Secretul murdar al energiei curate. Războiul marilor puteri pe țara bogată în metale folosite la mașinile electrice

• Tweet

În iunie, Parlamentul European a votat pentru interzicerea efectivă a vânzării de mașini noi care folosesc benzină sau motorină până în 2035. Dacă decizia va fi aprobată de Uniunea Europeană, această mișcare ar revoluționa a treia piață auto din lume după China și Statele Unite și ar grăbi transformarea globală a întregii industrii auto la tehnologia bateriilor.

Ce nu au menționat parlamentarii: lumea nu poate extrage și rafina cantitățile uriașe de minerale care intră în baterii - litiu, nichel, cobalt, mangan, paladiu și altele - la o scară potrivită pentru această tranziție rapidă la vehiculele electrice. Secretul murdar al revoluției verzi este foamea sa nesățioasă de resurse din Africa și din alte părți care sunt produse folosind unele dintre cele mai murdare tehnologii din lume. Mai mult, trecerea accelerată la baterii amenință acum să reproducă una dintre cele mai distructive dinamici din istoria economică globală: extracția sistematică a mărfurilor brute din sudul global într-un mod care a făcut țările dezvoltate neînchipuit de bogate, lăsând în același timp o urmă de degradare a mediului, încălcări ale drepturilor omului și subdezvoltare semipermanentă în toată lumea în curs de dezvoltare.

Unele țări încearcă să contracareze această tendință și să obțină o cotă mai mare din bogățiile din tranziția energetică. Indonezia, de exemplu, a introdus o interdicție privind exportul de minereu brut de nichel în 2020, forțând efectiv companiile străine să își mute procesarea de nichel în Indonezia. Dar mulți economiști se întreabă dacă astfel de interdicții stimulează de fapt dezvoltarea. Pe o piață globală competitivă, astfel de inițiative sunt adesea împiedicate de lipsa competențelor locale și a rețelelor logistice. Bolivia a încercat în mod similar să adauge valoare rezervelor sale de litiu, cu rezultate slabe până acum.

Dar nu este vorba doar despre economie. Pe măsură ce metalele bateriilor capătă o semnificație strategică în multe privințe similară cu rolul central jucat de mult timp de petrol, va fi foarte greu pentru țările în curs de dezvoltare cu resurse semnificative să-și împiedice traiectoria de dezvoltare deturnată de geopolitică. Nicio țară nu ilustrează această problemă mai bine decât Republica Democrată Congo, care controlează cele mai mari rezerve cunoscute de cobalt din lume - un metal care a apărut ca o cheie pentru tranziția ecologică, nu în ultimul rând pentru că bateriile EV (vehicule electrice) produse cu cobalt tind să permită distanțe mai lungi de condus între încărcări.

Aici intervine China, al cărei guvern a identificat bateriile EV și lanțurile lor de aprovizionare ca o nișă industrială strategică de la început. În 2016, când prețul cobaltului era relativ scăzut, Beijingul a mers la cumpărături. Gigantul minier China Molybdenum a cumpărat una dintre cele mai mari mine de cobalt din lume, Tenke Fungurume, situată în sud-estul statului Congo, de la compania americană Freeport-McMoRan. Astăzi, companiile chineze controlează 60% din rezervele globale de cobalt și 80% din capacitatea mondială de rafinare a cobaltului, ceea ce a ajutat China să-și asigure un avans semnificativ ca producător de baterii pentru vehicule electrice. O singură companie chineză, CATL, controlează o treime din întreaga piață globală a bateriilor, scrie Foreign Policy.

Viziunea Chinei asupra bateriilor ca parte a planificării sale industriale strategice a stârnit anxietate în Statele Unite. În mai, administrația Biden a anunțat un plan de trei miliarde de dolari pentru a spori producția internă de baterii EV. Dar ca să smulgă o parte mai mare a lanțului de aprovizionare cu baterii din China pentru a reuși, producătorii americani vor avea nevoie și de un acces mai mare la minerale precum cobaltul. Acest lucru a plasat Congo - și activitățile chineze acolo - în agenda Washingtonului.

Congo nu este o țară africană obișnuită. Fiind aproximativ de dimensiunea Europei de Vest, Congo și resursele sale vaste sunt în multe privințe cheie pentru averea economică a întregului continent african. Orice partener care se gândește la bogăția minerală a Congo-ului ar trebui să depășească aceleași obstacole care împiedică continentul în ansamblu. Ca urmare a dimensiunii vaste a țării, a poziției practic fără ieșire la mare în centrul Africii și a accesului slab la nodurile de transport, orice dezvoltare sistematică a resurselor Congo-ului ar radia către țările vecine și ar crea precedente, bune și rele, pentru restul continentului.

O problemă cheie este infrastructura transfrontalieră, cum ar fi căile ferate și accesul la porturile maritime. Aceasta nu este doar o condiție prealabilă pentru aducerea pe piață a resurselor bateriei. Lipsa infrastructurii transfrontaliere în cea mai mare parte a Africii înseamnă, de asemenea, că eforturile de integrare a economiilor continentului nu au demarat niciodată cu adevărat, chiar dacă Zona Africană Continentală de Liber Schimb, creată în 2018, este cea mai mare zonă de liber schimb din lume, cel puțin pe hârtie, cuprinzând 43 de state. Aici, China este mult înainte, cu infrastructura feroviară și portuară finanțată și construită de entități chineze, transformând logistica africană. În 2019, Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale a estimat că 46 de porturi din Africa subsahariană au fost construite, extinse sau operate de entități chineze.

Combinația dintre infrastructura feroviară și portuară este potențial puternică. De exemplu, portul Lobito din Oceanul Atlantic din Angola a fost recent conectat printr-o linie feroviară de 1.300 de kilometri la granița de sud a Congo-ului. Mai multe țări din Africa de Est concurează, de asemenea, pentru finanțare pentru a-și conecta porturile din Oceanul Indian la estul Congo-ului. Dar, pe măsură ce diverse entități chineze cu diverse interese comerciale și politice se concentrează pe conectarea zonelor producătoare de resurse la mare pentru a fi expediate în China, ele ajung, la un nivel mai larg, să reproducă economia de extracție a resurselor din epoca colonială - o situație care pune o țară precum Congo în riscul să rămână blocată într-o perpetuă subdezvoltare. Viziunea mai plină de speranță este că, odată implementată, infrastructura transfrontalieră va deschide opțiuni alternative de dezvoltare, cum ar fi stimularea comerțului intra-african și a producției locale.

Minerii chinezi au fost acuzați că au înrăutățit ceea ce erau deja standarde scăzute de muncă și de mediu și există dovezi ample de practici proaste în rândul entităților chineze din Congo. De asemenea, companiile chineze au întârziat în executarea proiectelor de infrastructură promise, care făceau parte din tranzacțiile majore cu minerale, dar care nu au legătură directă cu economia de extracție, cum ar fi școli, spitale și alte infrastructuri sociale.

Unii văd acest lucru ca o oportunitate pentru companiile occidentale de a-și înlocui concurenții chinezi prin încheierea de acorduri cu Congo, care se concentrează mai mult pe dezvoltare. În ultimii câțiva ani, delegații comune ale oficialilor guvernamentali americani și directorilor corporativi, precum și grupuri europene, au vizitat Congo, dar au existat puține anunțuri publice privind acorduri de cooperare concrete.

Dar chiar dacă Beijingul s-ar confrunta cu o concurență mai mare pentru favorurile Congo-ului, aceasta nu este o garanție că tranziția energetică nu va declanșa o altă luptă pentru resursele africane, cu puține beneficii pentru majoritatea africanilor. Asta pentru că Occidentul nu a fost în mod demonstrabil mai bun decât China. Giganții occidentali care își desfășoară activitatea în Congo, cum ar fi compania elvețiană de minerit și comerț cu mărfuri Glencore, au un istoric lung și continuu de încălcări ale drepturilor omului și de corupție. O privire rapidă asupra istoriei occidentale din Congo - de la oribila domnie colonială a Belgiei până la sprijinul SUA pentru regimul notoriu de brutal și corupt al lui Mobutu Sese Seko - face dificilă descrierea investitorilor chinezi drept negativă în mod absolut, printre actorii străini care operează în Congo.

În orice caz, China și Occidentul trag de aceleași sfori: în 2018, China Molybdenum și-a unit forțele cu companii occidentale precum Glencore și Ivanhoe Mines pentru a se opune unui nou cod minier care a crescut cota guvernului congolez din redevențele miniere. Lupta care a urmat între guvern și companii a inclus o oprire temporară a operațiunilor China Molybdenum. Dar compania are aliați puternici în cadrul guvernului care complică orice eforturi de reformare a sectorului minier al țării - dacă acesta este într-adevăr scopul guvernului, deoarece politica congoleză este foarte coruptă.

Dar chiar dacă concurența dintre SUA și China ar putea crește influența Congo-ului, poate fi dificil să se intereseze mai multe companii americane de Congo. Cu investitorii din ce în ce mai concentrați pe conformitatea cu standardele de mediu, sociale și de guvernanță, multe companii nu doresc să facă afaceri într-o țară notoriu coruptă precum Congo. Există, de asemenea, constrângeri legale, cum ar fi Legea privind practicile de corupție în străinătate, care nu are echivalent în China.

Discursul de la Washington încadrează adesea problema ca și cum prosperitatea viitoare a Africii depinde de alegerea partenerilor, Statele Unite fiind prezentate ca actorul mai responsabil din punct de vedere ecologic, mai transparent și mai orientat spre dezvoltare.

În realitate, Statele Unite și China pot fi mult mai aproape una de cealaltă decât arată această narațiune. Ambele sunt concentrate pe extragerea minereului brut și, de preferință, pe rafinarea lui acasă. Deși ar putea localiza mai multă capacitate de rafinare în Congo - lăsând astfel africanilor o cotă mai mare din profiturile minerale - acest lucru nu ar fi nici pe departe ceea ce este nevoie pentru ca Africa să devină prosperă din bogăția sa minerală. Întreaga logică a cursei metalelor bateriilor este de a asigura prosperitatea națională acasă, nu în Africa. Sfântul Graal al dezvoltării economice a Africii este construirea propriei baze de producție - dacă este necesar, cu transferul forțat al proprietății intelectuale, astfel încât companiile nu numai să extragă și să rafineze metale, ci să relocalizeze întregul lanț de aprovizionare cu baterii.

Pentru ca sudul global să beneficieze de fapt într-un mod larg și cuprinzător de pe urma vastei sale bogății minerale - resurse care au devenit existențiale pentru politica climatică - ar fi nevoie de schimbări atât de covârșitoare în lanțurile globale de aprovizionare și relațiile economice, încât acestea tind să nu fie articulate deloc.