Originile intelectuale ale Forumului de la Davos: Povestea uimitoare a celor care l-au recrutat pe Klaus Schwab!

• Tweet

Forumul Economic Mondial nu a fost pur și simplu invenția lui Klaus Schwab, ci s-a născut dintr-un program de la Harvard finanțat de CIA, condus de Henry Kissinger și adus la maturitate de John Kenneth Galbraith și de „adevăratul" Dr. Strangelove, Herman Kahn. Aceasta este povestea uimitoare din spatele oamenilor reali care l-au recrutat pe Klaus Schwab, care l-au ajutat să creeze Forumul Economic Mondial și care l-au învățat să nu se mai îngrijoreze și să iubească bomba.

(...) Cercetările mele indică faptul că Forumul Economic Mondial nu este o creație europeană. În realitate, este în schimb o operațiune care provine din politicile publice din epocile Kennedy, Johnson și Nixon ale politicii americane; toți aceștia au avut legături cu Consiliul de Relații Externe și cu Mișcarea „Masa Rotundă" asociată, cu un rol secundar jucat de Agenția Centrală de Informații (CIA).

Au existat trei oameni extrem de puternici și influenți, printre care și Kissinger, care l-au condus pe Klaus Schwab spre obiectivul lor final de dominație globală completă aliniată Imperiului American prin crearea de politici sociale și economice. În plus, doi dintre acești bărbați s-au aflat în centrul fabricării amenințării mereu prezente a războiului termonuclear global. Examinând acești oameni prin contextul mai larg al geopoliticii perioadei, voi arăta cum aveau să se intersecteze și să se întrepătrundă parcursurile lor în anii 60, cum l-au recrutat pe Klaus Schwab printr-un program finanțat de CIA și cum au devenit adevărata forță motrice din spatele creării Forumului Economic Mondial.

Henry A. Kissinger

Heinz Alfred Kissinger s-a născut în Bavaria, Germania. Familia sa a fost una dintre multele familii evreiești care au fugit de persecuția din Germania pentru a ajunge în America în 1938. În 1943, Kissinger avea să devină cetățean american naturalizat.

În 1950, Kissinger va absolvi Harvard cu o diplomă în științe politice, unde va studia sub îndrumarea lui William Yandell Elliott, care avea să fie consilier politic pentru șase președinți americani și va servi, de asemenea, ca mentor pentru Zbigniew Brzezinski și Pierre Trudeau, printre alții. Yandell Elliott, împreună cu mulți dintre elevii săi vedetă, vor servi drept conectori-cheie între instituția americană de securitate națională și mișcarea britanică „Masa Rotundă", întruchipată de organizații precum Chatham House din Marea Britanie și Consiliul de Relații Externe din Statele Unite. Ei vor încerca să impună structuri de putere globale în colaborare cu Big Business, elita politică și mediul academic.

În 1951, Kissinger a fost angajat în calitate consultant pentru Biroul de Cercetare a Operațiunilor Armatei, unde a fost instruit în diferite forme de război psihologic. Această conștientizare a operațiunilor psihologice s-a reflectat în lucrarea sa de doctorat din acea perioadă. McGeorge Bundy - un alt elev al lui William Yandell Elliott, l-a recomandat pe Kissinger pentru Consiliul pentru Relații Externe (CFR). În 1957, Kissinger avea să-și pecetluiască locul de lider în războiul termonuclear după apariția cărții sale Armele nucleare și politica externă, publicată pentru Consiliul pentru Relații Externe de Harper & Brothers.

Kissinger a fost directorul executiv al Seminarului Internațional, pe care Schwab îl menționează adesea atunci când își amintește timpul petrecut la Harvard. În 1967 s-a raportat că diverse programe Harvard au primit finanțare de la Agenția Centrală de Informații (CIA). Aceasta a inclus o finanțare de 135.000 de dolari pentru Seminarul Internațional al lui Henry Kissinger, finanțare despre care Kissinger a susținut că nu știa că ar fi provenit de la agenția de informații americană. Acest seminar finanțat de CIA l-ar fi prezentat pe Schwab factorilor de decizie politică americani extrem de bine conectați, care l-au ajutat să creeze ceea ce avea să devină cel mai puternic institut european de politici publice, Forumul Economic Mondial.

În 1969, Kissinger ajunge șeful Consiliului național de securitate al SUA, o instituție căreia președintele Richard Nixon avea să îi „sporească importanța" în timpul administrației sale. Kissinger avea să domine politica externă a SUA în timpul lui Nixon. În cel de-al doilea mandat al administrației președintelui Richard Nixon, atenția lor s-a îndreptat către relațiile cu Europa de Vest. Kissinger a împins o agendă, nu numai de reforme economice, ci a susținut și consolidarea și revitalizarea a ceea ce el considera a fi „forța decăzută„, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). În toată această perioadă, Kissinger va promova, de asemenea, guvernanța globală.

John K. Galbraith

John Kenneth Galbraith a fost un economist canadiano-american, diplomat, creator de politici publice și intelectual de la Harvard. Impactul său asupra istoriei americane este extraordinar, iar consecințele acțiunilor sale de la sfârșitul anilor 1960 sunt încă resimțite și astăzi în întreaga lume. În septembrie 1934, Galbraith se va alătura inițial facultății de la Universitatea Harvard ca instructor. În 1935, el va fi numit tutore la John Winthrop House. Unul dintre primii săi studenți va fi Joseph P. Kennedy Jr, iar John F. Kennedy va sosi doi ani mai târziu, în 1937.

Cea mai mare schimbare de direcție pentru Galbraith a avut loc în 1945, a doua zi după moartea lui Roosevelt. Galbraith va pleca de la New York la Washington, unde va fi trimis rapid la Londra pentru a prelua conducerea unei divizii de Studiu strategic al bombardamentelor al Statelor Unite, însărcinată cu evaluarea efectelor economice globale ale bombardamentelor din timpul războiului. Până să ajungă la Flensburg, Germania se predase deja oficial forțelor aliate, iar sarcina inițială a lui Galbraith avea să se schimbe. El îl va însoți pe George Ball și va face parte din echipa care l-a interogat pe Albert Speer. Dintr-o singură mișcare, Galbraith a trecut de la a fi consilier politic care se ocupă de statistici și proiecții legate de prețuri, la co-interogatorul unui criminal de război nazist de rang înalt.

Curând după aceea, Galbraith va fi trimis la Hiroshima și Nagasaki pentru a evalua efectele bombardamentelor. În ianuarie 1946, Galbraith a fost implicat într-unul dintre momentele definitorii ale istoriei economice americane. El va lua parte la reuniunile Asociației Economice Americane din Cleveland, unde, alături de Edward Chamberlin de la Harvard și Clarence Ayres din Texas, va intra în dezbatere cu Frank Knight și alți susținători de frunte ai economiei clasice. Acest eveniment a marcat apariția economiei keynesiene, care avea să ajungă să domine America postbelică.

Prin 1957, Galbraith a început să formeze o relație mai strânsă cu fostul său student John F. Kennedy, care era pe atunci senator junior pentru Massachusetts. În 1958, Galbraith a publicat „Societatea afluentă", o carte bine primită de critici, unde a inventat termeni precum „înțelepciunea convențională" și „efectul de dependență".

Până la sfârșitul anilor 1960, John K. Galbraith și Henry A. Kissinger au ajuns amândoi să fie considerați doi dintre cei mai importanți lectori, autori și educatori din America. Ei au fost, de asemenea, emeriți la Harvard, Galbraith ca profesor de economie, și Kissinger ca profesor de administrație guvernamentală, și cei doi oameni s-au concentrat pe crearea de politici externe, atât pentru America, cât pentru noua Europă în curs de dezvoltare.

Kissinger avea să-l prezinte pe Klaus Schwab lui John Kenneth Galbraith la Harvard și, pe măsură ce anii 1960 s-au încheiat, Galbraith l-a ajutat pe Schwab să transforme Forumul Economic Mondial. Galbraith avea să vină în Europa, împreună cu Herman Kahn, pentru a-l ajuta pe Schwab să convingă elita europeană să susțină proiectul.

Herman Kahn

Herman Kahn s-a născut în Bayonne, New Jersey, cu o educație evreiască, dar mai târziu a devenit ateu. De-a lungul anilor 1950, Khan va scrie diverse rapoarte la Institutul Hudson cu privire la conceptul și caracterul practic al disuasiunii nucleare, care va deveni ulterior politica militară oficială. Khan a aplicat teoria jocului - studiul modelelor matematice ale interacțiunilor strategice între agenții raționali - scenariilor de război și rezultatelor potențiale din războiul termonuclear.

În 1960, Kahn va publica, Natura și fezabilitatea războiului și a disuasiunii, care a studiat riscurile și impactul ulterior al unui război termonuclear. În anul următor, Princeton University Press va publica pentru prima dată lucrarea seminală a lui Herman Kahn, Despre războiul termonuclear.

Despre Războiul Termonuclear a avut un impact instantaneu și de durată, nu numai asupra geopoliticii, ci și asupra culturii, exprimat câțiva ani mai târziu de un film foarte celebru. În 1964 a avut loc lansarea filmului clasic al lui Stanley Kubrick, Dr. Strangelove, și din acel moment, Khan a fost menționat ca adevăratul Dr. Strangelove. Când a fost chestionat despre comparație, Khan a spus pentru Newsweek: „Kubrick este un prieten de-al meu. Mi-a spus că dr. Strangelove nu trebuia să fiu eu." Dar alții ar sublinia numeroasele afinități dintre personajul clasic al lui Stanley Kubrick și viața reală a lui Herman Kahn. (...)

În 1967, Herman Kahn va scrie una dintre cele mai importante lucrări futuriste ale secolului 20, Anul 2000: Un cadru pentru speculații cu privire la următorii treizeci și trei de ani. Dar a existat un alt document lansat la scurt timp după Anul 2000 al lui Kahn, care a fost scris simultan. Acest document, intitulat Studiu pilot auxiliar pentru Programul de cercetare a politicilor educaționale: Raport final, a avut rolul de a cartografia modul de realizare a viitoarei societăți din anul 2000, avute în vedere de Kahn. În cadrul unei secțiuni intitulate „Nevoile educaționale speciale ale factorilor de decizie„, lucrarea afirmă: „Necesitatea de a educa în mod explicit factorii de decizie, astfel încât aceștia să fie mai capabili, de fapt, să planifice destinul națiunii sau să realizeze planurile formulate printr-un proces mai democratic, ar trebui să fie foarte serios luată în considerare. O fațetă a acestei proceduri ar fi crearea unui set comun de concepte, limbaj comun, analogii comune, referințe comune..." Apoi continuă în aceeași secțiune: „Re-educarea universală în spiritul tradiției umaniste a Europei - cel puțin pentru grupul de conducere cuprinzător - ar putea fi utilă în multe privințe."

Când studiați retorica menționată anterior și descifrați ce înseamnă aceasta, înțelegeți că în acest document Herman Kahn sugerează subminarea democrației prin educarea doar a unui anumit grup din societate ca potențiali lideri, cei puțini selecționați care sunt pregătiți pentru putere, fiind capabili să definească care ar trebui să fie valorile noastre comune ca societate.

În 1968, Herman Kahn este întrebat de un reporter ce fac ei la Institutul Hudson. El răspundea: „Noi luăm punctul de vedere al lui Dumnezeu. Punctul de vedere al președintelui. Mare. Aerian. Global. Galactic. Eteric. Spațial. De ansamblu. Megalomania este riscul nostru profesional standard."

Cei trei mentori ai lui Schwab

Kahn, Kissinger și Galbraith au devenit trei dintre cei mai influenți oameni din America în ceea ce privește descurajarea termonucleară, stabilirea politicii externe și, respectiv, elaborarea politicilor publice. Cea mai mare parte a carierei acestor oameni s-a concentrat pe Europa și Războiul Rece. Cu toate acestea, rolurile lor diferite în alte evenimente importante ale perioadei au toate potențialul de a distrage cu ușurință cercetătorii de la alte evenimente mai subversive și mai bine ascunse.

Pentru Galbraith și Kissinger, dar și pentru stabilimentul politic american mai larg, Europa a fost principala amenințare nu numai la adresa stabilității globale, ci și a hegemoniei americane predominante în general. Stabilitatea relativă în Europa în perioada postbelică a fost percepută ca fiind cauzată de confruntarea termonucleară și, încă de la început, Kissinger a identificat această dinamică și a început să manipuleze situația în beneficiul supremației americane. Herman Kahn a fost figura principală a planificării strategice termonucleare în aceeași perioadă, iar munca lui Kissinger cu privire la același subiect de la mijlocul anilor '50 încoace avea să îl conducă în repetate rânduri la o strânsă colaborare cu Kahn. (...)

Când Schwab a fost recunoscut pentru prima dată de Kissinger ca un potențial viitor lider globalist, relativ tânărul german avea să-i fie prezentat lui Galbraith și Kahn. Acest lucru a coincis cu activitatea lui Kahn, care identificase necesitatea de a instrui în mod specific persoanele cu potențial de conducere separat de cele care participă la modelele educaționale standard predominante. (...)

Atenție: Oameni sunt failibili

Este Klaus Schwab adevărata eminență cenușie din spatele formării Forumului Economic Mondial? Ce trebuie să înțelegem din implicarea CIA în seminarul folosit de Kissinger pentru a-l recruta pe Schwab? Au fost puterile care pândesc în umbra unor organizații precum CFR adevărații fondatori ai organizației globaliste de elaborare a politicilor? Forumul Economic Mondial a fost menit pur și simplu să unească Europa? Sau a fost de fapt menit să continue să unească Europa cu America, urmată de superstatele rămase, într-o Nouă Ordine Mondială proiectată de liderii CFR precum Kissinger, Khan și Galbraith? Acești trei oameni puternici au văzut fiecare în Schwab o reflectare a propriilor dorințe intelectuale. Klaus se născuse în a doua jumătate a aceluiași deceniu în care începuse mișcarea tehnocrată și era prima generație care să aibă parte de anii lor formativi într-o lume postbelică.

Situația noastră geopolitică actuală pare să regreseze înapoi spre dinamica Est vs Vest a erei Războiului Rece. Cred că există un motiv foarte evident pentru revenirea noastră la retorica Războiului Rece - este un semn foarte evident că Klaus Schwab și susținătorii săi sunt în pană de idei. De la sfârșitul anilor 1960, Klaus Schwab a încercat să creeze lumea pe care Herman Kahn a prezis-o. Dar viziunea lui Kahn asupra viitorului, chiar dacă destul de precisă, este veche de peste o jumătate de secol. Mișcarea tehnocrată a Schwab depinde de dezvoltarea cu succes a tehnologiilor inovatoare care ne vor împinge către o viziune fabricată în mare parte în 1967. Dar, ceea ce Schwab pare să ignore, forțând această agendă futuristă asupra noastră, a tuturor, este că multe dintre predicțiile lui Kahn au fost, de asemenea, combinate cu avertismente cu privire la pericolele care vor fi create din viitoarele progrese tehnologice.

Pe măsură ce Schwab ajunge la sfârșitul vieții sale, el pare să fie disperat să înainteze o agendă futuristă radicală, cu potențialul evident al unui dezastru global. Cred că Forumul Economic Mondial atinge nivelul maxim de expansiune înainte de prăbușirea sa inevitabilă, deoarece, în cele din urmă, acei oameni care își iubesc propriile identități naționale se vor ridica împotriva amenințării imediate la adresa culturilor lor specifice și vor riposta împotriva dominației globaliste. Pur și simplu, nu poți face pe toată lumea un globalist, indiferent cât de multă spălare a creierului este aplicată. Există o contradicție naturală între libertatea națională și guvernarea globalistă, ceea ce face cele două elemente complet incompatibile.

În documentul menționat mai sus din 1967 intitulat Studiu pilot auxiliar pentru programul de cercetare a politicilor educaționale: Raport final, Khan scria: „A devenit din ce în ce mai clar că realizările noastre tehnologice și chiar economice sunt niște binecuvântări mixte. Prin progres apar probleme cum ar fi acumularea, augmentarea și proliferarea armelor de distrugere în masă; pierderea intimității și a singurătății; creșterea puterii guvernamentale și/sau private asupra persoanelor fizice; pierderea scării și a perspectivei umane și dezumanizarea vieții sociale sau chiar a sinelui psiho-biologic; creșterea centralizărilor periculoase, vulnerabile, înșelătoare sau degradabile ale sistemelor administrative sau tehnologice; crearea altor capacități noi, atât de periculoase în mod inerent, încât să existe riscul grav al unor abuzuri dezastruoase; și accelerarea schimbărilor care sunt prea rapide sau cataclismice pentru a permite o ajustare reușită. Poate cel mai important, sunt prezentate alegeri care sunt prea mari, complexe, importante, nesigure sau cuprinzătoare pentru a fi lăsate în siguranță pe seama oamenilor failibili."

Articol de Johnny Vedmore