• Tweet

Din perspectivă geopolitică, războiul din Ucraina ar putea fi un moment decisiv, dacă unitatea politico-militară europeană va dura, creând un nou model al Europei și redefinind funcționarea sistemului global. O altă problemă apărută în contextul acestui conflict este dacă viziunea Chinei asupra lumii se va schimba și ea, fie căutând puncte comune cu Statele Unite, fie îndepărtându-se și mai mult de Washington, notează George Friedman, politolog și fondator Geopolitical Futures.

Rușii au purtat până acum un război surprinzător de slab în Ucraina, mai ales dacă ținem cont de obiectivele lor: să transforme Ucraina într-un tampon față de Occident și să demonstreze puterea Rusiei ca o forță de luat în seamă. Până acum, războiul a demonstrat opusul. Nici Statele Unite nu au reușit să-și impună voința în Afganistan, Irak și Vietnam, de exemplu, și au fost văzute de unii drept o putere în declin. Diferența este însă că aceste țări nu erau esențiale pentru securitatea americană. Ucraina este vitală pentru Rusia, subliniază Friedman.

Rusia caută acum întăriri din Siria, Belarus, Grupul Wagner și așa mai departe. Chiar dacă Moscova găsește participanți disponibili, este nevoie de timp pentru a transporta trupe, pentru a le familiariza cu câmpul de luptă și pentru a le integra în structura de luptă. Și chiar dacă Moscova reușește să facă toate aceste lucruri, se prefigurează un conflict prelungit. Pentru mulți observatori, nevoia de a recruta trupe străine indică un eșec al comandanților ruși, o slăbiciune în pregătirea și motivarea trupelor și probleme logistice.

Dacă intenția Rusiei a fost să creeze un sentiment în Europa că ar putea invada după bunul plac - ceva ce probabil nu ar fi făcut, dar care ar fi putut determina Europa să regândească relația cu Moscova sau să-și reconsidere parteneriatul cu SUA, pentru orice eventualitate - a eșuat. Deocamdată, cel puțin, a reușit să aducă Statele Unite și Europa mai aproape decât înainte. Este greu de preconizat un rezultat eficient pentru Rusia, cu excepția utilizării armelor de distrugere în masă, care să determine Occidentul să creadă că Moscova mai e o amenințare majoră.

Și asta nu este doar ca urmare a performanței slabe a Rusiei pe câmpul de luptă. Statutul de mare putere este parțial militar și parțial economic, subliniază Friedman. Produsul intern brut al Rusiei în 2001 a fost de 1,6 trilioane de dolari, pe locul 11 ​​în lume, imediat după Coreea de Sud. De atunci, Rusia a șchiopătat din cauza prețurilor volatile la energie, a crizei financiare din 2008, a pandemiei de COVID-19 și acum a sancțiunilor paralizante care au venit ca răspuns la invazie. Cu alte cuvinte, nu mai poate fi considerată nici o putere economică.

Cu câteva săptămâni înainte de începerea războiului, China a căutat o alianță cu Rusia, pentru că avea nevoie de prieteni în fața structurii masive de alianță a SUA care mergea din Japonia până în India. China nu are aliați semnificativi, cu excepția Pakistanului. China știa că nu poate oferi sprijin economic Rusiei - are propriile probleme de gestionat - dar, cel puțin, China avea nevoie de o oarecare ușurare, pe care spera să o obțină prin valorificarea puterii militare ruse pentru a forța Statele Unite și Europa să recalculeze amenințarea pe care o reprezintă sancțiunile împotriva acesteia.

Pe lângă aspectul militar, Rusia a beneficiat de posibilitatea de sprijin financiar din partea Chinei, sau cel puțin de impresia creditorilor că Beijingul sprijină economia rusă. Era evident că capacitatea Rusiei de a contribui cu forță semnificativă la un câmp de luptă chinez era limitată, la fel ca și dorința Chinei de a ajuta o economie rusă slabă.

Alianța există încă în teorie, dar posibilitatea unui sprijin real nu. Rusia a fost deja afectată de acțiunile economice ale Statelor Unite și ale aliaților săi, iar China, în acest moment economic, nu își poate permite să fie prinsă în capcana în care se află Rusia. Orice sprijin militar ar fi în contradicție cu sancțiunile. Mai simplu spus, Rusia este un punct vulnerabil pentru China.

Decizia Beijingului de a-și anunța alianța cu Rusia s-a bazat, cel mai probabil, pe faptul că administrația chineză știa de invazia Rusiei. Acest lucru a făcut ca o alianță să fie atractivă pentru China atunci când credea că Rusia este capabilă de o victorie rapidă și ușoară, una care, teoretic, putea forța Occidentul să-și reconsidere poziția față de o China care poate ar fi reușit să reproducă strategia Moscovei.

Incompetența Rusiei a forțat însă China să facă tot posibilul ca să-și amortizeze pierderile și, prin urmare, să-și reconsidere relația cu SUA. China se află într-un declin economic sever. Alianța sa cu Rusia nu a dat roade și nici nu este probabil să o facă. Statele Unite și Europa au dezvoltat un model de război economic care, dacă ar fi aplicat Chinei, ar fi extrem de dăunător. Strategia pe termen scurt a Chinei este, așadar, să pară încrezătoare, menținându-și sprijinul retoric pentru Rusia și criticând SUA, în timp ce își pune la punct următoarea mișcare.

În mod notabil, Taiwanul nu este următoarea mișcare. China a văzut direct că războaiele pot merge prost și, astfel, că o invazie a Taiwanului este ceva de evitat pentru moment.

Dacă ne gândim la marile puteri ale lumii, enumeram în mod normal Statele Unite, Europa și Rusia. Rusia va avea o problemă să pretindă așa ceva dacă nu face ceva uluitor de eficient. Europa este o mare putere dacă rămâne unită din punct de vedere militar și economic. Face asta acum, dar pe măsură ce frica de Rusia se va disipa, vor reapărea vechile tensiuni. China este încă o mare putere, deși una cu o armată netestată și o economie tulbure. Deocamdată, numai Statele Unite rămân o mare putere din punct de vedere economic și militar.