Kover Laszlo în România - se pot face progrese nu prin modificarea frontierelor politice stabilite în urmă cu 100 de ani, nu prin eliminări violente, prin falsificarea istoriei sau prin provocări intimidante
Postat la: 16.08.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

La finalul săptămânii trecute, președintele Parlamentului Ungariei, Kover Laszlo a participat la două acțiuni publice în România. Șeful legislativului ungar, fost coordonator de servicii secrete în Ungaria la sfârșitul anilor 90 și reprezentantul polului ultra-naționalist din FIDESZ, partidul ungar aflat la guvernare, ne-a obișnuit de mult timp cu o serie de provocări la adresa Bucureștiului, care pot fi lejer înscrise în categoraia războiului hibrid practicat de Budapesta la adresa României.
Este suficient doar să punctăm toată agitația diplomatică româno-ungară provocată de intenția domnului Kover de a reînhuma, în anul 2012, în municipiul Odorheiu Secuiesc, rămășițele fostului scriitor fascist și antisemit Nyiro Jozsef, pentru a conștientiza că prezența domniei sale în România are, de fiecare dată, caracteristici aparte, mentioneaza sitrul Historia.ro.
De această dată, Kover Laszlo a ales să suțină o alocuțiune în incinta Bisericii unitariene din localitatea Ștefănești, comuna Ghindari din județul Mureș, în contextul celei de a 23-a întâlniri a Alianței Sfântului Rege, care reunește așezările din Bazinul Carpatic ce poartă numele de Sfântul Ștefan, respectiv să ia parte, ca principal invitat, la tabăra Asociației ultra-naționaliste maghiare, Tineretul Maghiar Ardelean, în calitate de principal invitat.
Spre deosebire de alte situații, domnul Kover a făcut puține răutăți gratuite la adresa Bucureștiului, în această categorie putând intra poziția de mai jos, avută în incinta Bisericii unitariene din Ștefănești, în fața celor câteva sute de enoriași prezenți, președintele Parlamentului Ungariei susținând că maghiarii știu că în Europa Centrală și de Est se pot face progrese nu prin modificarea frontierelor politice stabilite în urmă cu 100 de ani, nu prin urmărirea obținerii exclusivității de către națiunile majoritare, nu prin eliminări violente, prin falsificarea istoriei și prin provocări intimidante, ci prin relații economice naturale, de transport și logistică, precum și prin cultură, prin exploatarea în comun a relațiilor, a oportunităților și a resurselor de oportunitate ca în cei de 1000 de ani parcurși. Mult mai virulent în abordare a fost Kovacs Istvan, responsabil cu comunicarea din partea Bisericii Unitariene, care a ținut să precizeze, în același context, că cetățenii ungari și-au construit patria într-o mie de ani și nu au obținut-o rapid, prin trucuri. Același domn a ținut să amintească că aceeași unguri pot descăleca de o mie de ori, încercând să amintească, astfel, despre momentele când triburile hune au ocupat, cu o mie de ani în urmă, mari întinderi din Europa.
Tot în aceeași zi, Kover Laszlo a decis să legitimeze lucrările Taberei EMI desfășutrate în apropierea municipiului Gheorgheni pe parcursul cărora un punct central al discuțiilor a fost reprezentat de condamnarea autorităților române pentru sentița de închsioare cu executare dată de Înalta Curte de Casație și Justiției în cazul celor doi tineri maghiari, Beke Istvan și Szocs Zoltan, pentru implicarea în activități asociate terorismului. Probabil că motivul prezenței lui Kover Laszlo în tabără a ținut, mai degrabă, de faptul că această entitate politică a început, de câțiva ani de zile, să finanțeze cu sume importante organizatorii taberei, reușind să își crească considerabil influența față de patronii ei anteriori , cunoscutul partid extremist ungar Jobbik. Poate tocmai de aceea, de la multele momente în care se striga , de la tribuna Taberei, Să piară Trainonul!, Ținutul Secuiesc nu e România! și multe alte cuvinte jignitoare la adresa României, s-a ajuns ca în această sâmbătă domnul Kover să aibă un discurs mai rezervat, axat pe importanța demografiei în rândul minorității maghiare, singura variantă care va asigura succesul acestei etnii în viitor.
Suntem convinși că de faptul că FIDESZ tatonează, în prezent, maniera în care poate folosi lucrările taberei de vară a EMI pentru a-și promova propriile interese, în condițiile în care este demonstrat deja faptul că orice forint pe care partidul ungar îl acordă minorității maghiare din Transilvania se traduce prin promovarea imaginii și obeictivelor partidului ungar în țara noastră. Și aceasta o știe cel mai bine președintele UDMR, Kelemen Hunor, care este beneficiarul anual a câtorva milioane de euro din partea FIDESZ și care este blamat de unii foști lideri ai Uniunii că a ajuns să subordoneze partidul intereselor Guvernului Orban și nu intereseleor maghiaruilor de rând!
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Elon Musk pompează în mame-surogat înainte de Apocalipsă. Miliardarul plătește scump născătoarelor propriilor copii pentru a crea o legiune de progenituri inteligente
Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, este in centrul unui nou scandal, dupa o investigație publicata de Wall Street ...
-
Acuzații grave. Rusia ar fi folosit DOGE și Starlink pentru a accesa date sensibile ale guvernului american
Un denunțator din cadrul unei agenții federale americane susține, prin intermediul avocatului sau, ca platforma tehnolog ...
-
După manipularea pietei de capital, familia si apropiatii lui Trump baga banii masiv in criptomonede. Urmeaza o dedolarizare accelerata!
Donald Trump, apropiatii sai și familia sa sunt tot mai intersați de industria cripto, arata o analiza Bloomberg. Trump ...
-
Scandal imens pe manipularea pieței de capital: O "trumpistă" a speculat masiv pe bursă înainte ca Trump să suspende războiul comercial
Aleasa trumpista Marjorie Taylor Greene a cumparat actiuni in valoare de zeci de mii de dolari inainte ca presedintele a ...
-
Parkinson este o boală produsă de om. La fel e si Alzheimer!
În vara anului 1982, șapte consumatori de heroina au fost internați intr-un spital din California, paralizați și m ...
-
Americanii se pregătesc pentru ce e mai rău: își construiesc refugii și se înarmează pentru ziua în care haosul va cuprinde lumea
Odata privita ca o atitudine de nișa, mișcarea cetațenilor pregatiți pentru situații de criza capata tot mai multa amplo ...
-
SECTA GARDNER ȘI INSTITUȚIONALIZAREA PEDOFILIEI ÎN ROMÂNIA
Investigație Jurnalistica de Sorin Roșca Stanescu De la Falsificarea Probelor de Polițista Diugan Dana și Procuroru ...
-
Controversă la Ministerul Finanțelor: O fostă inculpată, numită secretar general. Ar fi primit șpagă un Audi A3 şi o poşetă Louis Vuitton
Guvernul continua sa faca numiri controversate in funcții-cheie. Premierul Marcel Ciolacu a aprobat joi, 3 aprilie, la p ...
-
Șeful SIE vrea să-și albească doctoratul cu ajutorul instanței. Plagiatele din lucrare au fost "clasate" de Comisia de Etică de la Academia SRI
În luna februarie, directorul Serviciului de Informații Externe (SIE), Petru Gabriel Vlase, a dat in judecata Mini ...
-
Ce salarii și sporuri au judecătorii CCR. Lista actualizată a indemnizațiilor celor mai criticați magistrați după hotărârea istorică privind alegerile
Curtea Constituționala a Romaniei (CCR) se afla sub atenția intensa a opiniei publice, mai ales dupa decizia istorica de ...
-
Istoria secretă a Războiului din Ucraina. O investigatie New York Times - America a depășit multe dintre liniile sale roșii
Pe timp de razboi, e mereu dificil sa filtrezi propaganda, care vine din toate direcțiile. Acum de exemplu vedem cum inc ...
-
Rezerva de aur a Germaniei, la mâna lui Donald Trump. Nemții sunt îngrijorați că liderul SUA „încearcă să distrugă cea mai importantă industrie din țară"
Germania pastreaza aur in valoare de peste 100 de miliarde de euro in Statele Unite ale Americii, dar viitorul acestor a ...
-
Un document secret al Pentagonului arată că prioritățile militare ale SUA se reorientează spre China. America va sprijini Europa doar cu descurajarea nucleară a Rusiei
Secretarul Apararii, Pete Hegseth, a reorientat armata americana pentru a acorda prioritate descurajarii Chinei de a cuc ...
-
Războinicii europeni sunt in reparatii capitale! Franta si Marea Britanie au mai multi amirali decat nave. România e ca o rățușcă de plastic pe valuri
Pe fondul entuziasmului spitalicesc al lui Napoleon Starmer și Macron Bonaparte, trebuie sa fac o constatare. Britania c ...
-
Lovitura de teatru: Laura Vicol și Sorin Grindeanu formează un cuplu și urmează să se căsătorească
Laura Vicol și Sorin Grindeanu se iubesc și ar urma sa se casatoreasca in toamna! Unde ar vrea cei doi sa petreaca dupa ...
-
Uluitoarele sume de bani pe care l-au încasat șefii Hidroelectrica anul trecut
Directorii și supraveghetorii Hidroelectria primesc, potrivit contractelor de mandat, o indemnizație totala compusa dint ...
-
E revoltător ce s-a descoperit in documentele desecretizate cu privire la asasinarea lui Kennedy
În documentele publicate cu privire la asasinarea lui Kennedy, jurnalistul american Ben Norton a descoperit ca CIA ...
-
Economist: România se îndreaptă către stagflaţie. E cel mai prost scenariu, demn de o ţară aflată în război
Economia romaneasca a intrat intr-o zona extrem de periculoasa, cu o activitate tot mai redusa pe majoritatea ramurilor ...
-
AMEPIP - Cartoful fierbinte al Premierului Marcel Ciolacu
Cum se derobeaza de raspundere Secretariatul General al Guvernului prin șeful lui secretarul general Mihnea Claudiu Drum ...
-
Blindatele Armatei Române (NATO) vor fi asamblate de Rusia
Sub privirile blande ale serviciilor noastre de informații, Rusia se insinueaza pas cu pas in structurile de aparare ale ...
-
Financial Times si Fox News: Rusia și-ar putea extinde influența în România și Bulgaria cu acordul SUA
Rusia ar putea sa iși extinda influența in zone din Romania și Bulgaria, cu acordul SUA. Asta s-ar putea decide in cele ...
-
Atacul lui Trump asupra elitelor cuprinde aproape toate aspectele vieții americane: "Încearcă să schimbe cultura Americii, precum și politica acesteia"
Președintele Donald Trump iși intensifica atacul pe mai multe fronturi asupra a ceea ce susținatorii vad ca o instituție ...
-
I-au cerut lui Trump să retragă trupele de la baza Kogălniceanu. "Afirmația că România e mai sigură ca niciodată e ridicolă și iresponsabilă"
Doua reviste conservatoare americane au cerut administrației Trump sa iși retraga trupele de la Baza Kogalniceanu din Ro ...
-
Adevărul îngrozitor despre mama lui Putin: cum l-a transformat într-un om barbar experiența ei cu moartea cea mai cumplită
Pe strazile inghețate și acoperite de zapada ale Leningradului, familiile iși duceau rudele moarte - aproape mumificate ...
-
Protejata lui Burduja - cu Porsche si BMW în garaj aterizată la Ministerul Energiei ca "expertă" după ce și fâțâit fundul prin Germania
Mihaela Al Madani, o fosta asistenta de manager din Germania, a fost angajata pe un post de consilier superior in Minist ...
-
Monarhia AI a lui Donald Trump - Despre acceleraționism, NRx și ideologii născute la intersecția dintre tehnologie, religie și filosofie
de Mihnea Maruța (...) Futuriștii italieni, majoritatea oameni de litere, disprețuiau femeile, luptau impotriva moralism ...
-
„Dosarul lui Ciolacu e la el!" - Păgubiții Nordis, în război și cu magistrații. Acuzații grave la adresa a doi judecători și a unui procuror
Revolta pagubiților Nordis continua, dupa ce inculpații din dosar au fost puși in libertate, in luna februarie, in urma ...
-
Șah mat: Triumful tehnocrației - Cum Trump, Elon și elita tehnologică pregătesc terenul pentru o lume nouă
de ERIK WIKSTRÖM Va invit sa va lasați temporar deoparte preconcepțiile cu privire la modul in care funcționeaza lu ...
-
Comisia Europeană vrea să utilizeze economiile cetățenilor pentru apărarea UE. Ursula von der Leyen tinteste 10 trilioane de euro VIDEO
Comisia Europeana estimeaza nivelul total al economiilor neutilizate ale cetațenilor UE la 10 trilioane de euro și inten ...
-
Marea Desecretizare: Joe Biden implicat în dosarele asasinarii lui JFK
Donald Trump a desecretizat peste 80.000 de pagini din dosarul asasinarii lui John Fizgerald Kennedy, de la Dallas. &Ici ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu