Am aflat totul despre evenimentul monden al Planetei. Mai putin esentialul!
Postat la: 31.10.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Bran party. Ce avem noi aici, la capătul a două zile nebune? Pînă ne dumirim cu adevărat - dacă ne vom dumiri vreodată - avem următoarele: la castelul Bran chiar e în derulare o petrecere de mare ștaif a unor oameni foarte bogați din străinezia. La ani-lumină însă de ce a conturat presa. De ce să fi făcut presa una ca asta?
Au venit oameni foarte bogați la Bran, dar la nivelde maxim 3-4 miliarde de dolari (cazul Peter Thiel) și niciunul care să intre măcar în top 40 mondial. Nici vorbă de Musk, Bezos, Larry Paige ori Sergey Brin, vehiculați în presă. Mai grei erau afaceriștii aduși de Țiriac la vînătorile lui decît cei de la Bran. Există în mod cert și actori occidentali, dar nicio vedetă, doar figuranți în spectacolul pregătit pentru această noapte și care, peste zi, repetau figuri de luptă chiar în fața restaurantului din Brașov unde luaseră masa. Nici umbră de Angelina Jolie sau "Matt Damon-ul" livrat de Adevărul. O neica-nimeni din Suedia, Julia Sandstrom, cărătoare de tavă în 3-4 filme, a fost ridicată la rang de vedetă a filmului de presa noastră. La fel încă vreo 2-3 actorași străini, care ar putea profita de vizită ca să obțină un autograf de la Marcel Iureș.
Oaspeții au fost duși pentru un pre-party la o stînă, care de fapt nu e stînă, ci restaurant. Am aflat sigur că toți cei cîteva sute de invitați au semnat acorduri de confidențialitate legate de marea petrecere, dar la jumătate de oră de la debutul chefului postau deja pe rețele poze din interior. Aproape două zile, nimeni din presă nu a obținut o minimă confirmare că Musk ori Jolie au ajuns cu adevărat în România, dar asta nu a împiedicat nici măcar prestigiosul PRO TV să dea ca sigură informația. În schimb s-a aflat cu lux de amănunte ce au mîncat cu toții pe plai mioritic.
Foarte ciudat, niciun oficial român, de la primarul din Bran la președintele CJ Brașov, deputați, senatori, miniștri ori chiar președintele țării nu au băgat capul în marele cadru. Cînd a venit ultima oară cel mai bogat om al lumii, Bill Gates, l-au primit președintele și premierul, a fost mega-eveniment politic. Politicienii mari s-au repezit în poză și cînd a venit Luciano Pavarotti, ori Michael Jackson, ori chiar expirata Brigitte Bardot. Acum, liniște deplină...Și inexplicabilă.
Nu e imposibil ca Halloweenul - care oricum e mîine - să nu fie motivul real al petrecerii, ci aniversarea lui Peter Thiel, care zilele trecute a împlinit 55 de ani, cifră rotundă. Halloweenul ar fi doar furnizorul cadrului de derulare a petrecerii, unul excelent, să admitem, pentru high-life.
Petrecerea e atît de secretă că presa a turuit toată ziua informații "confidențiale" despre tot, inclusiv cu imagini generoase. "Vedetele" hollywoodiene de prim rang erau filmate lejer inclusiv la restaurantul Prato, al cărui patron spunea onest că nu cunoaște pe nimeni dintre ele. Nici publicul nu a identificat pe careva.
Unde e marea problemă, marele mister? O petrecere importantă, care își merita un loc de nivel mediu în presă, dar nu mai mult de atît, a fost gonflată artificial de cineva pînă la proporțiile celui mai mare eveniment planetar monden.
Cu "cei mai bogați miliardari ai lumii" și cu supervedete de la Hollywood, știrea ar fi încăput în prime-time peste tot, de la CNN și Fox News la cel mai modest ziar sud-american ori est-asiatic. S-ar fi ridicat serios problema dacă nu cumva petrecerea mega-bogătanilor e, de fapt, o reuniune ocultă, a la Bilderberg ori Ilumminatti, unde să se pună lumea la cale. Ori măcar alegerile din SUA. Dar niciun organ de presă extern nu a pomenit măcar en-passant povestea. Deși Musk a fost azi omul zilei în presa mondială grație preluării Twitter și creditului dat unui articol conspiraționist cu bătaie politică.
Cine și de ce a făcut imensă vîlvătaie dintr-un foc mediu, reușind să angreneze în efort, practic, toată presa autohtonă, incluzînd organele de stat TVR Info sau România Actualități?
S-a dorit ca imaginea castelului "lui Dracula" să explodeze mediatic în perspectiva unei viitoare tranzacții imobiliare?
S-a dorit promovarea peste noapte a unui afacerist autohton cvasi-anonim, dar care are avantajul de a fi ginerele unuia dintre cei mai bogați români, aflat încă vreo 4 ani de aici încolo după gratii? Un magnat care să se fi săturat de pușcărie și încearcă metode disperate de ieșire?
Se pot schița multe scenarii; sigur e, însă, că rareori în ultimii 30 de ani s-au mai scremut munții atît de tare ca să dea naștere unui biet șoricel...
Desigur, poate vine marea surpriză la miezul nopții și aflăm că, din cîteva sicrie plasate în sala mare a castelului, au ieșit Angelina Jolie, Elon Musk, Jeff Bezos și restul starurilor planetare. Și poate și Paris Hilton, care acum vreo două săptămîni "venise" și ea la Craiova, de nu mai ai loc pe șosea de atîtea vedete pe plai mioritic. Să pariem ori nu pe asta?...
Bogdan Tiberiu Iacob
-
Problemele insurmontabile ale principalilor 4 prezidențiabili, cât de mult îi vor afecta. Antonescu, Simion, Dan, Ponta
Am intrat in prima saptamana de campanie oficiala. V-am prezentat, zilele trecute, clasamentul credibil, reieșit din cer ...
-
Noua dezordine mondială
În urma cu zece ani, atunci cand si-a anuntat intentia de a candida la presedintia SUA, Donald Trump a anuntat ca ...
-
De ce nu se va opri Trump
Președintele Donald Trump este implacabil in privința taxelor vamale. Nu il vor opri nici masuri de riposta ale UE sau C ...
-
Comanditarii externi și aplicanții interni ai loviturii de stat
În acest articol vom devoala identitatea și aportul principalilor comanditari externi și principalilor executanți ...
-
Taxele lui Trump nu sunt războiul nostru. Sorry Macron, Ursula!
Neobosita propaganda antiamericana din Romania a gasit un nou strigat de lupta, cu care incearca sa ii intarate pe roman ...
-
Cinstea proteică a Elenei Lasconi
Trebuie sa umbli cu o cioara extrem de prost vopsita, ca sa te cheme Emanuel Ungureanu. Pentru ca numai un manipulator d ...
-
Românii au votat, nu au ales!
Vad ceva indignare ca romanii l-ar fi „ales" pe un anume Pintea in Parlament, un om cu niște condamnari penale (co ...
-
De la Ucenic la Mesia - Construcția primului Demagog Procedural
Mesia a fost televizat: „Sunt mașina de facut audiența; sunt ceea ce vor." - Donald Trump, 2016 Înainte sa d ...
-
Operațiunea Red Flag!
Sa ne ocupam puțin de așa zisele teorii ale conspirației. Una dintre cele mai importante operațiuni, poarta denumirea de ...
-
Cele trei situații ce pot bulversa prezidențialele: Două îl implică pe Georgescu, una pe Lasconi, potențialii avantajați sunt Nicușor și Ponta
Am realizat, ieri dimineața, o analiza in care prezentam, la modul comparativ, la distanța de o saptamana, concluziile u ...
-
Trump si Tesla
Trump tocmai a bagat in faliment toti competitorii lui Tesla. Am ras cand Trump a transformat Casa Alba in show room pe ...
-
Va ataca Rusia Europa?
Se inmulțumesc declarațiile care ne avertizeaza ca Rusia va ataca Europa/NATO/o țara baltica/toate țarile baltice/Poloni ...
-
Se putea face pace în Ucraina acum doi ani și jumătate sau chiar acum trei ani
Îmi amintesc cit de turbați erau unii la noi și in alte parți cind apareau ideile necesitații diplomației, ale inc ...
-
Eduard Hellvig face praf SRI în ziua aniversării agenției
Ce se ințelege din postarea pe X a fostului director al SRI? Ca agenții pot sa se exprime oral, dar au probleme severe c ...
-
O lecție pentru cățeii de la București
Sa fie invațatura de minte! Puterea de la București a primit o lecție urata din partea administrația Biden. Au primit ca ...
-
Visa Wayver: Să nu ne mai mințim. România a ajuns nedemocratică și antiamericană
Ca reacție la amanarea pe durata nelimitata a intrarii romanilor in SUA fara vize, premierul Marcel Ciolacu incearca sa ...
-
Ce scrie la gazeta de perete a Ambasadei SUA
Cei care au dat lovitura de stat din 6 decembrie 2024 inca se fac ca nu ințeleg de ce le-a trantit America ușa in nas. U ...
-
Românii-sorosiști dau năvală să pupe dosul lui Putin!
Astazi, a aparut un articol, preluat din Financial Times, care confirma ceea ce eu spun demult, și am dezbatut asta incl ...
-
Papa Francisc a găsit Adevarul în spital
Pereții spitalelor au auzit rugaciuni mai sincere decat bisericile... Au fost martori la saruturi mult mai sincere decat ...
-
Să ieși mereu pe locul 3...
Exista o limita pana la care un om, in general, iși poate reinnoi ideile. O spune inclusiv Cioran undeva in opera lui, n ...
-
Coldea la prezidențiale, de partea lui Nicușor și Ponta! Cum îi folosește pe Virgil Popescu-Energie și pe Călin Georgescu
Cei din Masoneria Statului Paralel, despre care v-am tot vorbit in ultimele saptamani, nu rezista fara un președinte al ...
-
Asta inseamna politica si afaceri!
1. Vreti sa intelegeti politica?In Medieval Total War, unul dintre cele mai bune jocuri de strategie lansate in anii 200 ...
-
Cum a ajuns Bolojan președinte interimar cu complicitatea cuplului Iohannis - Pahonțu
Ieri, va spuneam ca, observandu-l pe Bolojan, parca l-aș vedea pe Iohannis din 2015, la inceputul mandatului sau, și, pa ...
-
Interimarul Bolojan, pericol public letal!
Principalul locatar de la Palatul Cotroceni, Ilie Bolojan, trebuie supus urgent unei expertize psihiatrice intrucat aces ...
-
Pe ce se bazează proeuropenii?
Carevasazica la noi se lupta proeuropenii cu antieuropenii. Dar care sunt unii și care sunt ceilalți? Integrarea deplina ...
-
Cum arată competiția la prezidențiale și care sunt șansele reale ale candidaților. Finala previzibilă azi!
Fierbe „Giuleștiul politic", prieteni goldiști, ca sa imprumut un termen din fotbal, pentru ca au inceput luptele ...
-
Despre dreptul de a fi ales
Articolele 36 și 37 din Constituția noastra prevad dreptul de vot și dreptul de a fi ales. Sunt drepturi importante intr ...
-
Politica lui Trump e simplă!
Nu am vazut preluata in presa din .ro declaratia asta a lui JD Vance, de fix acum o saptamana: "President Trump's econom ...
-
Valoarea AUR este calculată de indicele Târziu
Proiectul AUR nu este al lui George Simion, ci al lui Claudiu Tarziu. Fara Tarziu, Simion flutura și la ora asta drapele ...
-
Sârbii dau o lecție de civism și curaj, ungurii se mișcă și ei contra exceselor, noi românii rămânem fricoși, tot la "coada vacii"!
Serbia și sarbii reprezinta un brand de succes ca țara și popor, la moda nu doar in Romania, ci peste tot in lume, mai a ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu