Primarul Robert Negoiță supraveghea personal șantierul care a curmat două vieți. Miza uriașă a lucrării neautorizate
Postat la: 04.08.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Un accident teribil a curmat viața a doi oameni care lucrau luni, 2 august, pentru amenajarea unui drum în imediata vecinătate a Bibliotecii Naționale din București.
Șase muncitori ai firmelor de construcții Algorithm Residențial S3 și Algorithm Construcții S3 au fost prinși sub un val de pământ desprins din cauza lucrărilor superficiale efectuate într-un șanț. Doi dintre muncitori au murit, iar alți patru au fost transportați la spital. Investigațiile arată că cele două firme, subordonate Primăriei Sectorului 3, lucrau fără absolut nicio autorizație la obiectivul care a cauzat tragedia. Mai mult, terenul pe care se efectuau lucrările nu aparținea Primăriei Sectorului 3, ci Ministerului Culturii.
Oficialii Ministerului Culturii au declarat pentru reporterii publicației Buletin de București că nu au contractat nicio lucrare Primăriei Sectorului 3. Aceeași sursă arată că Inspectoratul de Stat în Construcții nu a fost notificat despre desfășurarea acestor lucrări și că este ilegală începerea unei astfel de proiect fără deținerea autorizației de construcții. După cum se poate observa în fotografiile furnizate de ISU București, se muncea pe marginea unui drum proaspăt amenajat și ulterior asfaltat.
Drumul, care înainte era doar o potecă pietonală, este menit să asigure accesul mașinilor dinspre parcarea din fața Bibliotecii Naționale către intrarea în subsolul instituției. Teoretic, lucrarea este caducă. Mașinile au acces către subsolul Bibliotecii, acolo unde există depozite de carte sau alte secțiuni importante de dimensiuni industriale, pe un drum care pornește din fața Camerei de Comerț și Industrie. Accesul este reglementat de barieră și permis doar autovehiculelor autorizate.
Miza lucrării este devoalată de o anchetă a Centrului de Investigații Media (CIM). Potrivit investigației, primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a fost văzut în mijlocul muncitorilor de pe șantierul unde s-a produs tragedia. Surse din rândul angajaților Bibliotecii Naționale arată că pe șantier a apărut și ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu. Instituția nu a făcut demersuri să oprească lucrările neatorizate și necontractate, deși acestea de desfășurau de aproximativ 2 săptămâni.
Edilul de la Sectorul 3 supraveghea personal lucrarea care urma să asigure un nou acces auto spre subsolul Bibliotecii, în condițiile în care drumul clasic de pe marginea Dâmboviței urma să fie convertit în zonă pentru terase. Se pare că muncitorii au spart din greșeală conducta de alimentare cu apă a bibliotecii în timpul lucrărilor neautorizate la accesul auto și că cei prinși de malul de pământ munceau tocmai pentru remedierea problemei. În mod normal, șanțul ar fi trebuit consolidat pe ambele părți înainte ca muncitorii să intre.
A fost declanșată o anchetă de către Inspecția Muncii, iar cercetarea ar trebui să dureze 15 zile lucrătoare, a declarat pentru Agerpres Nicolae Bratu, șeful Inspecției Muncii. O altă anchetă este desfășurată de Poliția Capitalei și de procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 3. Aceștia investighează faptele in rem pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. Cei de la ITM declară că cercetările preliminare arată că nu au fost luate măsuri pentru întărirea malurilor de pământ. Niciun reprezentant al firmelor implicate sau din conducerea Primăriei Sectorului 3 nu a putut fi contactat pentru a comenta situația.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cum a făcut bani Potra: "Când aduci șoferi de camioane, agenți de securitate și oameni de peste 60 de ani... mi-am dat seama că nu era bine organizat!"
O investigație privind utilizarea de catre Republicii Congo a sute de luptatori romani angajați dezvaluie modul in care ...
-
Condiții draconice impuse de Rusia în negocieri: document secret scos la iveală din zona serviciilor secrete rusești
Potrivit Washington Post, Rusia a pregatit un document in februarie 2025, potrivit caruia Federația Rusa "ar trebui sa l ...
-
Dezvăluiri grave din pandemie - Angela Merkel a mușamalizat un raport al serviciilor secrete care spunea că virusul a scăpat din laborator
Germania a mușamalizat un raport exploziv al serviciilor de informații, care a constatat o probabilitate mare ca pandemi ...
-
Institutul Robert Lansing: Serviciile secrete ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România
Serviciile secrete militare ruse sunt considerate responsabile pentru incercarea de destabilizare a situației din Romani ...
-
Donald Trump după Consiliul European: "Mami (UE) nu are bani. Dar tata (USA) e SUPĂRAT!"
Pe pagina sa de socializare președintele Donald Trump trage o concluzie amara atat pentru UE cat și pentru Ucraina. Uniu ...
-
Ideologul lui Trump nu e la fel de cunoscut ca ideologul lui Putin. Curtis Yarvin are o parte din viziunea lui Aleksandr Dughin
Așa cum Aleksandr Dughin este vazut ca si ideologul lui Vladimir Putin, asa si Donald Trump pare sa aiba un ideolog. Si ...
-
Vila ministrului Sorin Grindeanu a fost proiectată de o firmă din rețeaua Nordis. Legăturile imobiliare dintre greii PSD
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, se afla în mijlocul unei controverse privind legaturile sale cu grupul ...
-
Fotografii incendiare: Potra s-a intalnit in Dubai cu o rusoaică plină de bani. Mercenarul s-a ales cu un teanc imens in valuta si cu un nou contract
Horațiu Potra este un personaj aflat sub lupa serviciilor secrete, iar în acest moment, arestat în lipsă. Mi ...
-
Cash sau Kash Patel? 20 de centi la un dolar pentru vanzarea de arme. Directorul FBI a cerut investigatie despre ce s-a intamplat cu banii americanilor pentru Ucraina
Kash Patel, nou numitul director al FBI, a declarat că poporul american are dreptul să știe ce a făcut regimul Zelenski ...
-
Vladimir Putin vrea un acord pentru repornirea Nord Stream 2 cu sprijinul SUA. Europa va depinde de Administrația Trump
Un fost spion și prieten apropiat al lui Vladimir Putin a pus la cale o repornire a gazoductului rusesc Nord Stream 2 că ...
-
Specialiștii în economie dezvăluie de ce Donald Trump vrea resursele Ucrainei: Ar concura masiv China
Specialiștii în economie dezvăluie de ce președintele SUA vrea cu tot dinadinsul să pună mâna pe resursele n ...
-
Generalul Pahontu ar fi de fapt bomboana de pe coliva inmormantarii afacerilor de la Cimitirul Ghencea militar
Deocamdată, in ancheta generalului Zisu s-au devoalat doar afacerile legate de extinderea cimitirului Ghencea, diverse s ...
-
Băieții deștepți și bogați din Energie. Câți bani au șefii de la Transelectrica, Hidroelectrica și Nuclearelectrica
Băieții deștepți și bogați din Energie: Salarii uriașe și conturi pline pentru șefii companiilor din domeniul energetic. ...
-
Burduja habar n-are dacă importăm gaz rusesc: "molecula de gaz nu are steag". Totuși, unde a disparut gazul românesc din depozite cu care se lauda asta toamna?
Frigul golește rezervele de gaz ale României. Ardem zilnic, doar pentru încălzire, 50 de milioane de metri c ...
-
WP: Americanii i-au pus pe masă lui Zelenski un document secret prin care cedează jumătate din resursele Ucrainei către SUA
Oficialii americani, care s-au întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la München, i-au ...
-
Dezvăluiri incredibile: Cătălin Zisu a ajuns general cu trei stele fără să aibă pregătirea necesară
Apar dezvăluiri revoltătoare privind modul în care generalul Zisu ar fi ajuns să ocupe prestigoasa funcție, fără s ...
-
Misterul contractului dintre Pentagon și Reuters pentru 'înșelăciune socială la scară largă' și 'inginerie socială' - Agenția de presă reacționează la acuzații
Președintele Donald Trump și Elon Musk au făcut dezvăluiri despre un contract de apărare al Pentagonului care a fost atr ...
-
Istoricul Marius Oprea: ”Fenomenul” Georgescu este o amplă operațiune a GRU. Rețeaua ”corbii tineri” și serviciile secrete rusești
Așa-zisul "fenomen" Georgescu și agenturile de rezerviști (și nu doar rezerviști) din jurul acestuia reprezintă o amplă ...
-
Ciorbă politică! Patronul Nordis l-ar fi denunțat la DIICOT pe Nicuşor Dan în mega-scandalul imobiliar pentru cerere de mită
Vladimir Ciorbă, acționar principal al grupului Nordis, este pe cale să zguduie pentru a doua oară scena politică din Ro ...
-
Ca sa intelegem demisia lui Iohannis: Trimisul special al lui Trump a fost deja la Bucuresti intr-o vizita fulger!
Trimisul special al președintelui Donald Trump pentru politică externă, Richard Grenell a fost deja la București duminic ...
-
Richard Grenell: "Nu Rusia, ci administrația Biden a manevrat alegerile din România!"
Ziarul american The New York Sun lansează o bombă în exclusivitate, afirmînd că trimisul special al lui Trum ...
-
UE legalizează supravegherea biometrică în masă cu reglementarile privind inteligența artificială
La 2 februarie, AI Act, care a intrat în vigoare în august, a atins primul termen de conformitate. Acestea s ...
-
Turnurile 5G si rețelele Wi-Fi vor putea în curând să vă spioneze fără consimțământul dumneavoastră și fără deviceuri smart
Conform autorilor unui nou studiu, radiațiile fără fir ar putea fi utilizate pentru a supraveghea oamenii fără știrea sa ...
-
Suveranistul Trump promite să le ia palestinienilor țara și ucrainenilor bogățiile subsolului!
Primirea lui Beniamin Netanyahu la Casa Albă a oferit imaginea „obscenității publice" sau a „banalității rău ...
-
Marcel Ciolacu se afundă în capcana ilegalităților contabile din Nordis. Cine a plătit de fapt zborurile la Nisa si Madrid
Premierul Marcel Ciolacu a prezentat, miercuri, tardiv, două facturi, însoțite de chitanțe, care atestă că și-ar f ...
-
Bizarerie în dosarul Nordis: Ginerele lui Traian Băsescu cere despăgubiri, în timp ce Ioana Băsescu a fost pusă sub acuzare
Situație bizară în dosarul Nordis. Radu Pricop este unul dintre creditorii care speră să recupereze bani din aface ...
-
Numele lui Călin Georgescu apare într-un mega dosar de trafic de droguri, la nivel internațional
Numele lui Călin Georgescu apare într-o mega anchetă jurnalistică condusă de către jurnalistul italian Edoardo Anz ...
-
Serviciile franceze, speriate de cazul Georgescu - Amplu raport despre "manipularea algoritmilor și instrumentalizarea influencerilor"
Un raport public emis de VIGINUM, serviciul francez de supraveghere și protecție împotriva ingerințelor digitale s ...
-
Guvernul Ciolacu omoară intenționat dezvoltarea sectorului privat la ordinul UE. Investițiile de peste 2 milioane euro se fac de acum cu voie de la Guvern
La finalul anului trecut guvernul a aprobat OUG 152/2024 cu cerintele UE. Publicată în Monitorul Oficial în ...
-
Călin Georgescu, suspectat de implicare într-o schemă de fraudă care are legături cu mafia drogurilor din Spania
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, este suspectat de implicare într-o schemă de fraudă c ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu