Apocalipsa de la Cavnic. Cum şi-a trăit Vladimir sfârşitul lumii ...

• Tweet

S-a scurs o jumătate de săptămână (şocantă, îndoliată, apăsătoare) de la teribilele vijelii care au devastat vieţi, oraşe şi sate, demonstrându-ne o dată în plus cât de neputiincioşi suntem în faţa stihiilor dezlănţuite. Însă cu adevărat neputiincioşi şi mici (incredibil de mici, meschini şi de-a dreptul iresponsabili) s-au dovedit guvernanţii (laolaltă cu decidenţii instituţiilor centrale îndrituite) care, în cea mai autentică tradiţie dâmboviţeană, s-au lăudat că au intervenit „cu promptitudine şi profesionalism", deşi au fost total depăşiţi de gravitatea şi urmările acestor fenomene meteorologice extreme.

Unul dintre cei mai buni prieteni pe care mi i-a dat Dumnezeu - moroşanul Vladimir Petruţ, tânărul primar din Cavnic - a trecut milimetric pe lângă o moarte cutremurătoare (împreună cu soţia Ioana şi minunaţii lor copii), duminică după-amiază, când ochiul devastatoarei furtuni s-a aţintit asupra Cavnicului şi a împrejurimilor. Vladimir şi Ioana se plimbau printr-o pădure (alături de cei doi copii - băiatul de şapte ani, şi fetiţa de numai opt luni, care aţipise în braţele mamei) situată la aproximativ 7-8 kilometri de oraş.

Dintr-odată, vijelia s-a declanşat cu o furie năpraznică, nebănuită, familia reuşind cu chiu, cu vai să răzbată - printre rafalele vijeliei şi printre arborii care se arcuiau şi se rupeau cu zgomot năucitor (distrugând totul în cale) - până la autoturismul parcat în apropierea lizierei. Apucând drumul spre Cavnic (care şerpuia prin desişurile pădurii răvăşite de potop), s-au crezut salvaţi, dar doar pentru câteva clipe, întrucât un copac gigantic s-a probuşit direct pe jeep, distrugându-i aproape în totalitate partea din dreapta spate. Urmările au fost de-a dreptul cumplite.

Slavă Domnului, copiii au scăpat neatinşi (ca prin minune, deşi se aflau pe bancheta din spate), dar, din păcate, Ioana (draga de ea) a fost izbită puternic de tabla caroseriei scâlciate (alegându-se cu o coastă ruptă, cu leziuni în zona gâtului şi cu o rană urâtă la cap, care sângera abundent). Vladimir nu a fost rănit şi a făcut tot ce a fost omeneşte posibil pentru a-şi pune la adăpost familia - vă daţi seama: copiii plângeau înspăimântaţi, Ioana zăcea şocată într-o baltă de sânge, în timp ce jeep-ul se zdruncina şi trosnea din toate încheieturile sub greutatea copacului.

În lipsă de alternativă, Vladimir şi-a luat soţia (care, şironiond de sânge, nici nu mai putea să păşească fără ajutor) şi copiii (încercând să-i liniştească cum a ştiut el mai bine) şi i-a adăpostit sub corana unui copac izolat. Acolo au zăbovit (ce ar fi putut să facă altceva?!) cel puţin 40 de minute, deşi rafalele stihiei îi biciuiau fără milă. Apoi, când furtuna s-a terminat, Vladimir şi-a târât la propriu familia câţiva kilometri (copii plângeau şi dârdâiau, Ioana era suferindă şi în stare de şoc), spre Cavnic, în condiţiile în care telefoanele mobile nu aveau pic de semnal. Într-un târziu, au găsit alţi sinistraţi şi, împreună, au reuşit să răzbească la Cavnic.

Incidentele acelei după-amieze înfricoşătoare nu s-au oprit aici, dar nu mai are niciun sens să intrăm şi în alte detalii. Cert e că Vladimir şi-a salvat soţia şi copiii. În prezent, Ioana este internată într-un spital din Baia Mare, starea sa fiind stabilă, iar copiii îşi revin uşor, uroş, din ghiarele şocului.
Imediat după ce s-a asigurat că Ioana primeşte îngrijirea necesară, Vladimir Petruţ i-a coordonat pe locuitoitorii Cavnicului şi au început debarasarea oraşului distrus de vijelie. Fiind ignorată de guvernanţi şi de autorităţile centrale, localitatea încă arată ca după o apocalipsă: acoperişuri smulse (inclusiv cel al şcolii), drumuri total impracticabile, brazi dezrădăcinaţi şi azvârliţi prin ferestrele oamenilor (la etajele trei-patru!), autoturisme storcite ş.a.m.d.. Până şi crucea de pe biserică atârnă gata să cadă în capul vreunui trecător ghinionist.

Siderant este că, deşi s-a scurs o jumătate de săptămână de la calamitate, Cavnicul - la fel ca alte zone devastate ale ţării - nu are nici acum curent electric, telefonie fixă sau internet. Parcă suntem în Africa neagră, pe cuvânt, şi nu în Uniunea Europeană a anului 2017! De asemenea, zeci de hectare de pădure zac la pământ nimicite de furia furtunii.

Totuşi, Vladimir Petruţ este o inimă de om, un gospodat exemplar care a făcut tot ce a putut pentru Cavnic. Iar oamenii - care i-au înţeles suferinţa - au pus mână de la mână şi s-au coordonat alături de el, reuşind să fie alături de întreaga suflare a oraşului. Alături de Vladimir Petruţ au fost atât susţinătorii care l-au votat ca primar, cât şi contestatarii săi, ceea ce demonstrează o dată în plus că solidaritatea românească funcţionează din plin, dar, din păcate, doar în cazuri de calamitate.

Scandalos este că Vladimir Petruţ a primit (pe telefonul mobil) atenţionarea meteo de Cod Galben abia la trei ore după ce nenorocirea trecuse, ceea ce ne arată cât de zăpăcite şi defazate sunt autorităţile îndrituite să rezolve astfel de situaţii. Cumplit!

P.S. Dacă săptămâna trecută mă miram că guvernanţii nu fac nimic pentru cei mai bine de 500.000 de români persecutaţi în Ucraina, acum nu mă mai surpinde absolut nimic.

Simona Man