• Tweet

În contextul capitulării Germaniei lui Hitler, Winston Churchill s-a gândit la un atac-surpriză împotriva Armatei Roşii. Planul a fost considerat atât de îndrăzneţ, încât a primit denumirea „Operaţiunea Inimaginabil”.

În februarie 1945, când înfrângerea Germaniei naziste era aproape sigură, premierul britanic Winston Churchill îl cataloga pe dictatorul sovietic Iosif Visarionovici Stalin drept „un prieten în care putem să avem încredere". Churchill spunea aceste cuvinte la Conferinţa de la Ialta, unde s-a dus împreună cu un alt aliat, preşedintele american Franklin Delano Roosevelt, pentru a afla pretenţiile lui Stalin şi a găsi un contur pentru Europa postbelică.

Dar, pe fondul dispariţiei lui Hitler şi căderii Berlinului, la sfârşitul lui aprilie - începutul lui mai 1945, Stalin nu a arătat niciun semn că ar renunţa la ideea de a-şi impune comunismul şi voinţa asupra ţărilor din Europa Centrală şi de Est. Atunci Churchill a ordonat elaborarea unui plan de întoarcere a armelor împotriva sovieticilor. Obiectivul politic era de a asigura condiţiile creării unui stat liber şi democratic în Polonia, unde a izbucnit cel de-al Doilea Război Mondial prin agresiunea nazisto-sovietică, dar şi de a împiedica răspândirea comunismului în Europa de Est. Planul era atât de îndrăzneţ, încât a primit denumirea „Operaţiunea Inimaginabil". Lumea ar fi intrat direct din Al Doilea Război Mondial în cel de-al Treilea Război Mondial dacă ar fi fost pus în aplicare, scrie „Daily Mail", care aminteşte cu această ocazie de o nouă carte apărută pe această temă, şi anume „Checkmate in Berlin: The Cold War Showdown That Shaped the Modern World", scrisă de celebrul istoric britanic Giles Milton.

„Planul de atac arată starea de spirit în care se aflau liderii din Vest, dar şi cei din Est în 1945", comentează pentru „Devoir" istoricul britanic Jonathan Walker, autorul unei cărţi de referinţă pe acest subiect: „Churchill's Third Word War". „Britanicii se întrebau, de exemplu, ce s-ar întâmpla dacă sovieticii nu s-ar opri la Berlin şi ar continua în intenţia de a ocupa Franţa şi alte ţări", spune el. Churchill nu avea deloc încredere în Stalin. Totodată considera o naivitate părerea lui Roosevelt, care a decedat în aprilie 1945, că dictatorul sovietic putea fi ţinut sub control.

„Churchill credea la acea vreme că americanii nu înţelegeau la dimensiunea reală amploarea pericolului reprezentat de URSS, cât de agresiv poate fi acest imperiu", subliniază profesorul Walker. „El se temea de retragerea americanilor, australienilor şi a canadienilor din Europa odată cu capitularea Germaniei, lăsând-o astfel doar pe Marea Britanie în faţa Armatei Roşii, fără speranţa de a salva Polonia. Acesta a fost contextul în care a cerut inimaginabilul", explică Jonathan Walker.

Planul „Operaţiunii Inimaginabil" a fost predat lui Winston Churchill la 22 mai 1945. Atacul-surpriză ar fi fost declanşat la 1 iulie 1945. Statul Major Britanic prevedea o pătrundere pe flancul drept al Armatei Roşii, cu o bătălie decisivă pe linia Oder-Neiss, la 55 de kilometri est de Berlin. Erau angrenate toate forţele disponibile la acea vreme: terestre, aeriene şi navale. Strategii britanici mizau pe continuitatea alianţei cu Statele Unite, dar şi pe Canada, Franţa şi Polonia. Mai mult decât atât, îşi doreau şi participarea armatei germane, cu excepţia ramurii Waffen-SS, acuzată deja de crime de război. Ideea integrării Wehrmachtului în operaţiune i-a aparţinut chiar arhitectului planului, generalului-locotenent Geoffrey Thompson.

Autorii planului acceptă ideea unui război total şi se aşteaptă la beneficii politice mari şi durabile. Recunosc, totuşi, că este imposibil de prevăzut „rezultatul unui război total cu Rusia". Nu exclud victoria, care, în opinia lor, ar necesita timp. Principala lor îngrijorare era legată de superioritatea sovieticilor în privinţa numărului de efective. Dacă sovieticii dispuneau de 170 de divizii, forţele combinate ale britanicilor şi americanilor ajungeau la 47 de divizii. De altfel, remarcă Daily Mail, acesta a fost motivul pentru care Geoffrey Thompson a propus integrarea Wehrmachtului în operaţiune.

Totuşi, în pofida trupelor mai puţine, americanii şi britanicii aveau alte atuuri, poate chiar mai importante, cum ar fi superioritatea navală. Preluarea controlului asupra portului Stettin (astăzi Szczecin), la Marea Baltică, ar fi fost un început bun. Thompson mai spera la oprirea exporturilor occidentale către Rusia, ceea ce ar fi paralizat Armata Roşie. Giles Milton scrie că Stalin era dependent de livrările de aluminiu, cupru şi combustibil din Statele Unite. De exemplu, Statele Unite asigurau 50% din combustibilul folosit de aviaţia militară sovietică. Ofensiva occidentală ar fi dus şi la cea mai mare bătălie a tancurilor din istorie, cu 8.000 de vehicule blindate, undeva în nord-vestul Poloniei de astăzi. În pofida minuţiozităţii planului, şefii militari ai lui Churchill au fost îngroziţi de el.

Generalul Hastings Ismay s-a declarat dezgustat de ideea de a folosi trupele înfrânte ale lui Hitler. Feldmareşalul Sir Alan Brooke a avertizat că s-ar putea ajunge „într-un război de lungă durată" care ar fi „aproape imposibil" de câştigat. La 8 iunie, spre nemulţumirea lui Churchill, şefii militari britanici au respins oficial planul. La rândul său, Churchill avea să cedeze postul de premier o lună mai târziu, în timp ce noul preşedinte american, Harry Truman, dăduse de înţeles, conform unor documente de arhivă, că nu intenţiona să-şi implice armata într-un efort de scoatere cu forţa a trupelor sovietice din Polonia. Existenţa planului a fost dezvăluită abia în 1998, la şapte ani după prăbuşirea Uniunii Sovietice. Documentul original, datat 22 mai 1945, poate fi consultat pe site-ul Arhivelor Naţionale ale Regatului Unit.