Posedarea electronică a trupurilor: Ursula și birocrații de la UE pregatesc din 2023 ciparea cetațenilor și tranziția spre sistemul chinez al creditelor sociale
Postat la: 28.12.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Europarlamentarul Cristian Terhes face o dezvaluire importanta despre ce pregateste UE in domeniul "cipării" cetatenilor si supravegherea continuă după modelul chinezesc al creditelor sociale:
„La nivel european se împinge în momentul de față un sistem similar cu cel din China cu creditul social. Chiar eu lucrez pe un astfel de dosar în Parlamentul European cu referire la eID (European Identification), unde fiecare persoană din UE va avea un număr de identificare format din numere și litere care va rămâne cu tine până la finalul vieții și cu numărul respectiv vei putea să faci anumite lucruri sau nu vei putea să faci anumite lucruri. De exemplu, ți se va pune rație de emitere de dioxid de carbon, cu EID-ul respectiv vei putea să te loghezi online, în rețelele de socializare, în contul bancar. Nevoia europeana de cipuri se va dubla in urmatorii 10 ani, a spus Von der Leyen. Acesta este motivul pentru care trebuie sa crestem radical rolul Europei în ceea ce priveste dezvoltarea, producerea si utilizarea acestei tehnologii cheie. Scopul este de a crea un state-of-the-art European chip echosystem, a spus Ursula in cadrul discursului din 2021 privind starea uniunii. Combinati acum acest echosystem cu eID si European Wallet ID (doua sisteme de identificare si control a populatiei, ce sunt in lucru in prezent in Parlamentul European), iar controlul populatiei e asigurat."
https://audiovisual.ec.europa.eu/en/video/I-218056?&lg=EN/EN
Parlamentul European va adopta poziţia privind aşa-numitul „Chips Act",
European Chips Act
https://commission.europa.eu/strategy-and-policy/priorities-2019-2024/europe-fit-digital-age/european-chips-act_en
Funding the CHIPS and Science Act is a national security imperative
https://www.msn.com/en-us/news/politics/funding-the-chips-and-science-act-is-a-national-security-imperative/ar-AA15wLbq
Ecosistemul:
Legea UE privind cipurile începe să modeleze peisajul inovării
The Ecosystem: EU Chips Act starts to shape innovation landscape | Science|Business
https://sciencebusiness.net/news/Digital/The-Ecosystem-EU-Chips-Act-starts-to-shape-innovation-landscape
Legea Chips Act îşi propune să se asigure că UE are competenţele esenţiale, instrumentele şi tehnologiile pentru a deveni un lider în domeniu.
Obiectivul este de a contribui la tranziţia digitală şi verde şi de a creşte producţia pentru a evita sincope în lanţul de aprovizionare. Criptomonedele, inteligenţa artificială, semiconductorii şi accesul la date vor fi discutate de PE în 2023. Eurodeputaţii se vor pune de acord în ianuarie asupra unei poziţii privind un cadru legal referitor la inteligenţa artificială, care îşi propune să introducă o bază comună legală de reglementare pentru inteligenţa artificială, în conformitate cu valorile UE.
The Digital Europe Programme | Shaping Europe's digital future
https://digital-strategy.ec.europa.eu/en/activities/digital-programme
Ei se vor concentra asupra aplicaţiilor specifice şi a posibilelor riscuri. Adoptarea de reguli privind criptomonedele pentru a-i proteja pe consumatori şi a stabili măsuri împotriva manipulării pieţei şi a infracţionalităţii financiare sunt pe agendă în luna februarie. Eurodeputaţii vor discuta şi aşa-numitul „Data Act", care va stabili reguli comune de reglementare a accesului la date atunci când sunt utilizate produse conectate sau servicii adiacente.
Data Transparency: DATA Act Information Model Schema (DAIMS)
https://fiscal.treasury.gov/data-transparency/DAIMS-current.html
Carriages preview | Legislative Train Schedule
Data Act: measures for a fair and innovative data economy
https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/ip_22_1113
Scopul este de a se uşura trecerea de la un provider de stocare în cloud la altul sau schimbarea altor servicii de procesare a datelor. De asemenea, PE va adopta măsuri împotriva transferurilor de date internaţionale ilegale de către furnizorii de servicii de stocare în cloud.
Iata în format PDF, un raport în limbile engleză și română întocmit de Grupul European pentru etică în domeniu științei și noilor tehnologii și înaintat Comisiei Europene pe data de 16.03.2005. Deși documentul dezbate problema generală a implanturilor electronice de orice natură, el este extrem de interesant și util în înțelegerea actualei problemă a stocării informațiilor personale pe chip-uri.
„trebuie să se ţină seama că implanturile cu cip ICT sînt capabile să:
a) permită invidizilor să fie localizaţi pe o bază permanentă şi/sau ocazională
b) permită ca informaţia conţinută în dispozitivele electronice să fie schimbată de la distanţă, fără consimţământul sau înştiinţarea sau cunoaşterea subiectului acestor date
(...)
Avem de-a face atît cu tehnologii de restaurare cât şi de lărgire a capacităţilor, cu multiplicarea tehnologiilor aşa numit "prietenoase trupului" (compatibile), care pot extinde şi modifica însuşi conceptul de trup şi care anunţă venirea roboţilor "cyborgs" - a trupului post-uman.
"În societăţile noastre, trupurile noastre au tendinţa de a deveni materii prime care pot fi modelate după circumstanţele mediului." Posibilităţile configurărilor personalizate cu siguranţă sînt în creştere, aşa cum se întâmplă şi cu oportunităţile pentru măsurile politice care ţintesc să controleze trupul prin metode tehnologice.
Simpla reducere a trupurilor noastre la un aparat, nu numai că dovedeşte direcţia deja menţionată, către transformarea noastră din ce în ce mai mult într-o unealtă care permite monitorizarea permanentă a indivizilor. Într-adevăr, indivizii sînt DEPOSEDAŢI DE TRUPURILE LOR ŞI PRIN URMARE DE AUTONOMIA LOR. Trupul ar ajunge să devină sub controlul altcuiva. Ce mai poate face cineva după ce este deposedat de propriul trup?
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Elon Musk pompează în mame-surogat înainte de Apocalipsă. Miliardarul plătește scump născătoarelor propriilor copii pentru a crea o legiune de progenituri inteligente
Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, este in centrul unui nou scandal, dupa o investigație publicata de Wall Street ...
-
Acuzații grave. Rusia ar fi folosit DOGE și Starlink pentru a accesa date sensibile ale guvernului american
Un denunțator din cadrul unei agenții federale americane susține, prin intermediul avocatului sau, ca platforma tehnolog ...
-
După manipularea pietei de capital, familia si apropiatii lui Trump baga banii masiv in criptomonede. Urmeaza o dedolarizare accelerata!
Donald Trump, apropiatii sai și familia sa sunt tot mai intersați de industria cripto, arata o analiza Bloomberg. Trump ...
-
Scandal imens pe manipularea pieței de capital: O "trumpistă" a speculat masiv pe bursă înainte ca Trump să suspende războiul comercial
Aleasa trumpista Marjorie Taylor Greene a cumparat actiuni in valoare de zeci de mii de dolari inainte ca presedintele a ...
-
Parkinson este o boală produsă de om. La fel e si Alzheimer!
În vara anului 1982, șapte consumatori de heroina au fost internați intr-un spital din California, paralizați și m ...
-
Americanii se pregătesc pentru ce e mai rău: își construiesc refugii și se înarmează pentru ziua în care haosul va cuprinde lumea
Odata privita ca o atitudine de nișa, mișcarea cetațenilor pregatiți pentru situații de criza capata tot mai multa amplo ...
-
SECTA GARDNER ȘI INSTITUȚIONALIZAREA PEDOFILIEI ÎN ROMÂNIA
Investigație Jurnalistica de Sorin Roșca Stanescu De la Falsificarea Probelor de Polițista Diugan Dana și Procuroru ...
-
Controversă la Ministerul Finanțelor: O fostă inculpată, numită secretar general. Ar fi primit șpagă un Audi A3 şi o poşetă Louis Vuitton
Guvernul continua sa faca numiri controversate in funcții-cheie. Premierul Marcel Ciolacu a aprobat joi, 3 aprilie, la p ...
-
Șeful SIE vrea să-și albească doctoratul cu ajutorul instanței. Plagiatele din lucrare au fost "clasate" de Comisia de Etică de la Academia SRI
În luna februarie, directorul Serviciului de Informații Externe (SIE), Petru Gabriel Vlase, a dat in judecata Mini ...
-
Ce salarii și sporuri au judecătorii CCR. Lista actualizată a indemnizațiilor celor mai criticați magistrați după hotărârea istorică privind alegerile
Curtea Constituționala a Romaniei (CCR) se afla sub atenția intensa a opiniei publice, mai ales dupa decizia istorica de ...
-
Istoria secretă a Războiului din Ucraina. O investigatie New York Times - America a depășit multe dintre liniile sale roșii
Pe timp de razboi, e mereu dificil sa filtrezi propaganda, care vine din toate direcțiile. Acum de exemplu vedem cum inc ...
-
Rezerva de aur a Germaniei, la mâna lui Donald Trump. Nemții sunt îngrijorați că liderul SUA „încearcă să distrugă cea mai importantă industrie din țară"
Germania pastreaza aur in valoare de peste 100 de miliarde de euro in Statele Unite ale Americii, dar viitorul acestor a ...
-
Un document secret al Pentagonului arată că prioritățile militare ale SUA se reorientează spre China. America va sprijini Europa doar cu descurajarea nucleară a Rusiei
Secretarul Apararii, Pete Hegseth, a reorientat armata americana pentru a acorda prioritate descurajarii Chinei de a cuc ...
-
Războinicii europeni sunt in reparatii capitale! Franta si Marea Britanie au mai multi amirali decat nave. România e ca o rățușcă de plastic pe valuri
Pe fondul entuziasmului spitalicesc al lui Napoleon Starmer și Macron Bonaparte, trebuie sa fac o constatare. Britania c ...
-
Lovitura de teatru: Laura Vicol și Sorin Grindeanu formează un cuplu și urmează să se căsătorească
Laura Vicol și Sorin Grindeanu se iubesc și ar urma sa se casatoreasca in toamna! Unde ar vrea cei doi sa petreaca dupa ...
-
Uluitoarele sume de bani pe care l-au încasat șefii Hidroelectrica anul trecut
Directorii și supraveghetorii Hidroelectria primesc, potrivit contractelor de mandat, o indemnizație totala compusa dint ...
-
E revoltător ce s-a descoperit in documentele desecretizate cu privire la asasinarea lui Kennedy
În documentele publicate cu privire la asasinarea lui Kennedy, jurnalistul american Ben Norton a descoperit ca CIA ...
-
Economist: România se îndreaptă către stagflaţie. E cel mai prost scenariu, demn de o ţară aflată în război
Economia romaneasca a intrat intr-o zona extrem de periculoasa, cu o activitate tot mai redusa pe majoritatea ramurilor ...
-
AMEPIP - Cartoful fierbinte al Premierului Marcel Ciolacu
Cum se derobeaza de raspundere Secretariatul General al Guvernului prin șeful lui secretarul general Mihnea Claudiu Drum ...
-
Blindatele Armatei Române (NATO) vor fi asamblate de Rusia
Sub privirile blande ale serviciilor noastre de informații, Rusia se insinueaza pas cu pas in structurile de aparare ale ...
-
Financial Times si Fox News: Rusia și-ar putea extinde influența în România și Bulgaria cu acordul SUA
Rusia ar putea sa iși extinda influența in zone din Romania și Bulgaria, cu acordul SUA. Asta s-ar putea decide in cele ...
-
Atacul lui Trump asupra elitelor cuprinde aproape toate aspectele vieții americane: "Încearcă să schimbe cultura Americii, precum și politica acesteia"
Președintele Donald Trump iși intensifica atacul pe mai multe fronturi asupra a ceea ce susținatorii vad ca o instituție ...
-
I-au cerut lui Trump să retragă trupele de la baza Kogălniceanu. "Afirmația că România e mai sigură ca niciodată e ridicolă și iresponsabilă"
Doua reviste conservatoare americane au cerut administrației Trump sa iși retraga trupele de la Baza Kogalniceanu din Ro ...
-
Adevărul îngrozitor despre mama lui Putin: cum l-a transformat într-un om barbar experiența ei cu moartea cea mai cumplită
Pe strazile inghețate și acoperite de zapada ale Leningradului, familiile iși duceau rudele moarte - aproape mumificate ...
-
Protejata lui Burduja - cu Porsche si BMW în garaj aterizată la Ministerul Energiei ca "expertă" după ce și fâțâit fundul prin Germania
Mihaela Al Madani, o fosta asistenta de manager din Germania, a fost angajata pe un post de consilier superior in Minist ...
-
Monarhia AI a lui Donald Trump - Despre acceleraționism, NRx și ideologii născute la intersecția dintre tehnologie, religie și filosofie
de Mihnea Maruța (...) Futuriștii italieni, majoritatea oameni de litere, disprețuiau femeile, luptau impotriva moralism ...
-
„Dosarul lui Ciolacu e la el!" - Păgubiții Nordis, în război și cu magistrații. Acuzații grave la adresa a doi judecători și a unui procuror
Revolta pagubiților Nordis continua, dupa ce inculpații din dosar au fost puși in libertate, in luna februarie, in urma ...
-
Șah mat: Triumful tehnocrației - Cum Trump, Elon și elita tehnologică pregătesc terenul pentru o lume nouă
de ERIK WIKSTRÖM Va invit sa va lasați temporar deoparte preconcepțiile cu privire la modul in care funcționeaza lu ...
-
Comisia Europeană vrea să utilizeze economiile cetățenilor pentru apărarea UE. Ursula von der Leyen tinteste 10 trilioane de euro VIDEO
Comisia Europeana estimeaza nivelul total al economiilor neutilizate ale cetațenilor UE la 10 trilioane de euro și inten ...
-
Marea Desecretizare: Joe Biden implicat în dosarele asasinarii lui JFK
Donald Trump a desecretizat peste 80.000 de pagini din dosarul asasinarii lui John Fizgerald Kennedy, de la Dallas. &Ici ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu