In 2023 o sa fie dezastru: "Ce e mai rău urmează să vină. Se va pune taxă pe cei sărăcie de anul viitor!"
Postat la: 13.12.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Guvernul României mizează, în proiectul de buget pe anul 2023, pe o descreştere a nivelului inflaţiei până la valoarea medie anuală de 9,6%, iar obiectivul anunțat de ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, în ședința de Guvern de joi este ca inflaţia să ajungă la 8%, la sfârșitul anului viitor, arată Europa Liberă.
Așa cum arată cifrele, proiectul de buget pe anul viitor a fost gândit de Guvern nu doar în ideea în care spirala inflaționistă va fi evitată, ci și în speranța că inflația va scădea. Prognoza este una optimistă, recunoscută chiar din interiorul Executivului. Surse guvernamentale spun pentru Europa Liberă că este așteptată o inflație mai mare, care să depășească 10% în 2023. De altfel, proiectul de buget mizează pe o creştere reală de 2,8% a PIB-ului, estimat anul viitor la 1.552,1 miliarde de lei, dar și pe descreșterea deficitului de cont curent și a deficitului public, așadar ținerea în frâu a dezechilibrelor. Luna trecută, Banca Națională a prognozat o creștere a inflației pentru sfârşitul acestui an, de peste 16%, în timp ce estimările pentru sfârşitul anului viitor sunt de 11,2%.
Consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu spune într-o analiză pe blogul său că este de preferat ca măsurile de combatere a inflației să nu fie unele radicale, deoarece aceasta „nu apare și dispare ca și cum aprinzi și stingi un bec în casă, prin simpla acționare a unui întrerupător". „În economie, aceste procese se manifestă în timp, iar dacă vrei acum să acționezi întrerupătorul - adică să crești exploziv dobânzile și să retezi dintr-o dată și drastic deficitul bugetar, te poți trezi că rămâne casa în beznă, adică rămâne economia fără combustibil, firmele rămân fără credit sau capital de lucru, dispar locuri de muncă, mulți oameni nu își vor mai putea plăti ratele bancare", spune consilierul președintelui Iohannis.
La rândul său, Marinescu afirmă că anul 2023 va fi unul dezinflației, prin ajustările economice și a politicilor monetare realizate de Guvern. Prin urmare, consilierul prezidențial spune că România nu face parte din scenariile care prezintă riscurile recesioniste ale FMI și Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). „Însă nu pot fi excluse anumite efecte de contagiune, de natură să încetinească unele categorii de exporturi și creșterea economică estimată pentru anii următori", precizează el. În aceste condiții, în opinia sa, principala provocare la adresa stabilității economice a României ar rămâne inflația.
Pe de altă parte, în condițiile unei inflații în scădere, care afectează veniturile fiscale ale statului, Marinescu atrage atenția că accentul politicilor economice ar trebui să se mute pe administrarea fiscală calitativă, amintind o colectare mai eficientă a TVA. Atât pe plan intern, cât și pe plan mondial, unul dintre factorii care au alimentat inflația - cunoscută și sub numele de „taxa pe cei săraci" pentru că îi afectează pe cei cu venituri mici - a fost prețul carburanților. Însă, în ultimele zile, petrolul a ajuns la cel mai scăzut nivel din 2022, după intrarea în vigoare a embargoului european și a plafonului de preț al G7 cu privire la petrolul rusesc, scrie Reuters.
Scăderea vine și ca urmare a îngrijorărilor legate de perspectivele economice slabe din China, Europa și Statele Unite, dar și a ca urmare a deciziilor luate de băncile centrale privind majorarea dobânzilor - pentru a controla inflația galopantă. Toate acestea cântăresc asupra cererii de petrol și vor ajuta inevitabil la scăderea inflației. Rămâne de văzut cât va dura această perioadă, deoarece Vladimir Putin a amenințat vineri că va reduce producția de petrol a Rusiei, ca urmare a plafonării prețurilor la 60 de dolari pe baril pentru țițeiul rusesc transportat pe mare.
În plus, președintele rus a adăugat că va refuza să vândă petrol oricărei țări care impune plafonarea adoptată de către G7. În acest scenariu, este de așteptat ca prețul combustibililor să crească pe plan global, dar economiștii se așteaptă ca majorarea tarifelor să fie ținută sub control tocmai de perspectivele economice. În ceea ce privește România, deocamdată este neclar dacă măsura compensării benzinei și motorinei cu 50 de bani va mai fi aplicată anul viitor. Măsura nu apare în proiectul de buget din 2023, iar între timp prețurile la carburanți au revenit cele de dinaintea invaziei ruse în Ucraina.
Surse din PSD spun pentru Europa Liberă că măsura este dorită în continuare, pentru că așa ar putea fi posibil ca inflația să ajungă la o singură cifră. „Nimeni nu e împotrivă", spun aceleași surse. În discuțiile cu colegii din Coaliția de guvernare, de la PNL și UDMR, a fost luată în calcul ca măsura să fie introdusă doar pentru o perioadă de câteva luni, nu pe întreg anul. Pe de altă parte, surse guvernamentale au declarat că nu a fost luată încă o decizie: „Vedem la finalul lunii dacă (măsura) va fi susținută".
Creșterea economică a României se bazează în continuare pe consum, în detrimentul investițiilor. Proiectul de buget pentru 2023 propune din nou o țintă de investiții de peste 7% din PIB, cu toate acestea, oficialii guvernamentali recunosc în discuțiile informale că sunt șanse mici ca el să fie atins și se poate repeta scenariul din acest an. Neglijarea investițiilor nu ar trebui să continue însă și anul viitor, deoarece o analiză recentă a McKinsey arată că românii se află în criză de buget și își adaptează consumul pe măsura incertitudinii.
Potrivit studiului realizat în noiembrie, încrederea consumatorilor din România este printre cele mai scăzute din regiune, din cauza inflației ridicate și a războiului din Ucraina, iar această lipsă de încredere are un impact semnificativ asupra obiceiurilor de consum. Principala preocupare este creșterea prețurilor, după care vine invazia din Ucraina, costurile cu sănătatea și șomajul. În plus, studiul relevă că pesimismul consumatorilor este posibil să continue, majoritatea respondenților asteptându-se ca prețurile produselor esențiale să crească pe tot parcursul anului viitor.
Din aceste motive, aproape 80% dintre consumatori au trecut la produse de uz casnic mai ieftine sau de marcă proprie a magazinului. Și la nivel mondial oamenii se confruntă cu o inflație la niveluri nemaiîntâlnite de zeci de ani, în condițiile în care prețurile la produsele de bază, cum ar fi alimentele, încălzirea, transportul și cazarea, au crescut vertiginos. Pandemia și războiul Rusiei în Ucraina au încheiat abrupt perioada confortabilă de inflație redusă și rate scăzute ale dobânzii, în timp ce guvernele și băncile centrale au menținut pe linia de plutire companiile și gospodăriile cu mii de miliarde de dolari.
Acești bani au împiedicat creșterea șomajului și falimentul companiilor, dar simultan au dezechilibrat cererea și oferta: fabricile - multe dintre ele cu activitate suspendată din cauza Covid - nu au putut să satisfacă cererea în creștere. Creșterea prețurilor la energie, la pachet cu războiul din Rusia, în urma căruia au apărut sancțiunile asupra petrolului și gazelor rusești, au făcut ca prețurile carburanților să crească și mai mult. Băncile centrale ale lumii au început să majoreze puternic ratele dobânzilor pentru a reduce cererea și a domoli inflația. Potrivit Reuters, până la sfârșitul anului 2023, Fondul Monetar Internațional se așteaptă ca inflația mondială să scadă la 4,7% - puțin mai puțin de jumătate din nivelul actual.
Obiectivul este ca dezinflația să aibă loc fără prăbușiri ale pieței imobiliare, falimente ale companiilor sau o creștere bruscă a numărului de șomeri. De la șeful Rezervei Federale a SUA, Jerome Powell, la Christine Lagarde, șefa Băncii Centrale Europene, se vorbește tot mai des despre faptul că medicamentul pentru majorarea ratelor ar putea avea un gust amar. În plus, riscurile din jurul marilor incertitudini - războiul din Ucraina, tensiunile dintre China și Occident - sunt înclinate în sens negativ.
Perspectivele obișnuite ale FMI din octombrie au fost una dintre cele mai sumbre din ultimii ani: „Pe scurt, ce este mai rău este încă urmează să vină și pentru mulți oameni, 2023 va fi ca o recesiune". Reuters mai comentează că, dacă în economiile industrializate lucrurile sunt dificile, creșterea vertiginoasă a prețurilor la alimente agravează sărăcia în țările sărace, precum Haiti, Sudan, Liban ori Sri Lanka. Programul Mondial de Alimentație al ONU estimează că, la nivel mondial, 70 de milioane de persoane în plus au ajuns mai aproape de foamete de la începutul războiului din Ucraina.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Condiții draconice impuse de Rusia în negocieri: document secret scos la iveală din zona serviciilor secrete rusești
Potrivit Washington Post, Rusia a pregatit un document in februarie 2025, potrivit caruia Federația Rusa "ar trebui sa l ...
-
Dezvăluiri grave din pandemie - Angela Merkel a mușamalizat un raport al serviciilor secrete care spunea că virusul a scăpat din laborator
Germania a mușamalizat un raport exploziv al serviciilor de informații, care a constatat o probabilitate mare ca pandemi ...
-
Institutul Robert Lansing: Serviciile secrete ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România
Serviciile secrete militare ruse sunt considerate responsabile pentru incercarea de destabilizare a situației din Romani ...
-
Donald Trump după Consiliul European: "Mami (UE) nu are bani. Dar tata (USA) e SUPĂRAT!"
Pe pagina sa de socializare președintele Donald Trump trage o concluzie amara atat pentru UE cat și pentru Ucraina. Uniu ...
-
Ideologul lui Trump nu e la fel de cunoscut ca ideologul lui Putin. Curtis Yarvin are o parte din viziunea lui Aleksandr Dughin
Așa cum Aleksandr Dughin este vazut ca si ideologul lui Vladimir Putin, asa si Donald Trump pare sa aiba un ideolog. Si ...
-
Vila ministrului Sorin Grindeanu a fost proiectată de o firmă din rețeaua Nordis. Legăturile imobiliare dintre greii PSD
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, se afla în mijlocul unei controverse privind legaturile sale cu grupul ...
-
Fotografii incendiare: Potra s-a intalnit in Dubai cu o rusoaică plină de bani. Mercenarul s-a ales cu un teanc imens in valuta si cu un nou contract
Horațiu Potra este un personaj aflat sub lupa serviciilor secrete, iar în acest moment, arestat în lipsă. Mi ...
-
Cash sau Kash Patel? 20 de centi la un dolar pentru vanzarea de arme. Directorul FBI a cerut investigatie despre ce s-a intamplat cu banii americanilor pentru Ucraina
Kash Patel, nou numitul director al FBI, a declarat că poporul american are dreptul să știe ce a făcut regimul Zelenski ...
-
Vladimir Putin vrea un acord pentru repornirea Nord Stream 2 cu sprijinul SUA. Europa va depinde de Administrația Trump
Un fost spion și prieten apropiat al lui Vladimir Putin a pus la cale o repornire a gazoductului rusesc Nord Stream 2 că ...
-
Specialiștii în economie dezvăluie de ce Donald Trump vrea resursele Ucrainei: Ar concura masiv China
Specialiștii în economie dezvăluie de ce președintele SUA vrea cu tot dinadinsul să pună mâna pe resursele n ...
-
Generalul Pahontu ar fi de fapt bomboana de pe coliva inmormantarii afacerilor de la Cimitirul Ghencea militar
Deocamdată, in ancheta generalului Zisu s-au devoalat doar afacerile legate de extinderea cimitirului Ghencea, diverse s ...
-
Băieții deștepți și bogați din Energie. Câți bani au șefii de la Transelectrica, Hidroelectrica și Nuclearelectrica
Băieții deștepți și bogați din Energie: Salarii uriașe și conturi pline pentru șefii companiilor din domeniul energetic. ...
-
Burduja habar n-are dacă importăm gaz rusesc: "molecula de gaz nu are steag". Totuși, unde a disparut gazul românesc din depozite cu care se lauda asta toamna?
Frigul golește rezervele de gaz ale României. Ardem zilnic, doar pentru încălzire, 50 de milioane de metri c ...
-
WP: Americanii i-au pus pe masă lui Zelenski un document secret prin care cedează jumătate din resursele Ucrainei către SUA
Oficialii americani, care s-au întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la München, i-au ...
-
Dezvăluiri incredibile: Cătălin Zisu a ajuns general cu trei stele fără să aibă pregătirea necesară
Apar dezvăluiri revoltătoare privind modul în care generalul Zisu ar fi ajuns să ocupe prestigoasa funcție, fără s ...
-
Misterul contractului dintre Pentagon și Reuters pentru 'înșelăciune socială la scară largă' și 'inginerie socială' - Agenția de presă reacționează la acuzații
Președintele Donald Trump și Elon Musk au făcut dezvăluiri despre un contract de apărare al Pentagonului care a fost atr ...
-
Istoricul Marius Oprea: ”Fenomenul” Georgescu este o amplă operațiune a GRU. Rețeaua ”corbii tineri” și serviciile secrete rusești
Așa-zisul "fenomen" Georgescu și agenturile de rezerviști (și nu doar rezerviști) din jurul acestuia reprezintă o amplă ...
-
Ciorbă politică! Patronul Nordis l-ar fi denunțat la DIICOT pe Nicuşor Dan în mega-scandalul imobiliar pentru cerere de mită
Vladimir Ciorbă, acționar principal al grupului Nordis, este pe cale să zguduie pentru a doua oară scena politică din Ro ...
-
Ca sa intelegem demisia lui Iohannis: Trimisul special al lui Trump a fost deja la Bucuresti intr-o vizita fulger!
Trimisul special al președintelui Donald Trump pentru politică externă, Richard Grenell a fost deja la București duminic ...
-
Richard Grenell: "Nu Rusia, ci administrația Biden a manevrat alegerile din România!"
Ziarul american The New York Sun lansează o bombă în exclusivitate, afirmînd că trimisul special al lui Trum ...
-
UE legalizează supravegherea biometrică în masă cu reglementarile privind inteligența artificială
La 2 februarie, AI Act, care a intrat în vigoare în august, a atins primul termen de conformitate. Acestea s ...
-
Turnurile 5G si rețelele Wi-Fi vor putea în curând să vă spioneze fără consimțământul dumneavoastră și fără deviceuri smart
Conform autorilor unui nou studiu, radiațiile fără fir ar putea fi utilizate pentru a supraveghea oamenii fără știrea sa ...
-
Suveranistul Trump promite să le ia palestinienilor țara și ucrainenilor bogățiile subsolului!
Primirea lui Beniamin Netanyahu la Casa Albă a oferit imaginea „obscenității publice" sau a „banalității rău ...
-
Marcel Ciolacu se afundă în capcana ilegalităților contabile din Nordis. Cine a plătit de fapt zborurile la Nisa si Madrid
Premierul Marcel Ciolacu a prezentat, miercuri, tardiv, două facturi, însoțite de chitanțe, care atestă că și-ar f ...
-
Bizarerie în dosarul Nordis: Ginerele lui Traian Băsescu cere despăgubiri, în timp ce Ioana Băsescu a fost pusă sub acuzare
Situație bizară în dosarul Nordis. Radu Pricop este unul dintre creditorii care speră să recupereze bani din aface ...
-
Numele lui Călin Georgescu apare într-un mega dosar de trafic de droguri, la nivel internațional
Numele lui Călin Georgescu apare într-o mega anchetă jurnalistică condusă de către jurnalistul italian Edoardo Anz ...
-
Serviciile franceze, speriate de cazul Georgescu - Amplu raport despre "manipularea algoritmilor și instrumentalizarea influencerilor"
Un raport public emis de VIGINUM, serviciul francez de supraveghere și protecție împotriva ingerințelor digitale s ...
-
Guvernul Ciolacu omoară intenționat dezvoltarea sectorului privat la ordinul UE. Investițiile de peste 2 milioane euro se fac de acum cu voie de la Guvern
La finalul anului trecut guvernul a aprobat OUG 152/2024 cu cerintele UE. Publicată în Monitorul Oficial în ...
-
Călin Georgescu, suspectat de implicare într-o schemă de fraudă care are legături cu mafia drogurilor din Spania
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, este suspectat de implicare într-o schemă de fraudă c ...
-
Dosarul "Nordis": Țepe de proporții cu binecuvântarea statului. Caracatița politică are tentacule până la vârf
Dosarul "Nordis" a bubuit a DIICOT, dar acțiunea procurorilor vine după ani de zile în care oamenii au primit țepe de ma ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu