Al doilea Stalingrad

• Tweet

Într-un fel, războiul din Ucraina este a doilea Stalingrad. Cumva pe dos. De această dată, rușii au fost cei care au atacat și au asediat. Iar ucrainenii sunt cei care rezistă și se pregătesc de o contraofensivă. Este adevărat, cu sprijinul masiv al unei coaliții internaționale. Marile evenimente istorice sunt repetabile. Pierderea de către nemți a Stalingradului a întors cursul celui de-al Doilea Război Mondial. Pierderea de către ruși a Ucrainei va reașeza liniile de forță pe harta lumii.

Ironia sorții face ca, la 23 august 1942, un alt dictator, Hitler al Germaniei, să fi ales, pentru a executa uriașa greșeală strategică a ocupării Stalingradului, exact grupul de armate care cucerise Ucraina. Acest efort pantagruelic, inutil, soldat cu o rușinoasă înfrângere, a durat mai puțin de cinci luni. Până în 2 februarie 1943. Și, iată, există multe similitudini.

Eroica populație a Stalingradului și militarii sovietici, care au apărat acest oraș erou, au suferit teribile bombardamente aeriene, executate de temuta aviație germană și bombardamente terestre devastatoare. Orașul a fost făcut praf. Pe teritoriul său s-au dus lupte de gherilă. Imobil cu imobil. Ruină cu ruină. Om cu om. Dacă până la urmă s-a numărat corect, eșecul german Stalingrad și uriașul succes sovietic au costat 3 milioane de morți. A fost o lecție istorică oferită de acea confruntare. În ce a constat ea?

S-a dovedit în mod implacabil că un război urban nu poate fi câștigat, nici măcar cu forțe net superioare umane și în tehnică de luptă, atâta timp cât populația se apără eroic. Războiul de gherilă urbană este un cu totul alt război decât cel clasic. La o altă scară, vedem același lucru în Ucraina.

La fel ca și în cazul Stalingradului, bătălia este de natură geopolitică. La Stalingrad, Hitler a intenționat să pună mâna pe ruta Volga și să-și securizeze transportul de combustibil din câmpurile rusești de petrol, pe care celălalt corp de armată le viza. La o alta scară, nu un oraș, ci un întreg stat este prins într-un dramatic joc geopolitic, în condițiile în care obiectivele sunt identice. Statele Unite intenționează să deconecteze gazul și petrolul rusesc de la aprovizionarea Uniunii Europene, reducând astfel dependența UE de Moscova și crescând direct proporțional dependența acesteia de Washington.

Iar în acest joc sângeros geostrategic, la mijloc a fost prinsă Ucraina. Vladimir Putin s-a lăsat prins în jocul regizat de americani și s-a antrenat într-un conflict, care izolează Rusia pe plan mondial și o determină ca, într-o formă mascată, să capituleze. Și fiindcă tot am pronunțat cuvântul „mascat", ei bine Războiul Rece s-a încheiat odată cu invadarea Ucrainei, iar astăzi ne aflăm în cel de-al Treilea Război Mondial mascat. Bine ar fi ca el să se desfășoare, exclusiv sub aspectul bătăliilor armate propriu-zise, doar pe teritoriul Ucrainei.

Hitler ar fi putut foarte bine să capituleze după uriașa înfrângere de la Stalingrad. Și să nu mai forțeze lucrurile. Și să nu mai distrugă literalmente tineretul german și orașele Reichului. Ar fi putut obține atunci o pace cât de cât onorabilă. Iar o mare parte din Europa n-ar mai fi devenit roșie. Astăzi, Vladimir Putin are aceeași șansă. Continuarea sângerosului război din Ucraina îi poate fi Rusiei fatală pe termen lung. În schimb, oprirea acestui război - și zi de zi are această șansă - îi poate permite Rusiei să-și refacă energiile și să devină validă pentru o altă rundă a confruntării în viitor.

Dar Hitler s-a lăsat orbit de propria vanitate. Cum să accepte el o înfrângere? Cum să recunoască el că războiul fulger împotriva Uniunii Sovietice eșuase? Vladimir Putin este în aceeași situație. Și războiul său fulger a eșuat. Și el este înfrânt, înainte ca istoria să consemneze această înfrângere. Și el a încercuit Ucraina, după cum se vede pe orice hartă militară, la fel cum armata germană încercuise Stalingradul. Nici el nu poate înregistra și pecetlui o victorie. La fel cum nici germanii nu au putut să-și pună zvastica pe Stalingrad. Armata Federației Ruse se macină în Ucraina. Și, încet-încet, va fi măcelărită. La fel cum s-a întâmplat cu armata germană, înainte și după contraofensiva rușilor.

Sunt atât de multe similitudini, încât eu unul mă văd silit să recunosc cu amărăciune că mulți dintre cei care conduc lumea fie nu cunosc istorie, fie nu-i învață lecțiile.

Sorin Rosca Stanescu