Matriţa dacilor - unică în lume: Secretele extraordinarei descoperiri din Sarmizegetusa pe care savanţii nu le-au putut elucida!
Postat la: 10.01.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

La aproape opt ani de la descoperirea matriţei antice de bronz, din Sarmizegetusa Regia, mai multe întrebări cu privire la artefactul unic în lume au rămas fără un răspuns clar.
Au trecut aproape opt ani de la descoperirea matriţei din Sarmizgetusa Regia, un artefact preţios care impresionează prin unicitatea sa. Piesa masivă de bronz, bogat împodobită cu înfăţişări ale unor animale de pradă, reale şi fabuloase, înfăţişate luptându-se între ele, continuă să păstreze o mulţime de enigme, neelucidate încă de oamenii de ştiinţă care au studiat-o în detaliu.
Artefactul, aflat în prezent în custodia Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, a fost cercetat în perioada 2013 - 2015, iar singurul volum apărut până în prezent, în care arheologii au încercat să ofere răspunsuri cu privire la obiectul antic, a fost publicat în 2015, sub titlul „Matriţa de bronz de la Sarmizegetusa Regia", lucrare coordonată de istoricul Gelu Florea.
A fost folosită ca obiect de cult?
Arheologii au ajuns la concluzia că piesa de bronz ar fi fost folosită în Antichitate la confecţionarea unor obiecte de artă, din metal preţios sau sticlă. Cu ajutorul uneltelor de acest tip se puteau ornamenta foi subţiri din aur şi argint sau din aliaj pe bază de cupru, erau realizate medalioane, falere, aplici sau elemente ale unor bijuterii. În 2014, în apropiere de locul descoperirii sale, au fost găsite peste 90 de fragmente de sticlă brută, de diferite culori (albastru, verde, roşu purpuriu, negru, maro etc.), iar una dintre ipotezele cercetătorilor a fost că în zonă funcţiona în vremea dacilor un atelier de prelucrare a sticlei, folosită în decorarea unor bijuterii.
În Sarmizegetusa Regia, se află ruinele a opt presupuse temple antice, iar piesa valoroasă ar fi putut fi utilizată chiar şi ca obiect de cult. Locul şi poziţia descoperirii sale nu exclud această ipoteză. „Greutatea mare, de peste opt kilograme, şi starea foarte bună de conservare eliminau ipoteze precum pierderea ei din "neatenţie" sau abandonarea voluntară determinată de o deteriorare accentuată care ar fi făcut-o inutilizabilă. Rămâneau alte posibile explicaţii, precum existenţa acolo a unui atelier, ascunderea matriţei de către proprietarul ei în contextul unui pericol iminent, cu speranţa recuperării ulterioare, sau depunerea ei într-un cadru ritual, tot ca o formă de scoatere din uz, dar cu o cu totul altă semnificaţie", arătau autorii volumului „Matriţa de la Sarmizegetusa Regia" (2015).
Unde se află atelierul bijutierului care ar fi folosit-o
Asociată cu numeroasele fragmente de sticlă descoperite la Sarmizegetusa Regia, matriţa a fost văzută ca fiind o unealtă din atelierul unui bijutier antic. Locul unde s-ar fi aflat atelierul nu a fost descoperit, iar arheologii au oferit mai multe variante pentru identificarea acestuia. Prima dintre ele a fost că atelierul de orfevrerie ar fi funcţionat în vecinătatea locului de unde a fost scoasă la iveală matriţa, la câţiva metri distanţă, însă nu au fost găsite rămăşiţe ale unui astfel de edificiu. A doua variantă şi cea mai plauzibilă lansată de arheologi plasează presupusul atelier dacic în interiorul fortificaţiei romane din Sarmizegetusa Regia, la câteva sute de metri de locul matriţei, iar a treia variantă extinde căutările pe mai multe hectare. Deocamdată, atelierul dacic rămâne un mister.
Ce căutau hipopotamii şi rinocerii în Dacia
A rămas un mister şi zona de unde ar fi putut proveni matriţa descoperită la Sarmizegetusa Regia. Pe feţele ei sunt reprezentate peste 70 de animale, reale şi fabuloase (grifoni), în scene de luptă crâncenă. Bestiarul matriţei este compus din grifoni - leu, grifoni - lup (lupi înaripaţi) şi grifoni - vultur, din tigri, leoparzi, rinoceri, hipopotami, urşi, mistreţi, lupi, tauri, zimbri, câini, cerbi, cai, ţapi, antilope, iepuri. Diversitatea animalelor a dat naştere unor controverse cu privire la originea matriţei. În Antichitate, grifonii erau reprezentaţi frecvent în arta orientală, în timp ce elefanţii şi leii indică arta specifică spaţiului mediteranean. Apariţiile rinocerului şi hipopotamului sunt surprinzătoare, deoarece imaginile acestora au fost rare în Antichitate. În schimb, tema scenelor reprezentate pe matriţă, lupta dintre animale, este foarte veche şi răspândită pe spaţii culturale vaste, arătau arheologii.
Aceştia nu au exclus însă, din principiu, ca matriţa să fi fost realizată chiar în Dacia, deşi ipoteza cea mai probabilă este că reprezintă o piesă de import, realizată într-un atelier din afara Daciei (italic, est-mediteranean, alexandrin sau nord-pontic). Artefactul putea fi o pradă de război, putea ajunge la Sarmizegetusa Regia adus de romani sau de meşterul căruia îi aparţinea.
Comoara scoasă la iveală de furtuna de Sânziene
Matriţa a fost descoperită întâmplător, în vara anului 2013, la rădăcina unui fag bătrân din Sarmizegetusa Regia, doborât de furtunile din preajma sărbătorii Sânzienelor. O furtună violentă a scos la iveală artefactul preţios, găsit a doua zi de Vladimir Brilinsky, la acea vreme administrator al sitului UNESCO.
„Ridicând-o tremurând, sub privirile uluite ale copiilor ce mă însoţeau, am simţit că a venit vremea să înţeleg că nu am trăit degeaba pe pământ, că pe lângă un copil făcut, pe langă o carte citită şi pe lângă un pom sădit am mai făcut şi altceva. Ceva pentru care, acum, Dumnezeu mă răsplătea", relata Vladimir Brilinsky, cel care a predat-o ulterior autorităţilor.
Matriţa se afla îngropată la circa un metru, în apropiere de poarta de sud a cetăţii şi de „valul roman". Potrivit cercetătorilor, artefactul a fost descoperit în stare bună de conservare, pe suprafaţa lui putându-se observa, însă, urme de utilizare. Alte abiecte antice asemănătoare nu au mai fost însă descoperite până în prezent.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Elon Musk pompează în mame-surogat înainte de Apocalipsă. Miliardarul plătește scump născătoarelor propriilor copii pentru a crea o legiune de progenituri inteligente
Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, este in centrul unui nou scandal, dupa o investigație publicata de Wall Street ...
-
Acuzații grave. Rusia ar fi folosit DOGE și Starlink pentru a accesa date sensibile ale guvernului american
Un denunțator din cadrul unei agenții federale americane susține, prin intermediul avocatului sau, ca platforma tehnolog ...
-
După manipularea pietei de capital, familia si apropiatii lui Trump baga banii masiv in criptomonede. Urmeaza o dedolarizare accelerata!
Donald Trump, apropiatii sai și familia sa sunt tot mai intersați de industria cripto, arata o analiza Bloomberg. Trump ...
-
Scandal imens pe manipularea pieței de capital: O "trumpistă" a speculat masiv pe bursă înainte ca Trump să suspende războiul comercial
Aleasa trumpista Marjorie Taylor Greene a cumparat actiuni in valoare de zeci de mii de dolari inainte ca presedintele a ...
-
Parkinson este o boală produsă de om. La fel e si Alzheimer!
În vara anului 1982, șapte consumatori de heroina au fost internați intr-un spital din California, paralizați și m ...
-
Americanii se pregătesc pentru ce e mai rău: își construiesc refugii și se înarmează pentru ziua în care haosul va cuprinde lumea
Odata privita ca o atitudine de nișa, mișcarea cetațenilor pregatiți pentru situații de criza capata tot mai multa amplo ...
-
SECTA GARDNER ȘI INSTITUȚIONALIZAREA PEDOFILIEI ÎN ROMÂNIA
Investigație Jurnalistica de Sorin Roșca Stanescu De la Falsificarea Probelor de Polițista Diugan Dana și Procuroru ...
-
Controversă la Ministerul Finanțelor: O fostă inculpată, numită secretar general. Ar fi primit șpagă un Audi A3 şi o poşetă Louis Vuitton
Guvernul continua sa faca numiri controversate in funcții-cheie. Premierul Marcel Ciolacu a aprobat joi, 3 aprilie, la p ...
-
Șeful SIE vrea să-și albească doctoratul cu ajutorul instanței. Plagiatele din lucrare au fost "clasate" de Comisia de Etică de la Academia SRI
În luna februarie, directorul Serviciului de Informații Externe (SIE), Petru Gabriel Vlase, a dat in judecata Mini ...
-
Ce salarii și sporuri au judecătorii CCR. Lista actualizată a indemnizațiilor celor mai criticați magistrați după hotărârea istorică privind alegerile
Curtea Constituționala a Romaniei (CCR) se afla sub atenția intensa a opiniei publice, mai ales dupa decizia istorica de ...
-
Istoria secretă a Războiului din Ucraina. O investigatie New York Times - America a depășit multe dintre liniile sale roșii
Pe timp de razboi, e mereu dificil sa filtrezi propaganda, care vine din toate direcțiile. Acum de exemplu vedem cum inc ...
-
Rezerva de aur a Germaniei, la mâna lui Donald Trump. Nemții sunt îngrijorați că liderul SUA „încearcă să distrugă cea mai importantă industrie din țară"
Germania pastreaza aur in valoare de peste 100 de miliarde de euro in Statele Unite ale Americii, dar viitorul acestor a ...
-
Un document secret al Pentagonului arată că prioritățile militare ale SUA se reorientează spre China. America va sprijini Europa doar cu descurajarea nucleară a Rusiei
Secretarul Apararii, Pete Hegseth, a reorientat armata americana pentru a acorda prioritate descurajarii Chinei de a cuc ...
-
Războinicii europeni sunt in reparatii capitale! Franta si Marea Britanie au mai multi amirali decat nave. România e ca o rățușcă de plastic pe valuri
Pe fondul entuziasmului spitalicesc al lui Napoleon Starmer și Macron Bonaparte, trebuie sa fac o constatare. Britania c ...
-
Lovitura de teatru: Laura Vicol și Sorin Grindeanu formează un cuplu și urmează să se căsătorească
Laura Vicol și Sorin Grindeanu se iubesc și ar urma sa se casatoreasca in toamna! Unde ar vrea cei doi sa petreaca dupa ...
-
Uluitoarele sume de bani pe care l-au încasat șefii Hidroelectrica anul trecut
Directorii și supraveghetorii Hidroelectria primesc, potrivit contractelor de mandat, o indemnizație totala compusa dint ...
-
E revoltător ce s-a descoperit in documentele desecretizate cu privire la asasinarea lui Kennedy
În documentele publicate cu privire la asasinarea lui Kennedy, jurnalistul american Ben Norton a descoperit ca CIA ...
-
Economist: România se îndreaptă către stagflaţie. E cel mai prost scenariu, demn de o ţară aflată în război
Economia romaneasca a intrat intr-o zona extrem de periculoasa, cu o activitate tot mai redusa pe majoritatea ramurilor ...
-
AMEPIP - Cartoful fierbinte al Premierului Marcel Ciolacu
Cum se derobeaza de raspundere Secretariatul General al Guvernului prin șeful lui secretarul general Mihnea Claudiu Drum ...
-
Blindatele Armatei Române (NATO) vor fi asamblate de Rusia
Sub privirile blande ale serviciilor noastre de informații, Rusia se insinueaza pas cu pas in structurile de aparare ale ...
-
Financial Times si Fox News: Rusia și-ar putea extinde influența în România și Bulgaria cu acordul SUA
Rusia ar putea sa iși extinda influența in zone din Romania și Bulgaria, cu acordul SUA. Asta s-ar putea decide in cele ...
-
Atacul lui Trump asupra elitelor cuprinde aproape toate aspectele vieții americane: "Încearcă să schimbe cultura Americii, precum și politica acesteia"
Președintele Donald Trump iși intensifica atacul pe mai multe fronturi asupra a ceea ce susținatorii vad ca o instituție ...
-
I-au cerut lui Trump să retragă trupele de la baza Kogălniceanu. "Afirmația că România e mai sigură ca niciodată e ridicolă și iresponsabilă"
Doua reviste conservatoare americane au cerut administrației Trump sa iși retraga trupele de la Baza Kogalniceanu din Ro ...
-
Adevărul îngrozitor despre mama lui Putin: cum l-a transformat într-un om barbar experiența ei cu moartea cea mai cumplită
Pe strazile inghețate și acoperite de zapada ale Leningradului, familiile iși duceau rudele moarte - aproape mumificate ...
-
Protejata lui Burduja - cu Porsche si BMW în garaj aterizată la Ministerul Energiei ca "expertă" după ce și fâțâit fundul prin Germania
Mihaela Al Madani, o fosta asistenta de manager din Germania, a fost angajata pe un post de consilier superior in Minist ...
-
Monarhia AI a lui Donald Trump - Despre acceleraționism, NRx și ideologii născute la intersecția dintre tehnologie, religie și filosofie
de Mihnea Maruța (...) Futuriștii italieni, majoritatea oameni de litere, disprețuiau femeile, luptau impotriva moralism ...
-
„Dosarul lui Ciolacu e la el!" - Păgubiții Nordis, în război și cu magistrații. Acuzații grave la adresa a doi judecători și a unui procuror
Revolta pagubiților Nordis continua, dupa ce inculpații din dosar au fost puși in libertate, in luna februarie, in urma ...
-
Șah mat: Triumful tehnocrației - Cum Trump, Elon și elita tehnologică pregătesc terenul pentru o lume nouă
de ERIK WIKSTRÖM Va invit sa va lasați temporar deoparte preconcepțiile cu privire la modul in care funcționeaza lu ...
-
Comisia Europeană vrea să utilizeze economiile cetățenilor pentru apărarea UE. Ursula von der Leyen tinteste 10 trilioane de euro VIDEO
Comisia Europeana estimeaza nivelul total al economiilor neutilizate ale cetațenilor UE la 10 trilioane de euro și inten ...
-
Marea Desecretizare: Joe Biden implicat în dosarele asasinarii lui JFK
Donald Trump a desecretizat peste 80.000 de pagini din dosarul asasinarii lui John Fizgerald Kennedy, de la Dallas. &Ici ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu