Radu Golban solicită Puterilor Aliate o reacție cu privire la reînființarea unei organizații naziste în România
Postat la: 31.01.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Cunoscutul politolog si analist economic roman, Radu Golban, a dat publicității scrisoarea deschisă pe care a adresat-o sefilor de stat si de guvern ai Puterile Aliate şi Asociate în al Doilea Război Mondial, precum si ministrilor Afacerilor Externe și șefilor Comisiilor de politică externa ale Parlamentelor din aceste țări.
Scrisoarea atrage atenția asupra faptului că, în contextul creşterii intensităţii mişcărilor extremiste la nivel mondial, România a creat precedentul periculos al reabilitării unei organizaţii fasciste şi a deschis astfel calea revizuirii tratatelor de pace. Acest enunț este susținut de expertize semnate de personalităţi cu reputație internațională în materie de Drept Public, atașate în anexa comunicatului. Expertizele demonstrează că, prin deciziile instanţelor române de a recunoaște Forumului Democrat al Germanilor din România calitatea de succesor în drepturi al Grupului Etnic German (GEG), România reînființează în drept și în fapt o grupare nazistă și încalcă obligaţiile asumate prin tratatele de la sfârşitul războiului.
Scrisoarea amintește ca Grupul Etnic German a fost desfiinţat în 1944, ca urmare a Convenţiei de Armistiţiu survenite între România şi Aliaţi, fiind catalogat de întreaga comunitate mondială ca organizaţie nazistă. Desființarea GEG, ca urmare a aplicării prevederilor Convenției, a constat în dizolvarea persoanei juridice în cauză, judecarea și condamnarea liderilor săi, lustrarea membrilor organizației și confiscarea patrimonului. Astfel, Grupul Etnic German nu lăsa succesori, iar reînființarea sa era interzisă. Mai mult, prin Tratatul de Pace de la Paris din 1947, Puterile Aliate și Asociate au convenit, iar România s-a angajat, că "statul român nu va îngădui în viitor existența și activitatea unor organizații de această natură care au drept scop lipsirea poporului român de drepturile sale democratice".
Cu toate acestea, continuă scrisoarea, instanţele judecătoreşti din România au admis cererea FDGR de a i se recunoaște calitatea de succesor în toate drepturile al GEG. În consecință, instanța a acceptat și solicitările FDGR de a intra în posesia drepturilor patrimoniale ale GEG, deși măsura confiscării acestora a intervenit, așa cum argumentează scrisoarea, ca urmare împlinirii obligațiilor asumate de România prin tratatele de pace, la cererea Aliaților. Concret, în baza recunoașterii calității sale de succesor în drepturi al GEG, așa cum rezultă și din datele oficiale ale Guvernului român, FDGR a depus în instanță 136 cereri de retrocedare a unor imobile, între care unele aflate în circuitul public.
"Apreciez că retrocedarea bunurilor confiscate unei organizaţii naziste echivalează cu reînfiinţarea acesteia, aşa cum subliniaza experţii consultaţi", precizează Radu Golban. În consecință, actul de reconstituire a personalității juridice a GEG şi restituirea patrimonului acestuia reprezintă încălcarea obligațiilor asumate de România potrivit art. 5 al Tratatului de pace de la Paris și creează precedentul periculos al denunțării acestuia, subliniază autorul demersului. "Îmi exprim speranța că Puterile Aliate vor exprima o poziție fermă cu privire la reabilitarea unei organizații naziste, printr-un act care contravine obligațiilor asumate de România prin Tratatul de pace de la Paris, punând sub semnul întrebării status qvo-ul mondial postbelic.
Solicit, totodată, autorităților române intrarea în legalitate în raport cu Tratatul și să anuleze actul de recunoaștere a FDGR ca succesor al GEG, cu desființarea efectelor patrimoniale și nepatrimoniale ale acestuia", scrie autorul. Radu Golban mai precizează că a fost afectat personal de o îngrădire a dreptului la liberă exprimare după ce, în urma exprimării concluziilor de mai sus într-o emisiune la un post național de televiziune, postul TV a fost sancționat, iar domnia sa a fost dat în judecată de FDGR - organizaţie condusă în perioada 2002-2013 de actualul preşedinte al României, Klaus Werner Iohannis.
În încheierea scrisorii sale, dr. Radu Golban subliniază că "perpetuarea situaţiei actuale ar putea induce suspiciunea rezonabilă că actualul preşedinte al României luptă împotriva corupţiei numai atunci când aceasta se află în ograda adversarilor politici, ceea ce ar periclita sănătatea statului de drept. Denunţarea unei erori judecătoreşti ar reprezenta, însă, pentru domnul Klaus Werner Iohannis, o demonstraţie a bunelor sale intenţii».
Linkurile către documentele citate, respectiv:
Evaluarea de drept internațional a Convenției de Armistițiu din 1944 și a Tratatului de Pace din 1947 încheiat între România și puterile aliate, cu privire la succesiunea legală a organizațiilor național - socialiste, care au fost interzise prin acest act juridic semnată de Profesor Dr. iur. Michael Kilian, Profesor universitar em. la Facultatea de Drept și de Științe Economice Universitatea Martin-Luther Halle-Wittenberg;
Evaluarea de drept internațional cu privire la succesiunea legală a organizațiilor național - socialiste, semnată de Luzi Stamm, membru al Parlamentului elvețian, licențiat în științe juridice și economie
DECIZIA CIVILĂ Nr. 258/2012 privind pronunțarea asupra recursului declarat de Ministerul Public.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Elon Musk pompează în mame-surogat înainte de Apocalipsă. Miliardarul plătește scump născătoarelor propriilor copii pentru a crea o legiune de progenituri inteligente
Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, este in centrul unui nou scandal, dupa o investigație publicata de Wall Street ...
-
Acuzații grave. Rusia ar fi folosit DOGE și Starlink pentru a accesa date sensibile ale guvernului american
Un denunțator din cadrul unei agenții federale americane susține, prin intermediul avocatului sau, ca platforma tehnolog ...
-
După manipularea pietei de capital, familia si apropiatii lui Trump baga banii masiv in criptomonede. Urmeaza o dedolarizare accelerata!
Donald Trump, apropiatii sai și familia sa sunt tot mai intersați de industria cripto, arata o analiza Bloomberg. Trump ...
-
Scandal imens pe manipularea pieței de capital: O "trumpistă" a speculat masiv pe bursă înainte ca Trump să suspende războiul comercial
Aleasa trumpista Marjorie Taylor Greene a cumparat actiuni in valoare de zeci de mii de dolari inainte ca presedintele a ...
-
Parkinson este o boală produsă de om. La fel e si Alzheimer!
În vara anului 1982, șapte consumatori de heroina au fost internați intr-un spital din California, paralizați și m ...
-
Americanii se pregătesc pentru ce e mai rău: își construiesc refugii și se înarmează pentru ziua în care haosul va cuprinde lumea
Odata privita ca o atitudine de nișa, mișcarea cetațenilor pregatiți pentru situații de criza capata tot mai multa amplo ...
-
SECTA GARDNER ȘI INSTITUȚIONALIZAREA PEDOFILIEI ÎN ROMÂNIA
Investigație Jurnalistica de Sorin Roșca Stanescu De la Falsificarea Probelor de Polițista Diugan Dana și Procuroru ...
-
Controversă la Ministerul Finanțelor: O fostă inculpată, numită secretar general. Ar fi primit șpagă un Audi A3 şi o poşetă Louis Vuitton
Guvernul continua sa faca numiri controversate in funcții-cheie. Premierul Marcel Ciolacu a aprobat joi, 3 aprilie, la p ...
-
Șeful SIE vrea să-și albească doctoratul cu ajutorul instanței. Plagiatele din lucrare au fost "clasate" de Comisia de Etică de la Academia SRI
În luna februarie, directorul Serviciului de Informații Externe (SIE), Petru Gabriel Vlase, a dat in judecata Mini ...
-
Ce salarii și sporuri au judecătorii CCR. Lista actualizată a indemnizațiilor celor mai criticați magistrați după hotărârea istorică privind alegerile
Curtea Constituționala a Romaniei (CCR) se afla sub atenția intensa a opiniei publice, mai ales dupa decizia istorica de ...
-
Istoria secretă a Războiului din Ucraina. O investigatie New York Times - America a depășit multe dintre liniile sale roșii
Pe timp de razboi, e mereu dificil sa filtrezi propaganda, care vine din toate direcțiile. Acum de exemplu vedem cum inc ...
-
Rezerva de aur a Germaniei, la mâna lui Donald Trump. Nemții sunt îngrijorați că liderul SUA „încearcă să distrugă cea mai importantă industrie din țară"
Germania pastreaza aur in valoare de peste 100 de miliarde de euro in Statele Unite ale Americii, dar viitorul acestor a ...
-
Un document secret al Pentagonului arată că prioritățile militare ale SUA se reorientează spre China. America va sprijini Europa doar cu descurajarea nucleară a Rusiei
Secretarul Apararii, Pete Hegseth, a reorientat armata americana pentru a acorda prioritate descurajarii Chinei de a cuc ...
-
Războinicii europeni sunt in reparatii capitale! Franta si Marea Britanie au mai multi amirali decat nave. România e ca o rățușcă de plastic pe valuri
Pe fondul entuziasmului spitalicesc al lui Napoleon Starmer și Macron Bonaparte, trebuie sa fac o constatare. Britania c ...
-
Lovitura de teatru: Laura Vicol și Sorin Grindeanu formează un cuplu și urmează să se căsătorească
Laura Vicol și Sorin Grindeanu se iubesc și ar urma sa se casatoreasca in toamna! Unde ar vrea cei doi sa petreaca dupa ...
-
Uluitoarele sume de bani pe care l-au încasat șefii Hidroelectrica anul trecut
Directorii și supraveghetorii Hidroelectria primesc, potrivit contractelor de mandat, o indemnizație totala compusa dint ...
-
E revoltător ce s-a descoperit in documentele desecretizate cu privire la asasinarea lui Kennedy
În documentele publicate cu privire la asasinarea lui Kennedy, jurnalistul american Ben Norton a descoperit ca CIA ...
-
Economist: România se îndreaptă către stagflaţie. E cel mai prost scenariu, demn de o ţară aflată în război
Economia romaneasca a intrat intr-o zona extrem de periculoasa, cu o activitate tot mai redusa pe majoritatea ramurilor ...
-
AMEPIP - Cartoful fierbinte al Premierului Marcel Ciolacu
Cum se derobeaza de raspundere Secretariatul General al Guvernului prin șeful lui secretarul general Mihnea Claudiu Drum ...
-
Blindatele Armatei Române (NATO) vor fi asamblate de Rusia
Sub privirile blande ale serviciilor noastre de informații, Rusia se insinueaza pas cu pas in structurile de aparare ale ...
-
Financial Times si Fox News: Rusia și-ar putea extinde influența în România și Bulgaria cu acordul SUA
Rusia ar putea sa iși extinda influența in zone din Romania și Bulgaria, cu acordul SUA. Asta s-ar putea decide in cele ...
-
Atacul lui Trump asupra elitelor cuprinde aproape toate aspectele vieții americane: "Încearcă să schimbe cultura Americii, precum și politica acesteia"
Președintele Donald Trump iși intensifica atacul pe mai multe fronturi asupra a ceea ce susținatorii vad ca o instituție ...
-
I-au cerut lui Trump să retragă trupele de la baza Kogălniceanu. "Afirmația că România e mai sigură ca niciodată e ridicolă și iresponsabilă"
Doua reviste conservatoare americane au cerut administrației Trump sa iși retraga trupele de la Baza Kogalniceanu din Ro ...
-
Adevărul îngrozitor despre mama lui Putin: cum l-a transformat într-un om barbar experiența ei cu moartea cea mai cumplită
Pe strazile inghețate și acoperite de zapada ale Leningradului, familiile iși duceau rudele moarte - aproape mumificate ...
-
Protejata lui Burduja - cu Porsche si BMW în garaj aterizată la Ministerul Energiei ca "expertă" după ce și fâțâit fundul prin Germania
Mihaela Al Madani, o fosta asistenta de manager din Germania, a fost angajata pe un post de consilier superior in Minist ...
-
Monarhia AI a lui Donald Trump - Despre acceleraționism, NRx și ideologii născute la intersecția dintre tehnologie, religie și filosofie
de Mihnea Maruța (...) Futuriștii italieni, majoritatea oameni de litere, disprețuiau femeile, luptau impotriva moralism ...
-
„Dosarul lui Ciolacu e la el!" - Păgubiții Nordis, în război și cu magistrații. Acuzații grave la adresa a doi judecători și a unui procuror
Revolta pagubiților Nordis continua, dupa ce inculpații din dosar au fost puși in libertate, in luna februarie, in urma ...
-
Șah mat: Triumful tehnocrației - Cum Trump, Elon și elita tehnologică pregătesc terenul pentru o lume nouă
de ERIK WIKSTRÖM Va invit sa va lasați temporar deoparte preconcepțiile cu privire la modul in care funcționeaza lu ...
-
Comisia Europeană vrea să utilizeze economiile cetățenilor pentru apărarea UE. Ursula von der Leyen tinteste 10 trilioane de euro VIDEO
Comisia Europeana estimeaza nivelul total al economiilor neutilizate ale cetațenilor UE la 10 trilioane de euro și inten ...
-
Marea Desecretizare: Joe Biden implicat în dosarele asasinarii lui JFK
Donald Trump a desecretizat peste 80.000 de pagini din dosarul asasinarii lui John Fizgerald Kennedy, de la Dallas. &Ici ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu