Ati mințit poporul cu creșterea economica!
Postat la: 21.12.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Chiar înainte de sărbători avem o știre deosebit de gravă care ne arată în ce hal a decăzut calitatea servicilor publice în România, în ce hal a decăzut calitate a instituțiilor care sunt puse să lucreze pentru binele cetățenilor.
Ei bine, s-a anunțat astăzi de dimineață, de către Institutul Național de Statistică (INS), că s-a făcut o rectificare a creșterii economice pe anul 2022, o rectificare care este absolut șocantă, este ceva ce nu s-a mai întâmplat în ultimii 25 de ani. Ei bine, dacă pe datele preliminare INS anunțase o creștere economică de 4,7% a economiei noastre în anul 2022, la această rectificare, cu cifrele sedimentate, cu cifrele reale venite din economie, s-a ajuns la o creștere economică de 4,1%.
Sper că avem cu toții înțelegerea dimensiunii aceste erori. Ea este de neimaginat într-o țară membră a Uniunii Europene, pentru că, oameni buni, așa ceva s-a mai întâmplat numai pe vremea când administrația de la Atena își mințea creditorii cu bună știință privind performanța economică a statului, ceea ce a dus Grecia la situația falimentară din 2015. Dacă nu vrem să repetăm acea poveste trebuie să fim extrem de reactivi la ceea ce s-a întâmplat acum.
Nu este posibil ca o instituție asociată la Eurostat, care furnizează indicatorii de maximă importanță despre evoluția României, și nu numai în domeniul economic, să facă astfel de erori. Repet, este ceva de neimaginat ca o instituție populată numai cu profesioniști, cu oameni de meserie, să poată să ne anunțe că România a crescut cu 4,7% în 2022 iar acum să aflăm că vorbim de fapt de 4,1%. Aceste cifre pun într-o altă lumină foarte multe alte aspecte ale economiei.
Petrișor Peiu
ULTIMA ORA
-
Panică la bordul unui avion care e decolat de la Londra - Un mort și zeci de răniți din cauza turbulențelor
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulențe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport.
-
Belgia și Ungaria lansează controversatele portofele digitale și pașaportul pentru vaccinuri înaintea reglementărilor UE
Belgia și Ungaria deschid calea în ceea ce privește lansarea portofelelor de identitate digitale înainte de intrarea în vigoare, la sfârșitul acestei luni, a regulamentului eIDAS ("servicii de identificare electronică și servicii de încredere") 2.0 al UE și a portofelului EUDI Wallet.
-
Instagram-ul lui Zuckerberg avertizează că nu îl etichetează pe Tucker Carlson în postarea de "La mulți ani"
Un avertisment a apărut pe Instagram-ul lui Zuckerberg pentru toti aceia care doreau sa-i transmita "La mulți ani" jurnalistului Tucker Carlson. Reteaua sociala anunta ca nu-l va tagui pe prorpietarul contului pentru ca este indezirabil.
-
ONU susține că "ID-ul digital global" al lui Bill Gates este necesar pentru "combaterea schimbărilor climatice"
Organizația Națiunilor Unite și-a reluat demersul de a impune lumii ID-ul digital al lui Bill Gates, susținând că identitatea digitalizată este "crucială" în lupta împotriva schimbărilor climatice.
-
Ce pedeapsă riscă Dan Vîlceanu pentru că l-a bătut pe Florin Roman în Parlament până i-a dat sângele pe nas
O bătaie a avut loc într-o sală din Parlament. Liberalii Dan Vîlceanu și Florin Roman au fost protagoniști. Primul a fost agresorul, iar cel de-al doilea, victima. Vîlceanu s-a încăierat cu Florin Roman, iar la un moment dat fostul ministru i-ar fi aplicat un genunchi în nas colegului său, care are în plan să facă plângere penală.
-
Amenzi usturătoare și legislație aberantă pentru românii care doresc să facă țuică, pălincă, sau vin în gospodărie
Românii care intenționează să producă acasă țuică sau palincă trebuie să respecte anumite prevederi legale dacă nu vor să plătească amenzi usturătoare cuprinse între 2.000 și 5.000 lei.
-
Dan Puric: "Făt-Frumos în loc s-o iubească pe Ileana Cosânzeana s-a culcat cu Baba Cloanța și a ieșit Ursula von der Leyen!"
Dan Puric o ironizează pe șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Marele actor și regizor a glumit, afirmând că nemțoaica este rezultatul unei relații nefirești: cea dintre Făt-Frumos și Baba Cloanța.
-
Inlocuiți Polonia cu România în text și o sa aflați adevarul: O colonie nu se poate ridica în picioare ca un stat suveran!
Articolul de mai jos a apărut pe siteul Brussels Signal și a fost scris de francezo-polonezul Daniel Foubert. Deși subiectul este Polonia, mutatis mutandis, textul poate fi la fel de bine și despre România.
-
Fostul director al CDC: "Este timpul să recunoaștem efectele secundare semnificative ale vaccinurilor Covid-19"
Dr. Robert Redfield, fost director al Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA, a declarat săptămâna trecută că mulți oficiali care au încercat să avertizeze publicul cu privire la potențialele probleme legate de vaccinurile Covid-19 au fost presați să tacă și că este timpul să se recunoască faptul că au existat efecte secundare „semnificative" care i-au îmbolnăvit pe oameni.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Cine e Atlantic Council - ce-l premiază pe Iohannis în SUA - un afront la adresa românilor!
- 2.Războiul împotriva Omului!
- 3.Dincolo de propaganda occidentală
- 4.Trezește-te, popor român!
- 5.Iohannis regretă primirea la Casa Albă
- 6.Avertismentul teribil al lui Erdogan privind NATO
- 7.La București a ieșit tot cum au vrut Iohannis și Kavalec
- 8.Capcana în care a căzut Marcel Ciolacu
- 9.Război pe teritoriul Transilvaniei. Viktor Orban, UDMR și Guvernul României, contra Miklos Banffy
- 10.O colonie n-are voie să dețină companii naționale strategice!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu