• Tweet

Forumul Economic Mondial anual de la Davos, unde stăpânii universului se întâlnesc pentru a se felicita pentru dictatura lor binevoitoare, găzduiește multe idei sinistre. Împărtășirea celor mai recente idei sinistre cu liderii de afaceri este, în esență, motivul pentru care există acest eveniment. În acest an, una dintre cele mai înfiorătoare discuții dintre toate a fost purtată sub pretextul progresului și al productivității.

Nita Farahany, profesor și futurist la Universitatea Duke, a făcut o prezentare la Davos despre neurotehnologia care creează "transparența creierului", un lucru pe care înainte îl asociam mai degrabă cu un glonț în cap. Noile tehnologii, despre care Farahany spune că sunt implementate la locurile de muncă din întreaga lume, s-ar putea dovedi aproape la fel de distructive. Acestea includ o varietate de senzori purtabili care citesc impulsurile electrice ale creierului și pot arăta cât de obosit ești, dacă ești concentrat pe sarcina în cauză sau dacă atenția ta este rătăcită. Potrivit lui Farahany, mii de companii au conectat deja la aceste dispozitive lucrători, de la șoferi de tren la mineri, în numele siguranței la locul de muncă. Dar ceea ce discutăm cu adevărat este supravegherea locului de muncă.

Farahany descrie un viitor apropiat în care fiecare lucrător de la birou ar putea fi echipat cu un mic dispozitiv portabil care ar înregistra în mod constant activitatea cerebrală, creând o evidență omnipotentă a gândurilor, atenției și energiei tale, pe care șeful ar putea să o studieze pe îndelete. Nu ar mai fi suficient să pari că muncești din greu: propriile tale unde cerebrale ar putea dezvălui că ai lenevit.

Farahany recunoaște că ar putea exista dezavantaje în acest caz: "Dacă nu se face bine, ar putea deveni cea mai opresivă tehnologie pe care am introdus-o vreodată pe scară largă". Cu toate acestea, ea pare mai entuziasmată de promisiunile tehnologiei pentru corporații, afirmând, mai degrabă cu sfințenie, că "bossware" de supraveghere la locul de muncă care există astăzi tinde să îi supere pe angajați "chiar și atunci când le îmbunătățește viața". Ea a afișat, de asemenea, un diapozitiv care arată că nouă din 10 angajați spun că pierd timp la locul de muncă în fiecare zi și a opinat că, la urma urmei, poate că există un "motiv întemeiat" pentru ca angajatorii să vrea să supravegheze pe toată lumea. Acesta este genul de logică care are sens pentru persoanele ale căror locuri de muncă constau în zboruri în Elveția pentru conferințe internaționale, mai degrabă decât, să zicem, în a lucra la o benzinărie.

Farahany este o persoană foarte inteligentă. Dar este posibil ca mediul ei profesional să o fi indus în eroare, făcându-i să creadă în mod fals că corporațiile nu vor face cele mai incalificabile acte imaginabile pentru a obține un dolar în plus de profit. Ea susține că aceste tehnologii oferă beneficii promițătoare pentru ca oamenii să își îmbunătățească propriile experiențe la locul de muncă și că, atâta timp cât "alegem să le folosim bine" și operăm pornind de la un principiu de pornire al "libertății cognitive" pentru a proteja alegerea individuală, viitorul supravegherii la locul de muncă poate fi unul în care atât lucrătorii, cât și întreprinderile sunt întărite de evoluția lentă a creierelor noastre în mecanisme cibernetice, conectate și măsurate.

Acest sentiment fundamental de optimism este, din păcate, extrem de naiv. Nu trebuie să fii un futurist pentru a ghici cum va decurge acest lucru. "Bossware" este ceva obișnuit astăzi, sub forma unor tehnologii mai puțin ostentative, dar la fel de invazive, de tot felul: ce scriu lucrătorii, la ce se uită, cât timp sunt "inactivi" la tastatură, cum conduc, unde se opresc, când frânează, cât de direct este traseul pe care îl parcurg. O bază de date Coworker.org privind bossware a constatat că peste 550 de produse sunt deja folosite la locul de muncă. Oriunde vă uitați, lucrătorii sunt urmăriți, supravegheați, măsurați, punctați, analizați și penalizați de software, supraveghetori umani și inteligență artificială, cu scopul de a stoarce până la ultimul cent de productivitate de la unitățile de muncă în carne și oase, defecte și fragile, care trebuie, din păcate, să fie folosite ca angajați până când roboții vor căpăta un pic mai multă dexteritate manuală. Insulta supremă este că, în cele mai multe cazuri, oamenii care suportă supravegherea sunt plătiți mult mai puțin decât cei care o exercită.

Toate acestea ridică întrebarea: ce anume cumpără angajatorul tău atunci când îți dă un salariu? Pentru șefi, răspunsul este simplu: "Totul." Este un principiu de bază al capitalismului că angajatorul este proprietarul angajatului. Ultimele câteva sute de ani de progres uman pot fi citite ca o luptă foarte lentă a umanității pentru a se elibera de acest drept de coșmar. Timp de secole, bineînțeles, angajatorii au fost de fapt proprietarii oamenilor. Chiar și după ce au fost forțați să renunțe la sclavie, aceștia au încercat să mențină cel mai mare grad posibil de control. Companiile de cărbune dețineau casele în care locuiau muncitorii lor. Camera de Comerț deține politicienii locali care creează politica publică ce guvernează orașele în care trăiesc muncitorii. Și mult timp a fost considerată o rutină să concedieze și să pună pe lista neagră orice muncitor care făcea lucruri supărătoare în timpul liber, cum ar fi "să vorbească despre comunism" sau "să organizeze un sindicat". Suma totală a legilor privind drepturile civile, a legilor privind drepturile muncii și a reglementărilor corporatiste din întregul secol trecut nu a fost suficientă pentru a eradica convingerea fermă a mediului de afaceri că, atunci când îți dau un salariu, îți cumpără întreaga viață.

Din acest punct de vedere, devine clar că acordarea capacității companiilor de a ne monitoriza undele cerebrale nu este o pantă alunecoasă, ci mai degrabă o autostradă cu sens unic spre panopticon. Chiar dacă lăsăm deoparte oportunitățile evidente pe care acest lucru le oferă companiilor de a diminua în mod necorespunzător salariile și de a construi cazuri pretextuale pentru a concedia activiști din domeniul muncii, normalizarea acestei tehnologii reprezintă o micșorare a spațiului oamenilor și o creștere a spațiului pentru capital. Timpul din ziua noastră care ne aparține nouă și nu comerțului se reduce și mai mult. Spațiul în care ajungi să fii mai degrabă o persoană decât o unitate economică se micșorează. Ceea ce companiile nu discută niciodată este faptul că, odată ce le permitem să revendice acest timp, acest spațiu și aceste date ca fiind ale lor, ele nu vor mai dori niciodată, niciodată, să ni le cedeze înapoi.

La Davos, Farahany a declarat că neurotehnologia la locul de muncă "are o posibilitate distopică". Dar aceasta nu este o afirmație suficient de puternică. În absența unei reglementări stricte, aceasta are o certitudine distopică. Așteptarea pentru a vedea cum se termină totul este o idee foarte periculoasă. Cea mai mare greșeală pe care o poți face cu distopiile este să presupui că acestea nu devin niciodată reale.

Hamilton Nolan
scriitor, New York