În plină eră informatică, Meleșcanu a "dotat" ambasadele României cu relictele lui Stalin
Postat la: 04.09.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

La o simplă privire aruncată pe site-ul MAE se poate lesne observa că mai bine de un sfert din reprezentanțele diplomatice ale României sunt conduse de ambasadori sau însărcinați cu afaceri (charge d'affaires), care sunt deja pensionari de ani buni de zile, în timp ce tineri diplomați de cea mai bună calitate stau în Centrala MAE și plimbă hârtii până când "venerabilii" ambasadori vor ieși pe cale naturală din sistem. Pentru că de concursuri de plecare, la post nici nu poate fi vorba! Atâta timp cât plecările la post au fost sistate din ordinul ministrului Theodor Meleșcanu pânã când vor fi soluționate mai multe litigii civile din instanțele de judecatã!
În anul 2005 senatorul Eugen Mihaescu, pe atunci vicepresedintele Comisiei de Afaceri Externe a Senatului și fost ambasador al Romaniei la UNESCO, a transmis Parlamentului României un material în care prezenta propria listă a dinozaurilor staliniști care ar fi trebuit îndepărtati din diplomatie. Listă cu care a fost de acord și ministrul de Externe de atunci Răzvan Mihai Ungureanu. Iată că de circa 14 ani aceeași relicte staliniste populează ambasadele României de pretutindeni.
Ambasadorul Constantin Mihail Grigorie
În anul 2015 a fost retras de pe lista de propuneri ca ambasador în Republica Cehă după ce a făcut reclamă unei alifii antireumatismale produsă de o clinică medicală ce aparținea unui cetățean italian, fără să aibă aprobarea Ministerului de Externe. Un an a stat în Centrala MAE iar mai apoi s-a orientat spre ambasada de la Zagreb. Din 1973 când a absolvit ASE și până la Revoluția din 1989 Constantin Mihail Grigorie a fost activist UTC și mai apoi PCR la UASCR București și la BTT. Ulterior a fost ambasador în Italia, Bulgaria, Turcia și Rusia.
Din informațiile pe care le-am obținut din mai multe surse, pe unde a trecut dl. ambasador Grigorie a lăsat în urma sa numai jale și suspin. Sursele noastre susțin la unison că ambasadorul s-a comportatat și se comportă ca un adevărat vechil pe moșiile sale. Este extrem de înfumurat, comunică cu personalul diplomatic sau administrativ pe un ton absolut insuportabil plin de reproșuri și cu jigniri care nu pot fi reproduse. Când este foarte stresat pune mâna pe câte un dosar și îi altoiește, la propriu, pe diplomații din fața sa. Ultimul consul trimis la Zagreb a "rezistat" la post din aceste pricini, exact.... 45 de minute! S-a întors la București în Centrală și și-a depus demisia, cu toate că obținuse toate acreditările necesare funcției din ambasadă.
Iată ce scria senatorul Eugen Mihăiescu, vicepreședintele Comisiei de Afaceri Externe a Senatului, despre Constantin Mihail Grigorie în 2005: "Este un personaj cu un trecut destul de dubios. Până în 1989 a fost Directorul Relații Internaționale din cadrul Uniunii Asociatiilor Studenților Comuniști din România. Pe atunci se numea Constantin Grigore și era ofițer DIE sub acoperire. După Revoluție și-a schimbat nu numai numele ci și originea devenind din oltean, ardelean. A uitat, însă, de cărțile de vizită pe care le-a împărțit cu vechiul nume și, dintr-o neglijență, cu aceeași adresă, care îl deconspira. Revoluția l-a prins la Brasov de unde a revenit în seara în care se trăgea în cladirea Comitetului Central și a reusit să se strecoare în interior pentru a sustrage documente compromițătoare.
Constantin Grigorie a dispărut un timp și ulterior fiind "recuperat" și adus în MAE la opt luni după Revoluție de Sergiu Celac. Când la minister este numit Teodor Meleșcanu, Grigorie devine directorul său de cabinet și apoi este trimis ambasador în Italia. După scandalul izbucnit aici este rechemat și trimis ambasador in Bulgaria, prin metoda "ștafeta", metoda utilizata pentru a eluda presa și comisiile parlamentare. În 2004, Geoană, prevenind eventualitatea unei schimbari de regim, îl trimite ambasador în Turcia, unde îl găsim și în ziua de astăzi. " Din 2016 este ambasador în Croația. Are 69 de ani împliniți. Iar conform declarației de avere este pensionar de cel puțin 5 ani de zile.
Ambasadorul Gabriel Gafiţa
Născut în 1952, este pensionar de circa trei ani. A fost pe rând consilier diplomatic la ambasada din Londra, secretar de stat în MAE român, ambasador în Canada, Malaezia, Portugalia, director al Directiilor Asia-Pacific si America Latina. Din anul 2016, este ambasador al României în Peru. Ambasadorul Gafița a declarat în 2008 pentru MEDIAFAX, că a fost citat la Tribunalul Bucureşti, în legătură cu materialele transmise de la CNSAS, privind faptul că ar fi fost racolat de Securitate în 1977. Ambasadorul a spus că a aflat anul trecut de materialele existente de la CNSAS, când a fost de altfel la discuţii la Colegiu.
În ceea ce priveşte atribuirea numelui "Rossety", ambasadorul a spus că a aflat că îi fusese dat acest apelativ abia în anul 2007, când şi-a vâzut dosarul de la CNSAS, iar materialele care i-au fost prezentate la acea dată i s-au părut "subţiri" şi "scoase din context". Ambasadorul a ţinut să precizeze că nu doreşte să facă mai multe declaraţii pe această temă deocamdată, dar a adăugat că se va supune procedurii judiciare iniţiate, "cu încredere în justiţie".
Ambasador Valerica Epure
Născută în 1954, este pensinară de 5 ani de zile. Revoluția din 1989 o găsește pe post de secretar II în MAE. Era membră PDSR și o apropiata a Elenei Zamfirescu, Secretar de Stat în perioada în care Andrei Pleșu a fost ministru de Externe. În timpul guvernarii CDR, Elena Zamfirescu o trimite pe Epure la Viena, in 1999, ca ministru consilier. Doamna Epure era o apropiată de Traian Chebeleu - fost consilier prezidențial și de Adrian Severin - fost ministru de Externe. Când primul devine ambasador la Viena, numit de Ion Iliescu, îl angajează pe soțul doamnei Epure, - un inginer legat de un scandal de încompetență privind un export de arme defecte catre Egipt, pe când era consilier economic!? În 2001 Mircea Geoană o avanseaza și o numește ambasador în Slovacia. Ulterior diplomat la Viena, în Centrala MAE, după care ambasador în India și acum în Indonezia.
Ambasador Mihai Bujor Sion
Mihai Bujor Sion a rămas orfan de ambii părinți, la sfârșitul anilor '70, în urma unei tragedii aviatice. Imediat după această întâmplare nefericită, Bujor Sion a intrat sub "tutela" familiei Iliescu, Ion și Nina crescându-l și îndrumându-l ca și cum ar fi fost propriul lor copil. Ion Iliescu, fostul președinte al României, a fost cel care l-a îndreptat pe "fiul" său către cariera diplomatică, acesta deținând, la un moment dat funcții în misiuni diplomatice din Dubai (consul), Thailanda (însărcinet cu afaceri) și SUA - Los Angeles (consul). Acum deține funcția de însărcinat cu afaceri al României în Filipine.
Are 65 de ani și este căsătorit cu Laura Iordache cu 35 de ani mai tânără decât el. Din declarația de avere depusă în calitate de ambasador al României în Filipine, reiese că „fiul" lui Ion Iliescu are în cont 300.000 de euro, în condițiile în care primește de la Ministerul de Externe 46.892 de dolari pe an și o indemnizație de 10.416 de lei. Mihai Bujor Sion mai are un teren de 3,6 hectare în Snagov și un autoturism BMW.
În anul 2014, pupila lui Iliescu și fosta lui soție, Ioana Pavelescu au fost evacuați din vila de lux din cartierul Primăverii, după ce au pierdut procesul cu RAAPPS (au fost dați în judecată în 2009 pentru că nu mai plătiseră chiria de 5.200 de euro pe lună, sumă ce ajunsese la peste 100 mii de euro).
Cu toate că și-a depus actele de pensionare, Bujor Sion afirmă că nu are de gând "să plece așa de curând din Filipine"!
Ambasadorul Emil Ghițulescu și suava "Coana Leana felcera"
De departe relicat cea mai longevivă din MAE este Emil Ghițulescu, actualmente șeful misiunii diplomatice din Caracas, Venezuela. A mai fost ambasador în Filipine, Sudan sau Pakistan. Născut în 1941, actualmente având venerabila vârstă de 78 de ani, ambasadorul Ghițulescu este tipul perfect de Agamiță Dandanache fiind pensionar de aproximativ 14 ani de zile. Pleacă la post când are chef, dar mai ales pleacă de la post când vrea, părăsind misiunea diplomatică, fără a raporta nimănui.
Pe la începutul anilor 2000 a plecat de la misiune din Sudan, fără a avea permisiunea MAE. Ulterior a intrat în cabinetul unui director din Centrală și i-a făcut acestuia un scandal monstru pentră că directorul n-ar fi cacceptat părăsirea ambasadei când voia Agamiță. Sursele noastre din MAE susțin că acest Dandanache de la Externe ar fi pus mâna pe niște "scrisorici" taman la Revoluție, pe care le tot fâlfâie prin fața celor care se opun ca el să plece la post la frageda vârstă de... 78 de ani. Ba uneori le spune franc: "Vedeți cum faceți, că eu pac la Răsboiu cu scrisorica! Neicusorule, puicusorule". Prin Centrală se știe că același Agamiță l-ar fi "atenționat" chiar și pe șeful unei importante structuri de securitate din MAE.
De la un ofițer aviator român ce a apelat la ajutorul Ambasadei din Sudan, aveam să aflăm că ambasadorul Ghițulescu este un tip atât de infatuat încât calcă-n străchini, dar totodată nu dă doi bani pe români. Făcută parcă după chipul și asemănarea Elenei Ceaușescu, soția ambasadorului, doamna Mariana este consul, detașată la MAE de la un dispensar medical de provincie, unde ra felceră, având acum venerabila vîrstă de 71 de ani. Dânsa neavând nici cele mai vagi cunoștințe despre despre munca în Secția Consulară, pe care o fac alți angajați sau chiar soțul domniei sale. De la comportamentul său vis-a- vis de funcționarii ambasadei, aceasta și-a câștigat renumele de Coana Leana de la dispensar.
Pensionară de peste 8 ani de zile, dna Mariana zisă și Coana Leana, acum de Caracas, le ordonă funcționarilor și administratorilor precum ordona "sinistra" din Primăverii până în 1989. Nu se sfiește de nimeni să arunce cu injurii și jigniri de cea mai joasă speță. Ba mai mult, sare la bătaie și îi altoiește pe funcționarii din subordinea sa, mai ales pe femei. Și asta numai din pricină că toate sunt mai tinere decât dumneaei. Oamenii o ocolesc de cîte ori pot, iar soțul ia poziția de drepți cînd aude răgetele Coanei Leana de la dispensar.
P.S. De câteva luni de zile, - spun sursele noastre -, soții Ghițulescu ar fi părăsit Venezuela și s-ar fi pripășit, în maximă viteză, la Hanoi în Vietnam. Pentru Hanoi, Agamiță s-ar fi folosit din plin de aceleași "scrisorici" cu pricina. Și astfel l-ar fi îndepărtatat din scaun pe un alt "puști rebel" al diplomației românești, Valeriu Artenie și el pensionar de peste 6 ani, acum în vârstă de 70 de ani. Vom reveni cu amănunte!
Ambasador Emil Rapcea
Emil Rapcea s-a nascut pe data de 15 octombrie 1945 la Bucuresti și este pensionar de circa 12 ani. Sub titlul "Băsescu cheamă Secu la bază", Hotnews scria în 11 octombrie 2006 că "Rapcea a absolvit Academia de Studii Economice si cursuri postuniversitare de relatii internationale și este doctor în știinte economice. A activat ca economist în numeroase întreprinderi de comerț exterior in perioada 1968-1975.
Între 1975-1976 a absolvit cursuri postuniversitare. În perioada ‘76 si ‘77 a fost secretar III MAE, 1977-1979 secretar III la Ambasada Romaniei la Teheran, 1979-1989, secretar II la Ambasada Romaniei la Islamabad. Între 1980-1986 a fost secretar II in MAE. De asemenea, între ‘86 si 1990 a ocupat postul de inspector general in Ministerul Comerțului Interior. A fost secretar I, secretar II si consilier la Ambasada Romaniei la Lagos, Nigeria incepand cu anul 1990."
De bine ce a fost chemat în urmă cu 13 ani la bază, astăzi îl regăsim surâzător pe același dinozaur al regimului Ceaușescu, Rapcea, în funcția de Consul General la Consulatul României de la Odessa, propus de același etern Meleșcanu.
Emil Rapcea, este cel pe care presa îl identifica în perioada 1993-1997 ca fiind "omul de legătură al GRU (serviciul rus de informații militare) în grija generalului Serghei Lavrov." (mai multe despre ce a scris presa legat de Rapcea si reteaua rusească din SIE găsiți aici) . În anul 2013 a făcut o gafă diplomatică impardonabilă după cum scriu cei de la Romanian Global News: "Îmbibat bine de extazul provocat de prezența în apropierea Odesei, a Flotei ruse, staționate la Sevastopol, Rapcea uită pe cine reprezintă și se apucă să trimită invitații la cea mai importantă organizație românească din zonă, pentru recepția dată cu ocazia Zilei Naționale a României, în limba...RUSĂ!"
Luca Iliescu
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cum a făcut bani Potra: "Când aduci șoferi de camioane, agenți de securitate și oameni de peste 60 de ani... mi-am dat seama că nu era bine organizat!"
O investigație privind utilizarea de catre Republicii Congo a sute de luptatori romani angajați dezvaluie modul in care ...
-
Condiții draconice impuse de Rusia în negocieri: document secret scos la iveală din zona serviciilor secrete rusești
Potrivit Washington Post, Rusia a pregatit un document in februarie 2025, potrivit caruia Federația Rusa "ar trebui sa l ...
-
Dezvăluiri grave din pandemie - Angela Merkel a mușamalizat un raport al serviciilor secrete care spunea că virusul a scăpat din laborator
Germania a mușamalizat un raport exploziv al serviciilor de informații, care a constatat o probabilitate mare ca pandemi ...
-
Institutul Robert Lansing: Serviciile secrete ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România
Serviciile secrete militare ruse sunt considerate responsabile pentru incercarea de destabilizare a situației din Romani ...
-
Donald Trump după Consiliul European: "Mami (UE) nu are bani. Dar tata (USA) e SUPĂRAT!"
Pe pagina sa de socializare președintele Donald Trump trage o concluzie amara atat pentru UE cat și pentru Ucraina. Uniu ...
-
Ideologul lui Trump nu e la fel de cunoscut ca ideologul lui Putin. Curtis Yarvin are o parte din viziunea lui Aleksandr Dughin
Așa cum Aleksandr Dughin este vazut ca si ideologul lui Vladimir Putin, asa si Donald Trump pare sa aiba un ideolog. Si ...
-
Vila ministrului Sorin Grindeanu a fost proiectată de o firmă din rețeaua Nordis. Legăturile imobiliare dintre greii PSD
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, se afla în mijlocul unei controverse privind legaturile sale cu grupul ...
-
Fotografii incendiare: Potra s-a intalnit in Dubai cu o rusoaică plină de bani. Mercenarul s-a ales cu un teanc imens in valuta si cu un nou contract
Horațiu Potra este un personaj aflat sub lupa serviciilor secrete, iar în acest moment, arestat în lipsă. Mi ...
-
Cash sau Kash Patel? 20 de centi la un dolar pentru vanzarea de arme. Directorul FBI a cerut investigatie despre ce s-a intamplat cu banii americanilor pentru Ucraina
Kash Patel, nou numitul director al FBI, a declarat că poporul american are dreptul să știe ce a făcut regimul Zelenski ...
-
Vladimir Putin vrea un acord pentru repornirea Nord Stream 2 cu sprijinul SUA. Europa va depinde de Administrația Trump
Un fost spion și prieten apropiat al lui Vladimir Putin a pus la cale o repornire a gazoductului rusesc Nord Stream 2 că ...
-
Specialiștii în economie dezvăluie de ce Donald Trump vrea resursele Ucrainei: Ar concura masiv China
Specialiștii în economie dezvăluie de ce președintele SUA vrea cu tot dinadinsul să pună mâna pe resursele n ...
-
Generalul Pahontu ar fi de fapt bomboana de pe coliva inmormantarii afacerilor de la Cimitirul Ghencea militar
Deocamdată, in ancheta generalului Zisu s-au devoalat doar afacerile legate de extinderea cimitirului Ghencea, diverse s ...
-
Băieții deștepți și bogați din Energie. Câți bani au șefii de la Transelectrica, Hidroelectrica și Nuclearelectrica
Băieții deștepți și bogați din Energie: Salarii uriașe și conturi pline pentru șefii companiilor din domeniul energetic. ...
-
Burduja habar n-are dacă importăm gaz rusesc: "molecula de gaz nu are steag". Totuși, unde a disparut gazul românesc din depozite cu care se lauda asta toamna?
Frigul golește rezervele de gaz ale României. Ardem zilnic, doar pentru încălzire, 50 de milioane de metri c ...
-
WP: Americanii i-au pus pe masă lui Zelenski un document secret prin care cedează jumătate din resursele Ucrainei către SUA
Oficialii americani, care s-au întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la München, i-au ...
-
Dezvăluiri incredibile: Cătălin Zisu a ajuns general cu trei stele fără să aibă pregătirea necesară
Apar dezvăluiri revoltătoare privind modul în care generalul Zisu ar fi ajuns să ocupe prestigoasa funcție, fără s ...
-
Misterul contractului dintre Pentagon și Reuters pentru 'înșelăciune socială la scară largă' și 'inginerie socială' - Agenția de presă reacționează la acuzații
Președintele Donald Trump și Elon Musk au făcut dezvăluiri despre un contract de apărare al Pentagonului care a fost atr ...
-
Istoricul Marius Oprea: ”Fenomenul” Georgescu este o amplă operațiune a GRU. Rețeaua ”corbii tineri” și serviciile secrete rusești
Așa-zisul "fenomen" Georgescu și agenturile de rezerviști (și nu doar rezerviști) din jurul acestuia reprezintă o amplă ...
-
Ciorbă politică! Patronul Nordis l-ar fi denunțat la DIICOT pe Nicuşor Dan în mega-scandalul imobiliar pentru cerere de mită
Vladimir Ciorbă, acționar principal al grupului Nordis, este pe cale să zguduie pentru a doua oară scena politică din Ro ...
-
Ca sa intelegem demisia lui Iohannis: Trimisul special al lui Trump a fost deja la Bucuresti intr-o vizita fulger!
Trimisul special al președintelui Donald Trump pentru politică externă, Richard Grenell a fost deja la București duminic ...
-
Richard Grenell: "Nu Rusia, ci administrația Biden a manevrat alegerile din România!"
Ziarul american The New York Sun lansează o bombă în exclusivitate, afirmînd că trimisul special al lui Trum ...
-
UE legalizează supravegherea biometrică în masă cu reglementarile privind inteligența artificială
La 2 februarie, AI Act, care a intrat în vigoare în august, a atins primul termen de conformitate. Acestea s ...
-
Turnurile 5G si rețelele Wi-Fi vor putea în curând să vă spioneze fără consimțământul dumneavoastră și fără deviceuri smart
Conform autorilor unui nou studiu, radiațiile fără fir ar putea fi utilizate pentru a supraveghea oamenii fără știrea sa ...
-
Suveranistul Trump promite să le ia palestinienilor țara și ucrainenilor bogățiile subsolului!
Primirea lui Beniamin Netanyahu la Casa Albă a oferit imaginea „obscenității publice" sau a „banalității rău ...
-
Marcel Ciolacu se afundă în capcana ilegalităților contabile din Nordis. Cine a plătit de fapt zborurile la Nisa si Madrid
Premierul Marcel Ciolacu a prezentat, miercuri, tardiv, două facturi, însoțite de chitanțe, care atestă că și-ar f ...
-
Bizarerie în dosarul Nordis: Ginerele lui Traian Băsescu cere despăgubiri, în timp ce Ioana Băsescu a fost pusă sub acuzare
Situație bizară în dosarul Nordis. Radu Pricop este unul dintre creditorii care speră să recupereze bani din aface ...
-
Numele lui Călin Georgescu apare într-un mega dosar de trafic de droguri, la nivel internațional
Numele lui Călin Georgescu apare într-o mega anchetă jurnalistică condusă de către jurnalistul italian Edoardo Anz ...
-
Serviciile franceze, speriate de cazul Georgescu - Amplu raport despre "manipularea algoritmilor și instrumentalizarea influencerilor"
Un raport public emis de VIGINUM, serviciul francez de supraveghere și protecție împotriva ingerințelor digitale s ...
-
Guvernul Ciolacu omoară intenționat dezvoltarea sectorului privat la ordinul UE. Investițiile de peste 2 milioane euro se fac de acum cu voie de la Guvern
La finalul anului trecut guvernul a aprobat OUG 152/2024 cu cerintele UE. Publicată în Monitorul Oficial în ...
-
Călin Georgescu, suspectat de implicare într-o schemă de fraudă care are legături cu mafia drogurilor din Spania
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, este suspectat de implicare într-o schemă de fraudă c ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu