Utopia climatică îi va costa pe români 2.100 de miliarde de euro. Vom plăti șapte PIB-uri de acum până în 2050
Postat la: 25.01.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Costurile pe care România trebuie să le suporte pentru a ajunge la neutralitate climatică până în 2050 se ridică la 2.100 de miliarde de euro, potrivit estimărilor făcute de Guvern, anunță Economica.net. "Conform scenariului RO Neutră, cheltuielile de investiții necesare până în 2050 în domeniul producției de energie sunt în cuantum de 63 de miliarde de euro.
Investițiile necesare în cele 3 domenii mari consumatoare de energie (Transportul rutier, Clădiri, Industrie) sunt în cuantum de 2.069 de miliarde de euro. Acestea presupun investiții în domeniul energetic care vizează construirea de noi capacități solare, eoliene și nucleare, iar în cele 3 domenii mari consumatoare de energie (transportul rutier, clădiri, industrie), achiziționarea de mașini, tehnologii și echipamente noi, de înaltă eficiență (autovehicule, echipamente pentru încălzire și răcire, tehnologii industriale etc.), precum și cheltuielile necesare pentru îmbunătățirea performanțelor clădirilor. Realizarea acestor investiții are implicații pozitive prin crearea de noi locuri de muncă, creșterea economică și un mediu înconjurător mai sănătos".
Extrasul este din Nota de Fundamentare a "Strategiei pe Termen Lung a României pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră", document care urmează să fie aprobat prin Hotărâre de Guvern și care a fost pus în dezbatere publică la finalul lunii trecute fără prea multe discuții deși este extrem de important pentru cum va fi viața noastră, a tuturor, în deceniile următoare.
Scenariul România Neutră vizează atingerea neutralității climatice a României în 2050, prin reducerea emisiilor nete cu 99% comparativ cu nivelul din 1990. Iată mai jos estimarea de investiții sub fomă grafică, în toate cele trei scenarii de reducere a emiiilor, așa cum apare în strategie
Imensa majoritate a acestior sume va fi în final suportată de consumatori, casnici și industriali. După cum se vede din estimarea grafică, marea majoritate a sumelor trebuie investite în transportul rutier.
Cităm în continuare din Strategie:
“Investițiile necesare în cele 3 domenii mari consumatoare de energie (…) (Transportul rutier, Clădiri, Industrie) Sectorul transporturilor rutiere a fost selectat pentru că este, de departe, cel mai intens poluator dintre sub-domeniile din cadrul transporturilor și necesită volumul cel mai mare de investiții.
La nivelul celor 3 sectoare mari consumatoare de energie, investițiile vizează, în primul rând, achiziționarea de mașini, tehnologii și echipamente noi, de înaltă eficiență (autovehicule, echipamente pentru încălzire și răcire, tehnologii industriale etc.), precum și cheltuielile necesare pentru îmbunătățirea performanțelor clădirilor.
Trebuie subliniat că analiza se bazează pe ipoteza că majoritatea tehnologiilor vor fi înlocuite pe măsură ce vor ajunge la sfârșitul duratei de viață, ceea ce înseamnă că investițiile se vor face chiar și în absența implementării STL (doar că, eventual, bazându-se pe tehnologii mai puțin eficiente sau mai puțin prietenoase cu mediul).
Majoritatea investițiilor vor fi realizate de agenții economici (achiziționarea de echipamente și tehnologii de înaltă eficiență în industrie, renovarea spațiilor comerciale, schimbarea parcului auto, etc.) și de persoanele fizice (achiziționarea de autoturisme și electrocasnice performante, achiziționarea de tehnologii eficiente pentru încălzirea și răcirea spațiului, pentru încălzirea apei, pentru gătit, pentru iluminat, renovarea caselor și apartamentelor, etc.), restul urmând să fie realizate de instituțiile publice.
Figura 53 (de mai jos-n.red.) prezintă totalul investițiilor în producția de energie și în cele 3 domenii mari consumatoare de energie (Transportul rutier – doar autovehiculele electrice și cele pe bază de hidrogen, Clădiri, Industrie) și procentul pe care această sumă îl va reprezenta din media Produsului Intern Brut (PIB) estimat pentru fiecare dintre perioadele luate în considerare”.
Cine plătește
După cum se vede, estimarea este că, treptat, spre sfârșitul perioadei de analizaă, 20% din PIB-ul anual al României va însemna doar investiții în transport rutier și adaptarea proceselor industriei și a clădirilor pentru a se ajunge la emisii zero.
Dacă defalcăm sumele, așa cum reies din prezentarea grafică, rezultă că imensa majoritate înseamnă cheltuieli în transportul rutier – peste 1.700 de miliarde în perioada 2023-2050. Industria va trebui să cheltuiască undeva la 173 de miliarde iar proprietarii de clădiri undeva la 162 de miliarde.
Strategia arată că o parte din sume vor veni din bani europeni. Cităm: “O parte dintre investițiile ce vor trebui realizate pentru implementarea STL vor beneficia de co-finanțare publică din surse variate: Fondul pentru Modernizare, Fondul de Inovare, Mecanismul pentru Interconectarea Europei, Planul Național de Redresare și Reziliență, RePowerEU, Programul Dezvoltare Durabilă, Programele Regionale, Programul Tranziție Justă, Programul Transport, Planul Strategic PAC, bugetul de stat”.
La nivelul celor 2.100 de miliarde de euro (am socotit și cele 63 de miliarde pentru energie), aceste surse sunt de fapt infime – Fondul de Modernizare înseamnă, în total, undeva la 15 miliarde de euro, Tranziția Justă 2,14 miliarde de euro, PNRR în componenta de grant undeva la 30 de miliarde, RePowerEU 1,4 miliarde. Poate doar prin fondurile de coeziune să fie schimbate prioritățile și să se aloce mai mult pentru neutralitatea climatică, dar esența lucrurilor rămâne – consumatorii vor plăti imensa majoritate a celor peste 2.000 de miliarde pentru ca România să atingă neutralitatea climatică în următorii 27 de ani.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Elon Musk pompează în mame-surogat înainte de Apocalipsă. Miliardarul plătește scump născătoarelor propriilor copii pentru a crea o legiune de progenituri inteligente
Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, este in centrul unui nou scandal, dupa o investigație publicata de Wall Street ...
-
Acuzații grave. Rusia ar fi folosit DOGE și Starlink pentru a accesa date sensibile ale guvernului american
Un denunțator din cadrul unei agenții federale americane susține, prin intermediul avocatului sau, ca platforma tehnolog ...
-
După manipularea pietei de capital, familia si apropiatii lui Trump baga banii masiv in criptomonede. Urmeaza o dedolarizare accelerata!
Donald Trump, apropiatii sai și familia sa sunt tot mai intersați de industria cripto, arata o analiza Bloomberg. Trump ...
-
Scandal imens pe manipularea pieței de capital: O "trumpistă" a speculat masiv pe bursă înainte ca Trump să suspende războiul comercial
Aleasa trumpista Marjorie Taylor Greene a cumparat actiuni in valoare de zeci de mii de dolari inainte ca presedintele a ...
-
Parkinson este o boală produsă de om. La fel e si Alzheimer!
În vara anului 1982, șapte consumatori de heroina au fost internați intr-un spital din California, paralizați și m ...
-
Americanii se pregătesc pentru ce e mai rău: își construiesc refugii și se înarmează pentru ziua în care haosul va cuprinde lumea
Odata privita ca o atitudine de nișa, mișcarea cetațenilor pregatiți pentru situații de criza capata tot mai multa amplo ...
-
SECTA GARDNER ȘI INSTITUȚIONALIZAREA PEDOFILIEI ÎN ROMÂNIA
Investigație Jurnalistica de Sorin Roșca Stanescu De la Falsificarea Probelor de Polițista Diugan Dana și Procuroru ...
-
Controversă la Ministerul Finanțelor: O fostă inculpată, numită secretar general. Ar fi primit șpagă un Audi A3 şi o poşetă Louis Vuitton
Guvernul continua sa faca numiri controversate in funcții-cheie. Premierul Marcel Ciolacu a aprobat joi, 3 aprilie, la p ...
-
Șeful SIE vrea să-și albească doctoratul cu ajutorul instanței. Plagiatele din lucrare au fost "clasate" de Comisia de Etică de la Academia SRI
În luna februarie, directorul Serviciului de Informații Externe (SIE), Petru Gabriel Vlase, a dat in judecata Mini ...
-
Ce salarii și sporuri au judecătorii CCR. Lista actualizată a indemnizațiilor celor mai criticați magistrați după hotărârea istorică privind alegerile
Curtea Constituționala a Romaniei (CCR) se afla sub atenția intensa a opiniei publice, mai ales dupa decizia istorica de ...
-
Istoria secretă a Războiului din Ucraina. O investigatie New York Times - America a depășit multe dintre liniile sale roșii
Pe timp de razboi, e mereu dificil sa filtrezi propaganda, care vine din toate direcțiile. Acum de exemplu vedem cum inc ...
-
Rezerva de aur a Germaniei, la mâna lui Donald Trump. Nemții sunt îngrijorați că liderul SUA „încearcă să distrugă cea mai importantă industrie din țară"
Germania pastreaza aur in valoare de peste 100 de miliarde de euro in Statele Unite ale Americii, dar viitorul acestor a ...
-
Un document secret al Pentagonului arată că prioritățile militare ale SUA se reorientează spre China. America va sprijini Europa doar cu descurajarea nucleară a Rusiei
Secretarul Apararii, Pete Hegseth, a reorientat armata americana pentru a acorda prioritate descurajarii Chinei de a cuc ...
-
Războinicii europeni sunt in reparatii capitale! Franta si Marea Britanie au mai multi amirali decat nave. România e ca o rățușcă de plastic pe valuri
Pe fondul entuziasmului spitalicesc al lui Napoleon Starmer și Macron Bonaparte, trebuie sa fac o constatare. Britania c ...
-
Lovitura de teatru: Laura Vicol și Sorin Grindeanu formează un cuplu și urmează să se căsătorească
Laura Vicol și Sorin Grindeanu se iubesc și ar urma sa se casatoreasca in toamna! Unde ar vrea cei doi sa petreaca dupa ...
-
Uluitoarele sume de bani pe care l-au încasat șefii Hidroelectrica anul trecut
Directorii și supraveghetorii Hidroelectria primesc, potrivit contractelor de mandat, o indemnizație totala compusa dint ...
-
E revoltător ce s-a descoperit in documentele desecretizate cu privire la asasinarea lui Kennedy
În documentele publicate cu privire la asasinarea lui Kennedy, jurnalistul american Ben Norton a descoperit ca CIA ...
-
Economist: România se îndreaptă către stagflaţie. E cel mai prost scenariu, demn de o ţară aflată în război
Economia romaneasca a intrat intr-o zona extrem de periculoasa, cu o activitate tot mai redusa pe majoritatea ramurilor ...
-
AMEPIP - Cartoful fierbinte al Premierului Marcel Ciolacu
Cum se derobeaza de raspundere Secretariatul General al Guvernului prin șeful lui secretarul general Mihnea Claudiu Drum ...
-
Blindatele Armatei Române (NATO) vor fi asamblate de Rusia
Sub privirile blande ale serviciilor noastre de informații, Rusia se insinueaza pas cu pas in structurile de aparare ale ...
-
Financial Times si Fox News: Rusia și-ar putea extinde influența în România și Bulgaria cu acordul SUA
Rusia ar putea sa iși extinda influența in zone din Romania și Bulgaria, cu acordul SUA. Asta s-ar putea decide in cele ...
-
Atacul lui Trump asupra elitelor cuprinde aproape toate aspectele vieții americane: "Încearcă să schimbe cultura Americii, precum și politica acesteia"
Președintele Donald Trump iși intensifica atacul pe mai multe fronturi asupra a ceea ce susținatorii vad ca o instituție ...
-
I-au cerut lui Trump să retragă trupele de la baza Kogălniceanu. "Afirmația că România e mai sigură ca niciodată e ridicolă și iresponsabilă"
Doua reviste conservatoare americane au cerut administrației Trump sa iși retraga trupele de la Baza Kogalniceanu din Ro ...
-
Adevărul îngrozitor despre mama lui Putin: cum l-a transformat într-un om barbar experiența ei cu moartea cea mai cumplită
Pe strazile inghețate și acoperite de zapada ale Leningradului, familiile iși duceau rudele moarte - aproape mumificate ...
-
Protejata lui Burduja - cu Porsche si BMW în garaj aterizată la Ministerul Energiei ca "expertă" după ce și fâțâit fundul prin Germania
Mihaela Al Madani, o fosta asistenta de manager din Germania, a fost angajata pe un post de consilier superior in Minist ...
-
Monarhia AI a lui Donald Trump - Despre acceleraționism, NRx și ideologii născute la intersecția dintre tehnologie, religie și filosofie
de Mihnea Maruța (...) Futuriștii italieni, majoritatea oameni de litere, disprețuiau femeile, luptau impotriva moralism ...
-
„Dosarul lui Ciolacu e la el!" - Păgubiții Nordis, în război și cu magistrații. Acuzații grave la adresa a doi judecători și a unui procuror
Revolta pagubiților Nordis continua, dupa ce inculpații din dosar au fost puși in libertate, in luna februarie, in urma ...
-
Șah mat: Triumful tehnocrației - Cum Trump, Elon și elita tehnologică pregătesc terenul pentru o lume nouă
de ERIK WIKSTRÖM Va invit sa va lasați temporar deoparte preconcepțiile cu privire la modul in care funcționeaza lu ...
-
Comisia Europeană vrea să utilizeze economiile cetățenilor pentru apărarea UE. Ursula von der Leyen tinteste 10 trilioane de euro VIDEO
Comisia Europeana estimeaza nivelul total al economiilor neutilizate ale cetațenilor UE la 10 trilioane de euro și inten ...
-
Marea Desecretizare: Joe Biden implicat în dosarele asasinarii lui JFK
Donald Trump a desecretizat peste 80.000 de pagini din dosarul asasinarii lui John Fizgerald Kennedy, de la Dallas. &Ici ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu