O cercetare mai profundă în rolul proteinei Spike în miocardită și coagularea sângelui după vaccinarea COVID-19

• Tweet

O cercetare amanunțită caută încărcătura conținută în capsulele LNP: ARNm și proteina de vârf codificată de acesta în vaccinurile Covid. Prezentăm răspunsul inflamator la proteina spike și la una dintre proteinele sale subunitare și modul în care acestea pot contribui la evenimente adverse grave, cum ar fi miocardita și coagularea sângelui.

Rochelle Walensky, fostul director al Centrelor pentru controlul și prevenirea bolilor (CDC) din SUA, a declarat la emisiunea "Good Morning America" din iunie 2021 că cazurile de miocardită sunt "într-adevăr destul de rare ... minore, autolimitate, în general se rezolvă cu odihnă și medicamente standard". Cu toate acestea, această afirmație a fost făcută pe baza unei revizuiri preliminare a 300 de cazuri și înainte de a efectua o urmărire pe termen lung.

Un studiu publicat la 1 august a urmărit 40 de adolescenți din Hong Kong timp de până la un an. Testele de urmărire efectuate la 26 de pacienți cu rezultate anormale inițiale au arătat că 58% dintre cei cu miocardită asociată cu vaccinul aveau cicatrici persistente ale mușchiului cardiac. Autorii au concluzionat: "Există un potențial efect pe termen lung asupra capacității de efort și a rezervei funcționale cardiace în timpul efortului."

Această serie demonstrează modul în care expunerea la proteina spike duce la probleme cardiovasculare în aval. Având în vedere că vaccinarea determină organismul să producă mai multă proteină spike, este clar că au fost necesare cercetări suplimentare pentru a înțelege impactul vaccinării asupra sănătății înainte de a fi autorizată.

Proteina spike a SARS-CoV-2 și subunitatea S1 a acesteia au un impact cunoscut asupra sistemului cardiovascular, cum ar fi un risc crescut de coagulare a sângelui. Proteina spike indusă de vaccin și subunitatea S1 a acesteia au fost găsite în sânge după vaccinare. În studiile de laborator, proteina spike activează celulele albe din sânge și poate declanșa un răspuns inflamator sau coagularea.

Proteina spike liberă a fost găsită în sângele adolescenților și al adulților tineri cu miocardită post vaccinare cu ARNm, dar nu și la subiecții de control sănătoși fără miocardită. Subunitatea S1 poate interacționa cu ACE2, trombocite și fibrină și poate fi cea care duce la un răspuns inflamator care determină evenimente adverse grave, inclusiv cheaguri, miocardită și probleme neurologice.

După cum s-a discutat în partea 3, nanoparticulele lipidice (LNP) acționează ca adjuvanți, stimulând sistemul imunitar. Acest răspuns imunitar înnăscut atinge un vârf în termen de șase ore de la vaccinare și revine la nivelul de bază în jurul datei de nouă zile, ceea ce corespunde temporal cu debutul miocarditei, care apare de obicei în primele șapte zile după vaccinarea cu ARNm COVID-19.

Nu au fost efectuate studii pentru a evalua modul în care vaccinarea îi afectează pe cei care au fost deja infectați cu SARS-CoV-2. Proteina spike a fost implicată în microcloturile din vasele mici în timpul bolii COVID-19; astfel, ar fi trebuit să se anticipeze efectele cardiovasculare postvaccinare. Primul termen limită pentru studiile de siguranță post-autorizare impuse de FDA a expirat, însă, din câte știm, raportul complet nu a fost pus la dispoziția publicului.

Proteina spike iese din virusul SARS-CoV-2 ca o coroană de mânere lipicioase. Sarcina proteinei spike este de a se agăța de receptorul ACE2, astfel încât virusul să poată intra în celulă. Receptorul ACE2 se găsește în multe celule umane din plămâni, rinichi, intestin, inimă și mucoasa vaselor de sânge.

Proteina Spike este compusă din două părți: subunitățile S1 și S2. Proteina subunității S1 se află la vârful proteinei spike și este responsabilă de atașarea la receptorul ACE2. Odată legată de receptor, proteina spike își schimbă forma pentru a permite virusului să pătrundă. După ce a accesat interiorul celulei, virusul SARS-CoV-2 utilizează procesul de fabricare a proteinelor proprii celulei pentru a produce noi proteine virale.

Vaccinurile eficiente selectează antigene recognoscibile care induc un răspuns imunitar robust. Proteina spike a fost aleasă pentru vaccinul COVID-19 cu ARNm, deoarece este responsabilă de atașarea la celule și de obținerea intrării. Cu toate acestea, cercetările sugerează că proteina spike și subunitatea S1 a acesteia pot fi, de asemenea, responsabile de complicațiile cardiovasculare în urma infecției și a vaccinării.

Subunitatea S2 poate, de asemenea, să interfereze cu suprimarea tumorilor, explicând, potențial, de ce COVID-19 poate fi mai grav pentru pacienții cu cancer.

Cercetările arată că proteina spike se găsește în sânge în urma infecției și vaccinării cu COVID-19. Proteina spike modifică coagularea sângelui și poate stimula un răspuns imunitar hiperactiv. O mai bună înțelegere a acestor descoperiri și a rolurilor specifice pe care le joacă proteina spike și subunitatea S1 a acesteia ne va ajuta să determinăm cine este cel mai expus riscului de boală severă sau de evenimente adverse ale vaccinului.

Deși studiile sunt de mică amploare, proteina spike a fost găsită în sângele și în cheagurile pacienților COVID-19 grav bolnavi. Dovezile clinice sugerează o amprentă a efectelor cardiovasculare ale proteinei spike.

Într-un studiu efectuat pe 41 de pacienți și publicat în Frontiers in Immunology, s-a constatat că 30,4 la sută dintre cei 23 de pacienți spitalizați aveau niveluri semnificative de spike protein în circulație. Niciuna dintre cele 18 persoane rămase neinfectate sau ușor bolnave nu avea proteina spike în circulație.

Un mic studiu caz-control a detectat proteina spike în cheagurile prelevate de la pacienții COVID-19 cu accident vascular cerebral ischemic acut și infarct miocardic.

Un alt studiu a detectat subunitatea S1 în plasma a 64% dintre pacienții COVID-19 pozitivi, iar nivelurile S1 au fost asociate în mod semnificativ cu severitatea bolii. De asemenea, a fost detectată proteina nucleocapsidă (N), un marker pentru infecția cu COVID-19. Autorii au speculat că prezența S1 și N în plasmă sugerează că fragmente de virus intră în fluxul sanguin, potențial din cauza deteriorării țesuturilor.

Lanțul exact al evenimentelor nu este pe deplin înțeles. Cu toate acestea, constatările de laborator, clinice și biopsie oferă dovezi convergente care sugerează un rol al proteinei spike și al subunității sale S1 în coagularea sângelui și în leziunile cardiace.

În experimentele de laborator precum cele efectuate în studiul Frontiers in Immunology, subunitatea S1 a proteinei spike provoacă o reacție în lanț care creează condițiile potrivite pentru formarea cheagurilor. În această reacție în lanț, proteina S1 se leagă de receptorul ACE2 de pe celulele care căptușesc vasele de sânge. Legarea la ACE2 activează apoi celulele imune.

Acest efect de domino poate stimula, de asemenea, legarea trombocitelor, crescând riscul de formare a cheagurilor. Trombocitele sunt agenți esențiali de coagulare care opresc pierderea de sânge în urma unei leziuni prin aglomerare. Autorii au mai precizat că, in vitro, "grupul nostru a documentat recent că expunerea serurilor de la pacienții cu COVID-19 sever la celulele endoteliale a indus agregarea plachetară".

Cu alte cuvinte, subunitatea S1 prezintă interes deoarece, in vitro (într-o eprubetă), pare să provoace modificări ale mecanismelor de coagulare. Dacă subunitatea S1 poate afecta agenții de coagulare precum fibrina, complementul 3 și protrombina, acesta poate fi un mecanism prin care SARS-CoV-2 poate provoca complicații cardiovasculare. Coagularea provoacă modificări ale fluxului sanguin, putând duce la tromboză, accident vascular cerebral și atac de cord.

Furnizarea de anticoagulante pentru a reduce riscul de formare a cheagurilor nu a părut să reducă riscul de coagulare la pacienții internați sau ambulatoriali COVID-19. Acest lucru se poate datora faptului că este posibil ca cheagurile formate după expunerea la subunitatea S1 să nu fie cheaguri de sânge tipice. Trei constatări sugerează că subunitatea S1 este importantă pentru riscul de formare a cheagurilor.

1. Cheagurile rezistă la descompunerea normală
În primul rând, atunci când subunitatea S1 a fost adăugată la sângele sănătos în laborator, aceasta a creat depozite dense și fibroase de cheaguri. Acești cheaguri fibroase "amiloide" s-au format chiar și atunci când sângele prelevat de la persoane sănătoase a fost expus la subunitatea S1.

Subunitatea S1 pare să fie asociată cu coagularea rezistentă la fibrinoliză - descompunerea normală a cheagurilor necesară pentru a restabili fluxul sanguin după o leziune. Aceste cheaguri amiloide sunt prezentate în figura 1 de mai jos.

Cheagurile amiloide apar atunci când o proteină este deteriorată și începe să se plieze anormal pe ea însăși. Atunci când aceste proteine amiloide anormale se acumulează în organism, ele pot interfera cu funcția normală.

2. Subunitatea S1 poate induce substanțe amiloide
În al doilea rând, aceste cheaguri dense pot fi cauzate de anumite segmente proteice de pe subunitatea S1. Proteina spike are șapte segmente proteice (peptide) care pot induce substanțe fibroase (amiloide). În timp ce proteina spike complet intactă (subunitățile S1 și S2 atașate pentru a forma spike-ul complet) nu a format acest amiloid, subunitatea S1 a făcut-o. Această constatare este interesantă, deoarece sugerează că subunitățile proteinei spike pot avea efecte unice asupra celulelor.

3. Spike blochează alte proteine care inhibă coagularea
În al treilea rând, proteina spike poate concura alte proteine, care împiedică formarea cheagurilor. Într-un alt experiment de laborator conceput pentru a înțelege cum se desfășoară acest proces, oamenii de știință au descoperit că proteina spike blochează proteine importante pentru descompunerea cheagurilor.

Pe scurt, cercetările in vitro (de laborator) sugerează că subunitatea S1 a proteinei spike poate induce formarea cheagurilor și poate împiedica dizolvarea acestora. Deși nu știm cu exactitate cum se traduce acest lucru în procesele din organism, Jan Jekielek de la Epoch Times a explorat coagularea și rolul proteinei spike cu patologul Dr. Ryan Cole pe 3 iunie și cu Dr. Paul Marik pe 23 mai. În cadrul interviului, Dr. Cole a explicat că proteina spike persistă mai mult timp în organism, inflamează țesuturile oriunde ajunge și acționează ca un iritant sau o toxină în organism.

Studiile efectuate asupra pacienților vaccinați cu COVID-19 diagnosticați cu miocardită au descoperit proteina spike în sângele și în mușchii inimii pacienților, dar nu și la cei fără miocardită.

Proteina spike de lungime completă a fost găsită în sângele adolescenților vaccinați cu miocardită, dar nu și în sângele celor fără miocardită.

Nu este clar de ce proteina spike a circulat liber sau fără a fi legată de anticorpi. Adolescenții care au dezvoltat miocardită aveau markeri imunitari similari cu cei care nu au dezvoltat miocardită. Cu alte cuvinte, grupul cu miocardită nu părea să aibă nicio problemă imunitară.

Mai degrabă, este posibil ca acești adolescenți să fi avut un răspuns imunitar natural hiperactiv. O imunitate naturală puternică ("înnăscută") ajută organismul să lupte împotriva bolilor fără nicio expunere prealabilă. Cu toate acestea, primii respondenți (citokine inflamatorii) pot fi uneori exuberanți. Dacă răspunsul imunitar înnăscut reacționează exagerat, acesta poate declanșa miocardita.

Proteina spike codificată de ARNm a fost, de asemenea, găsită în celulele musculare cardiace. Un studiu de biopsie endomiocardică (mușchiul inimii) a fost efectuat în rândul a 15 pacienți cu miocardită în urma vaccinării. Nu a putut fi găsită nicio altă infecție virală care ar fi putut cauza miocardita.

Cercetătorii au găsit proteina SARS-CoV-2 spike la nouă dintre cei 15 pacienți. De asemenea, în probele de biopsie au fost detectate celule imune (CD4+ T). Aceste observații sugerează o reacție inflamatorie la proteina spike.

Autorii au concluzionat: "Deși nu se poate stabili o relație de cauzalitate între vaccinare și apariția inflamației miocardice pe baza constatărilor, detectarea cardiacă a proteinei spike, inflamația dominată de celulele CD4+ T și relația temporală strânsă pledează pentru o reacție autoimună declanșată de vaccin".

Un studiu de modelare 2022 sugerează, de asemenea, că proteina spike poate provoca un răspuns autoimun prin imitarea moleculelor umane, determinând anticorpii să se lege de proteinele "proprii".

Un alt studiu a constatat că 11 din 13 adulți vaccinați cu ARNm-1273 de la Moderna aveau subunitatea S1 în sânge la o zi după vaccinare.

Plasma a fost colectată de la 13 participanți la diferite momente în prima lună după fiecare doză. Antigenele S1 și spike au fost măsurate pentru a estima cantitatea de traducere a ARNm în produse proteice.

După prima doză de 100 micrograme, antigenul S1 a fost detectat în plasma a 11 participanți. În schimb, antigenul spike a fost detectat la trei din 13 participanți. Vârful antigenului S1 a fost detectat în medie la cinci zile după vaccinare. Din nou, momentul acestui vârf pentru S1 pare să se adauge la indiciile care sugerează un răspuns autoimunitar în săptămâna de după vaccinare.

ARNm al vaccinului, care codifică proteina spike și subunitatea S1 a acesteia, persistă, de asemenea, în sânge și în ganglionii limfatici. După vaccinare, ARNm codificat de spike a fost găsit în sânge timp de 15 zile și în ganglionii limfatici până la 60 de zile. Exozomii încărcați cu Spike au fost găsiți circulând în sânge timp de până la patru luni. Această constatare este importantă deoarece infirmă afirmația CDC conform căreia ARNm este atât de fragil încât se dizolvă rapid la locul de injectare (a se vedea figura 2a din partea 1).

Ganglionii limfatici continuă să creeze anticorpi mai bine adaptați după orice infecție virală. Acesta este un mod critic prin care organismul nostru se pregătește în mod natural pentru noi variante. Cu toate acestea, nivelurile persistent ridicate de ARNm și de proteină de vârf induse de vaccin pot să nu fie de ajutor atunci când sistemului imunitar i se cere să răspundă la viitoarele variante. Cu alte cuvinte, dacă sistemul imunitar are sarcina de a continua să pompeze anticorpi pentru o variantă anterioară, acesta poate fi mai puțin agil atunci când i se cere să creeze un anticorp de înaltă calitate pentru o nouă variantă.

Având în vedere ceea ce știm despre efectele nocive ale virusului SARS-CoV-2, nu ar fi trebuit să presupunem că proteina spike codificată în vaccin ar fi inofensivă.

Și, având în vedere ceea ce știm despre problemele de coagulare în urma infecției cu COVID-19, studiile viitoare ar trebui să testeze dacă subunitatea S1 produsă ca răspuns la vaccinare poate provoca, de asemenea, probleme de coagulare prin aceeași cale. Aceste studii ar trebui să includă atât experimente de laborator, cât și observații la om.

În plus, nu cunoaștem cantitățile relative de proteină spike liberă în circulație în urma infecției față de vaccinare.

În cazul vaccinurilor COVID-19, ingredientul activ nu a fost studiat înainte de autorizare. Producătorii au utilizat ARNm care codifică pentru o proteină substitutivă (luciferaza) pentru a testa siguranța și biodistribuția vaccinurilor cu ARNm.

Pfizer a prezentat agențiilor de reglementare date de biodistribuție pe animale folosind ARN-ul surogat care codifică pentru luciferază, așa cum s-a discutat în partea 1 a acestei serii.

Cu toate acestea, aceste studii au fost inadecvate pentru a descrie modul în care ARNm, proteina spike, subunitatea S1 a acesteia și purtătorul LNP ar afecta organismul uman.

În acest articol, am descris rezultatele de laborator care arată coagularea asociată cu subunitatea S1. Studii ca acestea întăresc motivul pentru care studiile preclinice amănunțite sunt atât de cruciale. Studiile efectuate de companiile farmaceutice nu au fost suficiente pentru a răspunde la aceste întrebări.

Aveam foarte puține informații despre modul în care oamenii ar răspunde la vaccinare în funcție de vârstă, sex, starea imunitară, starea generală de sănătate sau istoricul unei infecții anterioare cu SARS-CoV-2. Studiile clinice inițiale nu au înrolat suficiente persoane care se recuperaseră deja de COVID-19; acestea nu au fost concepute pentru a oferi o înțelegere a modului în care infecția anterioară ar afecta răspunsul unei persoane la vaccinare.

Studiile prealabile la autorizare au fost în mod clar inadecvate. După autorizare, FDA a recunoscut doar că supravegherea pasivă este insuficientă pentru a stabili siguranța. Agenția a răspuns la rapoartele de evenimente adverse prin solicitarea ca Pfizer să efectueze studii suplimentare, primul raport de monitorizare fiind așteptat în octombrie 2022.

La pagina 6 din scrisoarea de aprobare, FDA recunoaște acest fapt:

"Am stabilit că o analiză a evenimentelor adverse spontane postcomercializare raportate în conformitate cu secțiunea 505(k)(1) din FDCA nu va fi suficientă pentru a evalua riscurile grave cunoscute de miocardită și pericardită și pentru a identifica un risc grav neașteptat de miocardită subclinică.

"În plus, sistemul de farmacovigilență pe care FDA trebuie să îl mențină în conformitate cu secțiunea 505(k)(3) din FDCA nu este suficient pentru a evalua aceste riscuri grave. Prin urmare, pe baza datelor științifice adecvate, am stabilit că trebuie să efectuați următoarele studii. ..."