Patronul clubului Colectiv, în faţa judecătorilor: ISU a văzut buretele de pe perete si tavan
Postat la: 05.06.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

ALIN ANASTASESCU, unul din patronii clubului Colectiv, a declarat luni, la Tribunalul Bucureşti, unde SE JUDECĂ dosarul privind tragedia din 30 octombrie 2015, că cei de la ISU au văzut, la momentul verificărilor, BURETELE de pe perete, TAVANUL FALS şi UŞA DE ACCES, dar au spus că e în ordine.
ACUZAŢIILE din rechizitoriu, cea pentru fapte de ucidere din culpă şi cea de vătămare corporală din culpă sunt ERONATE. (...) Vizavi de acuzaţia potrivit căreia am permis şi încurajat FOCUL DE ARTIFICII, ţin să arăt că am aflat foarte târziu în ziua respectivă că organizatorul vrea să folosească un spectacol pirotehnic. M-AM OPUS EXPLICIT, făcând diligenţe prin angajaţi şi personal, pentru a mă asigura că nu se va folosi foc deschis în incinta clubului. Am aflat de la Viorel Stanciu, angajat, că organizatorul montează fără ştirea noastră efecte pirotehnice. În momentul acela, l-am delegat pe Viorel Stanciu SĂ INTERZICĂ TOTAL folosirea efectelor pirotehnice, ceea ce a şi făcut, din câte ştiu. Ulterior, personal am coborât în biroul adiacent clubului, m-am îndreptat către scenă, am cerut să discut cu un responsabil despre cele desfăşurate la scenă în legătură cu acele efecte pirotehnice. În prezenţa mai multor membri ai formaţiei, un domn pe care nu-l cunoşteam s-a recomandat ca fiind pirotehnist autorizat şi responsabil pentru instalaţia montată. Acesta m-a asigurat că efectele instalate NU SUNT CU FOC DESCHIS. La acel moment, I-AM INTERZIS încă o dată să folosească orice efect pirotehnic care ar implica foc deschis", a declarat Alin Anastasescu, în faţa magistraţilor Tribunalului Bucureşti.
Patronul clubului Colectiv a vorbit şi despre bureţii folosiţi pentru antifonare, pentru că remarcase faptul că în rechizitoriu se menţionează că a fost folosită soluţia CEA MAI IEFTINĂ. El dezminte acest lucru, explicând că a folosit soluţia propusă de executant.
„Unul din angajaţii lui Ştefan Şuto (n.r.- proprietarul firmei Luxory Media SRL, care a renovat clubul Colectiv) a declarat că acelaşi burete a fost folosit la lucrările anterioare. Mai mult decat atât, există un email - nu ştiu dacă este depus încă la dosar - în care Şuto Ştefan schimbă densitatea buretelui ales de la sine, noi acceptând soluţia propusă de el. Mereu am avut reprezentarea că, apelând la un specialist, lucrările propuse şi executate de acesta vor fi conform legii. Ulterior, din dosar am aflat că AM FOST ÎNŞELAŢI şi că produsele comandate şi promise de Şuto Ştefan au fost altele, în sensul că acesta a achiziţionat un burete specific tapiţeriei, i-a schimbat denumirea şi mi l-a vândut ca burete pentru acustică", a declarat Anastasescu.
În privinţa autorizaţiei ISU, el a explicat instanţei că nu a participat la controlul efectuat de către pompieri, însă că ştie că specialiştii au observat buretele şi tavanul fals.
„În anul 2014, am fost contactat telefonic de administratorul fabricii Pionierul, fiind înştiinţat de un control ISU pe întreaga platformă Pionierul, vizând toate societăţile comerciale care aveau închiriate spaţii acolo. Deşi nu am participat la control, ştiu că în urma lui s-au dispus repararea unor deficienţe pe linie PSI (n.r. - Prevenirea şi Stingerea Incendiilor), constând în mutarea unui frigider alăturat unui panou electric, acoperirea unei găuri din perete pe unde trecea un cablu electric şi achiziţionarea a două extinctoare în plus faţă de cele deţinute. Toate deficienţele au fost corectate imediat, altele nefiind semnalate. Inspectorii ISU care au controlat firma au inspectat spaţiul tot, au intrat pe aceeaşi uşă, au văzut pereţii, au observat prezenţa buretelui, prezenţa tavanului fals din lemn, ocazie cu care au observat prezenţa materialului folosit pentru izolaţie acustică, precum şi intrarea în club. Ne-au asigurat că TOTUL ESTE ÎN ORDINE. Ulterior inspecţiei, ştiu tot de la colegii mei administratori că aceştia au dispus la întocmirea unor acte pe linie PSI, de care tot ei s-au ocupat. Ştiu acest lucru pentru că, ocazional, m-am interesat dacă totul este în regula şi am primit confirmarea că pe linie PSI, societatea functionează legal", a mai arătat patronul clubului Colectiv.
El a răspuns şi acuzaţiilor privind obţinerea autorizaţiei de funcţionare de la Primărie, precizând că deţinea documentele necesare pentru desfăşurarea activităţilor de bar, club, discotecă. Alin Anastasescu a adăugat că organizatorul evenimentului din noaptea în care s-a produs tragedia era RESPONSABIL ca totul să funcţioneze normal, fără incidente.
„Ţin să precizez că spaţiul dispunea şi de ALTE UŞI DE EVACUARE care puteau fi deschise la cererea organizatorului şi mă refer la uşile containerului originale, cele metalice care au fost deschise la evenimente anterioare. Nu eram la eveniment. Dar aşa cum am arătat, se putea ieşi PRIN TOATE UŞILE cu care era prevăzut spaţiul. Spaţiul era prevăzut cu o uşă principală dublă, uşile mecanice ale containerului care puteau fi folosite şi cu o uşă către clubul salsa. Conform cercetării la faţa locului, (uşile) erau semnalizate. Îndatorirea semnalizării era în sarcina organizatorului", a precizat Alin Anastasescu.
„După doi ani şi jumătate, e o RUŞINE pentru justiţia română. Nu s-a făcut nimic, bate pasul pe loc. Nu ştiu care este situaţia, dar am impresia că cineva trage de timp anume, ca peste câţiva ani să se prescrie. Lucru pe care nu îl accept, e inacceptabil. (...) Fac apel la toţi părinţii care şi-au pierdut copiii acolo: să vină cât mai mulţi la proces. (...) Justiţia română este varză, dar nu varză de Bruxelles, ci varză de Bucureşti. (...) Din ce a spus, NU CRED NIMIC (n.r.. - Alin Anastasescu). (...) Eu sper că cei vinovaţi o să fie pedepsiţi, pentru că aceşti copii nu au murit la Colectiv, ci au fost OMORÂŢI CU BUNĂ ŞTIINŢĂ, o mână criminală a lucrat acolo. Şi ştiu cine e MÂNA CRIMINALĂ şi o să o spun cu altă ocazie. Să îmi pună cătuşele, că nu are ce să îmi facă. Să îmi dea copilul înapoi. Pentru mine, viaţa nu mai contează acum, conta când trăia fiica mea. Era un copil minune", a spus tatăl Teodorei Maftei, o tânără pierită în incendiul din 30 octombrie 2015.
Procurorii de la Parchetul General au trimis în judecată dosarul Colectiv pe 28 aprilie 2016. Patronii clubului, George Alin Anastasescu, Paul Cătălin Gancea şi Costin Mincu, sunt acuzaţi de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Cercetările au fost extinse şi asupra reprezentanţilor firmei care a livrat artificiile în club, Golden Ideas Fireworks. În 15 ianuarie 2018, judecătorii Tribunalului Bucureşti au decis reunirea cauzei aflate pe rolul acestei instanţe cu cea a dosarului de la Tribunalul Militar, în care sunt cercetaţi doi angajaţi ai ISU, Antonina Radu şi George Petrică Matei, pentru abuz în serviciu. În acelaşi dosar este judecat şi judecat fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.
Artificierul firmei, Viorel Zaharia, este acuzat de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în timp ce patronii Cristian Niţă şi Daniela Niţă sunt acuzaţi de favorizarea făptuitorului şi sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri. În dosar au fost puse sub acuzare firmele SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, în formă agravantă, având ca urmare decesul mai multor persoane şi vătămare corporală din culpă, în formă agravantă, având ca urmare vătămarea mai multor persoane.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Elon Musk pompează în mame-surogat înainte de Apocalipsă. Miliardarul plătește scump născătoarelor propriilor copii pentru a crea o legiune de progenituri inteligente
Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, este in centrul unui nou scandal, dupa o investigație publicata de Wall Street ...
-
Acuzații grave. Rusia ar fi folosit DOGE și Starlink pentru a accesa date sensibile ale guvernului american
Un denunțator din cadrul unei agenții federale americane susține, prin intermediul avocatului sau, ca platforma tehnolog ...
-
După manipularea pietei de capital, familia si apropiatii lui Trump baga banii masiv in criptomonede. Urmeaza o dedolarizare accelerata!
Donald Trump, apropiatii sai și familia sa sunt tot mai intersați de industria cripto, arata o analiza Bloomberg. Trump ...
-
Scandal imens pe manipularea pieței de capital: O "trumpistă" a speculat masiv pe bursă înainte ca Trump să suspende războiul comercial
Aleasa trumpista Marjorie Taylor Greene a cumparat actiuni in valoare de zeci de mii de dolari inainte ca presedintele a ...
-
Parkinson este o boală produsă de om. La fel e si Alzheimer!
În vara anului 1982, șapte consumatori de heroina au fost internați intr-un spital din California, paralizați și m ...
-
Americanii se pregătesc pentru ce e mai rău: își construiesc refugii și se înarmează pentru ziua în care haosul va cuprinde lumea
Odata privita ca o atitudine de nișa, mișcarea cetațenilor pregatiți pentru situații de criza capata tot mai multa amplo ...
-
SECTA GARDNER ȘI INSTITUȚIONALIZAREA PEDOFILIEI ÎN ROMÂNIA
Investigație Jurnalistica de Sorin Roșca Stanescu De la Falsificarea Probelor de Polițista Diugan Dana și Procuroru ...
-
Controversă la Ministerul Finanțelor: O fostă inculpată, numită secretar general. Ar fi primit șpagă un Audi A3 şi o poşetă Louis Vuitton
Guvernul continua sa faca numiri controversate in funcții-cheie. Premierul Marcel Ciolacu a aprobat joi, 3 aprilie, la p ...
-
Șeful SIE vrea să-și albească doctoratul cu ajutorul instanței. Plagiatele din lucrare au fost "clasate" de Comisia de Etică de la Academia SRI
În luna februarie, directorul Serviciului de Informații Externe (SIE), Petru Gabriel Vlase, a dat in judecata Mini ...
-
Ce salarii și sporuri au judecătorii CCR. Lista actualizată a indemnizațiilor celor mai criticați magistrați după hotărârea istorică privind alegerile
Curtea Constituționala a Romaniei (CCR) se afla sub atenția intensa a opiniei publice, mai ales dupa decizia istorica de ...
-
Istoria secretă a Războiului din Ucraina. O investigatie New York Times - America a depășit multe dintre liniile sale roșii
Pe timp de razboi, e mereu dificil sa filtrezi propaganda, care vine din toate direcțiile. Acum de exemplu vedem cum inc ...
-
Rezerva de aur a Germaniei, la mâna lui Donald Trump. Nemții sunt îngrijorați că liderul SUA „încearcă să distrugă cea mai importantă industrie din țară"
Germania pastreaza aur in valoare de peste 100 de miliarde de euro in Statele Unite ale Americii, dar viitorul acestor a ...
-
Un document secret al Pentagonului arată că prioritățile militare ale SUA se reorientează spre China. America va sprijini Europa doar cu descurajarea nucleară a Rusiei
Secretarul Apararii, Pete Hegseth, a reorientat armata americana pentru a acorda prioritate descurajarii Chinei de a cuc ...
-
Războinicii europeni sunt in reparatii capitale! Franta si Marea Britanie au mai multi amirali decat nave. România e ca o rățușcă de plastic pe valuri
Pe fondul entuziasmului spitalicesc al lui Napoleon Starmer și Macron Bonaparte, trebuie sa fac o constatare. Britania c ...
-
Lovitura de teatru: Laura Vicol și Sorin Grindeanu formează un cuplu și urmează să se căsătorească
Laura Vicol și Sorin Grindeanu se iubesc și ar urma sa se casatoreasca in toamna! Unde ar vrea cei doi sa petreaca dupa ...
-
Uluitoarele sume de bani pe care l-au încasat șefii Hidroelectrica anul trecut
Directorii și supraveghetorii Hidroelectria primesc, potrivit contractelor de mandat, o indemnizație totala compusa dint ...
-
E revoltător ce s-a descoperit in documentele desecretizate cu privire la asasinarea lui Kennedy
În documentele publicate cu privire la asasinarea lui Kennedy, jurnalistul american Ben Norton a descoperit ca CIA ...
-
Economist: România se îndreaptă către stagflaţie. E cel mai prost scenariu, demn de o ţară aflată în război
Economia romaneasca a intrat intr-o zona extrem de periculoasa, cu o activitate tot mai redusa pe majoritatea ramurilor ...
-
AMEPIP - Cartoful fierbinte al Premierului Marcel Ciolacu
Cum se derobeaza de raspundere Secretariatul General al Guvernului prin șeful lui secretarul general Mihnea Claudiu Drum ...
-
Blindatele Armatei Române (NATO) vor fi asamblate de Rusia
Sub privirile blande ale serviciilor noastre de informații, Rusia se insinueaza pas cu pas in structurile de aparare ale ...
-
Financial Times si Fox News: Rusia și-ar putea extinde influența în România și Bulgaria cu acordul SUA
Rusia ar putea sa iși extinda influența in zone din Romania și Bulgaria, cu acordul SUA. Asta s-ar putea decide in cele ...
-
Atacul lui Trump asupra elitelor cuprinde aproape toate aspectele vieții americane: "Încearcă să schimbe cultura Americii, precum și politica acesteia"
Președintele Donald Trump iși intensifica atacul pe mai multe fronturi asupra a ceea ce susținatorii vad ca o instituție ...
-
I-au cerut lui Trump să retragă trupele de la baza Kogălniceanu. "Afirmația că România e mai sigură ca niciodată e ridicolă și iresponsabilă"
Doua reviste conservatoare americane au cerut administrației Trump sa iși retraga trupele de la Baza Kogalniceanu din Ro ...
-
Adevărul îngrozitor despre mama lui Putin: cum l-a transformat într-un om barbar experiența ei cu moartea cea mai cumplită
Pe strazile inghețate și acoperite de zapada ale Leningradului, familiile iși duceau rudele moarte - aproape mumificate ...
-
Protejata lui Burduja - cu Porsche si BMW în garaj aterizată la Ministerul Energiei ca "expertă" după ce și fâțâit fundul prin Germania
Mihaela Al Madani, o fosta asistenta de manager din Germania, a fost angajata pe un post de consilier superior in Minist ...
-
Monarhia AI a lui Donald Trump - Despre acceleraționism, NRx și ideologii născute la intersecția dintre tehnologie, religie și filosofie
de Mihnea Maruța (...) Futuriștii italieni, majoritatea oameni de litere, disprețuiau femeile, luptau impotriva moralism ...
-
„Dosarul lui Ciolacu e la el!" - Păgubiții Nordis, în război și cu magistrații. Acuzații grave la adresa a doi judecători și a unui procuror
Revolta pagubiților Nordis continua, dupa ce inculpații din dosar au fost puși in libertate, in luna februarie, in urma ...
-
Șah mat: Triumful tehnocrației - Cum Trump, Elon și elita tehnologică pregătesc terenul pentru o lume nouă
de ERIK WIKSTRÖM Va invit sa va lasați temporar deoparte preconcepțiile cu privire la modul in care funcționeaza lu ...
-
Comisia Europeană vrea să utilizeze economiile cetățenilor pentru apărarea UE. Ursula von der Leyen tinteste 10 trilioane de euro VIDEO
Comisia Europeana estimeaza nivelul total al economiilor neutilizate ale cetațenilor UE la 10 trilioane de euro și inten ...
-
Marea Desecretizare: Joe Biden implicat în dosarele asasinarii lui JFK
Donald Trump a desecretizat peste 80.000 de pagini din dosarul asasinarii lui John Fizgerald Kennedy, de la Dallas. &Ici ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu