ZC
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x
ZC




ZC




Ordonanța "Șușară": Ministerul Culturii propune o "șușă" prin care sa bage bani grei in buzunarele expertilor de patrimoniu

Postat la: 31.01.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Ministerul Culturii a inaintat Guvernului Orban un proiect de Ordonanta pentru modificarea şi completarea Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil. Numai ca in acest viitor act nomativ apar modificari care sunt suspecte de afaceri banoase pentru o anumita categorie de functionari.

De pilda, in proiect se introduce "obligatia intocmirii si depunerii la Directia pentru Cultura a unui raport de expertiza pentru fiecare bun nesusceptibil de clasare pus in vanzare, obligatie ce revine expertului." In primul rand ca din start majoritatea bunurilor scoase la vanzare sunt nesusceptibile, ceea ce implica din start un numar mare de expertize facute de experti, adica sume foarte mari de bani date acestor experti care pana acum nu prea mai aveau de lucru, intrucat bunurile de patrimoniu s-au cam clasat.

Expertii sunt reuniti in Asociatia Expertilor si Evaluatorilor de Arta din Romania, condusa de Pavel Susara - si infiintata de acesta in 2005 -, la randul lui expert in lucrari de arta. Susara a intervenit prin filiera liberala la ministrul Bogdan Gheorghiu si implicit la Directia pentru Cultura ca in Ordonanta mentionata sa se acorde un rol mult mai mare corpului de experti. Ca atare, daca Ordonanta va fi aprobata in forma de mai jos - asumata de Ludovic Orban -, atunci toate bunurile aproape scoase la vanzare, cladiri, lucrari de arta etc, vor fi supuse contra cost uneui expertize care 90% este inutila.

 

Ordonanță

pentru modificarea şi completarea Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil

 

 

În temeiul art. 115 alin. (1) din Constituţia României, republicată, și al art. 1 punctul VII.1 al Legii nr. 262/2019 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă

 

Art. I

Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 09 aprilie 2014, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

 

1. După articolulul 12 se introduce un articol nou, art. 121 cu următorul cuprins:

Art. 121 

(1) În cazul bunurilor scoase la vânzare și nesusceptibile de clasare potrivit expertizei realizate pe baza criteriilor generale de clasare, concluziile raportului de expertiză, cu datele de identificare a bunului, se vor transmite de către expert, în copie, serviciului public deconcentrat competent teritorial, în termen de 5 zile de la finalizarea respectivului raport.

(2) Serviciul public deconcentrat poate contesta raportul de expertiză prevăzut la alin. (1), la Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor în termen de 10 zile de la primirea acestuia. Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor va analiza și soluționa contestația în termen de 30  zile de la primire.”

 

2. Articolul 14 se modifică și va avea următorul cuprins:

Art. 14

(1) Ordinul de clasare prevăzut la art. 12 alin. (4), se comunică de către direcția de specialitate din cadrul Ministerului Culturii, în 30 zile de la aprobare, serviciului public deconcentrat competent teritorial.

(2)  Serviciul public deconcentrat al Ministerului Culturii comunică, în scris, în termen de 30 zile de la primirea ordinului, proprietarului, titularului altor drepturi reale sau, după caz, titularului dreptului de administrare, ordinul de clasare având ca anexă fișa standard a obiectului/obiectelor.

(3) Serviciul public deconcentrat al Ministerului Culturii emite, pentru fiecare bun clasat, un certificat de clasare pe care îl comunică, în scris, proprietarului, titularului altor drepturi reale sau, după caz, titularului dreptului de administrare, în termen de 30 de zile.

(4) Certificatul de clasare însoţește bunul clasat şi nu constituie prin el însuși un titlu de proprietate.”

 

3. Alineatul (1) al articolului 34 se modifică și va avea următorul cuprins:

Art. 34

(1) Pentru organizarea unor expoziţii sau realizarea unor proiecte culturale instituţiile publice pot împrumuta, după caz, unor instituţii publice sau persoane juridice de drept privat din ţară, în condiţiile dreptului comun, bunuri culturale mobile clasate pe care le deţin în administrare, cu notificarea serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii, pe teritoriul cărora se află instituția publică ce împrumută.”

 

4. După alineatul (5) al articolului 35 se introduce un alineat nou, alin. (51) cu următorul cuprins:

“(51) În cazul bunurilor culturale mai vechi de 50 de ani care fac obiectul unei vânzări publice, serviciul public deconcentrat comunică Ministerului Culturii datele de identificare a bunurilor culturale mobile care fac obiectul vânzării, în termen de 5 zile de la data primirii ofertei potrivit alin. (5).”

 

5. La articolul 47 alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

“(1) Cercetările arheologice sunt efectuate de instituții publice și sunt autorizate și controlate de Ministerul Culturii, potrivit legislației în domeniul protejării patrimoniului arheologic.”

 

6. La articolul 93, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(4) În cazul în care obiectul restituirii prevăzut la alin. (2) îl reprezintă colecţii formate din mai multe bunuri culturale mobile, acestea vor fi retrocedate proprietarilor, anual, pe părţi din colecţii, după declanșarea procedurii de clasare, având regimul de protecție prevăzut pentru bunurile clasate în tezaur, potrivit art. 17.”

 

 

PRIM MINISTRU,

LUDOVIC ORBAN

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE