Judecător acuzat că activează ilegal ca magistrat. Tertipul folosit de avocaţi în dosarul unui cunoscut interlop
Postat la: 18.05.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Răsturnare halucinantă de situaţie în cazul procesului penal care vizează fapte deosebit de grave (constituire de grup infracţional organizat, şantaj, ameninţare, cămătărie, spălare de bani) comise de controversatul om de afaceri brăilean Titi Sgîrcitu şi de fosta soţie a acestuia, Liliana Valentina Ştefan, alături de alte cinci persoane din anturajul lor.
Avocaţii acestora au depus la instanţă o solicitare prin care cer anularea tuturor demersurilor făcute până acum de instanţă pe motiv că judecătoarea Alexandra-Cristiana Căpăţână (fostă Mălai) nu ar funcţiona în mod legal ca magistrat. Mai exact avocaţii invocă faptul că nu există dovada că judecătoarea ar fi depus jurământul la investirea în funcţie, situaţie care ar încălca Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Potrivit amintitei legi, nedepunerea de către magistrat a jurământului atrage după sine nulitatea absolută a tuturor procedurilor juridice ulterioare, inclusiv a eventualelor hotărâri judecătoreşti pronunţate.
Interesant este că apărătorii inculpaţilor amintiţi au încercat deja recuzarea judecătoarei Căpăţână (exact pentru motivele menţionate), însă solicitarea le-a fost respinsă de instanţă, în 13 mai 2021. Avocaţii lui Titi Sgîrcitu se bazează în acţiunea lor pe o adresă a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), cu nr. 4/7909 din 27 aprilie 2021), prin care amintita instituţie precizează, negru pe alb, că nu există dovada depunerii jurământului.
Totuşi, CSM menţionează că există trei elemente esenţiale care înlătură presupunerea că numirea judecătoarei ar fi ilegală. Primul este acela că, juridic, lipsa procesului-verbal de depunere a jurământului nu este sinonimă cu nedepunerea lui. De fapt, obligaţia arhivării amintitului proces-verbal la dosarul profesional al unui magistrat este o provedere nouă, ce funcţionează abia din 24 aprilie 2014.
În al doilea rând, efectele Legii nr 303/2004 se aplică doar de la acel moment, iar judecătoarea Căpăţână a intrat în magistratură cu mult înainte (mai întâi ca procuror, din 1999, apoi ca judecător, din 2012), deci nu i se poate aplica legea retroactiv. În al treilea rând, îndeplinirea condiţiilor de investire în magistratură este verificată de o comisie din cadrul CSM înainte de înaintarea decretului de numire spre semnare de către preşedintele României. Or, în cazul judecătoarei Căpăţână avizul comisiei a fost pozitiv, semn că toate condiţiile legale erau respectate.
Surse din Justiţie ne-au spus că, de fapt, contestaţia depusă de avocaţii lui Sgîrcitu are o cu totul altă miză decât recuzarea judecătoarei (lucru sinonim cu reluarea procesului de la zero). Judecata (Dosar nr. 1404/113/2017) a ajuns la faza pronunţării sentinţei, moment pe care inculpaţii vor să-l amâne cât mai mult posibil, mai ales că unii sunt recidivişti (deci sunt pasibili de pedepse cu executare), dar şi pentru că unele dintre fapte se apropie de termenul de prescriere.
De altfel nu este prima stratagemă de acest fel folosită de-a lungul procesului. La începutul acestui an, avocaţii inculpaţilor au încercat să obţină nulitatea absolută a mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală şi a actelor de urmărire penală. Instanţa a respins însă contestaţia, considerând-o neîntemeiată.
Totuşi, într-un alt dosar în care sunt inculpaţi Titi Sgîrcitu şi fost lui soţie (pentru grup infracţional organizat, fraudă informatică, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, în celebrul dosar al reţetelor oncologice falsificate), metoda contestării cercetării penale a dat rezultate. Acolo, instanţa a constatat că Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) nu avea competenţă să efectueze acte de urmărire penală, deoarece inculpaţii nu au calitatea de militari, poliţişti, jandarmi, care ar putea atrage competenţa lor după calitatea persoanei.În cazul de faţă, însă, cercetarea a fost făcută de DIICOT şi de Poliţie.
Titi Sgîrcitu este cunoscut în Brăila de foarte mulţi ani drept un membru al lumii interlope, fiind implicat de-a lungul timpului în numeroase situaţii controversate. În paralele, însă, el a derulat şi afaceri la vedere, prin intermediul firmelor controlate de Liliana Valentina Ştefan (ex-Sgîrcitu), care o vreme i-a fost soţie. Cei doi au ajuns foarte cunoscuţi la nivel naţional după ce, în 2015, Liliana Valentina Ştefan a fost filmată când dădea mită Mihaelei Udrea, director în cadrul Ministerului Sănătăţii (MS), pentru a urgenta avizarea unor puncte farmaceutice. Femeia a recunoscut, în declaraţiile date în faţa anchetatorilor, că i-a dat bani şefei de la Direcţia Politica Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale pentru a-i facilita şi apoi pentru a urgenta avizarea unor puncte farmaceutice.
Pe parcursul interceptărilor din dosar, procurorii DIICOT au descoperit că rudele celor doi erau implicate într-o grupare specializată pe cămătărie şi şantaj. Este vorba de Ion Croitoru (unchiul Lilianei Ştefan) şi Lenuţa Croitoru (soţia lui Ion Croitoru). Gruparea comitea infracţiuni cu violenţă împotriva persoanelor cărora în prealabil le acordaseră împrumuturi băneşti cu dobândă, ce se încheiau, de regulă, cu deposedarea persoanelor împrumutate de bunurile imobile pe care le deţineau în proprietate. La această grupare au aderat ulterior mai multe persoane.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cum a făcut bani Potra: "Când aduci șoferi de camioane, agenți de securitate și oameni de peste 60 de ani... mi-am dat seama că nu era bine organizat!"
O investigație privind utilizarea de catre Republicii Congo a sute de luptatori romani angajați dezvaluie modul in care ...
-
Condiții draconice impuse de Rusia în negocieri: document secret scos la iveală din zona serviciilor secrete rusești
Potrivit Washington Post, Rusia a pregatit un document in februarie 2025, potrivit caruia Federația Rusa "ar trebui sa l ...
-
Dezvăluiri grave din pandemie - Angela Merkel a mușamalizat un raport al serviciilor secrete care spunea că virusul a scăpat din laborator
Germania a mușamalizat un raport exploziv al serviciilor de informații, care a constatat o probabilitate mare ca pandemi ...
-
Institutul Robert Lansing: Serviciile secrete ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România
Serviciile secrete militare ruse sunt considerate responsabile pentru incercarea de destabilizare a situației din Romani ...
-
Donald Trump după Consiliul European: "Mami (UE) nu are bani. Dar tata (USA) e SUPĂRAT!"
Pe pagina sa de socializare președintele Donald Trump trage o concluzie amara atat pentru UE cat și pentru Ucraina. Uniu ...
-
Ideologul lui Trump nu e la fel de cunoscut ca ideologul lui Putin. Curtis Yarvin are o parte din viziunea lui Aleksandr Dughin
Așa cum Aleksandr Dughin este vazut ca si ideologul lui Vladimir Putin, asa si Donald Trump pare sa aiba un ideolog. Si ...
-
Vila ministrului Sorin Grindeanu a fost proiectată de o firmă din rețeaua Nordis. Legăturile imobiliare dintre greii PSD
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, se afla în mijlocul unei controverse privind legaturile sale cu grupul ...
-
Fotografii incendiare: Potra s-a intalnit in Dubai cu o rusoaică plină de bani. Mercenarul s-a ales cu un teanc imens in valuta si cu un nou contract
Horațiu Potra este un personaj aflat sub lupa serviciilor secrete, iar în acest moment, arestat în lipsă. Mi ...
-
Cash sau Kash Patel? 20 de centi la un dolar pentru vanzarea de arme. Directorul FBI a cerut investigatie despre ce s-a intamplat cu banii americanilor pentru Ucraina
Kash Patel, nou numitul director al FBI, a declarat că poporul american are dreptul să știe ce a făcut regimul Zelenski ...
-
Vladimir Putin vrea un acord pentru repornirea Nord Stream 2 cu sprijinul SUA. Europa va depinde de Administrația Trump
Un fost spion și prieten apropiat al lui Vladimir Putin a pus la cale o repornire a gazoductului rusesc Nord Stream 2 că ...
-
Specialiștii în economie dezvăluie de ce Donald Trump vrea resursele Ucrainei: Ar concura masiv China
Specialiștii în economie dezvăluie de ce președintele SUA vrea cu tot dinadinsul să pună mâna pe resursele n ...
-
Generalul Pahontu ar fi de fapt bomboana de pe coliva inmormantarii afacerilor de la Cimitirul Ghencea militar
Deocamdată, in ancheta generalului Zisu s-au devoalat doar afacerile legate de extinderea cimitirului Ghencea, diverse s ...
-
Băieții deștepți și bogați din Energie. Câți bani au șefii de la Transelectrica, Hidroelectrica și Nuclearelectrica
Băieții deștepți și bogați din Energie: Salarii uriașe și conturi pline pentru șefii companiilor din domeniul energetic. ...
-
Burduja habar n-are dacă importăm gaz rusesc: "molecula de gaz nu are steag". Totuși, unde a disparut gazul românesc din depozite cu care se lauda asta toamna?
Frigul golește rezervele de gaz ale României. Ardem zilnic, doar pentru încălzire, 50 de milioane de metri c ...
-
WP: Americanii i-au pus pe masă lui Zelenski un document secret prin care cedează jumătate din resursele Ucrainei către SUA
Oficialii americani, care s-au întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la München, i-au ...
-
Dezvăluiri incredibile: Cătălin Zisu a ajuns general cu trei stele fără să aibă pregătirea necesară
Apar dezvăluiri revoltătoare privind modul în care generalul Zisu ar fi ajuns să ocupe prestigoasa funcție, fără s ...
-
Misterul contractului dintre Pentagon și Reuters pentru 'înșelăciune socială la scară largă' și 'inginerie socială' - Agenția de presă reacționează la acuzații
Președintele Donald Trump și Elon Musk au făcut dezvăluiri despre un contract de apărare al Pentagonului care a fost atr ...
-
Istoricul Marius Oprea: ”Fenomenul” Georgescu este o amplă operațiune a GRU. Rețeaua ”corbii tineri” și serviciile secrete rusești
Așa-zisul "fenomen" Georgescu și agenturile de rezerviști (și nu doar rezerviști) din jurul acestuia reprezintă o amplă ...
-
Ciorbă politică! Patronul Nordis l-ar fi denunțat la DIICOT pe Nicuşor Dan în mega-scandalul imobiliar pentru cerere de mită
Vladimir Ciorbă, acționar principal al grupului Nordis, este pe cale să zguduie pentru a doua oară scena politică din Ro ...
-
Ca sa intelegem demisia lui Iohannis: Trimisul special al lui Trump a fost deja la Bucuresti intr-o vizita fulger!
Trimisul special al președintelui Donald Trump pentru politică externă, Richard Grenell a fost deja la București duminic ...
-
Richard Grenell: "Nu Rusia, ci administrația Biden a manevrat alegerile din România!"
Ziarul american The New York Sun lansează o bombă în exclusivitate, afirmînd că trimisul special al lui Trum ...
-
UE legalizează supravegherea biometrică în masă cu reglementarile privind inteligența artificială
La 2 februarie, AI Act, care a intrat în vigoare în august, a atins primul termen de conformitate. Acestea s ...
-
Turnurile 5G si rețelele Wi-Fi vor putea în curând să vă spioneze fără consimțământul dumneavoastră și fără deviceuri smart
Conform autorilor unui nou studiu, radiațiile fără fir ar putea fi utilizate pentru a supraveghea oamenii fără știrea sa ...
-
Suveranistul Trump promite să le ia palestinienilor țara și ucrainenilor bogățiile subsolului!
Primirea lui Beniamin Netanyahu la Casa Albă a oferit imaginea „obscenității publice" sau a „banalității rău ...
-
Marcel Ciolacu se afundă în capcana ilegalităților contabile din Nordis. Cine a plătit de fapt zborurile la Nisa si Madrid
Premierul Marcel Ciolacu a prezentat, miercuri, tardiv, două facturi, însoțite de chitanțe, care atestă că și-ar f ...
-
Bizarerie în dosarul Nordis: Ginerele lui Traian Băsescu cere despăgubiri, în timp ce Ioana Băsescu a fost pusă sub acuzare
Situație bizară în dosarul Nordis. Radu Pricop este unul dintre creditorii care speră să recupereze bani din aface ...
-
Numele lui Călin Georgescu apare într-un mega dosar de trafic de droguri, la nivel internațional
Numele lui Călin Georgescu apare într-o mega anchetă jurnalistică condusă de către jurnalistul italian Edoardo Anz ...
-
Serviciile franceze, speriate de cazul Georgescu - Amplu raport despre "manipularea algoritmilor și instrumentalizarea influencerilor"
Un raport public emis de VIGINUM, serviciul francez de supraveghere și protecție împotriva ingerințelor digitale s ...
-
Guvernul Ciolacu omoară intenționat dezvoltarea sectorului privat la ordinul UE. Investițiile de peste 2 milioane euro se fac de acum cu voie de la Guvern
La finalul anului trecut guvernul a aprobat OUG 152/2024 cu cerintele UE. Publicată în Monitorul Oficial în ...
-
Călin Georgescu, suspectat de implicare într-o schemă de fraudă care are legături cu mafia drogurilor din Spania
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, este suspectat de implicare într-o schemă de fraudă c ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu