Alegerile din Franţa. Marine Le Pen o obţinut o înfrângere cât o victorie
Postat la: 10.05.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Probabil că felul în care ne trăim înfrângerile spune mai multe despre noi decât modul în care ne gestionăm victoriile. Marine Le Pen ne-a demonstrat-o din plin, în paşi de dans.
Şi totuşi, controversata blondă nu a suferit deloc o înfrângere în adevăratul sens al cuvântului, decât dacă ne raportăm, exclusiv, la miza principală a scrutinului de duminică - preşedinţia Hexagonului, care, orişicum am pune problema, reprezenta un "pod prea îndepărtat" pentru candidata Frontului Naţional. Însă, dacă judecăm în ansamblu, analizând mizele secundare (importante în economia actualului joc politic!), scorul Marinei Le Pen - care s-a dovedit cu aproape de două ori mai mare decât cel izbutit de tatăl său, Jean-Marie Le Pen (surclasat de Jacques Chirac, în 2002) - reprezintă un veritabil suflu electoral în pânzele Frontului Naţional.
Alegerile parlamentare din Franţa vor fi organizate în iunie şi se vor derula, procedural, potrivit sistemului majoritar în două tururi. Cu alte cuvinte, o circumscripţie este câştigată de candidatul care obţine 50% din voturile exprimate, dar, dacă în primul tur această condiţie nu este satisfăcută, se organizează încă un tur, la care participă candidaţii care au depăşit 12,5%. De regulă - ne-o demonstrează istoria recentă! -, dacă aspirantul Frontului Naţional accede în al doilea tur, partidele tradiţionale franceze se aliază împotriva acestuia. Pe cale de consecinţă, extremiştii n-au prea ajuns în Parlament, nici chiar în momentele lor electorale cele mai bune. Astfel se explică de ce Frontul Naţional are doar două mandate în actualul Legislativ.
Acum însă, în lumina amplei susţineri populare de care se bucură Marine Le Pen, Frontul are posibilitatea să facă o figură frumoasă. Analiştii susţin că, mai cu seamă în estul Franţei, extrema dreaptă ar putea câştiga, din primul tur, o serie de circumscripţii importante, ceea ce ar propulsa Frontul Naţional în Parlament, într-o poziţie în care să poată face, pentru prima dată în istoria sa, jocuri politice importante. Fireşte, sunt sceptică în ceea ce priveşte eventualitatea cooptării Frontului la o viitoare guvernare, întrucât contextul e încă potrivnic (şi va rămâne astfel). Cel mai probabil, va fi vorba de o formulă executivă negociată între EMA-ul lui Emmanuel Macron şi republicani, dar contează enorm numele viitorului premier.
Finalmente, decizia Marinei Le Pen - anunţată astăzi, la modul intempestiv - de a se retrage temporar din politică, nu reprezintă, cel mai probabil, decât o strategie electorală gândită în laboratoarele Frontului Naţional, tocmai pentru a-şi maximiza votul de la apropiatele alegeri legislative.
P.S. N-am putut să nu observ că, în timp ce, la Paris, Marine Le Pen îl felicita pe Emmanuel Macron pentru frumoasa victorie, şi se pregătea de dans, la Bucureşti, fantoma alegerilor din 2009 continua să bântuie, mai abitir ca niciodată. Oare ne mai facem bine vreodată?!
Simona Man
ULTIMA ORA
-
Ce este "Regula celor 90 de secunde"? Un neurocercetător descoperă o tehnică inovatoare care ne poate schimba viața
Te-ai gândit vreodată cum ai putea să îți gestionezi emoțiile rapid? Încearcă „Regula celor 90 de secunde" și descoperă tehnica inovatoare creată de un specialist în neuroștiințe, care îți oferă instrumentele necesare pentru a controla furia, frica și anxietatea, ajutându-te să îți regăsești calmul într-un timp scurt.
-
Serurile criminale: FDA impune avertismente privind leziunile nervoase pentru 2 vaccinuri RSV
Food and Drug Administration (FDA) din SUA a dispus ca doi producători de vaccinuri împotriva virusului sincițial respirator (VSR) să includă pe etichetele produselor un avertisment privind un efect secundar potențial paralizant legat de afectarea nervilor.
-
De ce este așteptat Elon Musk în fotbalul mare de Gigi Becali, patronul FCSB-ului
A ieșit la iveală faptul că Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, dorește să preia clubul Liverpool în schimbul a 4 miliarde de dolari, iar Gigi Becali a reacționat cu privire la această veste. În viziunea latifundiarului care dictează mersul lucrurilor la FCSB, venirea lui Musk în fotbal ar reprezenta un avantaj chiar și pentru roș-albaștri.
-
Explozie de căutări pe Google: Oamenii vor să știe cum să își șteargă conturile de Facebook și Instagram după anunțul Meta
Anunțul Meta de a renunța la verificarea informațiilor și de a relaxa moderarea conținutului a declanșat o explozie de căutări pe Google despre ștergerea conturilor de Facebook, Instagram și Threads.
-
Vin banii de la G7 pentru Ucraina! Ursula von der Leyen a anunțat prima tranșă din împrumut
Ucraina a primit prima tranșă de 3 miliarde de euro din partea Uniunii Europene a unui împrumut convenit de membrii Grupului celor Șapte, au declarat vineri Kievul și Bruxellesul.
-
"Schema 1800" - noua înșelătorie pe WhatsApp. Plângerile la poliţie curg continuu
O nouă schemă de fraudă online face victime, în aceste zile. Escrocii sparg conturile de whatsapp, după care le cer bani cunoscuţilor din agenda victimei. Suma cerută este aceeaşi -1.800 de lei. De aceea, acest tip de înşelăciune a primit şi numele de Schema 1800.
-
Granițele deschise sfidează naționalismul în ascensiune în Europa (The Guardian)
Reintroducerea controlului pașapoartelor în spațiul Schengen ne trasează în minți noi linii politice - iar lucrul acesta în sine e periculos, se arată într-un articol publicat în The Guardian, conform Rador Radio România.
-
Marea Britanie impune noi reguli de călătorie. De când se aplică și ce condiții trebuie să îndeplinească turiștii
Marea Britanie impune o autorizație electronică de călătorie (ETA) pentru cetățenii din 48 de țări, inclusiv SUA, Canada și Australia. Din luna aprilie, această autorizație plătită va fi obligatorie și pentru europeni. ETA este menită să consolideze securitatea la frontieră și face parte dintre eforturile Londrei de a-şi digitaliza sistemul de gestionare a frontierelor.
-
Dezvăluirea unui director de bancă: "Românii dau statului 70% din tot ceea ce câștigă"
Statul român continuă să apese greu pe umerii cetățenilor: pe lângă cele mai mari impozite pe salarii din Europa, românii sunt obligați să suporte și alte taxe și contribuții. Cu toate acestea, finanțele publice sunt într-o situație critică, iar România rămâne, de ani de zile, campioana deficitului bugetar în Uniunea Europeană.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
- 2.Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
- 3.Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
- 4.Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
- 5.Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
- 6.Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
- 7.Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
- 8.Mai putem conta doar pe miracole
- 9.Și-au băgat și americanii coada în ‘89
- 10.Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu