Breșa de securitate s-a mutat la Moscova
Postat la: 21.04.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
0
De necrezut! Cea mai mare breșă de securitate din istoria recentă a Statelor Unite, care a zguduit literalmente Washingtonul, s-a mutat pe neașteptate la Moscova. Sau, mai bine zis, acest transfer a devenit acum vizibil. Odată cu măsurile fără precedent adoptate de Vladimir Putin nu atât pentru a spăla rușinea, cât mai ales pentru a preveni perpetuarea scurgerilor de informații. Pentru moment, e haos în serviciile de informații ale Moscovei. Au loc controale și schimbări în masă. Care este semnificația evenimentelor de la Moscova?
Într-un timp record, americanii l-au depistat și l-au încătușat pe al lor. Un tânăr specialist în IT, care lucra pentru serviciul secret, făcea parte din grupul restrâns de persoane, circa 20, care aveau acces la informațiile extrem de sensibile vizând războiul din Ucraina, beligeranții și aliații NATO. Se pare că acest tânăr a postat, mai degrabă din distracție, documente strict secrete încă în urmă cu o lună, dar oficialii de la Washington nu s-au prins. Și nici alții nu s-au prins.
Deși sunt numai 300 de pagini, care acoperă doar o perioadă de câteva zile, documentele scăpate de Washington prezintă cu o acuratețe surprinzătoare situația pe frontul din Ucraina, potențialul real al ambelor armate, degringolada de la nivelul conducerii militare a Federaței Ruse, dar și informații extrem de sensibile în ceea ce-i privește pe aliații Statelor Unite din NATO. Breșa de securitate resimțită la Washington, chiar dacă e generată de un comportament aberant sau de-a dreptul nebunesc, al unui tânăr care nu a fost suficient testat și controlat, este apreciată din perspectiva de mai sus ca fiind extrem de gravă. Și, cum este firesc, a generat anchete și măsuri peste măsuri. Dar breșa de la Moscova?
Peste Kremlin, dezvăluirea a venit ca un trăsnet. Cele trei servicii secrete ale Federației Ruse, până de curând respectate și temute în întreaga lume pentru profesionalismul și performanțele lor, s-au dovedit aproape instantaneu a fi doar un fel de tigrii de hârtie. Atât de puține documente câte au fost postate și prezentate opiniei publice au fost suficiente pentru a demonstra vulnerabilități până acum de neimaginat ale serviciilor secrete deținute de Federația Rusă. La Kremlin, amploarea scurgerilor de informații rămâne o enigmă, dar cele 300 de pagini, dintre care doar o parte vizează în mod direct Federația Rusă, sunt o probă a faptului că serviciile secrete americane au penetrat pe diverse canale, în forță, până în inima unui sistem care părea infailibil.
Luând măsurile pe care le ia, cu o duritate ieșită din comun, Vladimir Putin recunoaște implicit autenticitatea scurgerilor de informații, pe de-o parte, și marile vulnerabiltăți ale sistemului pe care-l patronează, pe de altă parte. Ca să nu mai discutăm despre faptul că Moscova recunoaște astfel că informațiile despre ea însăși sunt autentice.
Există indiscutabil o breșă de securitate la Washington, fie și numai dacă ne gândim că cei care lucrează în serviciul secret și au acces la cele mai sensibile informații nu sunt testați și verificați suficient, printr-o atentă monitorizare. Dar există la Moscova o breșă de securitate și mai profundă, care impune o resetare severă a întregului sistem. Ceea ce Putin a și declanșat.
Sorin Rosca Stanescu
ULTIMA ORA
-
O nouă speranță pentru inimile bolnave: descoperirea medicală care ar putea schimba vieți
Progresele în tratamentul insuficienței cardiace avansate se remarcă prin dezvoltarea unui plasture biologic care ar putea repara inimile afectate.
-
Călin Georgescu îi desființează pe românii din Diaspora: "Sclavi, analfabeți, semnează cu degetul!"
Dacă Marcel Ciolacu a spus despre românii din Diaspora că sunt „necalificați", surpriza alegerilor prezidențiale din 2024, Călin Georgescu, a făcut câteva afirmații șocante și profund jignitoare la adresa românilor care muncesc în străinătate.
-
S-a aflat ce ascunde o sticlă misterioasă veche de 200 de ani. Nu era vorba de un recipient pentru băuturi
Misterul unei sticle vechi de două secole a fost elucidat. Descoperirea făcea parte dintr-un șantier din Cleethorpes, Lincolnshire, Anglia, unde un recipient intact cu lichid și dop original a fost examinat de Universitatea din Lincoln.
-
Zuckerberg a acceptat să-i bage 25 de milioane de dolari lui Donald Trump în buzunar
Meta a acceptat să plătească despăgubiri de 25 de milioane de dolari lui Donald Trump pentru a pune capăt proceselor intentate după suspendarea conturilor sale de Facebook şi Instagram în 2021.
-
Scandal puternic la Budapesta: marul discordiei, proiectul unui turn "mini-Dubai"
Primarul ecologist al Budapestei, Gergely Karacsony, este îngrijorat de faptul că un proiect al unui turn "mini-Dubai" - un cartier nou-nouţ dominat de turnuri la care visează Guvernul lui Viktor Orban - ar putea denatura capitala ungară, al cărei centru istoric este clasat de către UNESCO.
-
Descoperire surprinzătoare a cercetătorilor Harvard: Ucigașul tăcut din organism care lovește fatal în floarea vieții
Un nou studiu efectuat de către o echipă de cercetători de la Harvard Medical School, MIT și Spitalul McLean din Massachusetts, Statele Unite și publicat în revista Cell, pe 16 ianuarie 2025, a făcut o descoperire surprinzătoare.
-
Mintea umană o ia razna la anumite ore. Descoperirea uluitoare făcută de un grup de savanți
Un grup de savanți de la Universitățile Arizona, Pennsylvania și Harvard din Statele Unite a făcut o descoperire uluitoare. Experții au observat un fenomen ieșit din comun, în care mintea umană o ia razna la anumite ore târzii din noapte.
-
Un fost cercetător în domeniul siguranței AI trage un semnal de alarmă - Ritmul de dezvoltare este terifiant
Un fost cercetător în domeniul siguranței de la OpenAI se declară „destul de terifiat" de ritmul de dezvoltare al inteligenței artificiale. El avertizează că industria face un „pariu foarte riscant" pe această tehnologie.
-
Servicii ultrasecrete: China a făcut jocuri pentru a răsturna Guvernul Spaniei
O operaţiune chineză pe reţelele de socializare care urmăreşte să stârnească furia politică în Occident a cerut răsturnarea unui guvern străin sub forma unor proteste care să critice eforturile de asistenţă ale guvernului spaniol în cazul inundaţiilor din Valencia, a declarat compania americană de analiză a reţelelor sociale Graphika, specializată în urmărirea dezinformării în mediul online.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
- 2.Furtul aurului dacic a fost comandat de un actor statal
- 3."Am spionat în Cuba pentru CIA"
- 4.Problema cu discursul "strămoșesc"
- 5.Hai să vă povestesc cum văd eu fact-checkingul
- 6.Salut, David
- 7.Hemiplegia morală definitivă
- 8.Nu te TEME, popor român!
- 9.Schimbarea Americii și a lumii
- 10.De ce se tem de Trump?
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu