"Ordonanța" lui Ciucă numită secretar de stat de acesta are contracte pe bandă rulantă cu instituții controlate de liberali
Postat la: 18.10.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

O firmă înființată în 2023 de Corvin Nedelcu, fost secretar general în Ministerul Mediului în guvernul PNL condus de Nicolae Ciucă, a obținut în total, de la începutul anului și până în octombrie, nouă contracte publice în valoare totală de sute de mii de euro de la diverse instituții sau entități aflate în curtea unor structuri controlate politic de PNL.
Majoritatea contractelor sunt pentru servicii de consultanță în management, scrie Buletin de București. La toate acestea se adaugă și cele obținute de o firmă „soră", European Money Strategy SRL, înființată de Corvin Nedelcu în 2010 și care, potrivit ultimelor date de la Ministerul de Finanțe, are tot un singur angajat. Prin intermediul acesteia, Corvin Nedelcu a obținut în ultimii doi ani opt contracte publice care au adus în conturile SRL-ului peste 50.000 de euro.
Din CV-ul și declarația de avere ale acestuia reiese că, până de curând, a fost secretar general în Ministerul Mediului, unde a fost numit de Nicolae Ciucă, pe atunci premier al României. Nedelcu a fost coleg de facultate cu președintele PNL. A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu" de la Sibiu (actuala Academie a Forțelor Terestre) în 1988, cu un an mai târziu decât actualul candidat liberal la președinție. Mai apoi s-a comportat ca o "ordonanta" a lui Ciuca, dupa cum il descriu surse liberale.
Multe dintre aceste contracte au venit de la instituții din județul Ilfov. Consiliul Județean Ilfov, al cărui președinte este Robert Thuma (PNL, condamnat pentru corupție) a contractat cu firma lui Nedelcu consultanță în accesarea de fonduri europene de peste 20.000 de euro.
Și Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, aflat în curtea Ministerului Educației, condus de liberala Ligia Deca, a dat SRL-ului un contract de câteva zeci de mii de lei pentru consultanță în accesarea de fonduri europene, în timp ce Primăria Buftea, condusă de un alt membru PNL, Gheorghe Pistol, a contractat de la European Money Strategy consultanță în achiziții publice pentru un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Patronul companiei care a primit contractul pentru analiza de nevoi de la DGASPC Ilfov este Corvin Nedelcu, fost agent al Serviciului de Pază și Protecție (SPP), cu multiple conexiuni la vârful Guvernului.
Corvin Nedelcu a fost numit în Guvern, în iulie 2022, chiar de Nicolae Ciucă în funcția de secretar general în Ministerul Mediului. Postul a fost ocupat de fostul ofițer timp de aproape un an, fiind demis după preluarea mandatului de premier de către Marcel Ciolacu, în iunie 2023. Tot anul trecut, Nedelcu a fost membru în patru consilii de administrație din instituții și companii de stat cheie, iar pentru toate aceste funcții a fost remunerat în paralel:
- Administrația Națională de Meteorologie (ANM)
- Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian Romatsa
- Banca de Import-Export a României
- Regia Națională a Pădurilor Romsilva
De asemenea, acesta a declarat și „venituri salariale" de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii condus de Sorin Grindeanu. Declarația de avere depusă de Nedelcu la jumătatea acestui an arată că, în 2023, în conturile sale au intrat, în medie, 35.000 de lei lunar doar de la instituțiile publice pentru care a lucrat. La această sumă se adaugă și o pensie lunară de 4.000 de lei. Documentul arată că fostul cadru SPP ar fi adunat o avere impresionantă. Doar ceasurile pe care le deține ajung la 85.000 de euro, la care se adaugă bijuterii de 50.000 de euro și tablouri de 60.000 de euro.
Conturile bancare și cele de investiții în lei depășesc 100.000 de euro, la care se adaugă un cont de peste 17.000 de euro. Între trecutul militar și prezentul de funcționar, Corvin Nedelcu a fost angajat la una dintre companiile din sectorul petrolier controlate de Gabriel Comănescu, Upetrom 1Mai. Nedelcu a fost timp de cinci ani, între 2001 și 2005, consilier juridic al firmei din curtea magnatului Comănescu.
O serie de investigații publicate de Rise Project în 2017 arată cum Gabriel Comănescu a ajuns între primii zece cei mai bogați români, la acea vreme, făcând avere din fostele platforme Petrom de foraj marin. Informațiile au fost scoase la iveală prin celebrul dosar Panama Papers.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Elon Musk pompează în mame-surogat înainte de Apocalipsă. Miliardarul plătește scump născătoarelor propriilor copii pentru a crea o legiune de progenituri inteligente
Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, este in centrul unui nou scandal, dupa o investigație publicata de Wall Street ...
-
Acuzații grave. Rusia ar fi folosit DOGE și Starlink pentru a accesa date sensibile ale guvernului american
Un denunțator din cadrul unei agenții federale americane susține, prin intermediul avocatului sau, ca platforma tehnolog ...
-
După manipularea pietei de capital, familia si apropiatii lui Trump baga banii masiv in criptomonede. Urmeaza o dedolarizare accelerata!
Donald Trump, apropiatii sai și familia sa sunt tot mai intersați de industria cripto, arata o analiza Bloomberg. Trump ...
-
Scandal imens pe manipularea pieței de capital: O "trumpistă" a speculat masiv pe bursă înainte ca Trump să suspende războiul comercial
Aleasa trumpista Marjorie Taylor Greene a cumparat actiuni in valoare de zeci de mii de dolari inainte ca presedintele a ...
-
Parkinson este o boală produsă de om. La fel e si Alzheimer!
În vara anului 1982, șapte consumatori de heroina au fost internați intr-un spital din California, paralizați și m ...
-
Americanii se pregătesc pentru ce e mai rău: își construiesc refugii și se înarmează pentru ziua în care haosul va cuprinde lumea
Odata privita ca o atitudine de nișa, mișcarea cetațenilor pregatiți pentru situații de criza capata tot mai multa amplo ...
-
SECTA GARDNER ȘI INSTITUȚIONALIZAREA PEDOFILIEI ÎN ROMÂNIA
Investigație Jurnalistica de Sorin Roșca Stanescu De la Falsificarea Probelor de Polițista Diugan Dana și Procuroru ...
-
Controversă la Ministerul Finanțelor: O fostă inculpată, numită secretar general. Ar fi primit șpagă un Audi A3 şi o poşetă Louis Vuitton
Guvernul continua sa faca numiri controversate in funcții-cheie. Premierul Marcel Ciolacu a aprobat joi, 3 aprilie, la p ...
-
Șeful SIE vrea să-și albească doctoratul cu ajutorul instanței. Plagiatele din lucrare au fost "clasate" de Comisia de Etică de la Academia SRI
În luna februarie, directorul Serviciului de Informații Externe (SIE), Petru Gabriel Vlase, a dat in judecata Mini ...
-
Ce salarii și sporuri au judecătorii CCR. Lista actualizată a indemnizațiilor celor mai criticați magistrați după hotărârea istorică privind alegerile
Curtea Constituționala a Romaniei (CCR) se afla sub atenția intensa a opiniei publice, mai ales dupa decizia istorica de ...
-
Istoria secretă a Războiului din Ucraina. O investigatie New York Times - America a depășit multe dintre liniile sale roșii
Pe timp de razboi, e mereu dificil sa filtrezi propaganda, care vine din toate direcțiile. Acum de exemplu vedem cum inc ...
-
Rezerva de aur a Germaniei, la mâna lui Donald Trump. Nemții sunt îngrijorați că liderul SUA „încearcă să distrugă cea mai importantă industrie din țară"
Germania pastreaza aur in valoare de peste 100 de miliarde de euro in Statele Unite ale Americii, dar viitorul acestor a ...
-
Un document secret al Pentagonului arată că prioritățile militare ale SUA se reorientează spre China. America va sprijini Europa doar cu descurajarea nucleară a Rusiei
Secretarul Apararii, Pete Hegseth, a reorientat armata americana pentru a acorda prioritate descurajarii Chinei de a cuc ...
-
Războinicii europeni sunt in reparatii capitale! Franta si Marea Britanie au mai multi amirali decat nave. România e ca o rățușcă de plastic pe valuri
Pe fondul entuziasmului spitalicesc al lui Napoleon Starmer și Macron Bonaparte, trebuie sa fac o constatare. Britania c ...
-
Lovitura de teatru: Laura Vicol și Sorin Grindeanu formează un cuplu și urmează să se căsătorească
Laura Vicol și Sorin Grindeanu se iubesc și ar urma sa se casatoreasca in toamna! Unde ar vrea cei doi sa petreaca dupa ...
-
Uluitoarele sume de bani pe care l-au încasat șefii Hidroelectrica anul trecut
Directorii și supraveghetorii Hidroelectria primesc, potrivit contractelor de mandat, o indemnizație totala compusa dint ...
-
E revoltător ce s-a descoperit in documentele desecretizate cu privire la asasinarea lui Kennedy
În documentele publicate cu privire la asasinarea lui Kennedy, jurnalistul american Ben Norton a descoperit ca CIA ...
-
Economist: România se îndreaptă către stagflaţie. E cel mai prost scenariu, demn de o ţară aflată în război
Economia romaneasca a intrat intr-o zona extrem de periculoasa, cu o activitate tot mai redusa pe majoritatea ramurilor ...
-
AMEPIP - Cartoful fierbinte al Premierului Marcel Ciolacu
Cum se derobeaza de raspundere Secretariatul General al Guvernului prin șeful lui secretarul general Mihnea Claudiu Drum ...
-
Blindatele Armatei Române (NATO) vor fi asamblate de Rusia
Sub privirile blande ale serviciilor noastre de informații, Rusia se insinueaza pas cu pas in structurile de aparare ale ...
-
Financial Times si Fox News: Rusia și-ar putea extinde influența în România și Bulgaria cu acordul SUA
Rusia ar putea sa iși extinda influența in zone din Romania și Bulgaria, cu acordul SUA. Asta s-ar putea decide in cele ...
-
Atacul lui Trump asupra elitelor cuprinde aproape toate aspectele vieții americane: "Încearcă să schimbe cultura Americii, precum și politica acesteia"
Președintele Donald Trump iși intensifica atacul pe mai multe fronturi asupra a ceea ce susținatorii vad ca o instituție ...
-
I-au cerut lui Trump să retragă trupele de la baza Kogălniceanu. "Afirmația că România e mai sigură ca niciodată e ridicolă și iresponsabilă"
Doua reviste conservatoare americane au cerut administrației Trump sa iși retraga trupele de la Baza Kogalniceanu din Ro ...
-
Adevărul îngrozitor despre mama lui Putin: cum l-a transformat într-un om barbar experiența ei cu moartea cea mai cumplită
Pe strazile inghețate și acoperite de zapada ale Leningradului, familiile iși duceau rudele moarte - aproape mumificate ...
-
Protejata lui Burduja - cu Porsche si BMW în garaj aterizată la Ministerul Energiei ca "expertă" după ce și fâțâit fundul prin Germania
Mihaela Al Madani, o fosta asistenta de manager din Germania, a fost angajata pe un post de consilier superior in Minist ...
-
Monarhia AI a lui Donald Trump - Despre acceleraționism, NRx și ideologii născute la intersecția dintre tehnologie, religie și filosofie
de Mihnea Maruța (...) Futuriștii italieni, majoritatea oameni de litere, disprețuiau femeile, luptau impotriva moralism ...
-
„Dosarul lui Ciolacu e la el!" - Păgubiții Nordis, în război și cu magistrații. Acuzații grave la adresa a doi judecători și a unui procuror
Revolta pagubiților Nordis continua, dupa ce inculpații din dosar au fost puși in libertate, in luna februarie, in urma ...
-
Șah mat: Triumful tehnocrației - Cum Trump, Elon și elita tehnologică pregătesc terenul pentru o lume nouă
de ERIK WIKSTRÖM Va invit sa va lasați temporar deoparte preconcepțiile cu privire la modul in care funcționeaza lu ...
-
Comisia Europeană vrea să utilizeze economiile cetățenilor pentru apărarea UE. Ursula von der Leyen tinteste 10 trilioane de euro VIDEO
Comisia Europeana estimeaza nivelul total al economiilor neutilizate ale cetațenilor UE la 10 trilioane de euro și inten ...
-
Marea Desecretizare: Joe Biden implicat în dosarele asasinarii lui JFK
Donald Trump a desecretizat peste 80.000 de pagini din dosarul asasinarii lui John Fizgerald Kennedy, de la Dallas. &Ici ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu