu să fie patron, să vadă cu ce probleme mă confrunt, a menţionat ea. Acelaşi lucru este valabil şi pentru ospătari/chelneri, iar o femeie de serviciu a ajuns să ceară 4.000-5.000 de lei pe lună, şi tot consideră că este puţin, a adăugat ea. Aceeaşi situaţie este valabilă în toate restaurantele şi cafenelele. Patronii spun că au ajuns să plătească ca în Vest, dar fără să primească la schimb munca pe care o depune un angajat acolo.

Şi mulţi se întreabă de ce. De ce un român care se duce în afară munceşte, iar în ţară acelaşi job îl face în sictir, stă toată ziua pe telefon, dacă îi spui ceva, dacă îi atragi atenţia, a doua zi nu mai vine la muncă, reclamă patronii. Sandu Ion spune că nu mai există o cultură a muncii, iar asta vine din educaţie, din şcoală, din ceea ce învaţă copiii.

La şcoală nu se face educaţie antreprenorială, nu se face educaţie de business, iar ei nu înţeleg cum se câştigă banii, din ce vin banii pe care îi primesc ca salariu, a adăugat el. Toţi cred că a fi patron este ceva tare, dar nimeni nu ştie cu ce se confruntă un patron, care sunt problemele lui, începând de la a vinde un produs sau un serviciu, a încasa banii şi a reuşi să plătească salariile.

Ca să nu mai vorbim de relaţia cu statul, cu autorităţile, care tot timpul pun beţe în roate celor care fac business, susţin patronii. Această situaţie se regăseşte în toate sectoarele din economie, nu numai în HoReCa. Din ce în ce mai mulţi patroni încearcă să rezolve problema oamenilor, problema personalului, cu muncitori asiatici, dar nu toate poziţiile din organigramă se pretează pentru acest lucru.

Este adevărat că muncitorii asiatici vin pe salarii mai mici, au un anumit respect la început pentru cel care i-a adus şi îi plăteşte, dar şi aceştia încep să preia atitudinea angajaţilor români după un an de zile, menţionează patronii. Nu toate lucrurile pot fi rezolvate prin salariu, prin creşterea lui, pentru a atrage mai mulţi candidaţi pentru un anumit job.

Chiar dacă salariile cresc, atitudinea este aceeaşi. Este exact situaţia din sectorul medical, acolo unde medicilor li s-au majorat substanţial salariile, dar cu toate acestea unii dintre ei continuă să ia şpagă. Nimeni nu are o soluţie în privinţa atitudinii faţă de muncă, dar toţi indică şcoala ca fiind principala problemă a societăţii româneşti, iar de aici, acest lucru se răsfrânge peste tot.

Dacă nu eşti cu nervii tari, dacă nu ai suficientă determinare, dacă nu reuşeşti să treci peste toate problemele care apar în fiecare zi, este destul de greu să fii patron în ziua de astăzi, cel puţin în HoReCa.

Cristian Hostiuc