Bilanțul negru al lui George Maior
Postat la: 28.08.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Foarte rar se întâmplă în viață ca un personaj să acumuleze atât de multe bile negre. Și atât de puține bile albe. Doar oamenii malefici la ora bilanțului se aleg cu un rezultat atât de trist. Iar unul dintre acești puțini malefici este George Maior. Fost șef al Serviciului Român de Informații și viitor fost ambasador extraordinar și plenipotențiar al României la Washington.
Traian Băsescu, un alt personaj de același calibru, l-a ales pe George Maior pentru a-l numi șef al Serviciului Român de Informații conformându-se unui plan diabolic. Aparent democratiza instituțiile statului. Numind la SRI, cel mai puternic servicu secret al statului, un om din rândul adversarilor politici. Un om de la PSD. În realitate, George Maior era o coadă de topor. Pur și simplu un om al sistemului strecurat într-un partid politic. Așa cum s-a întâmplat și în multe alte cazuri în România.
Odată desemnat director al Serviciului Român de Informații și gardat în scurt tip, tot la ordinul lui Traian Băsescu, de către un alt personaj „însemnat", Florian Coldea, George Maior s-a pus pe treabă. A făcut ceea ce niciunul dintre predecesorii săi nu a îndrăznit, transformând literalmente SRI în cea mai redutabilă poliție politică a României. În instrumentul utilizat de regimul Băsescu și statul paralel pe care acesta l-a creat de represiune îndreptat împotriva adversarilor și concurenților săi în plan politic, economic și de comunicare publică. Pentru a reuși în această lucrare neagră, George Maior a utilizat un instrument nou, necunoscut până atunci în România. Protocoalele. Nenumărate documente ilegale și secrete încheiate între SRI și alte instituții ale statului, care au adăugat la lege, întocmite în temeiul unei hotărâri CSAT inițiată de Traian Băsescu, care la rândul ei a adăugat la Constituție.
Astăzi toate aceste protocoale, rând pe rând, se prăbușesc ca un castel de nisip. Numai că până la acest deznodământ, ele au făcut zeci de mii de victime. Până când toate aceste protocoale vor fi declarate ilegale și își vor înceta efectele, în istoria noastră recentă stau înșirate rânduri-rânduri de cruci reprezentând destine distruse, iar principalul responsabil este George Maior.
Rămâne încă o enigmă, care mai devreme sau mai târziu își va găsi dezlegarea. Și-a respectat sau nu George Maior jurământul de credință făcut pe Biblie și pe Constituția României față de statul care i-a acordat unele dintre cele mai importate onoruri? Sau a devenit George Maior spion sau agent de influență al unei puteri străine? Răspunsul la această întrebare, care va fi dat cândva, merită toți banii. E important, chiar dacă va fi prea târziu să înțelegem cum de a fost posibil ca principalul serviciu secret al țării, utilizând un număr impresionant de ofițeri, oameni animați de bună credință, să facă atât de mult rău statului, care l-a finanțat cu atâta generozitate. Fapt este că George Maior, fără a fi vreun academician sau vreun om politic, a primit numeroase și importante distincții militare din partea unui alt stat. Încep să apară din ce în ce mai multe indicii cum că statul paralel, inițiat la Washington de către instituțiile de forță, în scopul de a acapara atribuții ale instituțiilor civile de tip democratic, s-a extrapolat și în România, sub forma unui sinistru experiment. Iar instrumentele au fost Traian Băsescu, în calitate de președinte al României și George Maior, ca executant direct. Iar acum, când statul paralel se clatină la Washington, a început și procesul de demolare a acestuia în România.
George Maior e pe făraș. Și când spun asta mă gândesc la ceva mai mult decât la iminenta sa demitere din funcția de ambasador al României la Washington. În paranteză fie spus, conform Constituției, demiterea este inițiată de Guvern, prin Ministerul de Externe, solicitată de Parlament și finalizată de către președinte. Iar Klaus Iohannis, aflat într-un război de gherilă politică cu majoritatea parlamentară, se va opune cu siguranță din răsputeri acestei retrageri în tranșeele de acasă a lui George Maior. Pentru că, slujind statul paralel, George Maior l-a slujit și pe Klaus Iohannis. Intoxicând desk-ul dedicat României din Departamentul de Stat cu infomații mincinoase despre majoritatea parlamentară și despre Guvernul desemnat de aceasta, George Maior nu a făcut altceva decât să-i cânte în strună lui Klaus Iohannis.
Dar să închidem această paranteză. Pentru că așa cum s-a întâmpat cu Laura Codruța Kovesi, așa cum se va întmpla în curând cu Augustin Lazăr, și în cazul lui George Maior, mai devreme sau mai târziu, Klaus Iohannis va trebui să cedeze. În definitiv, acesta s-a autodemascat. În loc să slujească interesele României, în loc să promoveze cu onestitate la Washington inițiativele Guvernului pe care-l reprezintă, George Maior a promovat în forță politici antinaționale. Și a sfârșit lamentabil. Jignind în mod grav una dintre personalitățile emblematice din Statele Unite. Este vorba de Rudolph Giuliani. Un fost procuror federal de excepție, cu rezultate recunoscute unanim în lupta anticorupție. Unul dintre cei mai buni primari pe care i-a avut vreodată New York-ul. Iar dacă nu ar fi fost lovit năprasnic de un cancer de colon, Rudoph Giuliani ar fi avut toate șansele de a obține cel puțin un mandat la Casa Albă. Orbit de ura sa împotriva poporului pe care a jurat să-l slujească, acest George Maior a externalizat războiul intern, transferându-l pe malurile Potomacului. Iar acesta este sfârșitul lui.
Sorin Rosca Stanescu
ULTIMA ORA
-
Marea Britanie impune noi reguli de călătorie. De când se aplică și ce condiții trebuie să îndeplinească turiștii
Marea Britanie impune o autorizație electronică de călătorie (ETA) pentru cetățenii din 48 de țări, inclusiv SUA, Canada și Australia. Din luna aprilie, această autorizație plătită va fi obligatorie și pentru europeni. ETA este menită să consolideze securitatea la frontieră și face parte dintre eforturile Londrei de a-şi digitaliza sistemul de gestionare a frontierelor.
-
Dezvăluirea unui director de bancă: "Românii dau statului 70% din tot ceea ce câștigă"
Statul român continuă să apese greu pe umerii cetățenilor: pe lângă cele mai mari impozite pe salarii din Europa, românii sunt obligați să suporte și alte taxe și contribuții. Cu toate acestea, finanțele publice sunt într-o situație critică, iar România rămâne, de ani de zile, campioana deficitului bugetar în Uniunea Europeană.
-
A fost rezolvat paradoxul bunicului. Enigma care face referire la călătoria în timp și schimbă cursul istoriei - Anunțul unui fizician celebru
Un fizician susține că a rezolvat „paradoxul bunicului". Enigma se referă la călătorul în timp care își întâlnește strămoșii și astfel schimbă cursul istoriei, ștergându-și propria existență. Rezolvarea paradoxului ar putea face posibilă călătoria în timp.
- Haos total în SUA, provocat de incendii: Joe Biden și-a anulat programul/ Toate evenimentele au fost sistate
-
De ce a plecat Georgescu din țară imediat după Şoşoacă?
Plecarea lui Călin Georgescu spre Frankfurt la o zi după plecarea Dianei Șoșoacă din țară ridică multe semne de întrebare. Diana Șoșoacă a anunțat retragerea din viața publică din cauza amenințărilor la adresa ei și a copiilor ei din partea susținătorilor lui Călin Georgescu, așa că pe 8 ianuarie a plecat spre Venezuela, de unde a postat astăzi o fotografie cu mesajul „Refacem relațiile pierdute ale României și luptăm pentru PACE".
-
Influentul ziar german FAZ: „În România e tot mai puternică suspiciunea că spectrul Rusiei a fost folosit pentru anularea unui scrutin ce nu convenea guvernanților"
Într-un articol cu titlul „Mitul interferenței ruse", cotidianul german conservator Frankfurter Allgemeine Zeitung observă că amestecul Moscovei în alegerile din România este tot mai mult pus sub semnul întrebării. Ziarul analizează totodată lipsa de popularitate a guvernanților de la București, în mod special a președintelui Klaus Iohannis.
-
Metoda controversată, dar isteață, prin care Microsoft vrea să fure utilizatorii Google. Ce au putut să facă
Microsoft a adoptat o tactică neobișnuită și, pentru mulți, controversată, în încercarea de a atrage mai mulți utilizatori pentru motorul său de căutare, Bing.
-
Detalii cutremurătoare despre tânărul de 18 ani găsit spânzurat de un copac. „Sunt terminat psihic, îi urăsc pe toți. Sper să mă puteţi ierta!"
Noi detalii cutremurătoare în cazul adolescentului de 18 ani care a fost găsit spânzurat de un copac, pe un deal dintr-o localitate din judeţul Tulcea, au fost făcute publice.
-
Elon Musk ar regiza o mare lovitură în Marea Britanie: Mazilirea premierului Keir Starmer
Elon Musk, cel mai bogat om din lume, ar fi discutat în privat cu aliaţii săi despre posibilitatea de a-l înlătura pe Sir Keir Starmer din funcţia de prim-ministru al Regatului Unit înainte de următoarele alegeri generale, potrivit unor surse apropiate subiectului, raportează Financial Times.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
- 2.Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
- 3.Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
- 4.Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
- 5.Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
- 6.Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
- 7.Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
- 8.Mai putem conta doar pe miracole
- 9.Și-au băgat și americanii coada în ‘89
- 10.Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu