Amețitoarele centre de putere

• Tweet

În statul român, în acest moment, atunci când vorbim despre centrele de putere care, până la urmă, asigură o bună sau o rea guvernare, trebuie să începem cu o enumerare. Există puterea legislativă, dată de o majoritate parlamentară. Care aparține PSD. Există puterea executivă, susținută de respectiva majoritate parlamentară. Este tot a PSD.

Apoi, există puterea prezidențială, care are unele atribuții esențiale legate de guvernare. Și, inevitabil, într-o țară ca România, există puterea ocultă, exercitată independent sau împreună de instituțiile de forță. Servicii secrete, DNA, zone ale puterii judecătorești și armată. De modul în care își împart puterea toate aceste instituții care o exercită, depinde, într-o măsură decisivă, gestionarea statului. Din această perspectivă, România funcționează ca un aparat cu mai multe viteze, dar și cu foarte multe frâne. Ce nu merge?

Nu merge relația dintre majoritatea parlamentară și președintele României. În loc să fie de colaborare și, eventual, de supraveghere reciprocă, ea s-a transformat într-un raport de ostilitate. Nici instituția prezidențială și nici conducătorii majorității parlamentare nu ratează vreun moment pentru a se ataca reciproc și, mai mult decât atât, pentru a acționa concret în sensul subminării celeilalte părți. Cauzele sunt de natură obiectivă și de natură subiectivă. Cele de natură obiectivă constau în modul în care este construită legea fundamentală în România. Aceasta creează, pentru că nu suntem nici republică parlamentară și nici republică prezidențială, ci un ghiveci din cele două, suprapuneri periculoase de atribuții, de competențe, de responsabilități. Când președintele reprezintă opoziția, când el nu este un reprezentant al majorității, asemenea disfuncționalități sunt upgradate.

Cea mai periculoasă zonă de ciocniri de autoritate, fie ea și latentă, are loc între Guvern și partidul majoritar. Atrăgeam atenția, la scurt timp după instalarea Guvernului Grindeanu, că România se va confrunta exact cu problemele cu care se confruntă în acest moment din punctul de vedere al repartiției și gestionării puterii. În mod normal, un partid care a obținut majoritatea în alegeri prin conducătorii săi decide și asupra politicii legislative desfășurată de Parlament și asupra politicii legislative delegată Guvernului și asupra modului în care este guvernată țara. Ceea ce nu se întâmplă în România.

Nu este deloc întâmplător faptul că Liviu Dragnea, în calitatea sa de președinte al unui partid care a obținut un scor istoric în alegeri, cu un program de guvernare bine perceput și bine apreciat de populație, dar care a avut neșansa de a nu putea conduce Guvernul în calitate de premier, încearcă acum din răsputeri să oprească o degringoladă declanșată din interiorul Palatului Victoria. Sorin Grindeanu, unul dintre liderii locali ai PSD, a primit de la Liviu Dragnea funcția de premier, acesta din urmă imaginându-și că va avea un prim-ministru de tip dronă, care nu va face altceva decât să execute întocmai și la timp dipozitiile date de partid. Dar activitatea executivului este atât de complexă, și mă refer aici la orice guvern, de oriunde din lume, și atât de ancorată în realitatea imediată, nu numai în realitatea de perspectivă, încât teleghidarea cotidiană a unui prim-ministru și a unui guvern este imposibilă.

Prin urmare, Sorin Grindeanu nu s-a transformat într-o dronă. Iar Liviu Dragnea s-a trezit că apasă din ce în ce mai inutil pe butoanele unei telecomenzi nefuncționale. Situația s-a complicat și mai mult pe măsură ce alte forțe au intervenit în acest joc al autorității, cum ar fi instituția prezidențială, care uneori are o influență periculos de mare asupra executivului, sau serviciile secrete, care și-au infiltrat oameni în Guvern și încearcă să dețină și ele o zonă cât mai semnificativă de control.

Dacă Liviu Dragnea nu are ce să facă și trebuie să accepte că, treptat, executivul va avea o independență din ce în ce mai mare în raport cu partidul și că acolo se formează o camarilă funcțională la fel cum există și la vârful PSD sau în Parlament, imixtiunea invazivă a celorlalte forțe, președinția și instituțiile de forță, îi creează acestuia insomnii. Și îl va determina, mai devreme sau mai târziu, să decapiteze Guvernul Grindeanu. Atunci se va dezlănțui, în interiorul PSD, un conflict de proporții. Iar în exterior se va instaura, din nou, o criză politică.

Sorin Rosca Stanescu