Adio, dar rămân cu tine!

• Tweet

În '77, în timp ce pe noi ne zguduise bine cutremurul, americanii se amuzau teribil de comedia romantică "The Goodbye Girl", regizată de Herbert Ross, după scenariul lui Neil Simon. Noi i-am zis "Adio, dar rămân cu tine!" filmului care avea să ia un Oscar, patru Globuri de Aur și un Bafta.

Povestea e simplă, dar haioasă: un tip își părăsește familia și, colac peste pupăză, mai și subînchiriază apartamentul în care rămăsese nefericita lui parteneră și fiica ei. Așadar, fără voia lor, noii colocatari trebuie să facă pe dracu'n patru și să nu-și scoată ochii reciproc. Firește, la început s-au luat de păr, dar, pe măsură ce timpul trecea, ciufulelile s-au transformat în dezmierdări încheiate cu amor.

La aproape o jumătate de veac de-atunci, comedia se pune din nou în scenă. Mai bine zis, "pe" scenă. Dar nu pe Broadway, ci la noi. Și nu pe scena vreunui teatru, ci pe scena politică. Mai întâi, s-au pus în aceeași garsonieră, cu adresă în Piața Victoriei, doi protagoniști care se băteau în cap cu plăcuțe suedeze. Locatarul, tot așa, s-a trezit că partenerul, plecat la Cotroceni, le bagă dușmanu-n casă și le zice să se pupe. Se pupă oamenii, n-au încotro, și, mai departe, povestea curge firește: PSD plus PNL egal love.

E stabilitate, adică liniște. Nimeni nu mai strigă în stradă, nimeni nu mai scotocește după banii cheltuiți pe seruri cumpărate pentru 3-4 Românii, nimeni nu mai protestează pentru dezavantajarea agricultorilor români sau pentru ce ar mai fi de protestat într-o țară neprimită în Schengen și aflată pe ultimele locuri în foarte multe clasamente europene care reflectă nivelul de trai, educația sau sănătatea.

Stabilitatea asta amplifică dragostea înfiripată din ură și se fac liste comune pentru Parlamentul European. La fel și pentru primării. Dar, cum se întâmplă de regulă într-o coabitare, unul dintre parteneri începe să fumeze în casă, ori intră încălțat, ori pune monopol pe telecomandă, sau se uită în toaletă cu telefonu-n mână în timp ce, dincolo de ușă, celălalt joacă țonțoroiul cu picioarele încrucișate...

Și "love" începe să scârțâie în garsonieră. Fiecare vrea să pună piciorul în prag, drept care ies scântei! Partenerii se dau de-a bașca. Fiecare cu frigiderul lui. Fiecare cu candidatura lui. Campania, în consecință. Bine, nu s-a ajuns chiar la plăcuțele suedeze, dar mai sunt două luni de luptă electorală, nu-i timpul trecut.

Deocamdată s-a rostit "adio", cu speranța că replica va aduce, dacă nu un Oscar, dacă nu vreun Glob de Aur, dacă nu un Bafta, măcar mai multă baftă la alegeri. Dar pentru a nu-și face cumva cineva iluzii că s-ar alege praful de stabilitate, s-a venit repede și cu completarea: Adio, dar rămân cu tine! Coaliția se rupe, dar nu se iese de la guvernare! Să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic. Curat-murdar, coane Fănică, mare dreptate avuși, parol!

Inocențiu Voinea