Atenţie la ce sistem de educaţie ne dorim!

• Tweet

Cum au ajuns tinerii americani plini de datorii plătind şcoli superioare, dar apoi nu reuşesc să-şi găsească joburi care să fie plătite pe măsura studiilor plătite.

Toată lumea vorbeşte despre educaţie, începând de la cea clasică, şcolară, până la educaţia financiară, ca fiind principala problemă sau a doua, după infrastructură, dar şi principala soluţie pentru viitorul României. Când vorbim despre educaţia clasică şcolară toată lumea se uită la educaţia superioară, adică să fi terminat o facultate, şi dacă se poate să ai o medie peste 9, cum cer multe companii la angajare. Educaţia medie, adică cel mult liceul sau liceu fără bac, este considerată o educaţie de mâna a doua.

Toţi părinţii ar vrea ca urmaşii lor, copiii lor să fie IT-işti - uite ce salarii sunt acum -, medici, cărora PSD le-a mărit salariile, dar în continuare sunt tentaţi să ia şi plicul, avocaţi, procurori, judecători, bancheri, ingineri, poate profesori (dar aici lumea fuge de învăţământ pentru că salariile sunt mici), ca să dau doar câteva exemple.

Toţi părinţii ar vrea ca fetele sau băieţii lor să lucreze într-un birou de la 9.00 la 17.00, îmbrăcaţi frumos, cu Starbucks la parter, cu un calculator în faţă. Niciun părinte nu ar vrea ca fata sau băiatul lui să ajungă prelucrător prin aşchiere, electrician, instalator, şofer, chelner, femeie de serviciu, doar ca să dau câteva exemple. Aici ar fi putut intra bucătarii şi frizerii, dar datorită show-urilor TV, transformarea lor în chefi şi hairstylişti a schimbat percepţia asupra lor.

Nimeni nu ar vrea ca urmaşii lor să lucreze ca ei într-o fabrică, să intre în schimburi, să aibă o viaţă industrială, cu mâinile pătate de ulei, să se îngrămădească în autobuze arhipline şi să-şi numere banii de la un salariu la altul. Problema este că economia, companiile au nevoie şi de astfel de salariaţi/angajaţi, nu numai din prima categorie.

Poate chiar mai mult, după cum arată situaţia concretă din piaţă. Dacă IT-iştii, medicii, inginerii etc. au nevoie de un anumit nivel de educaţie superioară, celelalte categorii profesionale nu au neapărat nevoie să termine o facultate, poate chiar nici să ia bacul. Când fac angajări, companiile, directorii, antreprenorii cer angajaţi cu un nivel ridicat de educaţie, dar nu şcolară, ci mai degrabă profesională. Şcoala nu poate livra direct angajaţi care să ştie cum să se lucreze într-o companie, într-o fabrică, într-un proiect.

Dacă îi întrebi pe cei care conduc companiile cum ar vrea să fie sistemul de educaţie din România astfel încât educaţia să livreze ceea ce piaţa forţei de muncă cere, foarte multă lume nu are un plan concret. De bine, de rău, preşedintele Iohannis a propus ceva la care ne putem raporta. În acest moment România, piaţa muncii are mai multă nevoie de o şcoală practică, de licee practice, care să livreze oameni de middle management şi nu neapărat de top management.

De multe ori companiile au nevoie doar de cineva fără niciun fel de pregătire dincolo de şcoala generală pentru a lucra pământul, pentru a lucra într-o fermă, pentru a conduce un tir care transportă marfă. Ca să serveşti la masă, adică să fii chelner sau ospătar, nu-ţi trebuie neapărat studii superioare, dar în acest moment, cei care au acest job câştigă mult mai mult decât cineva care a terminat o facultate şi care a ajuns într-un birou, fără să fie IT-ist.Un chelner poate cere şi chiar poate primi peste 1.000 de euro pe lună net, salariu minim plus bacşiş, în timp ce unui absolvent de facultate nu i se oferă acest salariu când intră în companie.

În America există o dezbatere intensă legată de ştergerea datoriilor şcolare făcute de americanii care s-au împrumutat la bănci sau prin diverse programe speciale pentru a-şi plăti studiile superioare. Se consideră că aceste datorii şcolare reprezintă următoarea bombă pentru sistemul financiar american. Biden a şters acum datorii în valoare de 400 de miliarde de dolari şi tot nu a rezolvat problema.

Americanii, în dorinţa de a avea o şcoală superioară care să le asigure accesul la un job mai bine plătit, s-au împrumutat şi şi-au plătit studiile. Problema este că economia americană, cea mai puternică din lume, nu are suficiente joburi şi salarii mari pentru aceşti studenţi, care să le permită plata acestor credite care s-au transformat în datorii neplătite.

În spatele visului american se află şi această dramă şcolară - sunt prea mulţi americani care au studii superioare şi care nu pot să-şi găsească un job pe măsura acestor studii, cu salarii aferente. În schimb, joburile de chelner, femei de serviciu, şoferi, bodyguarzi, muncitori în construcţii sunt pe toate drumurile. Dar nimeni nu vrea să se îndrepte către aceste poziţii.

Bineînţeles că educaţia este importantă, dar nu toate ţările pot fi Luxemburg. Chiar şi Austria are nevoie de joburi de „mâna a doua", poate chiar mai mult decât de joburi care necesită studii superioare. Aşa că trebuie să vedem ce fel de educaţie ne dorim şi mai ales cum vrem să arate sistemul de educaţie, astfel încât să nu existe o ruptură între ceea ce livrează şcoala, visurile părinţilor şi realitatea din piaţa muncii.

Cristian Hostiuc