Nou scandal la Eurovision! Nepotisme si favoritisme in fiefful controversatului pradator artistic Cristian Zgabercea
Postat la: 26.01.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Eurovisionul ne-a obisnuit an de an cu un serial al scandalurilor. Fie interne, acuzatii de plagiat, sau de favoritisme, nepotisme etc., fie externe, culminand cu neprezentarea echipei nostre pentru neplata banilor la organismul patronal, asociatia televiziunilor de stat din Europa.
Nici anul acesta nu putea fi altfel. Deja au avut loc preselectiile, apoi calificarile in semifinale, iar saptamana trecuta una din semifinale, la Focsani, si calificarea a trei competitori (din primii 12) in finala. Duminica aceasta, pe 28 ianuarie va avea loc a doua semifinala (din cele 5) la Timisoara, unde vom afla urmatorii trei finalisti si probabil vom avea parte de un nou scandal, caci pana acum, de la Focsani avem un set de acuzatii grave. Dintre cei care au concurat acolo, dar si dinspre alti concurenti din etapele viitoare, a razbatut catre Ziuanews un intreg set de acuzatii ingrijoratoare daca se vor dovedi a fi adevarate pe de-a intregul. O parte din acestea se arata deja veridice, data fiind calificarea in prima semifinala a trupei Echoes, a carei preselectie a fost una "cu cantec", iar calificarea in finala e cel putin discutabila. Mai mult, unul din componentii trupei Echoes, Liviu Elekes, este fiul Lianei Elekes, sefa echipei de sunetisti de la concursul intern al Eurovision. Situatie total anormala, intrucat Liana Elekes poate in mod evident favoriza calitatea sunetului pentru trupa fiului ei, in detrimentul celorlalti competitori, plus faptul ca este in relatii excelente cu membrii juriului, fiind impreuna cu acestia o echipa. Era firesc ca, daca fiul sau participa in concurs, Liana Elekes sa nu fie distribuita in schema organizarii competitiei.
Iata ce ne scriu cei impicati in Eurovison, atat concurenti, cat si angajati din TVR, al caror anonimat e normal sa-l pastram intrucat competitia e in plina desfasurare si ei pot fi amendati de sunetisti, tehnicieni si juriu pentru ca au facut aceste dezvaluiri. Mai spunem ca aceste scandaluri apar in "gradina" aceluiasi controversat Cristian Zgabercea, omul care a pornit ca si cameraman al TVR, a ajuns in stafful lui Radu Mazare si Nicusor Constantinescu, implicat in organizarea dubioasa a Festivalului Mamaia, dar si in alte afaceri ale clanului constantean, pentru a se reintoarce in TVR, de data asta ca producator general dupa ce a fost consilier al directorului general, fiind imediat acuzat de diverse matrapazlacuri si amantlacuri, acum fiind coordonator al TVR HD dar si managerul general si "sforar" al Eurovision, a carui "pupila", Carmen Vasile, e realizator al Eurovision Romania, ceea ce, pentru cei care-l cunosc in amanunt pe Zgabercea si latura sa mercantila (trimis în judecată de DNA Constanţa, procurorii au calculat un prejudiciu de peste 8 milioane de euro) reprezinta o sfidare la adresa acestui concurs european altfel prestigios. Zgabercea e protejat al Doinei Gradea, director general interimar al TVR, cei doi colaborand si la relansarea TVR HD. Am pus cap la cap cele relatate de cei mentionati de noi anterior ca s-au adresat ziarului pentru a semnala o serie de nereguli la Eurovision Romania 2018, mentionand si ca demersul nostru de a lua legatura cu Liana Elekes, cu Cristian Zgabercea sau cu cineva din echipa de productie n-a avut rezultat, cu toate ca ne-am adresat prin intermediul paginii oficiale:
"E o mafie a sunetistlor in TVR care decid cine castiga... tot ce misca in zona asta a concursurilor... de multi ani. E 'Famiglia Elekes'. Jumătate din sunetistii din TVR sunt din clanul Elekes. Ei taie si spanzura... Elekes este o famile cu o energie dubioasa... o caracatita in lumea muzicala. Liana, e prima sotie a lui Elekes, mama lui Liviu din trupa Echoes, calificata deja in finala... tatal lui fiind Mihai Elekes. La Eurovision 2017 l-a dus cu manevre cu sunetul si cu juriul direct in finala. Ca si anul asta! Trupa Echoes, ider si compozitor Liviu Elekes, fiul Lianei Elekes, sunetista oficiala a Festivalului, nici nu a mai participat la Preselectia Oficiala in fata Juriului, cu filmare oficiala a TVR si cu publicul invitat oficial, cum a fost la restul concurentilor... asa ceva este neregulamentar, pentru ca este televiziune publica si totul trebuie sa fie legal si regulamentar milimetric... când au intrebat cei din echipa de productie de ce s-a procedat asa si cum a fost posibil asa ceva, Liana si Livu Elekes au replicat ca baietii din trupa 'aveau treaba si trebuiau sa plece', se grabeau, iar producatorul Cristian Zgabercea n-a zis nimic, practic a aprobat gestul protejand-o pe Liana Elekes. Acum despre sunet. Mai toti concurentii de valoare s-au plans ca nu au auzit nimic pe scena si au cantat si s-au chinuit cum au putut, au zbierat si au pierdut momente din piesa pentru ca nu auzeau ce aveau nevoie in monitoare... asa a fost in ultimii ani mereu, Liana Elekes facea cartile... ii facea din sunet sa fie penibili sau cat de cat ok, iar trupa fiului ei suna impecabil si aveau casti in urechi de monitorizare (in-ear)... ceilalti concurenti nu aveau nici macar monitor de scena in fata lor, doar in lateralele scenei, unde nu ajungeau... poate cineva ii intreaba totusi cum a fost posibil ca trupa lui Liviu Elekes sa ajunga direct in Semifinala, fara sa treaca oficial Preselectia in fata Juriului? De nu e luata la intrebari pe tema asta Liana Damian, din echipa de productie Eurovision, iubita lui Nicu Patoi, care e membru al juriului, chitaristul lui Stefan Banica Jr. si al trupei Pasarea Rock, formatie care a avut si recital in prima semifinala, cea de la Focsani, avand astfel parte de superpromovare la TVR."
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Elon Musk pompează în mame-surogat înainte de Apocalipsă. Miliardarul plătește scump născătoarelor propriilor copii pentru a crea o legiune de progenituri inteligente
Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, este in centrul unui nou scandal, dupa o investigație publicata de Wall Street ...
-
Acuzații grave. Rusia ar fi folosit DOGE și Starlink pentru a accesa date sensibile ale guvernului american
Un denunțator din cadrul unei agenții federale americane susține, prin intermediul avocatului sau, ca platforma tehnolog ...
-
După manipularea pietei de capital, familia si apropiatii lui Trump baga banii masiv in criptomonede. Urmeaza o dedolarizare accelerata!
Donald Trump, apropiatii sai și familia sa sunt tot mai intersați de industria cripto, arata o analiza Bloomberg. Trump ...
-
Scandal imens pe manipularea pieței de capital: O "trumpistă" a speculat masiv pe bursă înainte ca Trump să suspende războiul comercial
Aleasa trumpista Marjorie Taylor Greene a cumparat actiuni in valoare de zeci de mii de dolari inainte ca presedintele a ...
-
Parkinson este o boală produsă de om. La fel e si Alzheimer!
În vara anului 1982, șapte consumatori de heroina au fost internați intr-un spital din California, paralizați și m ...
-
Americanii se pregătesc pentru ce e mai rău: își construiesc refugii și se înarmează pentru ziua în care haosul va cuprinde lumea
Odata privita ca o atitudine de nișa, mișcarea cetațenilor pregatiți pentru situații de criza capata tot mai multa amplo ...
-
SECTA GARDNER ȘI INSTITUȚIONALIZAREA PEDOFILIEI ÎN ROMÂNIA
Investigație Jurnalistica de Sorin Roșca Stanescu De la Falsificarea Probelor de Polițista Diugan Dana și Procuroru ...
-
Controversă la Ministerul Finanțelor: O fostă inculpată, numită secretar general. Ar fi primit șpagă un Audi A3 şi o poşetă Louis Vuitton
Guvernul continua sa faca numiri controversate in funcții-cheie. Premierul Marcel Ciolacu a aprobat joi, 3 aprilie, la p ...
-
Șeful SIE vrea să-și albească doctoratul cu ajutorul instanței. Plagiatele din lucrare au fost "clasate" de Comisia de Etică de la Academia SRI
În luna februarie, directorul Serviciului de Informații Externe (SIE), Petru Gabriel Vlase, a dat in judecata Mini ...
-
Ce salarii și sporuri au judecătorii CCR. Lista actualizată a indemnizațiilor celor mai criticați magistrați după hotărârea istorică privind alegerile
Curtea Constituționala a Romaniei (CCR) se afla sub atenția intensa a opiniei publice, mai ales dupa decizia istorica de ...
-
Istoria secretă a Războiului din Ucraina. O investigatie New York Times - America a depășit multe dintre liniile sale roșii
Pe timp de razboi, e mereu dificil sa filtrezi propaganda, care vine din toate direcțiile. Acum de exemplu vedem cum inc ...
-
Rezerva de aur a Germaniei, la mâna lui Donald Trump. Nemții sunt îngrijorați că liderul SUA „încearcă să distrugă cea mai importantă industrie din țară"
Germania pastreaza aur in valoare de peste 100 de miliarde de euro in Statele Unite ale Americii, dar viitorul acestor a ...
-
Un document secret al Pentagonului arată că prioritățile militare ale SUA se reorientează spre China. America va sprijini Europa doar cu descurajarea nucleară a Rusiei
Secretarul Apararii, Pete Hegseth, a reorientat armata americana pentru a acorda prioritate descurajarii Chinei de a cuc ...
-
Războinicii europeni sunt in reparatii capitale! Franta si Marea Britanie au mai multi amirali decat nave. România e ca o rățușcă de plastic pe valuri
Pe fondul entuziasmului spitalicesc al lui Napoleon Starmer și Macron Bonaparte, trebuie sa fac o constatare. Britania c ...
-
Lovitura de teatru: Laura Vicol și Sorin Grindeanu formează un cuplu și urmează să se căsătorească
Laura Vicol și Sorin Grindeanu se iubesc și ar urma sa se casatoreasca in toamna! Unde ar vrea cei doi sa petreaca dupa ...
-
Uluitoarele sume de bani pe care l-au încasat șefii Hidroelectrica anul trecut
Directorii și supraveghetorii Hidroelectria primesc, potrivit contractelor de mandat, o indemnizație totala compusa dint ...
-
E revoltător ce s-a descoperit in documentele desecretizate cu privire la asasinarea lui Kennedy
În documentele publicate cu privire la asasinarea lui Kennedy, jurnalistul american Ben Norton a descoperit ca CIA ...
-
Economist: România se îndreaptă către stagflaţie. E cel mai prost scenariu, demn de o ţară aflată în război
Economia romaneasca a intrat intr-o zona extrem de periculoasa, cu o activitate tot mai redusa pe majoritatea ramurilor ...
-
AMEPIP - Cartoful fierbinte al Premierului Marcel Ciolacu
Cum se derobeaza de raspundere Secretariatul General al Guvernului prin șeful lui secretarul general Mihnea Claudiu Drum ...
-
Blindatele Armatei Române (NATO) vor fi asamblate de Rusia
Sub privirile blande ale serviciilor noastre de informații, Rusia se insinueaza pas cu pas in structurile de aparare ale ...
-
Financial Times si Fox News: Rusia și-ar putea extinde influența în România și Bulgaria cu acordul SUA
Rusia ar putea sa iși extinda influența in zone din Romania și Bulgaria, cu acordul SUA. Asta s-ar putea decide in cele ...
-
Atacul lui Trump asupra elitelor cuprinde aproape toate aspectele vieții americane: "Încearcă să schimbe cultura Americii, precum și politica acesteia"
Președintele Donald Trump iși intensifica atacul pe mai multe fronturi asupra a ceea ce susținatorii vad ca o instituție ...
-
I-au cerut lui Trump să retragă trupele de la baza Kogălniceanu. "Afirmația că România e mai sigură ca niciodată e ridicolă și iresponsabilă"
Doua reviste conservatoare americane au cerut administrației Trump sa iși retraga trupele de la Baza Kogalniceanu din Ro ...
-
Adevărul îngrozitor despre mama lui Putin: cum l-a transformat într-un om barbar experiența ei cu moartea cea mai cumplită
Pe strazile inghețate și acoperite de zapada ale Leningradului, familiile iși duceau rudele moarte - aproape mumificate ...
-
Protejata lui Burduja - cu Porsche si BMW în garaj aterizată la Ministerul Energiei ca "expertă" după ce și fâțâit fundul prin Germania
Mihaela Al Madani, o fosta asistenta de manager din Germania, a fost angajata pe un post de consilier superior in Minist ...
-
Monarhia AI a lui Donald Trump - Despre acceleraționism, NRx și ideologii născute la intersecția dintre tehnologie, religie și filosofie
de Mihnea Maruța (...) Futuriștii italieni, majoritatea oameni de litere, disprețuiau femeile, luptau impotriva moralism ...
-
„Dosarul lui Ciolacu e la el!" - Păgubiții Nordis, în război și cu magistrații. Acuzații grave la adresa a doi judecători și a unui procuror
Revolta pagubiților Nordis continua, dupa ce inculpații din dosar au fost puși in libertate, in luna februarie, in urma ...
-
Șah mat: Triumful tehnocrației - Cum Trump, Elon și elita tehnologică pregătesc terenul pentru o lume nouă
de ERIK WIKSTRÖM Va invit sa va lasați temporar deoparte preconcepțiile cu privire la modul in care funcționeaza lu ...
-
Comisia Europeană vrea să utilizeze economiile cetățenilor pentru apărarea UE. Ursula von der Leyen tinteste 10 trilioane de euro VIDEO
Comisia Europeana estimeaza nivelul total al economiilor neutilizate ale cetațenilor UE la 10 trilioane de euro și inten ...
-
Marea Desecretizare: Joe Biden implicat în dosarele asasinarii lui JFK
Donald Trump a desecretizat peste 80.000 de pagini din dosarul asasinarii lui John Fizgerald Kennedy, de la Dallas. &Ici ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu