"Negustorul morții" revine în afacerile cu arme - Primii clienți ar fi rebelii Hothi
Postat la: 07.10.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Viktor Bout, traficantul rus de arme care a fost încarcerat în Statele Unite şi apoi eliberat în urmă cu doi ani la schimb cu vedeta americană de baschet Brittney Griner, a revenit în comerţul internaţional cu arme, relatează Wall Street Journal.
Citând o sursă de securitate europeană anonimă şi alte surse anonime familiarizate cu această chestiune, WSJ a scris că Bout, supranumit "negustorul morţii ", încearcă să intermedieze vânzarea de arme de calibru mic către militanţii Houthi din Yemen, susţinuţi de Iran.
"Când emisarii Houthi au mers la Moscova în august pentru a negocia achiziţionarea de arme automate în valoare de 10 milioane de dolari, au întâlnit o faţă cunoscută: mustăciosul Bout", a precizat ziarul.
Transferurile de arme nu au fost încă făcute, a precizat WSJ.
WSJ a notat că Steve Zissou, un avocat din New York care l-a reprezentat pe Bout în SUA, a refuzat să discute dacă clientul său s-a întâlnit cu reprezentanţii houthi.
După întoarcerea în Rusia în urma schimbului de prizonieri din decembrie 2022, Bout, în vârstă de 57 de ani, s-a alăturat Partidului Liberal Democrat (LDPR), ultranaţionalist şi loial Kremlinului, dar de atunci a păstrat un profil public relativ scăzut.
Bout a fost unul dintre cei mai căutaţi oameni din lume înainte de arestarea sa în 2008 în Thailanda pentru mai multe acuzaţii legate de traficul de arme. A fost extrădat în SUA, iar în 2012 a fost condamnat de un tribunal din Manhattan la 25 de ani de închisoare.
Timp de aproape două decenii, Bout a fost unul dintre cei mai cunoscuţi traficanţi de arme din lume, vânzând armament statelor corupte, grupurilor rebele şi conducătorilor războinici ucigaşi din Africa, Asia şi America de Sud.
Notorietatea sa a fost atât de mare încât viaţa sa a contribuit la inspirarea unui film hollywoodian, Lord of War (2005), cu Nicolas Cage în rolul lui Yuri Orlov, un traficant de arme inspirat în mare măsură din Bout.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Un e-mail al lui Rockefeller din 2002 prezintă Agenda Armageddon și tranziția către o Lume Nouă. Dovada că documentul e autentic
Un e-mail autentic (dovada mai jos) trimis de Rockefeller Global Communications prezintă cu o claritate uimitoare agenda elitei globaliste care susține o schimbare planetară distructivă.
-
Fiul unui oficial de al lui Zelenski a fost filmat călărind în pat zeci de teancuri cu bancnote VIDEO
Un caz uriaș de corupție a fost descoperit în Hmelnytskyi, vestul Ucrainei. Autoritățile l-au reținut pe șeful Centrului Medical Regional Hmelnytskyi din cauza acuzațiilor că a acceptat sume uriașe de bani pentru a oferi scutiri medicale bărbaților ucraineni pentru a evita înrolarea.
-
Hackerii chinezi au intrat în sistemele de interceptări telefonice ale instanțelor din SUA
Hackerii chinezi au accesat rețelele furnizorilor de servicii din SUA și au obținut informații prin sistemele utilizate de guvernul SUA pentru interceptări telefonice autorizate de instanță, a raportat Wall Street Journal (WSJ), citând surse bine informate.
-
Supraveghere în masă cu ajutorul AI utilizat în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris va deveni permanent
Potrivit mass mediei franceze, sistemul de supraveghere în masă alimentat de inteligența artificială, instituit pentru a proteja Jocurile Olimpice de la Paris din 2024 urmează să devină o parte permanentă a infrastructurii de securitate a Franței.
-
Problema gravă cu „orașul de 15 minute" în Capitală. Cât stau bucureștenii în trafic din lipsa utilităților în jurul casei
Dezvoltarea imobiliară accelerată din București nu a fost însoțită de o creștere corespunzătoare a infrastructurii publice, afectând calitatea vieții locuitorilor. În ultimii patru ani, numărul de locuințe noi a crescut semnificativ, dar nu s-au construit spitale sau școli noi, iar transportul public și infrastructura rutieră au rămas neschimbate.
-
Cine sunt cercetătorii care au luat Premiul Nobel pentru Medicină. Au descoperit principiul care stă la baza activității genelor
Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină 2024 a fost câştigat de cercetătorii americani Victor Ambros şi Gary Ruvkun pentru descoperirea microARN-ului şi a rolului său în reglarea genelor post-transcripţionale, conform comunicatului Comitetului Nobel de luni, 7 octombrie, de la Stockholm.
-
Proiectul Salariului Minim European intră în linie dreaptă pentru viitorul Venit Minim Garantat preconizat de Forumul Economic Mondial
Proiectul de lege al Guvernului privind salariul minim adecvat (salariul minim european) intră, luni, în dezbatere la Senat cu câteva modificări față de forma inițială, adoptate în comisiile de specialitate.
-
Evadare ca în filme a celor doi spărgători de bancomate din Arad: Soția unuia dintre ei a regizat totul
Evadare ca în filme a celor doi spărgători de bancomate din Arad, care au reușit, în urmă cu câteva zile, să fugă chiar de sub nasul polițiștilor, în timp ce se aflau sub escortă. Momentul evadării a fost surprins pe camerele de supraveghere.
-
A luat foc internetul: Copilul are și din genele celor cu care s-a culcat mama înainte - explicația Lidiei Fecioru
Lidia Fecioru a vorbit despre gene și concepție, iar declarațiile pe care le-a făcut au devenit virale pe internet. Mai multe vedete au reacționat dur la vorbele parapsihologului. Ea a spus că un copil poate prelua și din genele foștilor parteneri ale mamei sale, nu doar de la tată.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Agenda 2030. Trecerea la economia circulara ne va lasa pe toti fără nimic, cautatori prin gopile de gunoi ale marilor orase
- 2.De data asta nu mai e Teoria Conspiraitiei: FDA atentioneaza ca vaccinatii impotriva variolei maimutei ii pot ucide pe nevaccinatii cu care intra in contact! VIDEO
- 3.Noi descoperiri alarmante: Oamenii de știință avertizează împotriva donărilor de sânge de la persoane vaccinate
- 4.Sex cu Satana: Dezvăluiri de coșmar ale unei tinere agresate sexual de Alfred Bulai. Ce-a povestit fata anchetatorilor intrece orice imaginatie
- 5.Analiză: Și-a dat brusc seama UE că și-a tăiat singură craca de sub picioare?!
- 6.Hackmageddon - A lucrat cu NATO și FBI face dezvăluiri înspăimântătoare: "Poți să închizi o țară în 7 zile și să o cucerești!"
- 7.Rusia a cumpărat Cipru: Cum a devenit insula o colonie a Kremlinului în Europa
- 8.Ce știu procurorii și nu știu alegătorii despre Lăsconi Valerica de la USR: Inițiatorul și rețeaua de familie folosită în afacerea de deturnare de fonduri de la Primăria Câmpulung
- 9.Ciolacu refuza sa se pronunte fata de tranzactia care ne pune in genunchi definitiv in fata Austro-Ungariei!
- 10.Secretele multor operațiuni Mossad înfricoșătoare. Dezvăluirile incendiare ale unor agenți care au slujit serviciul timp de zeci de ani
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu