Arctica: Frontul viitoarei confruntări dintre Occident și axa Rusia-China

• Tweet

Deși nu s-a discutat mult despre asta, extinderea NATO în Arctic prevestește unde ar putea continua războiul proxy dintre SUA&Co și axa Rusia-China. După decenii în care au ignorat potențialul Arcticul, SUA și implicit NATO au realizat potențialul ei geopolitic și au început militarizarea zonei.

Anul acesta a avut loc „Steadfast Defender 2024", cel mai mare exercițiu militar comun al NATO din 1988, simulând o situație de război deschis între Occident și Rusia în Europa. Exercițiul a implicat peste 90.000 de soldați din toate cele 32 de state NATO, inclusiv cei doi membri noi, Finlanda și Suedia. Prima parte a exercițiului s-a concentrat pe securizarea Arcticului, iar scopul oficial a fost „demonstrarea abilității NATO de a apăra fiecare centimetru a teritoriului său". Cu alte cuvinte, NATO se pregătește de un război cu Rusia în care câmpul de luptă din nord va fi unul dintre cele mai decisive.

Deși în primii ani de activitate NATO declara că Oceanul Arctic ar trebui să fie locația principală a forțelor sale navale, politica externă americană ulterioară Războiului Rece a ignorat regiunea și s-a concentrat în schimb pe o strategie de încercuire a Rusiei în Eurasia. Washingtonul a uitat de relevanța geopolitică a Arcticii, acordând prioritate destabilizării Europei, Orientului Mijlociu și Asiei Centrale. Între timp, Moscova a rămas mereu concentrată pe Arctic și în 2007 și-a plantat steagul pe fundul mării de sub Polul Nord. Deși 7 dintre cele 8 țări cu ieșire la Arctic sunt în NATO (SUA, Canada, Norvegia, Finlanda, Danemarca, Islanda, Suedia), NATO a declarat că Rusia are capabilități militare cu o treime mai mari decât cele ale NATO.

A doua cea mai mare putere arctică de fapt nici nu este NATO, ci China, care se declară un „stat aproape arctic" deși nu are deschidere la Oceanul Arctic. Astfel, NATO încearcă să le prindă din urmă: pe lângă exerciții militare și construirea a noi baze (ce sunt conduse în principal de Marea Britanie), președintele american Joe Biden, premierul canadian Justin Trudeau și președintele finlandez Alexander Stubb au semnat un nou acord strategic, Pactul ICE, care declară că cele trei țări vor construi noi nave de spart gheața. Finlandezii sunt cunoscuți pentru navele lor de spart gheața dar flotele americanilor și canadienilor sunt în stare deplorabilă (SUA mai are una singură care nici nu se compară cu una dintre cele 50 ale rușilor).

Tot la summitul NATO din Washington s-a prezentat „Strategia națională 2024 pentru regiunea arctică" a SUA, care avertizează că atât Moscova, cât și Beijingul lucrează din ce în ce mai mult împreună pentru a-și facilita activitățile în nord, în special ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina: „Peste 80 la sută din producția de gaze naturale a Rusiei și aproape 20 la sută din producția sa de petrol provine din Arctica, iar Rusia apelează din ce în ce mai mult la RPC pentru a finanța această extracție și pentru a cumpăra aceste resurse". Odată cu schimbările climatice și topirea ghețarilor, multe resurse naturale care anterior erau inaccesibile devin acum disponibile, motiv pentru care Rusia și China se angajează în proiecte comune de exploatare. U.S. Geological Survey a estimat în 2008 prezența a 90 de miliarde de barili de petrol și 1.669 de trilioane de metri cubi de gaze naturale în Arctica, adică 22% din petrolul și gazele naturale convenționale nedescoperite din lume.

Arctica are, de asemenea, argint, cupru, aur și alte minerale și metale prețioase în valoare de trilioane de dolari. Iar odată cu topirea gheții s-a deschis și accesul la Ruta Mării Nordului (NSR) a Rusiei, coridorul maritim care reduce substanțial timpul de transport între Europa și Asia. În plus, Rusia a început să-și sporească prezența militară în nord, redeschizând vechi baze militare sovietice abandonate după prăbușirea URSS și înfințând altele noi. Accesul la facilitățile și porturile rusești va permite Chinei să-și folosească capacitățile militare din Arctica, inclusiv spărgătoare de gheață și nave semi-submersibile, și astfel să deschidă un nou front cu SUA dacă se va ajunge la război în Taiwan, un al doilea front la care SUA cu siguranță nu ar putea face față. Astfel, Washington-ul justifică această atenție sporită și cu rivalitatea față de China, spunând că o investiție sporită a NATO în zonă este necesară.

Deși cei de la Atlantic Council, Centrul Wilson și Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale, cluburi de gândire ce sunt cunoscute ca goarne ale Departamentului de Stat și a CIA, s-au grăbit să demonstreze și ei cat de necesară este militarizarea NATO în Arctic pentru descurajarea colaborării Rusia-China, aceasta face de fapt exact opusul. După ce membrii Consiliului Arctic au întrerupt colaborarea cu Rusia din 2022 iar Suedia și Finlanda au renunțat la neutralitate și au intrat în NATO, militarizarea ar obliga Rusia să colaboreze și mai mult cu Beijing în zonă.

NATO ar trebui să creeze mai multe oportunități de dialog (precum Consiliul Arctic) pentru a evita începerea vreunui război, nu să provoace mai tare Rusia și China: indiferent câte investiții se vor face pentru a dezvolta puterea militară în zonă, NATO nu va reuși să depășească Rusia și China în Arctic următorii ani sau poate chiar decenii. În Arctic se află cele mai avansate mijloace navale ale Rusiei, cele mai multe facilități militare și peste două treimi din capacitățile de lovitură nucleară ale Marinei Ruse. Statele nordice nici măcar nu au capabilități de a detecta forțele ruse care operează la granițele lor. Orice încercare de a porni un război în Arctic s-ar termina indubitabil cu înfrângerea rușinoasă a NATO. Vrem pace, nu război, și în niciun caz nu sinucidere militară!

Daria Gușă