A doua momeală, a doua capcană!

• Tweet

Războiul din Ucraina se extinde. În afara acestui stat. Prin lovituri aplicate unor sate de pe teritoriul Federației Ruse. Și în Transnistria. Putem spune că această flexibilizare a câmpului de luptă reprezintă o nouă momeală, a doua, care îi este întinsă lui Vladimir Putin. Urmează ca acesta să cadă în cea de-a doua capcană? Să studiem cu atenție nu numai mișcările de pe front, ci și conținutul unor declarații politice.

Am lansat și susțin în continuare acest scenariu, teza conform căreia, cu complicitatea unor înalți ofițeri din anturajul său, Vladimir Putin a căzut în capcana numită Ucraina. Înainte de a lua decizia fatală de a ataca acest stat și de a-și întoarce cea mai mare partre a planetei împotriva lui, el a primit asigurări că va putea susține un război fulger, urmând ca în câteva zile conducerea politică de la Kiev să se predea, iar Kremlinul să instaleze la conducerea statului un regim marionetă. A fost o momeală transformată într-o capcană.

Prima momeală. Prima capcană. Mașinăria de război a Federației Ruse s-a împotmolit în Ucraina. Și își macină acolo resursele materiale și umane zi după zi. În timp ce Casa Albă, care a câștigat atât războiul informațional, cât și politic, orchestrează alimentarea ucrainienilor cu bani și tehnică de luptă, astfel încât aceștia să reziste pe termen lung. Atâta cât este necesar pentru ca Federația Rusă să fie prăbușită economic. Este un război indirect între Statele Unite și aliații ei NATO și Federația Rusă. Ucrainienii fiind transformați în mercenari și mulți dintre ei fiind, în mod inevitabil, sacrificați într-un război care din perspectiva Kievului este perfect legitim. Iar acum se întreprind primii pași pentru ca Vladimir Putin să înghită a doua momeală și, respectiv, să cadă în a doua capcană.

În această cheie citesc eu ultimele evenimente de natură militară și ultimele declarații de natură politică. Au fost lovite cu rachete două sate de pe teritoriul Federației Ruse. În scenariul pe care îl prezint nu contează prea mult cine a apăsat pe trăgaci. Ucrainienii din greșeală? Ucrainienii pentru a genera o extindere a conflictului la capătul căruia să poată fi atrase statele NATO? Sau chiar rușii pentru a crește nivelul de adrenalină și a justifica viitoarele crime de război? Sau a fost o diversiune pusă la cale de o terță parte interesată în inflamarea situației? Pentru tipul de raționament pe care mă pregătesc să-l prezint răspunsul are prea puțină relevanță.

În cealaltă parte a câmpului de luptă, tot în exteriorul acestui perimetru, niște lovituri de obuz au lovit o antenă de telecomunicații din Tiraspol. O parte a populației, cea de origine română, a intrat în panică și fuge în Republica Moldova. Pentru că se așteaptă la o ripostă a rușilor și, respectiv, la un prăpăd umanitar. Din nou nu e prea relevant cine a apăsat pe trăgaci. Republica Moldova, stat neutru, aflat în mare pericol, nu ar fi avut niciun motiv să comită un act de agresiune în teritoriul separatist considerat drept un trofeu al Moscovei. Cu atât mai puțin România sau un alt stat NATO. Incidentul însă, indiferent cine l-a provocat, le vine rușilor ca o mănușă. Un bun pretext pentru a închide cercul. Transnistria poate pune la cale ceea ce deja a declarat. Și anume materializarea unei decizii prin care, declarându-se stat independent, să ceară alipirea la Federația Rusă. După modelul relativ recent materializat în Donețk și Lugansk.

Continui să dezvolt teza celei de-a doua momeli. Dacă Rusiei i s-a întins, de-o parte și de alta a spațiului ucrainean, aproape simultan, o momeală, dacă Putin o înghite - cu plăcere sau de nevoie - urmează să cadă în cea de-a doua capcană. Aceasta însemnă extinderea câmpului de luptă, nu se știe până unde, dar în orice caz dincolo de granițele Ucrainei. Și în acest moment devine extrem de semnificativ jocul declarațiilor politice. Acest joc este deschis nu de Moscova, ci de Londra. Un înalt oficial al Marii Britanii, cel mai puternic aliat al SUA, declară tam-nesam, dar suficient de apăsat, că armata ucrainiană ar fi îndreptățită să atace convoiaele de armament aflate în deplasare spre Ucraina chiar pe teritoriul Rusiei. Pentru că, în acest fel, numărul victimelor civile și militare din Ucraina ar fi redus. Că este sau că nu este adevărat, că se va întâmpla sau nu ceea ce declară oficialul de la Londra, are mai puțină însemnătate.

Legitimarea unei asemenea extinderi a frontului prin acte de agresiune clasate drept acte de război preventiv, deci de autoapărare chiar pe teritoriul Federației Ruse, devin, aparent cel puțin, extrem de convenabile pentru Putin. Acesta are acum posibilitatea, și a și făcut-o instantaneu, ca prin intermediul unor oficiali de la Kremlin să privească lucrurile în oglindă. Și să afirme că la fel de legitimă este și atacarea de către Federația Rusă a unor convoaie militare aflate în deplasare pe teritorii aparținând statelor NATO. Cum ar fi, de pildă, România și Polonia. O asemenea perspectivă trebuie pusă în legătură directă și cu o altă declarație de dată recentă a lui Vladimir Putin. În sensul că ar putea să probeze fermitatea articolului 5 din Tratatul NATO.

Cum? Atacând pur și simplu un stat NATO pentru a vedea în ce măsură și cu câtă operativitate organizația, în întregul ei, se mobilizează și intră în luptă. Și iată cum ultimele declarații se potrivesc mănușă celor anterioare. Ca de altfel și repetarea obsesivă în ultima vreme a temei unei lovituri nucleare tactice care ar putea viza Kievul. Chiar ieri, oficialii de la Kremlin au reiterat această amenințare. În măsura în care Vladimir Putin, răspunzând provocărilor NATO, decide în mod iresponsabil extinderea perimetrului de război, eu mă simt îndreptățit să anticipez că urmează să cadă într-o a doua capcană care de astă dată poate fi fatală dacă nu pentru Federația Rusă, în orice caz pentru regimul său.

Sorin Rosca Stanescu