Băncile din România au ajuns ca băncile din Elveţia
Postat la: 03.04.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Conform datelor Băncii Naţionale, la finalul anului 2021 economiile populaţiei în lei şi valută la băncile din România au ajuns la 283 de miliarde de lei, cel mai ridicat nivel din istorie. Depozitele în lei au fost de 165,023 miliarde de lei, în creştere cu 9% faţă de 2020. Depozitele în valută, echivalent în lei, au fost de 118,8 miliarde de lei, în creştere cu 12,9%. Dacă dăm la o parte creşterea cursului valutar leu/euro, care a fost de 1,6%, ritmul de creştere al depozitelor în valută a fost mai mare decât al celor în lei, respectiv 11,3% faţă de 9%.
Conform unei analize făcute de Ziarul Financiar pe baza datelor de la Fondul de Garantare a Depozitelor în sistemul bancar, la finalul anului trecut existau 54.500 de depozite cu o valoare de peste 100.000 de euro, în creştere cu 7.233. Valoarea cumulată a acestor depozite a fost de 54,5 miliarde de lei, adică 20% din totalul depozitelor bancare. Faţă de 2020, valoarea depozitelor de peste 100.000 de euro a crescut cu 7 miliarde de lei, respectiv de la 47,3 miliarde de lei la 54,5 miliarde de lei. Faţă de 2010, valoarea depozitelor de peste 100.000 de euro, a crescut de peste trei ori, respectiv de la 16,5 miliarde de lei la 58,8 miliarde de lei, iar numărul depozitelor a crescut de la 12.665 la 54.471. 100.000 este limita maximă de garantare a depozitelor de către stat în cazul în care o bancă intră în faliment. Ce este peste 100.000 de euro intră la masa credală. Ce este cel mai interesant lucru este faptul că această creştere a economisirii şi a depozitelor de peste 100.000 de euro a avut loc într-o perioadă de scădere a dobânzilor, atât la lei cât şi la euro.
În 2021 dobânda medie la depozite a fost de 1,58%, un nivel extrem de redus. La o inflaţie de 8,19%, cât a fost anul trecut, şi la această dobândă medie, cei care au avut depozite în bancă s-au trezit cu o dobândă real negativă de -6,61%. Bineînţeles că dobânda medie este formată din mai multe niveluri de dobândă. Am avut bănci care ofereau o dobândă de 1%, dar şi bănci care au oferit o dobândă de 3%. Băncile, în special cele mari - top 10 bănci controlează 80% din sistemul bancar -, au depozite mai mari decât credite, aşa că îşi pot permite să ţină dobânzile pentru economii jos, chiar dacă inflaţia este în creştere.
Întrebarea care se pune este de ce oamenii continuă să-şi ţină banii la bancă, deşi nivelul de dobândă este extrem de scăzut comparativ cu inflaţia. Măcar dacă ar investi o parte din bani în fonduri mutuale, în titluri de stat sau direct pe Bursă, unde pot să obţină câştiguri mai ridicate fără să aibă riscuri majore. Un răspuns l-a oferit Adrian Benţa, consultant financiar, într-o emisiune la Aleph Business: „Până la urmă, îţi ţii banii la bancă mai puţin pentru dobânda pe care o iei, şi mai mult ca un mijloc de protecţie ca să nu-ţi ţii banii acasă, la saltea sau să nu-i cheltuieşti dacă îi ai în faţa ochilor. Ironic, sistemul bancar românesc a ajuns ca băncile elveţiene, acolo unde bogaţii lumii îşi ţin banii mai puţin ca să câştige, şi mai mult ca un mijloc de protecţie în vremuri tulburi, ca să nu-i pierzi. Cei care-şi ţin banii în Elveţia au ca principal obiectiv conservarea valorii şi siguranţa banilor şi mai puţin obţinerea unor randamente care să acopere inflaţia sau deprecierea altor active. Exact ca şi la noi, îţi ţii banii în bancă pentru siguranţă, şi mai puţin pentru investiţie.
Acum, când a venit războiul din Ucraina, o parte din români, cei cu mai mulţi bani, şi-au scos economiile din depozite, i-au pus pe contul curent ca să aibă acces imediat sau i-au schimbat în euro şi dolari. Dobânda sau randamentul de depozit nu mai contează. Important este accesul rapid la bani şi siguranţa fizică a lor. Şi în acest an inflaţia va depăşi cu mult dobânda la depozitele bancare, chiar dacă aceasta este în creştere. Dar acest lucru contează mai puţin, atâta timp cât, psihologic, românii cred că la bancă banii lor sunt în siguranţă.
Cristian Hostiuc
ULTIMA ORA
-
Țigănie la Romsilva. Fostul director a ieșit la pensie, a încasat prima de 100.000 de euro și s-a reangajat la loc!
Teodor Țigan, fostul director general al Romsilva care a luat 100.000 de euro primă de pensionare, s-a reangajat, iar acum câştigă 9.000 de euro pe lună. În acest moment, el cumulează un salariu anual de 473.000 de lei și o pensie de aproximativ 63.000 de lei.
-
Lavinia Șandru va fi candidatul PUSL la alegerile prezidențiale
Partidul Umanist Social Liberal și-a anunțat candidatul pentru alegerile prezidențiale din luna mai, Lavinia Șandru. Anunțul a fost făcut vineri, într-o conferință de presă la sediul PUSL.
-
Trump amenință țările BRICS cu un război economic dur: Să nu susţină o altă monedă pentru a înlocui dolarul. Altfel le impunem taxe de 100%
Preşedintele american Donald Trump şi-a reiterat ameninţarea de a impune taxe vamale de 100% blocului BRICS şi a declarat din nou că va impune taxe vamale de 25% pentru produsele canadiene şi mexicane începând de sâmbătă.
-
Birourile Congresului american, avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek
Birourile Congresului SUA au fost avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek, a relatat joi Axios, citând o notificare adresată birourilor de către directorul administrativ al Camerei Reprezentanţilor SUA.
-
O piramidă necunoscută intrigă cercetătorii
O structură submersă în formă de piramidă a fost identificată în apropierea Insulelor Azore din Oceanul Atlantic, generând dezbateri științifice privind originea sa. Descoperirea inițială a fost făcută accidental de un căpitan de navă de pescuit care utiliza echipamente sonar în timpul activităților de rutină în largul coastei portugheze.
-
Concurență acerbă în lumea AI - A apărut modelul care surclasează DeepSeek-V3
Compania chineză de tehnologie Alibaba a lansat miercuri o nouă versiune a modelului său de inteligenţă artificială (AI) Qwen 2.5, despre care susţine că surclasează mult-lăudatul sistem AI DeepSeek-V3.
-
Geanina Hagima: Reîmpărțirea Lumii prin Războiul Nano prin presiunea injectării oamenilor cu interfață Bio-Cyber
Foarte important acest articol al doctoritei Ana Mihalcea! Practic este o concluzie la tot ce s-a intamplat pana acum. Ar trebui larg diseminat, iar aceste intrebari sa ajunga la autoritatile din intreaga lume. Si eu m-am gandit ca prin injectarea asa-ziselor vaccinuri covid, de fapt interfete bio-ciber , lumea a fost reîmpărțită între cei care dețin controlul asupra nanoehnologiei din aceste vaccinuri - chinezi, americani, ruși, indieni etc., scrie medicul Geanina Hagima pe pagina de Facebook.
-
Afacerile care se prăbușesc după intrarea României în spațiul Schengen. "Unii intenționează să își vândă imobilele și să se mute"
Intrarea României în spațiul Schengen nu este privită cu bucurie de toată lumea. La Nădlac, localnicii sunt disperați, deoarece afacerile din vamă sunt aproape de faliment. Odată cu eliminarea controalelor la frontieră, traficul s-a mutat pe autostradă, iar punctul de trecere a frontierei a rămas pustiu.
-
Mii de cetățeni români vor fi expulzați din SUA: Trump vrea să trimită migranții la Guantanamo
Un document publicat de presa din SUA arată faptul că, începând cu 24 noiembrie 2024, există 1.445.549 de persoane care nu se califică în sistemul ICE și au ordine finale de expulzare. Printre aceștia se regăsesc inclusiv peste 4000 de cetățeni români.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
- 2.Furtul aurului dacic a fost comandat de un actor statal
- 3."Am spionat în Cuba pentru CIA"
- 4.Problema cu discursul "strămoșesc"
- 5.Hai să vă povestesc cum văd eu fact-checkingul
- 6.Hemiplegia morală definitivă
- 7.Salut, David
- 8.Nu te TEME, popor român!
- 9.Unul dintre cei mai buni executanți, cu 2 ministere la activ, o cotește la 180 grade
- 10.De ce se tem de Trump?
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu