Ludovic Orban a numit-o consilier de stat pe Madalina Hristu, "protejata sa". Ce scrie presa despre relația lor
Postat la: 25.02.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Mădălina Carmen Hristu a fost numită ieri consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului. În vârstă de 44 de ani, fosta şefă de cabinet a lui Orban, în perioada când liberalul era ministrul Transporturilor, a cunoscut o ascensiune profesională spectaculoasă, deşi a terminat Facultatea de Contabilitate a Universităţii Hyperion abia în 2007.
Influenţa sa asupra lui Orban era atât de puternică, încât Mădălina Hristu era cunoscută sub apelativul de "doamna ministru". Cum-necum, in decursul timpului, a ajuns consilieră în cadrul Autorităţii Aeronautice Civile Române (AACR), apoi administrator la CFR Călători. Chiar dacă Ludovic Orban nu a mai revenit, alături de partidul său, la putere, în urma marginalizării sale în PNL, Mădălina Hristu a dovedit că se poate descurca de minune şi fără mentorul său. Aşa se face că, din ianuarie 2013, Mădălina este administrator la compania de stat Conpet, iar din februarie şi la Oil Terminal.
Dupa reaparitia lui Orban pe scena politica, anul trecut, dupa motiunea de cenzura ce a condus la daramarea guvernului Dancila, Hristu a apucat un post bun la șefia ADP Sector 1, unde primarul Dan Tudorache (PSD) o numise în iunie 2019 în funcția de director general adjunct. Ea s-a aflat intr-o relatie foarte buna cu Alexandru Noaptes, fostul cuscru al lui Viorel Hrebenciuc, mare tartor si el in Ministerul Transporturilor la CFR, apoi numit sef la ADP Sector 1, chiar inaintea Madalinei, care i-a mostenit functia.
Născută în iunie 1976, descurcăreaţa Mădălina Hristu nu este deloc o plimbă mapă prin ministere, aşa cum ar fi putut sugera reperele sale profesionale. Vă vine să credeţi sau nu, dar, între o şedinţă de consiliu la Conpet şi una la Oil Terminal, Mădălina găteşte cu mânuţele ei zacuscă şi gemuri, după reţete tradiţionale atestate, pe care le vinde apoi în Bucureşti şi chiar în Franţa. Mai mult, protejata lui Orban este producător şi exportator protejat de statul român, administratora de la Oil Terminal fiind unicul producător al zacustei de Giuvărăşti, localitatea sa natală, în care locuieşte şi în prezent.
Iată ce informații mai apar în presă despre ultima achiziție din Guvernul demis, Madalina Hristu:
- Mădălina Carmen Hristu, care a fost numită în funcţia de administrator al Oil Terminal, a fost numită consilier de stat.
- La începutul lunii iunie 2019, Mădălina Hristu a fost numită director general la ADP Sector 1. Anterior, ea a fost director juridic și la ADP Sector 4.
- De-a lungul timpului, Mădălina Carmen Hristu s-a bucurat de "protecţia" lui Ludovic Orban.
- S-a aflat în funcții de conducere în companii de stat din domeniul transporturilor sau conexe, cum ar fi Oil Terminal, Conpet, Autoritatea Aeronautică Civilă Română, CFR Călători.
- Hristu este şi o apropaită a lui Alexandru Noapteş, cuscrul lui Viorel Hrebenciuc.
- Hristu ar avea o relatie intima cu Noaptes, cu care ar avea si un copil. Desi necasatorita, ea mai are un copil si dintr-o relatie anterioara lui Noaptes.
- Conform unei declarații de avere din 2013, atunci când a deținut funcția de director de cabinet în Ministerul Economiei, se arată că deține nu mai puțin de șapte terenuri, două locuințe și un autovehicul. De asemenea, înregistra venituri din diferite surse care însumau aproximativ 107.500 de lei anual.
- În perioada aprilie 2007 - decembrie 2008, a deținut funcţia de consilier personal al ministrului la Ministerul Transporturilor.
- Presa a mai relatat faptul că Mădălina Carmen Hristu conduce şi o afacere cu zacuscă și gemuri, ea fiind producător şi exportator protejat de statul roman.
- Are o diplomă de licență de la Universitatea Hyperion. Ea a terminat Facultatea de Contabilitate şi Gestiune.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Donald Trump manipuleaza piata cripto: După ce a semnat Genius Act cumpără 2 miliarde de dolari în Bitcoin în timp ce urmărește strategia de trezorerie virtuală
Trump Media and Technology Group, compania de social media deținuta de președintele Trump, a declarat ca a cumparat apro ...
-
Înregistrare cu Piedone beat mort în care spune cum vrea să-l execute pe Horia Constantinescu, șeful Protecției Consumatorilor Constanța
O inregistrare halucinanta intre Cristian Popescu Piedone, actualul președinte al ANPC și șeful Corpului de Control al i ...
-
Companie europeană, complice la jaful rusesc: Grâne ucrainene din teritoriile ocupate, furate de ruși și împinsă pe piețele mondiale. Ce relevanta are pentru România
O firma care opereaza sub brandul unei companii daneze de inspecție maritima a supervizat exportul a peste 170.000 de to ...
-
Baronii Hranei: Giganții din sectorul agroalimentar și concentrarea corporativă în domeniul geneticii si otravurilor din mâncare
În timpul pandemiei de Covid și al izbucnirii razboiului din Ucraina, corporațiile globaloiste au aratat cum, in p ...
-
Marele plan secret al CIA a ieșit la iveală: Ucigașul lui Kenedy era, de fapt, agent secret, infiltrat într-un grup cubanez
Noi documente arata ca un ofițer cunoscut doar sub numele de Howard a condus un grup cubanez care a interacționat cu Osw ...
-
Tucker Carlson e convins că Jeffrey Epstein a fost agent Mossad și i s-a mușamalizat dosarul
Tucker Carlson a ținut un discurs fulminant. Printre subiectele abordate a fost și mușamalizarea dosarului Epstein, incl ...
-
Cine e de fapt criminal și de ce se vrea să se incrimineze trecutul României. Genocidul israelian al Vexlerilor e in desfășurare in aceste momente in Gaza
Romania este o țara unica pe lume - singura țara de pe Planeta cu președinți post decembrie 89 aparținand unor minoritaț ...
-
Judecătorii executanți de la CCR care primesc și salariu, și pensii colosale de la stat. Veniturile șocante raportate de judecătoarea favorită să preia funcția de conducere
Dupa anularea alegerilor și interzicerea unor candidați, dupa scandalul pensiilor speciale, scandalul numirilor controve ...
-
BNR face un recensământ al avuției cetățenilor români la ordinul Uniunii Europene. Scopul ascuns este confiscarea celor 2 milioane de locuinte si proprietati cu succesiune vacantă
Banca Naționala a Romaniei a lansat in SICAP un contract de 6 milioane lei pentru servicii de cercetare statistica in te ...
-
Lista oamenilor de afaceri cu probleme penale care au încheiat contracte de consultanță cu generalii SRI Coldea și Dumbravă
DNA ii acuza pe generalii SRI (r) Dumitru Dumbrava și Florian Coldea (foto) și de exercitarea și, respectiv, complicitat ...
-
Europa Liberă prezintă documentele "strict confidențiale" prin care Ciolacu, Iohannis & Ciucă au fost avertizați despre dezastrul bugetar al României si nu au facut nimic
Cei mai importanți oameni din statul roman știau inca din august 2024 ca Romania se indreapta catre un dezastru bugetar. ...
-
Stenograme din rechizitoriul DNA: Coldea e șeful cel mare al grupului infracțional organizat. "CĂTĂLINE! CĂTĂLINE, te rog eu frumos, mi-am luat-o în bot și mi-o iau!"
DNA il acuza pe fostul general SRI Florian Coldea de constituirea unui grup infracțional organizat, alaturi de un alt fo ...
-
Iata unde sunt banii despre care se vorbește ca sunt lipsă la buget. Bolojane, te bagi?!
E.ON Energie Romania SA: cifra de afaceri 13.725.371.052 lei, profit 0, pierdere 358.899.374 leiENEL Energie SA: cifra d ...
-
Ucrainienii abia mai rezistă. Putin vrea să cucerească urgent Odesa și să aibă graniță comună cu România si să înglobeze Transnistria
Vladimir Putin vrea sa cucereasca Odesa pentru a taia accesul Ucrainei la principalul sau port la Marea Neagra, a relata ...
-
Info Sud-Est: Containere ale flotei iraniene, aflată sub sancțiuni UE și SUA, ajung în Portul Constanța, în timp ce Autoritatea Vamală spune că nu știe ce mărfuri intră în țară
Dupa ce flota maritima a Iranului a intrat sub sancțiunile Uniunii Europene pentru ca transporta drone pentru Rusia, con ...
-
RepoterIs - La Facultatea de Mecanică, de la decan în jos toți sunt rude: soți și soții, tați și copii. Tablou de familie cu profesori, noră, nepoată, fiu
Cei mai importanți profesori ai Facultații de Mecanica din cadrul Universitații Tehnice lucreaza alaturi de rudele lor a ...
-
O analiză de excepție: Războaie diabolice declanșate de știri false. Reînarmarea este rodul propagandei pe fondul spălării pe creier a maselor
„Inima" Papei „sangereaza cand se gandește la Ucraina, la situația tragica și inumana din Gaza și la Orientu ...
-
Tucker Carlson dezvăluie complotul lui Rupert Murdoch de a-l înlătura pe Donald Trump
Fostul prezentator al Fox News, Tucker Carlson, a afirmat ca familia Murdoch a incercat sa-l recruteze pentru a candida ...
-
E prăpăd: Armata israeliană ascunde amploarea reală a pierderilor după violentele atacuri cu rachete hipersonice iraniene
Israelul a recunoscut ca a fost lovit de peste 50 de rachete trase de Iran si care au ucis 28 de persoane in cele 12 zil ...
-
Efectul Palantir: Armata SUA recrutează titani din Silicon Valley ca locotenenți-colonei. O nouă eră a fuziunii dintre tehnologie și armată
Într-o mișcare revoluționara care a provocat valuri atat in sectorul tehnologic, cat și in cel al apararii, Armata ...
-
Averile miniștrilor din Guvernul Bolojan. Care sunt cele mai bogate persoane din cabinet
Averile miniștrilor din Guvernul Bolojan variaza destul de mult. Daca unii au mai multe proprietați și conturi in banci, ...
-
Algoritmul Palantir a scos la iveală acuzația nucleară cheie care a declanșat războiul dintre Israel si Iran
Autor: Alastair Crooke Rezoluția Consiliului AIEA din 12 iunie 2025 privind „nerespectarea" obligațiilor Iranului ...
-
Arena haLeilor: Vicepremierul de cartel Dragoș Anastasiu in fruntea bucatelor puse pe masa interlopului Nicu Gheară
Firma vicepremierului Dragoș Anastasiu, cel care vrea sa reformeze statul ca in emisiunea "Arena Leilor" - unde a presta ...
-
Bani de mâncare de la stat și pentru cei cu salarii de peste 12.000 lei. Cine mai primeste indemnizatie de hrana si cât
Mii de bugetari, inclusiv cei cu salarii lunare de peste 10.000 de lei, continua sa incaseze lunar diferite sporuri de l ...
-
Escrocheriile penibile ale viitorului ministru al Economiei: Și-a „vândut"apartamentul din București ca să încaseze bani pentru chirie de la Parlament
Deputatul de Gorj, Radu Miruța, nominalizat de USR ministrul economiei și digitalizarii, are multe afaceri dubioase la a ...
-
SCENARIU PROBABIL POST-APOCALIPTIC: BUCUREȘTI DUPĂ UN ATAC NUCLEAR!
Context de declanșare: Pe fondul unui conflict regional escaladat (de exemplu, intre NATO și o putere eurasiatica), Bucu ...
-
Cum l-a păcălit Netanyahu pe Trump sa atace Iranul. A avut intr-adevar Mossad informatii ca iranienii muta activele nucleare si pun focoase pe rachetele hipersonice?!
Președintele american Donald Trump a anunțat, duminica dimineața, ca SUA a efectuat un „atac foarte reusit" impotr ...
-
STENOGRAME DNA - Cum se pensionau militarii cu șpagă la șeful secției de Neurochirurgie de la "Carol Davila": "Vrei să intri în comisie?"
Mai mulți militari ar fi dat șpagi șefului secției de Neurochirurgie de la Spitalul "Carol Davila", Marian Mitrica, pent ...
-
Directorul CFR Călători: "Am peste 11.000 de euro pe lună. Ce înseamnă angajat al statului? Trebuie să mor de foame?!"
Traian Preoteasa, directorul CFR Calatori, a fost intrebat intr-o conferinta de presa despre declaratia sa de avere si c ...
-
Scandal monstru pe Bulgaria: Politico acuză că guvernul de la Sofia a redus artificial inflația pentru a intra în zona euro
Politico publica o ancheta exploziva, acuzand ca Bulgaria, aproape de aderarea la zona euro, ar fi „manipulat" dat ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu