Hotel de 4 stele la Sfântu Gheorghe, finanțat de Guvernul de la Budapesta. A costat 5 milioane de euro
Postat la: 02.08.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Fundaţia Pro Economica Alapítvány a inaugurat B the Hotel, un hotel de patru stele în centrul oraşului Sfântu Gheorghe, investiţie de 5 milioane de euro. Hotelul este dezvoltat pe structura existentă a unui vechi centru de nefamilişti din oraş, achiziţionat de actualul proprietar în anul 2017.
"B the Hotel, unul dintre proiectele hoteliere iniţiate în 2018 şi continuate chiar şi în perioada pandemică a fost ieri inaugurat la Sfântu Gheorghe. Deşi bugetul alocat iniţial era de 2,5 milioane de euro, investiţia totală s-a dublat până la final, parte din finanţare fiind alocată de Fundaţia Pro Economica Alapítvány", anunţă fundaţia, care este finanțată de Guvernul de la Budapesta.
Hotelul este dezvoltat pe structura existentă a unui vechi centru de nefamilişti din oraş, achiziţionat de actualul proprietar, Boer Lehel, în anul 2017. Pentru că se afla într-un grad de degradare masiv şi pentru a corespunde standardelor seismice actuale, până în anul 2019 clădirea a trecut printr-un proces de renovare şi refacere a structurii şi fundaţiei. Ulterior, din 2019 a început efectiv dezvoltarea proiectului hotelier de 4 stele, cu adresabilitate preponderant către segmentul business, fără a fi neglijat, însă, potenţialul pieţei de leisure.
B the Hotel este poziţionat în imediata vecinătate a centrului oraşului Sfântu Gheorghe, la doar câteva minute distanţă de principalele instituţii de interes, publice şi culturale, de zonele comerciale şi industriale, şi la doar 2 km faţa de "inima" sportivă a oraşului, Sepsi OSK Stadium şi Sepsi Arena.
"Suntem singurul hotel de business din judeţ şi suntem foarte mândri de rezultatul final. A fost un parcurs adesea dificil, dar putem spune că începând din 28 iulie am pus încă o cărămidă la dezvoltarea turismului de afaceri, dar şi de leisure nu doar în oraşul Sfântu Gheorghe, ci şi în întreaga regiune", a declarat omul de afaceri Boer Lehel, proprietarul B the Hotel, precum şi al lanţului de depozite de materiale de construcţii Depo.
Hotelul are 42 de camere de diferite capacităţi şi cu diverse dotări. Sunt 10 tipuri diferite de camere, de la camere standard single până la camere executive "signature" şi suite destinate familiilor, adresându-se astfel mai multor tipologii de turişti: business, leisure, grupuri, familii. B the Hotel dispune şi de o parcare spaţioasă cu supraveghere video 24/24, pusă gratuit la dispoziţia oaspeţilor, iar posesorii de maşini electrice au la dispoziţie două staţii de încărcare.
Totodată, aici există o sală de conferinţe spaţioasă, cu o capacitate de 30-40 de persoane, unde pot fi organizate diverse work-shop-uri, team-meetings, prezentări sau mini-evenimente.
"Ne bucurăm nespus să inaugurăm şi primul hotel realizat cu ajutorul finanţărilor fundaţiei noastre şi să participăm, astfel, la dezvoltarea zonei Transilvaniei. În acest caz chiar putem vorbi de un proiect de reconversie urbană, care nu numai că generează noi locuri de muncă în zonă, dar şi accentuează potenţialul investiţional al regiunii. Vor urma şi alte hoteluri şi facilităţi turistice suplimentare în zonă, investiţii totale de aproximativ 100 milioane de euro, care preconizăm că vor crea circa 500 de noi locuri de muncă", a declarat Monika Kozma, director executiv Fundaţia Pro Economica.
În ultimii ani, Fundaţia Pro Economica Alapítvány a investit circa 44 de milioane de euro, fonduri nerambursabile, în mai multe proiecte turistice din Transilvania, respectiv hoteluri de minim 4 stele şi facilităţi turistice suplimentare. Printre proiectele finanţate se numără şi un complex cu 20 de apartamente din Vârşag, din judeţul Harghita, precum şi un hotel cu 115 camere, construit în Târgu Mureş. Facilităţile acestor cazări includ şi centre SPA, tratamente balneare, pistă de bob, pârtie de schi, acces cu avion privat.
Fundaţia Pro Economica Alapítvány este o organizaţie care are ca obiectiv principal îmbunătăţirea nivelului de trai al familiilor din România, dezvoltarea condiţiilor de viaţă economică, socială, culturală şi religioasă, bazată pe cercetări ştiinţifice şi tehnice. Scopul programelor demarate de fundaţie este de a crea un climat economic prielnic dezvoltării afacerilor locale, prin păstrarea tradiţiilor şi valorilor din regiune.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Elon Musk pompează în mame-surogat înainte de Apocalipsă. Miliardarul plătește scump născătoarelor propriilor copii pentru a crea o legiune de progenituri inteligente
Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, este in centrul unui nou scandal, dupa o investigație publicata de Wall Street ...
-
Acuzații grave. Rusia ar fi folosit DOGE și Starlink pentru a accesa date sensibile ale guvernului american
Un denunțator din cadrul unei agenții federale americane susține, prin intermediul avocatului sau, ca platforma tehnolog ...
-
După manipularea pietei de capital, familia si apropiatii lui Trump baga banii masiv in criptomonede. Urmeaza o dedolarizare accelerata!
Donald Trump, apropiatii sai și familia sa sunt tot mai intersați de industria cripto, arata o analiza Bloomberg. Trump ...
-
Scandal imens pe manipularea pieței de capital: O "trumpistă" a speculat masiv pe bursă înainte ca Trump să suspende războiul comercial
Aleasa trumpista Marjorie Taylor Greene a cumparat actiuni in valoare de zeci de mii de dolari inainte ca presedintele a ...
-
Parkinson este o boală produsă de om. La fel e si Alzheimer!
În vara anului 1982, șapte consumatori de heroina au fost internați intr-un spital din California, paralizați și m ...
-
Americanii se pregătesc pentru ce e mai rău: își construiesc refugii și se înarmează pentru ziua în care haosul va cuprinde lumea
Odata privita ca o atitudine de nișa, mișcarea cetațenilor pregatiți pentru situații de criza capata tot mai multa amplo ...
-
SECTA GARDNER ȘI INSTITUȚIONALIZAREA PEDOFILIEI ÎN ROMÂNIA
Investigație Jurnalistica de Sorin Roșca Stanescu De la Falsificarea Probelor de Polițista Diugan Dana și Procuroru ...
-
Controversă la Ministerul Finanțelor: O fostă inculpată, numită secretar general. Ar fi primit șpagă un Audi A3 şi o poşetă Louis Vuitton
Guvernul continua sa faca numiri controversate in funcții-cheie. Premierul Marcel Ciolacu a aprobat joi, 3 aprilie, la p ...
-
Șeful SIE vrea să-și albească doctoratul cu ajutorul instanței. Plagiatele din lucrare au fost "clasate" de Comisia de Etică de la Academia SRI
În luna februarie, directorul Serviciului de Informații Externe (SIE), Petru Gabriel Vlase, a dat in judecata Mini ...
-
Ce salarii și sporuri au judecătorii CCR. Lista actualizată a indemnizațiilor celor mai criticați magistrați după hotărârea istorică privind alegerile
Curtea Constituționala a Romaniei (CCR) se afla sub atenția intensa a opiniei publice, mai ales dupa decizia istorica de ...
-
Istoria secretă a Războiului din Ucraina. O investigatie New York Times - America a depășit multe dintre liniile sale roșii
Pe timp de razboi, e mereu dificil sa filtrezi propaganda, care vine din toate direcțiile. Acum de exemplu vedem cum inc ...
-
Rezerva de aur a Germaniei, la mâna lui Donald Trump. Nemții sunt îngrijorați că liderul SUA „încearcă să distrugă cea mai importantă industrie din țară"
Germania pastreaza aur in valoare de peste 100 de miliarde de euro in Statele Unite ale Americii, dar viitorul acestor a ...
-
Un document secret al Pentagonului arată că prioritățile militare ale SUA se reorientează spre China. America va sprijini Europa doar cu descurajarea nucleară a Rusiei
Secretarul Apararii, Pete Hegseth, a reorientat armata americana pentru a acorda prioritate descurajarii Chinei de a cuc ...
-
Războinicii europeni sunt in reparatii capitale! Franta si Marea Britanie au mai multi amirali decat nave. România e ca o rățușcă de plastic pe valuri
Pe fondul entuziasmului spitalicesc al lui Napoleon Starmer și Macron Bonaparte, trebuie sa fac o constatare. Britania c ...
-
Lovitura de teatru: Laura Vicol și Sorin Grindeanu formează un cuplu și urmează să se căsătorească
Laura Vicol și Sorin Grindeanu se iubesc și ar urma sa se casatoreasca in toamna! Unde ar vrea cei doi sa petreaca dupa ...
-
Uluitoarele sume de bani pe care l-au încasat șefii Hidroelectrica anul trecut
Directorii și supraveghetorii Hidroelectria primesc, potrivit contractelor de mandat, o indemnizație totala compusa dint ...
-
E revoltător ce s-a descoperit in documentele desecretizate cu privire la asasinarea lui Kennedy
În documentele publicate cu privire la asasinarea lui Kennedy, jurnalistul american Ben Norton a descoperit ca CIA ...
-
Economist: România se îndreaptă către stagflaţie. E cel mai prost scenariu, demn de o ţară aflată în război
Economia romaneasca a intrat intr-o zona extrem de periculoasa, cu o activitate tot mai redusa pe majoritatea ramurilor ...
-
AMEPIP - Cartoful fierbinte al Premierului Marcel Ciolacu
Cum se derobeaza de raspundere Secretariatul General al Guvernului prin șeful lui secretarul general Mihnea Claudiu Drum ...
-
Blindatele Armatei Române (NATO) vor fi asamblate de Rusia
Sub privirile blande ale serviciilor noastre de informații, Rusia se insinueaza pas cu pas in structurile de aparare ale ...
-
Financial Times si Fox News: Rusia și-ar putea extinde influența în România și Bulgaria cu acordul SUA
Rusia ar putea sa iși extinda influența in zone din Romania și Bulgaria, cu acordul SUA. Asta s-ar putea decide in cele ...
-
Atacul lui Trump asupra elitelor cuprinde aproape toate aspectele vieții americane: "Încearcă să schimbe cultura Americii, precum și politica acesteia"
Președintele Donald Trump iși intensifica atacul pe mai multe fronturi asupra a ceea ce susținatorii vad ca o instituție ...
-
I-au cerut lui Trump să retragă trupele de la baza Kogălniceanu. "Afirmația că România e mai sigură ca niciodată e ridicolă și iresponsabilă"
Doua reviste conservatoare americane au cerut administrației Trump sa iși retraga trupele de la Baza Kogalniceanu din Ro ...
-
Adevărul îngrozitor despre mama lui Putin: cum l-a transformat într-un om barbar experiența ei cu moartea cea mai cumplită
Pe strazile inghețate și acoperite de zapada ale Leningradului, familiile iși duceau rudele moarte - aproape mumificate ...
-
Protejata lui Burduja - cu Porsche si BMW în garaj aterizată la Ministerul Energiei ca "expertă" după ce și fâțâit fundul prin Germania
Mihaela Al Madani, o fosta asistenta de manager din Germania, a fost angajata pe un post de consilier superior in Minist ...
-
Monarhia AI a lui Donald Trump - Despre acceleraționism, NRx și ideologii născute la intersecția dintre tehnologie, religie și filosofie
de Mihnea Maruța (...) Futuriștii italieni, majoritatea oameni de litere, disprețuiau femeile, luptau impotriva moralism ...
-
„Dosarul lui Ciolacu e la el!" - Păgubiții Nordis, în război și cu magistrații. Acuzații grave la adresa a doi judecători și a unui procuror
Revolta pagubiților Nordis continua, dupa ce inculpații din dosar au fost puși in libertate, in luna februarie, in urma ...
-
Șah mat: Triumful tehnocrației - Cum Trump, Elon și elita tehnologică pregătesc terenul pentru o lume nouă
de ERIK WIKSTRÖM Va invit sa va lasați temporar deoparte preconcepțiile cu privire la modul in care funcționeaza lu ...
-
Comisia Europeană vrea să utilizeze economiile cetățenilor pentru apărarea UE. Ursula von der Leyen tinteste 10 trilioane de euro VIDEO
Comisia Europeana estimeaza nivelul total al economiilor neutilizate ale cetațenilor UE la 10 trilioane de euro și inten ...
-
Marea Desecretizare: Joe Biden implicat în dosarele asasinarii lui JFK
Donald Trump a desecretizat peste 80.000 de pagini din dosarul asasinarii lui John Fizgerald Kennedy, de la Dallas. &Ici ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu