Amintiri din 88 de la o mănăstire cu Maşa Dinescu

• Tweet

Să fi fost vara lui 88 cred. Sau început de toamnă? Sigur în plină perestroika. URSS nu se pregătea să moară. Eu eram copil de liceu - şcoala 32 din Chişinău, îndrăgostit nebuneşte de o studentă de la litere.

Ele făceau practica de vară la faimoasa mănăstire Căpriana, pe atunci nefuncţională, care era în ruine. Renovau sau mai degrabă strîngeau gunoiul. Eu făceam drumul săptămînal să o văd: fără şanse de victorie. Dar în acele vremuri altele erau relaţiile şi sentimentele. Suferinţa îţi dădea aripi, nu te îngropa. În una din zile am fost anunţaţi că vine "un poet din România". Un oarecare Dinescu. Habar nu aveam noi de poeţii contemporani români. Sorescu şi Stănescu erau ultimii despre care auzisem. Ah, şi Păunescu.

Şi a apărut un tip ca un mînz neîmblînzit, care făcea precum samovarul rusesc care dă în clocot: era exploziv. Dar nu el m-a impresionat în primul rînd. Cel mai mult m-a impresionat o femeie frumoasă, discretă precum un mesteacăn rusesc în toamnă. Pe urma aveam să aflu şi cît de inteligentă şi puternică este. Un mesteacăn de Siberia. În Est aceste femei se numesc: "soţia dekabristului". E vorba de acele soţii care şi-au urmat soţii în exilul siberian după revoluţia eşuată în 1825 la Petersburg. Genul de femeie care pare "fragilă" şi discretă dar care-şi poate urma bărbatul în exil în Siberia nu pentru că e docilă şi supusă ci pentru că e puternică şi responsabilă indifierent de cine e lîngă ea. E genul de femeie mult mai puternică decît bărbatul pe care-l urmează în Siberia. Îl urmează responsabil pentru a-l salva.

Ele aveau să devină simbolul femeii care pot salva bărbaţii unei revoluţii eşuate. Speranţele se îndreptau spre ele, aceste femei mult mai puternice decît soţii lor. Avea să ne revedem mulţi ani mai tîrziu cînd am ridicat un teanc de viniluri de la ea pentru o prietenă comună. Am regăsit-o la fel de simplă, cu ochii luminoşi, aşa cum o descoperisem în adolescenţă.

Ne mai intersectam din cînd în cînd, schimbam impresii despre ultimile lecturi din literatura rusă. Mă minuna de fiecare dată că pe "terenul meu" era mult mai bună şi citită decît mine dar niciodată nu arăta asta demonstrativ. Doar te încuraja discret să descoperi şi altceva. Pentru mine Dinescu, "soţul Maşei", a fost mereu vioara a doua în acest cuplu: era samovarul luat la timp de pe foc de Maşa ca să nu explodeze. În timp ce Maşa făcea multe altele discret. Dar toţi se uitau la samovar pentru că era spectaculos. Maşa era însă mult peste acest spectacol. Era prea inteligentă şi puternică pentru a demonstra opusul. Dar toate au un sfîrşit. Trist.

Vasile Ernu