Bucureștiul, în autoabandon

• Tweet

În timp ce, pe Klausmaidan, tinerii frumoși și liberi, cei mai mulți cotizanți ai partidelor din opoziție, ne distrag atenția, în jurul nostru, centrele de putere se modifică dramatic. Donald Trump a evitat să dea mâna cu Angela Merkel în față presei. Și din poziția de gazdă. Fapt fără precedent la Washington.

În timp ce, la Berlin, Martin Schulz înregistrează primele secvențe ale unei victorii politice istorice. Următoarea decadă, Germania va fi condusă de socialiști. În timp ce majoritatea covârșitoare a candidaților prezidențiali din Franța este reprezentată de adepți ai spargerii Uniunii Europene sau, în cel mai bun caz, de eurosceptici. Și sunt doar câteva exemple. În acest timp, președintele Klaus Iohannis dă semne de somnolență. Schimbările majore care se petrec în jurul nostru, la nivelul marilor jucători geostrategici sau al unor organizații, cum sunt ONU, NATO ori UE, pot ajuta imens România. Cu singura condiție ca România să dorească acest lucru. Și să acționeze în consecință.

De exemplu, am putea să anticipăm, fără să facem nicio greșeală, că doamna Angela Merkel e pe tobogan. Afirmațiile lui Donald Trump despre puternicul cancelar al Germaniei, cea mai puternică femeie din lume, și atitudinea sa reprezintă un semnal. Atât în campania electorală, cât și după, președintele Statelor Unite, probabil pentru viitorii opt ani, a spus că doamna Angela Merkel este o pacoste pentru Europa. El s-a referit, în mod expres, la modul iresponsabil în care i-a invitat pe refugiați în Europa, împărțindu-le cote statelor membre al Uniunii, precum și la rolul de hegemon pe care Germania, în parteneriat cu Franța, încearcă să îl joace în Uniunea Europeană. Iar gestul sfidător sau doar neglijent-e mai puțin important - de a refuza să dea mâna cu Angela Merkel o împinge pe această într-un rol derizoriu.

În consecință, Bucureștiul ar trebui să se gândească foarte bine dacă are sau nu vreo înțelegere secretă cu Angela Merkel, perfectată de președintele Klaus Iohannis. Dacă da, înțelegerea trebuie ruptă. Dacă nu, avem nevoie urgent de un plan prin care să fim în stare să reașezăm, în mod onorabil, relațiile noastre cu Berlinul. Nu trebuie să mai avem comportamentul unei colonii a Germaniei. Și nici măcar a axei Berlin-Paris. Trebie să ne fixăm în mod realist obiectivele de interes național și să planificăm toți pașii pentru atingerea acestora. În acest sens, nu este lipsit de interes să luăm în calcul faptul ca Martin Schulz, cel care mai mult ca sigur va fi viitorul cancelar al Germaniei, este un individ cu o pregătire rudimentară - nu are nici măcar bacalaureatul - dar, în schimb, este un expert în materie de Uniune Europeană, organizație suprastatală pe care a condus-o și a manevrat-o cu dibăcie în primul și în primul rând în beneficiul Germaniei. Este de presupus că așa va face și în continuare. Așa că trebuie să fim atenți. Și să îi trasăm liniile roșii în ceea ce privește România încă de pe acum.

A fost doar un exemplu. Iată încă unul. Se numește Marea Neagră. Fostul președinte Traian Băsescu, în stilul său caracteristic, a lansat, în ultimul mandat, o afirmație extrem de gravă. Spunând că singurul prieten al României este Marea Neagră. În același timp, s-a grăbit să explice că, în viitor, Marea Neagră nu ar trebuie să mai fie nici lac rusesc și nici lac turcesc. O asemenea viziune proiectată de la vârful politicii externe românești a avut, are și va avea consecințe perverse. Mai întâi, fiindcă ea echivalează cu o bilă neagră sau chiar cu o insultă la adresa tuturor vecinilor noștri. Care, vezi Doamne, ne sunt dușmani. Și, a sugerat Băsescu, ar trebui tratați ca atare. În loc să construim alianțe cu aceștia, parteneriate solide în jurul unor teme de interes comun, noi i-am îndepărtat pur și simplu și în mod brutal pe toți. Și pe maghiari, și pe bulgari, și pe sârbi, și pe ucraineni.

Cum ar fi posibil ca Marea Neagră să nu fie nici lac rusesc și nici lac turcesc, de vreme ce Convenția de la Montreaux a împărțit acest spațiu nu în mod egal tuturor statelor lumii, nu în mod egal tuturor statelor riverane, ci în mod preferențial Turciei și Rusiei? Niciunul dintre statele riverane, indiferent de câte fonduri financiare ar dispune, nu își poate amplasa, în Marea Neagră, efective militare cât de cât echivalente celor la care au dreptul Turcia și Rusia. Și cu atât mai puțin statele neriverane. Cine nu știe să afle că portavioanele sau submarinele americane, când ajung în Marea Neagră, sunt doar în vizită. Vin și pleacă. În timp ce turcii și rușii sunt prezenți acolo cu forțe uriașe. Ei bine, în aceste condiții, este o mare trăznaie să afirmi de la cel mai înalt nivel, cel al președinției, că singurul prieten al României e Marea Neagră.

Președintele Klaus Iohannis a executat, până în prezent, o treime din mandatul său fără să fi modificat în vreun fel asemenea ziceri ale predecesorului său. Și nu lasă impresia că are de gând să o facă. Legat de Marea Neagră, am folosit un al doilea exemplu. Scopul este de a atrage atenția, cu modestele mele posibilități, asupra faptului că, înțepând în mod constant balonul guvernării PSD și insistând frenetic asupra așa-zisului pericol pe care acest partid îl reprezintă pentru faimoasa republică a procurorilor, corifeii politici de la București, cei care încurajează Klausmaidanul, nu fac altceva decât o oribilă scamatorie. Le atrag românilor atenția asupra unor teme derizorii și îi fac să privească într-o direcție total greșită. Pentru ca, în felul acesta, să poată aservi această țară unor alte interse decât cele naționale. Și fără că acest lucru să fie prea vizibil. Ce altă explicație am putea avea că, în timp ce plantea se schimbă sub ochii noștri, noi continuăm aceeași plictisitoare periniță cu Washingtonul, cu Berlinul și cu Parisul?

Sorin Rosca Stanescu