Biden continuă să facă/zică lucruri trăznite. S-a(u) hotărât și mai vrea un mandat!
Postat la: 22.10.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Analiștii serioși, dar mai politicoși decât mine, s-au ferit în ultimii doi ani să comenteze despre despre Biden și starea sănătății sale mentale ca fiind una dintre cauzele principale ale degringoladei ce-a cuprins lumea.
Eu am insistat însă asupra acestui aspect pentru că, pe lângă dezastrul faptului că gafele sale publice au dus autoritatea mondială a Americii în derizoriu, potențialul său intelectual diminuat către senilitate instalată grav poate cauza în orice moment derapaje decizionale ce-ar putea îngropa lumea.
Să fim corecți și să recunoaștem că nici un om responsabil și care cunoaște puterea reală conferită unui președinte al SUA nu poate dormi liniștit știind că Biden este la decizie în cea mai puternică țară din lume, putând influența politica, economia, viața, în orice colț al planetei. Ni se spune/sugerează prin canalele de comunicare controlate de către cei ce-l manipulează pe Biden că s-au luat măsuri serioase de supracontrol a deciziei acestuia, că toți consilierii și apropiații acestuia au grijă să nu respecte deciziile lui și că le trec mereu printr-un filtru organizat (din cine e format și ce intenții au acești controleri anonimi nu știm!), că nu are acces la butonul nuclear (dar cine are atunci acest acces?!), în fine, pare că toți suntem obligați să înghițim aceste prostii și să ne prefacem că nu vedem megapericolul. Dar asta nu ține, e o acțiune amatoristică și cinică ce-a întors pe dos planeta și ucide treptat și sigur normalitatea comunicării și deciziei geopolitice.
Imediat după instalarea lui Biden opinia publică mondială era liniștită informal prin colportarea de zvonuri că acesta nu va sta mult la Casa Albă, că va fi invalidat pe motiv de boală, că va veni Kamala Harris în locul său (vai de capul americanilor și-al nostru!), în fine, trebuia să credem că ''coșmarul Biden'' se va sfârși rapid. Ei bine, de ieri ni s-a luat și această speranță, Joe Biden a anunțat planeta la un talk-show controlat din punct de vedere editorial (!) că va candida din nou peste doi ani. El împlinește 80 de ani de azi într-o lună și va avea deci 82 de ani în 2024 la candidatură, dar ce înseamnă acești doi ani în plus pentru agravarea stării lui de sănătate și a planetei putem presupune doar, și e suficient pentru ca să ne îngrozim.
Dacă putem afirma pe baza faptelor că Biden nu mai e normal la cap, apoi la fel putem spune că nici cei ce zic că-l controlează nu mai sunt, dar nici restul liderilor mondiali ce acceptă și se complac în această situație de film SF. Iar dacă acest scenariu probabil al candidaturii din 2024 va deveni realitate, să fiți siguri deja că nici noi nu vom mai avea dreptul la normalitate.
Cozmin Gușă
-
Campania electorală, cel mai bun diagnostic pentru situația de criză internă a RO!
Romania a fost derapata din punct de vedere democratic. Azi mai aparem in statistici ca un regim hibrid, dar nici nu put ...
-
Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (I)
A venit vremea sa-i devoalam și pe șefii serviciilor secrete romanești care au fost implicați, la comanda sau la cererea ...
-
Ce țară, ce oameni, ce cultură
Vice Camera Raluca Turcan nascuta Tataran in Botoșan dat ultimat Mihail Neamțu. Ca pana miercuri AUR are termen schimbat ...
-
Problemele insurmontabile ale principalilor 4 prezidențiabili, cât de mult îi vor afecta. Antonescu, Simion, Dan, Ponta
Am intrat in prima saptamana de campanie oficiala. V-am prezentat, zilele trecute, clasamentul credibil, reieșit din cer ...
-
Noua dezordine mondială
În urma cu zece ani, atunci cand si-a anuntat intentia de a candida la presedintia SUA, Donald Trump a anuntat ca ...
-
De ce nu se va opri Trump
Președintele Donald Trump este implacabil in privința taxelor vamale. Nu il vor opri nici masuri de riposta ale UE sau C ...
-
Comanditarii externi și aplicanții interni ai loviturii de stat
În acest articol vom devoala identitatea și aportul principalilor comanditari externi și principalilor executanți ...
-
Taxele lui Trump nu sunt războiul nostru. Sorry Macron, Ursula!
Neobosita propaganda antiamericana din Romania a gasit un nou strigat de lupta, cu care incearca sa ii intarate pe roman ...
-
Cinstea proteică a Elenei Lasconi
Trebuie sa umbli cu o cioara extrem de prost vopsita, ca sa te cheme Emanuel Ungureanu. Pentru ca numai un manipulator d ...
-
Românii au votat, nu au ales!
Vad ceva indignare ca romanii l-ar fi „ales" pe un anume Pintea in Parlament, un om cu niște condamnari penale (co ...
-
De la Ucenic la Mesia - Construcția primului Demagog Procedural
Mesia a fost televizat: „Sunt mașina de facut audiența; sunt ceea ce vor." - Donald Trump, 2016 Înainte sa d ...
-
Operațiunea Red Flag!
Sa ne ocupam puțin de așa zisele teorii ale conspirației. Una dintre cele mai importante operațiuni, poarta denumirea de ...
-
Cele trei situații ce pot bulversa prezidențialele: Două îl implică pe Georgescu, una pe Lasconi, potențialii avantajați sunt Nicușor și Ponta
Am realizat, ieri dimineața, o analiza in care prezentam, la modul comparativ, la distanța de o saptamana, concluziile u ...
-
Trump si Tesla
Trump tocmai a bagat in faliment toti competitorii lui Tesla. Am ras cand Trump a transformat Casa Alba in show room pe ...
-
Va ataca Rusia Europa?
Se inmulțumesc declarațiile care ne avertizeaza ca Rusia va ataca Europa/NATO/o țara baltica/toate țarile baltice/Poloni ...
-
Se putea face pace în Ucraina acum doi ani și jumătate sau chiar acum trei ani
Îmi amintesc cit de turbați erau unii la noi și in alte parți cind apareau ideile necesitații diplomației, ale inc ...
-
Eduard Hellvig face praf SRI în ziua aniversării agenției
Ce se ințelege din postarea pe X a fostului director al SRI? Ca agenții pot sa se exprime oral, dar au probleme severe c ...
-
O lecție pentru cățeii de la București
Sa fie invațatura de minte! Puterea de la București a primit o lecție urata din partea administrația Biden. Au primit ca ...
-
Visa Wayver: Să nu ne mai mințim. România a ajuns nedemocratică și antiamericană
Ca reacție la amanarea pe durata nelimitata a intrarii romanilor in SUA fara vize, premierul Marcel Ciolacu incearca sa ...
-
Ce scrie la gazeta de perete a Ambasadei SUA
Cei care au dat lovitura de stat din 6 decembrie 2024 inca se fac ca nu ințeleg de ce le-a trantit America ușa in nas. U ...
-
Românii-sorosiști dau năvală să pupe dosul lui Putin!
Astazi, a aparut un articol, preluat din Financial Times, care confirma ceea ce eu spun demult, și am dezbatut asta incl ...
-
Papa Francisc a găsit Adevarul în spital
Pereții spitalelor au auzit rugaciuni mai sincere decat bisericile... Au fost martori la saruturi mult mai sincere decat ...
-
Să ieși mereu pe locul 3...
Exista o limita pana la care un om, in general, iși poate reinnoi ideile. O spune inclusiv Cioran undeva in opera lui, n ...
-
Coldea la prezidențiale, de partea lui Nicușor și Ponta! Cum îi folosește pe Virgil Popescu-Energie și pe Călin Georgescu
Cei din Masoneria Statului Paralel, despre care v-am tot vorbit in ultimele saptamani, nu rezista fara un președinte al ...
-
Asta inseamna politica si afaceri!
1. Vreti sa intelegeti politica?In Medieval Total War, unul dintre cele mai bune jocuri de strategie lansate in anii 200 ...
-
Cum a ajuns Bolojan președinte interimar cu complicitatea cuplului Iohannis - Pahonțu
Ieri, va spuneam ca, observandu-l pe Bolojan, parca l-aș vedea pe Iohannis din 2015, la inceputul mandatului sau, și, pa ...
-
Interimarul Bolojan, pericol public letal!
Principalul locatar de la Palatul Cotroceni, Ilie Bolojan, trebuie supus urgent unei expertize psihiatrice intrucat aces ...
-
Pe ce se bazează proeuropenii?
Carevasazica la noi se lupta proeuropenii cu antieuropenii. Dar care sunt unii și care sunt ceilalți? Integrarea deplina ...
-
Cum arată competiția la prezidențiale și care sunt șansele reale ale candidaților. Finala previzibilă azi!
Fierbe „Giuleștiul politic", prieteni goldiști, ca sa imprumut un termen din fotbal, pentru ca au inceput luptele ...
-
Despre dreptul de a fi ales
Articolele 36 și 37 din Constituția noastra prevad dreptul de vot și dreptul de a fi ales. Sunt drepturi importante intr ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu