7.000 de lei din partea lui Marin Preda
Postat la: 20.01.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Prima mea carte de critică literară a apărut în 1977, cu titlul „Preludiu". (Iniţial, avea un titlu mai inspirat, „Amintiri despre literatura de azi", dar redactorul cu care am lucrat, Florin Mugur, l-a considerat prea ironic şi l-a schimbat de frica autorităților.) Drept urmare, graficianul, fără să citească vreo pagină din volum, a desenat pentru copertă un ornament baroc-idilic, ca şi cum ar fi fost vorba de un roman de dragoste, unii librari au aşezat cartea în compartimentul rezervat lucrărilor de sexologie, iar în diferite dicţionare literare Preludiu a fost transcris, din cauza unui automatism lexical, „Preludii"... Dar aceasta e altă poveste.)
Pentru „Preludiu" am primit 35.000 de lei - ceea ce era o sumă imensă, în condiţiile în care un automobil Dacia costa 70.000 de lei, iar eu eram un debutant. M-a făcut fericit apariţia cărţii, o iubeam, aşa urâtă cum arăta, şi o căutam înfiorat de emoţie, cu privirea, prin vitrinele librăriilor. Şi m-au bucurat foarte mult, bineînţeles, şi banii primiţi (pentru mine banii câştigaţi din scris au avut întotdeauna şi au şi acum ceva sfânt).
După câteva săptămâni de la remarcabilul, pentru mine, eveniment, într-o zi de decembrie în care cădeau din cer, pieziş, fulgi de zăpadă mari şi uşori, m-am întâlnit pe neaşteptate, pe stradă, faţă în faţă cu Marin Preda. Purta un cojoc deschis la culoare şi o căciulă din blană de miel, brumărie. Era însoţit de Mihai Gafiţa. Amândoi păreau haşuraţi de traiectoriile albe şi oblice ale fulgilor. Eu m-am fâsticit, de emoţie, astfel încât Marin Preda m-a salutat primul:
- Ce faci, monşer? Cum e să fii autor?
Am încercat să-mi pun repede mintea în mişcare, ca să îi dau un răspuns inteligent. N-am reuşit decât să îngaim:
- Bine...
- Ţi-ai luat banii de la casierie? Eşti mulţumit?
- A, chiar voiam să vă spun, e o sumă imensă, mult mai mult decât ar fi fost cazul. Niciodată în viaţă n-am avut atâţia bani. Vă mulţumesc.
- Uite, dom'le! Eşti primul autor care se declară mulţumit. Pe chestia asta, îţi mai dau 7.000 de lei. Să te duci mâine la casierie să-i ridici.
Mihai Gafiţa s-a uitat contrariat la el.
- Vin sărbătorile, are nevoie de bani, i-a explicat Marin Preda. Pe umeri, pe căciulă, i se adunase zăpadă, părea un general de armată cu epoleţi fabuloşi pe un câmp de luptă din Rusia.
A doua zi mi-am luat banii de la casierie. Exact 7.000 de lei, după ce mi se reţinuse impozitul.
Alex Stefanescu
ULTIMA ORA
-
Controlul statului asupra vietii private: ANAF monitorizează retragerile din bancomate. Atenție la suma pe care o scoateți
Românii care retrag sume mari de bani din bancomate intră în atenția Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a anunțat că va monitoriza atent aceste tranzacții pentru a preveni fraudele fiscale.
-
Secretul murdar al Europei: Bătrânul continent se prăbușește în ritm accelerat
În contextul în care Donald Trump este pe punctul de a prelua din nou Casa Albă peste câteva săptămâni, iar economia Europei se află într-o criză din ce în ce mai gravă, temelia pe care se sprijină prosperitatea regiunii nu este doar fisurată, ci este în pericol să se prăbușească, informează Politico.
-
Donald Trump despre LGBTQ+: "Vreau să opresc delirul transexualilor. Există doar feminin și masculin"
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat că doreşte să oprească „delirul transsexualilor" încă din prima sa zi la Casa Albă, luna viitoare, într-o nouă salvă a taberei republicane împotriva drepturilor comunităţii LGBTQ+.
-
„Ați omorât 19 gimnaste". Octavian Bellu și Mariana Bitang au fost desființați, în trecut, de mama unei sportive care s-a aflat sub comanda celor mai galonați antrenori din istorie
Octavian Bellu și Mariana Bitang reprezintă cel mai bun cuplu de antrenori ai lumii, fiind lăudați inclusiv în presa străină. Au pregătit generații de gimnaste și mulți sperau chiar ca FRG să îi convingă să le îndrume și pe tinerele de acum. Totuși, mama uneia dintre fostele lor eleve are o cu totul altă părere. În urmă cu ani buni, femeia, rudă cu Laurențiu Reghecampf, a trecut peste orice limită, jignindu-i și aducându-le acuzații grave.
-
Schema noului Guvern Marcel Ciolacu. Marea împărțeală pe ministere
Iată schema noului Guvern Marcel Ciolacu. Marian Neacșu, de la PSD, va fi vicepremier fără portofoliu, spun surse politice. Vicepremieri vor fi si Catalin Predoiu de la PNL si Barna Tanczos de la UDMR. Initial negocierea era fara vicepremieri.
-
Oamenii de știință au descoperit o funcție neașteptată - plămânii noștri produc sânge!
Cercetările au arătat că plămânii nu ne ajută doar să respirăm - ei joacă, de asemenea, un rol-cheie în producerea sângelui. În cadrul unui studiu revoluționar, oamenii de știință au descoperit că plămânii șoarecilor generează peste 10 milioane de trombocite în fiecare oră, reprezentând majoritatea trombocitelor din fluxul sanguin al animalelor.
-
Un român și-a transformat Dacia 1300 în mașină electrică. Cât a costat proiectul
Un român și-a transformat Dacia 1300 într-o mașină electrică și a obținut omologarea la RAR. Dacia modificată are un motor de 40KW și o baterie de 20KWh.
-
Fenomenul care sfidează logica: „Timp Negativ" observat în experimente cuantice. Descoperirea controversată despre natura realității
Oamenii de știință de la Universitatea din Toronto susțin că au demonstrat existența „timpului negativ" într-un mod fizic și concret, nu doar teoretic. Rezultatele experimentelor lor, deși încă nepublicate într-un jurnal de specialitate, au atras atenția și scepticismul comunității științifice internaționale.
-
Oamenii de știință au descoperit un al doilea nucleu ascuns în interiorul Pământului
Miezul interior nu este doar o minge solidă de nichel și fier, ci este format din două straturi: o regiune centrală distinctă înglobată într-un înveliș exterior.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
- 2.Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
- 3.Who are you Mr. Călin Georgescu?
- 4.MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
- 5.OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
- 6.Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
- 7.Scenariul atomic: va fi invalidat președintele ales Călin Georgescu după modelul Șoșoacă?
- 8.USR, Lasconi și minciuna progresului: cum curentul woke vă manipulează și vă distruge viețile
- 9.Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
- 10.SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu