Unul dintre cei mai importanți transportatori din România are probleme cu lichiditățile?! A semnat două tranzacții de eșalonare a unor datorii cu două firme creditoare
Postat la: 30.09.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Firma Internațional Alexander SRL din Arad, administrată de omul de afaceri Simion Ioan Apreutese, este considerată unul dintre cei mai importanți transportatori din România. Totuși, în pofida acestei etichete, Internațional Alexander SRL pare să aibă probleme cu lichiditățile, de vreme ce și-a eșalonat datoriile pe care le are față de două companii private.
E drept că datoriile sunt "modice" - aproape 50 mii euro, o bagatelă, cum s-ar spune, având în vedere puterea financiară a lui Simion Ioan Apreutese, cel care deține un adevărat "imperiu" -, dar negocierile au început încă din luna octombrie a anului 2019, cu firma LENGYEL COMPANY S.R.L., și au continuat, în luna iulie 2020, cu firma CRISMAN RAMON TRANS S.R.L.
Omul de afaceri Simion Ioan Apreutese, pus în dificultate de o datorie de 2903,60 Euro și 569 RON
Dacă urmărim cu atenție schema de mai sus, observăm - fără dubii - că omul de afaceri Simion Ioan Apreutese este "pe cai mari". Numai că, suprinzător, a fost nevoie de o tranzacție "consfințită de instanță" pentru a o datorie "infimă" să fie plătită de Internațional Alexander SRL.
În anul 2019, spre exemplu, potrivit informațiilor din mass-media, International Alexander SRL a raportat un profit net de aproximativ 19 milioane de lei (respectiv 4 milioane de euro), cu 16% mai mult decât în 2018.
De altfel, anul 2019 a fost unul excepțional pentru International Alexander SRL, compania de transport marfă fondată în 2003 de Simion Ioan Apreutese, raportând o cifră de afaceri de peste 402 milioane lei (aproximativ 85 mililoane euro), în creştere cu 24% faţă de anul 2018, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.
Numai că, în același an cu rezultate financiare notabile, firma lui Simion Ioan Apreutese nu plătise o datorie de 2903,60 Euro și 569 RON, ajungând în fața magistraților!
Pe data de 24 septembrie 2019, pe fondul unor divergențe financiare - de fapt, o datorie pe care Internațional Alexander SRL a avea față de LENGYEL COMPANY S.R.L. -, cele două firme se decid să încheie o tranzacție (o reeșalonare a datoriilor), după ce, potrivit instanței de judecată, "fiecare parte a înțeles sa formuleze pretenții reciproce întemeiate pe Contractele de transport rutier internațional de mărfuri - Comenzile de transport cu numerele nr.62571/07.01.2019, 62572/07.01.2019, 62574/07.01.2019, 62575/07.01.2019 si 62588/08.01.2019", existând și un dosar pe rol.
Reprezentanții celor două firme - Simion Ioan Apreutese și Lengyel Mihai Ciprian - au decis să soluționeze acest "conflict" pe cale amiabilă, iar magistrații de la Tribunalul Arad au decis:
- International Alexander se obligă să achite integral, până la data de 27.09.2019, suma de 2903,60 Euro, reprezentând contravaloarea facturilor seriile AR0011134/08.01.2019, AR0011135/08.01.2019, AR0011133/08.01.2019, AR0011159/09.01.2019 și AR0011147/09.01.2019 emise de Lengyel Company în baza Comenzilor de transport indicate în Preambul precum și suma de 569 lei, reprezentând diferență rezultată din compensarea taxelor de timbru aferente cererii de chemare în judecată și cererii reconvenționale.
- În condițiile achitării integrale de către International Alexander a sumei de 2903,60 Euro și 569 lei, în condițiile stabilite la pct.l, Lengyel Company renunță definitiv la orice dobânzi legale penalizatoare sau daune interese minimale calculate la debitul principal, astfel cum au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată. De asemenea, International Alexander SRL va renunța la sumele pretinse prin cererea reconvențională cu titlu de penalități de întârziere.
- În condițiile achitării integrale de către International Alexander a sumei de 2903,60 Euro și 569 lei în condițiile stabilite la pct.l, fiecare parte va suporta propriile cheltuieli de judecată constând în onorariile de avocat ocazionate fiecăreia în dosarul nr.12671/55/2019, nemaiavând vreo pretenție reciprocă în acest sens.
- În cazul în care International Alexander nu va achita până la data de 27.09.2019 întreagă sumă de 2903,60 Euro și 569 lei stabilită la pct. l, atunci prezenta Tranzacție se rezolutioneaza, Lengyel Company urmând a a avea dreptul și a solicita în continuare plata de către International Alexander a tuturor sumelor indicate în acțiunea introductivă în dosar nr. 12671/55/2019, urmând ca și cererea reconvențională să își urmeze cursul procesual.
- În condițiile în care, în urma încheierii prezentei Tranzacții, litigiul dintre parti obiect al dosarului nr. 12671/55/2019 se va încheia amiabil, părțile nu vor mai avea pretenții una față de cealaltă decurgând din Comenzile de transport cu numerele nr.62571/07.01.2019, 62572/07.01.2019, 62574/07.01.2019, 62575/07.01.2019 și 62588/08.01.2019, confirmând că orice posibile pretenții reciproce în legătură cu obiectul dosarului nr. 12671/55/2019 sunt astfel stinse.
Istoria se repetă. Internațional Alexander SRL ajunge, din nou, în instanță, pentru o datorie neonorată - 199230,46 lei
În cursul anului 2020, istoria se repetă, iar firma Crisman Ramon Trans SRL cheamă în judecată Internațional Alexander SRL pentru o datorie neonorată în valoare de 199230,46 RON, reprezentând "contravaloare servicii transport (debitul principal)", dar solicită și "plata dobânzilor legale până la data plații efective și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 6951 lei (taxa timbru in suma de 4951 lei si onorar avocat 2000 lei)".
La fel ca și în cazul precedent, "imperiul financiar" al omului de afaceri Simion Ioan Apreutese întregistrează un paradoxal colaps din cauza unei datorii "modice", ajungându-se în faza în care Internațional Alexander SRL se transformă în "pârât" la Tribunalul Arad.
Dar cele două părți se decis să tranșeze situația pe cale amiabilă, încheind o tranzacție (reeșalonarea datoriei pe care o avea Internațional Alexander SRL față de Crisman Ramon Trans SRL) care este, din nou, "consfințită" de instanța de judecată pe data de 18 august 2020.
Contractul de tranzacție între Internațional Alexander SRL și Crisman Ramon Trans SRL fusese încheiat pe 7 iulie 2020, iar firma lui Simion Ioan Apreutese solicitase reeșalonarea datoriei. Instanța de judecată, analizând respectivul contract, a stabilit:
- International Alexander se obligă să achite datoria totală de 199230,46 lei (care include debitul principal și cheltuielile de judecată ocazionate în dosarul nr. 15259/325/2019) astfel:
- până la data de 31.07.2020 va achita suma de 66410,16 lei;
- până la data de 31.08.2020 va achita suma de 66410,15 lei;
- până la data de 30.09.2020 va achita suma de 66410,15 lei.
- În condițiile achitării integrale de către International Alexander a sumei de 199230,46 lei, în termenele stabilite la pct.l de mai sus, Crisman Ramon Trans SRL renunță definitiv la orice dobânzi legale penalizatoare calculate la debitul principal.
- În cazul în care International Alexander nu va respecta termenele de plată stabilite la pct.l de mai sus, depășind pe oricare cu mai mult de 5 (cinci) zile, atunci prezenta Tranzacție se rezoluționează, Crisman Ramon Trans SRL urmând a avea dreptul de a solicita în continuare plata de către International Alexander a tuturor sumelor mai sus menționate și neachitatE, precum și a dobânzilor legale penalizatoare aferente debitului principal, împreună cu cheltuielile de judecată ocazionate de litigiul obiect al dosarului nr. 9179/55/2020.
- Fiecare parte vă suporta propriile cheltuieli ocazionate de încheierea și de executarea prezentei Tranzacții.
- Prezenta Tranzacție nu va putea fi modificată sau completată decât prin acordul scris al reprezentanților Părților.
După cum se poate observa, nu numai buturuga mică poate răsturna carul mare, dar și... datoria mică poate crea probleme unui "imperiu financiar" care raportează o cifră de afaceri de zeci de milioane de euro.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Elon Musk pompează în mame-surogat înainte de Apocalipsă. Miliardarul plătește scump născătoarelor propriilor copii pentru a crea o legiune de progenituri inteligente
Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, este in centrul unui nou scandal, dupa o investigație publicata de Wall Street ...
-
Acuzații grave. Rusia ar fi folosit DOGE și Starlink pentru a accesa date sensibile ale guvernului american
Un denunțator din cadrul unei agenții federale americane susține, prin intermediul avocatului sau, ca platforma tehnolog ...
-
După manipularea pietei de capital, familia si apropiatii lui Trump baga banii masiv in criptomonede. Urmeaza o dedolarizare accelerata!
Donald Trump, apropiatii sai și familia sa sunt tot mai intersați de industria cripto, arata o analiza Bloomberg. Trump ...
-
Scandal imens pe manipularea pieței de capital: O "trumpistă" a speculat masiv pe bursă înainte ca Trump să suspende războiul comercial
Aleasa trumpista Marjorie Taylor Greene a cumparat actiuni in valoare de zeci de mii de dolari inainte ca presedintele a ...
-
Parkinson este o boală produsă de om. La fel e si Alzheimer!
În vara anului 1982, șapte consumatori de heroina au fost internați intr-un spital din California, paralizați și m ...
-
Americanii se pregătesc pentru ce e mai rău: își construiesc refugii și se înarmează pentru ziua în care haosul va cuprinde lumea
Odata privita ca o atitudine de nișa, mișcarea cetațenilor pregatiți pentru situații de criza capata tot mai multa amplo ...
-
SECTA GARDNER ȘI INSTITUȚIONALIZAREA PEDOFILIEI ÎN ROMÂNIA
Investigație Jurnalistica de Sorin Roșca Stanescu De la Falsificarea Probelor de Polițista Diugan Dana și Procuroru ...
-
Controversă la Ministerul Finanțelor: O fostă inculpată, numită secretar general. Ar fi primit șpagă un Audi A3 şi o poşetă Louis Vuitton
Guvernul continua sa faca numiri controversate in funcții-cheie. Premierul Marcel Ciolacu a aprobat joi, 3 aprilie, la p ...
-
Șeful SIE vrea să-și albească doctoratul cu ajutorul instanței. Plagiatele din lucrare au fost "clasate" de Comisia de Etică de la Academia SRI
În luna februarie, directorul Serviciului de Informații Externe (SIE), Petru Gabriel Vlase, a dat in judecata Mini ...
-
Ce salarii și sporuri au judecătorii CCR. Lista actualizată a indemnizațiilor celor mai criticați magistrați după hotărârea istorică privind alegerile
Curtea Constituționala a Romaniei (CCR) se afla sub atenția intensa a opiniei publice, mai ales dupa decizia istorica de ...
-
Istoria secretă a Războiului din Ucraina. O investigatie New York Times - America a depășit multe dintre liniile sale roșii
Pe timp de razboi, e mereu dificil sa filtrezi propaganda, care vine din toate direcțiile. Acum de exemplu vedem cum inc ...
-
Rezerva de aur a Germaniei, la mâna lui Donald Trump. Nemții sunt îngrijorați că liderul SUA „încearcă să distrugă cea mai importantă industrie din țară"
Germania pastreaza aur in valoare de peste 100 de miliarde de euro in Statele Unite ale Americii, dar viitorul acestor a ...
-
Un document secret al Pentagonului arată că prioritățile militare ale SUA se reorientează spre China. America va sprijini Europa doar cu descurajarea nucleară a Rusiei
Secretarul Apararii, Pete Hegseth, a reorientat armata americana pentru a acorda prioritate descurajarii Chinei de a cuc ...
-
Războinicii europeni sunt in reparatii capitale! Franta si Marea Britanie au mai multi amirali decat nave. România e ca o rățușcă de plastic pe valuri
Pe fondul entuziasmului spitalicesc al lui Napoleon Starmer și Macron Bonaparte, trebuie sa fac o constatare. Britania c ...
-
Lovitura de teatru: Laura Vicol și Sorin Grindeanu formează un cuplu și urmează să se căsătorească
Laura Vicol și Sorin Grindeanu se iubesc și ar urma sa se casatoreasca in toamna! Unde ar vrea cei doi sa petreaca dupa ...
-
Uluitoarele sume de bani pe care l-au încasat șefii Hidroelectrica anul trecut
Directorii și supraveghetorii Hidroelectria primesc, potrivit contractelor de mandat, o indemnizație totala compusa dint ...
-
E revoltător ce s-a descoperit in documentele desecretizate cu privire la asasinarea lui Kennedy
În documentele publicate cu privire la asasinarea lui Kennedy, jurnalistul american Ben Norton a descoperit ca CIA ...
-
Economist: România se îndreaptă către stagflaţie. E cel mai prost scenariu, demn de o ţară aflată în război
Economia romaneasca a intrat intr-o zona extrem de periculoasa, cu o activitate tot mai redusa pe majoritatea ramurilor ...
-
AMEPIP - Cartoful fierbinte al Premierului Marcel Ciolacu
Cum se derobeaza de raspundere Secretariatul General al Guvernului prin șeful lui secretarul general Mihnea Claudiu Drum ...
-
Blindatele Armatei Române (NATO) vor fi asamblate de Rusia
Sub privirile blande ale serviciilor noastre de informații, Rusia se insinueaza pas cu pas in structurile de aparare ale ...
-
Financial Times si Fox News: Rusia și-ar putea extinde influența în România și Bulgaria cu acordul SUA
Rusia ar putea sa iși extinda influența in zone din Romania și Bulgaria, cu acordul SUA. Asta s-ar putea decide in cele ...
-
Atacul lui Trump asupra elitelor cuprinde aproape toate aspectele vieții americane: "Încearcă să schimbe cultura Americii, precum și politica acesteia"
Președintele Donald Trump iși intensifica atacul pe mai multe fronturi asupra a ceea ce susținatorii vad ca o instituție ...
-
I-au cerut lui Trump să retragă trupele de la baza Kogălniceanu. "Afirmația că România e mai sigură ca niciodată e ridicolă și iresponsabilă"
Doua reviste conservatoare americane au cerut administrației Trump sa iși retraga trupele de la Baza Kogalniceanu din Ro ...
-
Adevărul îngrozitor despre mama lui Putin: cum l-a transformat într-un om barbar experiența ei cu moartea cea mai cumplită
Pe strazile inghețate și acoperite de zapada ale Leningradului, familiile iși duceau rudele moarte - aproape mumificate ...
-
Protejata lui Burduja - cu Porsche si BMW în garaj aterizată la Ministerul Energiei ca "expertă" după ce și fâțâit fundul prin Germania
Mihaela Al Madani, o fosta asistenta de manager din Germania, a fost angajata pe un post de consilier superior in Minist ...
-
Monarhia AI a lui Donald Trump - Despre acceleraționism, NRx și ideologii născute la intersecția dintre tehnologie, religie și filosofie
de Mihnea Maruța (...) Futuriștii italieni, majoritatea oameni de litere, disprețuiau femeile, luptau impotriva moralism ...
-
„Dosarul lui Ciolacu e la el!" - Păgubiții Nordis, în război și cu magistrații. Acuzații grave la adresa a doi judecători și a unui procuror
Revolta pagubiților Nordis continua, dupa ce inculpații din dosar au fost puși in libertate, in luna februarie, in urma ...
-
Șah mat: Triumful tehnocrației - Cum Trump, Elon și elita tehnologică pregătesc terenul pentru o lume nouă
de ERIK WIKSTRÖM Va invit sa va lasați temporar deoparte preconcepțiile cu privire la modul in care funcționeaza lu ...
-
Comisia Europeană vrea să utilizeze economiile cetățenilor pentru apărarea UE. Ursula von der Leyen tinteste 10 trilioane de euro VIDEO
Comisia Europeana estimeaza nivelul total al economiilor neutilizate ale cetațenilor UE la 10 trilioane de euro și inten ...
-
Marea Desecretizare: Joe Biden implicat în dosarele asasinarii lui JFK
Donald Trump a desecretizat peste 80.000 de pagini din dosarul asasinarii lui John Fizgerald Kennedy, de la Dallas. &Ici ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu