Gunoaiele din sectoarele 3 și 5 ale Bucureștiului sunt incendiate la Ulmeni Călărași
Postat la: 02.12.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Groapa de la Ulmeni Călărași, devenită într-un an cea mai mare groapă ilegală de gunoi din Europa, a ajuns deja un ecosistem în sine, cu faună patrupedă, cu o mutație de șobolani giganți, cu specii de gândaci îngrășați în zeama de la gunoaie, deveniți mari cât pumnul și înmulțindu-se cu miliardele, cu câini sălbăticiți care atacă gospodăriile și ucid orătăniile, cu stoluri uriașe de pescăruși care se rotesc pe deasupra.
Sunt peste o sută de hectare de mizerie din care se scurge o zeamă fetidă care otrăvește pământul, aerul, vegetația, animalele, oamenii. Toate acestea în Câmpia Dunării într-o zonă naturală protejată a României înscrisă pe listele ariilor protejate Natura 2000. Studiile de sănătate publică efectuate de societăți specializate înscrise în Registrul Naţional al evaluatorilor de studii pentru protecţia mediului şi abilitate pentru efectuarea studiilor de evaluare a impactului asupra sănătăţii care au prelevat probe de sol și apă și au investigat calitatea aerului, au confirmat contaminarea populației din cadrul comunităților locale cu mercur, care are o toxicitate extrem de mare și poate produce leziuni cerebrale, renale şi ale căilor respiratorii, cu plumb, care poate duce la îmbolnăvirea cu cancer iar o expunere de lungă durată poate avea efecte devastatoare asupra creierului, cu antimoniu, o substanță extrem de nocivă care poate cauza cancer, cupru care poate provoca ciroza, boala Wilson şi boala Alzheimer.
În ceea ce privește aerul s-au înregistrat depăşiri ale valorilor maxim admise la parametrii pentru pulberi totale în suspensie, amoniac şi hidrogen sulfurat. Pulberile totale în suspensie produc infecţii respiratorii şi boli aerogene (difteria, scarlatina, tuberculoza, pneumonia, tusea convulsivă etc.), viroze (gripă, guturai, rujeolă, varicelă, oreion, SARS-COV19 etc.) şi micoze pulmonare. S-au constatat de asemena depășiri la hidrogenul sulfurat, care este foarte toxic pentru oameni și poate duce la blocarea transferului de oxigen, iar în concentraţii mari poate provoca moartea. Măsurile indulcente primite de societățile Utiltrailer și Cassano Metal ca urmare a controlului formal efectuat de Garda Națională de Mediu au determinat autoincendierea gunoaielor de către poluatorii de la Ulmeni Călărași. Mai multe intervenții ale pompierilor de la brigada Oltenița au fost făcute în cursul săpămânii trecute pentru stingerea incendiilor autoprovocate.
Deșeurile sunt autoincendiate și pentru a nu se putea stabili clar volumul acestora, nivelul evaziunii fiscale și al fraudării banilor publici, ușor determinabile în funcție de calcularea volumului deșeurilor de pe amplasamentul Utiltrailer și Cassano Metal. Pompierii, fiind un organism de elită al statului român, nu se vor lăsa târâți în această infracțiune mizerabilă și vor raporta imediat autoincendierea gunoaielor provenite din sectoarele 3 și 5 ale Bucureștiului. Chiar dacă sunt incendiate la Ulmeni Călărași deșeurile provenite din București vor continua să existe sub formă de toxine inspirate de populația din toată zona de sud a județului.
În afara poluatorilor de la Utiltrailer și Cassano Metal, responsabili pentru aceste fapte reprobabile care pun în pericol sănătatea oamenilor și chiar asfixierea acestora, ținând cont și de pandemia generalizată, sunt și primarul Robert Negoiță de la Primăria Sectorului 3 cât și Lucian Bogza de la societatea Fapte SA care aparține Primăriei Sectorului 5, ambii transportând mai ales noaptea cantități imense de gunoaie la Ulmeni Călărași. În timpul zilei, fără niciun respect pentru populație, autorități publice sau lege, deșeurile sunt incendiate sub ochii neputincioși ai cetățenilor din jurul periculoasei gropi de gunoi. Corupția la nivel înalt și corupția din GNM, APM Călărași, de la primăriile din sectoarele 3 și 5 ale Bucureștiului și a orașului Voluntari reprezintă o manifestare a slăbiciunii instituționale care se manifestă prin diminuarea legitimității instituțiilor și a conducătorilor acestora, având repercusiuni asupra climatului social în ansamblul sau, ducând la perturbarea gravă a imaginii României în cadrul Uniunii Europene.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cum a făcut bani Potra: "Când aduci șoferi de camioane, agenți de securitate și oameni de peste 60 de ani... mi-am dat seama că nu era bine organizat!"
O investigație privind utilizarea de catre Republicii Congo a sute de luptatori romani angajați dezvaluie modul in care ...
-
Condiții draconice impuse de Rusia în negocieri: document secret scos la iveală din zona serviciilor secrete rusești
Potrivit Washington Post, Rusia a pregatit un document in februarie 2025, potrivit caruia Federația Rusa "ar trebui sa l ...
-
Dezvăluiri grave din pandemie - Angela Merkel a mușamalizat un raport al serviciilor secrete care spunea că virusul a scăpat din laborator
Germania a mușamalizat un raport exploziv al serviciilor de informații, care a constatat o probabilitate mare ca pandemi ...
-
Institutul Robert Lansing: Serviciile secrete ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România
Serviciile secrete militare ruse sunt considerate responsabile pentru incercarea de destabilizare a situației din Romani ...
-
Donald Trump după Consiliul European: "Mami (UE) nu are bani. Dar tata (USA) e SUPĂRAT!"
Pe pagina sa de socializare președintele Donald Trump trage o concluzie amara atat pentru UE cat și pentru Ucraina. Uniu ...
-
Ideologul lui Trump nu e la fel de cunoscut ca ideologul lui Putin. Curtis Yarvin are o parte din viziunea lui Aleksandr Dughin
Așa cum Aleksandr Dughin este vazut ca si ideologul lui Vladimir Putin, asa si Donald Trump pare sa aiba un ideolog. Si ...
-
Vila ministrului Sorin Grindeanu a fost proiectată de o firmă din rețeaua Nordis. Legăturile imobiliare dintre greii PSD
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, se afla în mijlocul unei controverse privind legaturile sale cu grupul ...
-
Fotografii incendiare: Potra s-a intalnit in Dubai cu o rusoaică plină de bani. Mercenarul s-a ales cu un teanc imens in valuta si cu un nou contract
Horațiu Potra este un personaj aflat sub lupa serviciilor secrete, iar în acest moment, arestat în lipsă. Mi ...
-
Cash sau Kash Patel? 20 de centi la un dolar pentru vanzarea de arme. Directorul FBI a cerut investigatie despre ce s-a intamplat cu banii americanilor pentru Ucraina
Kash Patel, nou numitul director al FBI, a declarat că poporul american are dreptul să știe ce a făcut regimul Zelenski ...
-
Vladimir Putin vrea un acord pentru repornirea Nord Stream 2 cu sprijinul SUA. Europa va depinde de Administrația Trump
Un fost spion și prieten apropiat al lui Vladimir Putin a pus la cale o repornire a gazoductului rusesc Nord Stream 2 că ...
-
Specialiștii în economie dezvăluie de ce Donald Trump vrea resursele Ucrainei: Ar concura masiv China
Specialiștii în economie dezvăluie de ce președintele SUA vrea cu tot dinadinsul să pună mâna pe resursele n ...
-
Generalul Pahontu ar fi de fapt bomboana de pe coliva inmormantarii afacerilor de la Cimitirul Ghencea militar
Deocamdată, in ancheta generalului Zisu s-au devoalat doar afacerile legate de extinderea cimitirului Ghencea, diverse s ...
-
Băieții deștepți și bogați din Energie. Câți bani au șefii de la Transelectrica, Hidroelectrica și Nuclearelectrica
Băieții deștepți și bogați din Energie: Salarii uriașe și conturi pline pentru șefii companiilor din domeniul energetic. ...
-
Burduja habar n-are dacă importăm gaz rusesc: "molecula de gaz nu are steag". Totuși, unde a disparut gazul românesc din depozite cu care se lauda asta toamna?
Frigul golește rezervele de gaz ale României. Ardem zilnic, doar pentru încălzire, 50 de milioane de metri c ...
-
WP: Americanii i-au pus pe masă lui Zelenski un document secret prin care cedează jumătate din resursele Ucrainei către SUA
Oficialii americani, care s-au întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la München, i-au ...
-
Dezvăluiri incredibile: Cătălin Zisu a ajuns general cu trei stele fără să aibă pregătirea necesară
Apar dezvăluiri revoltătoare privind modul în care generalul Zisu ar fi ajuns să ocupe prestigoasa funcție, fără s ...
-
Misterul contractului dintre Pentagon și Reuters pentru 'înșelăciune socială la scară largă' și 'inginerie socială' - Agenția de presă reacționează la acuzații
Președintele Donald Trump și Elon Musk au făcut dezvăluiri despre un contract de apărare al Pentagonului care a fost atr ...
-
Istoricul Marius Oprea: ”Fenomenul” Georgescu este o amplă operațiune a GRU. Rețeaua ”corbii tineri” și serviciile secrete rusești
Așa-zisul "fenomen" Georgescu și agenturile de rezerviști (și nu doar rezerviști) din jurul acestuia reprezintă o amplă ...
-
Ciorbă politică! Patronul Nordis l-ar fi denunțat la DIICOT pe Nicuşor Dan în mega-scandalul imobiliar pentru cerere de mită
Vladimir Ciorbă, acționar principal al grupului Nordis, este pe cale să zguduie pentru a doua oară scena politică din Ro ...
-
Ca sa intelegem demisia lui Iohannis: Trimisul special al lui Trump a fost deja la Bucuresti intr-o vizita fulger!
Trimisul special al președintelui Donald Trump pentru politică externă, Richard Grenell a fost deja la București duminic ...
-
Richard Grenell: "Nu Rusia, ci administrația Biden a manevrat alegerile din România!"
Ziarul american The New York Sun lansează o bombă în exclusivitate, afirmînd că trimisul special al lui Trum ...
-
UE legalizează supravegherea biometrică în masă cu reglementarile privind inteligența artificială
La 2 februarie, AI Act, care a intrat în vigoare în august, a atins primul termen de conformitate. Acestea s ...
-
Turnurile 5G si rețelele Wi-Fi vor putea în curând să vă spioneze fără consimțământul dumneavoastră și fără deviceuri smart
Conform autorilor unui nou studiu, radiațiile fără fir ar putea fi utilizate pentru a supraveghea oamenii fără știrea sa ...
-
Suveranistul Trump promite să le ia palestinienilor țara și ucrainenilor bogățiile subsolului!
Primirea lui Beniamin Netanyahu la Casa Albă a oferit imaginea „obscenității publice" sau a „banalității rău ...
-
Marcel Ciolacu se afundă în capcana ilegalităților contabile din Nordis. Cine a plătit de fapt zborurile la Nisa si Madrid
Premierul Marcel Ciolacu a prezentat, miercuri, tardiv, două facturi, însoțite de chitanțe, care atestă că și-ar f ...
-
Bizarerie în dosarul Nordis: Ginerele lui Traian Băsescu cere despăgubiri, în timp ce Ioana Băsescu a fost pusă sub acuzare
Situație bizară în dosarul Nordis. Radu Pricop este unul dintre creditorii care speră să recupereze bani din aface ...
-
Numele lui Călin Georgescu apare într-un mega dosar de trafic de droguri, la nivel internațional
Numele lui Călin Georgescu apare într-o mega anchetă jurnalistică condusă de către jurnalistul italian Edoardo Anz ...
-
Serviciile franceze, speriate de cazul Georgescu - Amplu raport despre "manipularea algoritmilor și instrumentalizarea influencerilor"
Un raport public emis de VIGINUM, serviciul francez de supraveghere și protecție împotriva ingerințelor digitale s ...
-
Guvernul Ciolacu omoară intenționat dezvoltarea sectorului privat la ordinul UE. Investițiile de peste 2 milioane euro se fac de acum cu voie de la Guvern
La finalul anului trecut guvernul a aprobat OUG 152/2024 cu cerintele UE. Publicată în Monitorul Oficial în ...
-
Călin Georgescu, suspectat de implicare într-o schemă de fraudă care are legături cu mafia drogurilor din Spania
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, este suspectat de implicare într-o schemă de fraudă c ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu