Fostul șef al CIA pentru Rusia spune că SUA i-au arătat lui Vladimir Putin că a avut dreptate
Postat la: 27.02.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Steve Hall, fostul șef al operațiunilor CIA în Rusia, afirmă că președintele Vladimir Putin a avut dreptate când a estimat că Statele Unite își vor pierde „hotărârea" și vor înceta să susțină Ucraina, relatează Business Insider.
„Au fost câteva săptămâni foarte bune pentru Vladimir Putin. Cred că putem vedea asta în comportamentul său și în ceea ce a făcut și a spus", a declarat Hall într-un interviu acordat CNN, adăugând că liderul de la Kremlin poate acum să le spună celor din cercul său interior care erau sceptici cu privire la planul său pentru Ucraina că a avut dreptate.
„Inițial el spunea 'Uite, pe termen lung, dacă noi rezistăm Occidentul și mai ales SUA își vor pierde atenția. Își vor pierde hotărârea. Ei vor înceta să mai susțină Ucraina într-un fel sau alta, aveți doar răbdare'", a spus fostul șef al CIA cu privire la mentalitatea lui Putin.
„Păi acum, doi ani mai târziu, el poate spune 'Uitați, răbdarea începe să dea roade'", a adăugat Steve Hall. El a spus că acum este la latitudinea Occidentului să îi arate lui Putin că de fapt nu a avut dreptate.
Comentariile sale vin în contextul în care ultimul pachet de asistență militară pentru Ucraina rămâne blocat în Camera Reprezentanților de la Washington, unde speakerul Mike Johnson, cunoscut pentru opoziția sa față de asistența acordată Ucrainei, refuză să organizeze un vot asupra sa.
Senatul american a aprobat pachetul care include fonduri în valoare de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina pe 13 februarie, după 3 luni de tergiversări și după ce inițial el a căzut la vot, în pofida faptului că a fost negociat de o echipă bipartizană de senatori.
Președintele Joe Biden și membri de rang înalt ai administrației sale au avertizat în mod repetat că aceste amânări îl ajută pe președintele Vladimir Putin și mașinăria sa de război, însă în condițiile în care SUA au intrat în campanie electorală numeroși legiuitori republicani au făcut din oprirea ajutorului pentru Ucraina o temă de campanie.
În comentarii făcute pe 17 februarie, cu o zi înainte ca forțele armate ruse să anunțe că au ocupat complet orașul Avdiivka din regiunea Donețk, Biden a descris blocarea în continuare a ajutorului militar de către Congres drept „absurdă" şi „neetică".
Consiliul de Securitate Naţională de la Casa Albă a declarat în aceeași zi că retragerea Ucrainei şi căderea acestui oraș pe care armata rusă îl asalta încă din octombrie anul trecut sunt dovada „costului inacţiunii" Congresului american.
Ucraina speră de luni de zile într-un vot pozitiv asupra acestui ajutor crucial decis de administraţia Biden, împiedicat însă de opoziţia republicană din Congres, sub influenţa lui Donald Trump.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
România în Schengen: o analiză economică dezvăluie dezavantajele ascunse ale integrării
România ar putea avea numeroase beneficii odată cu aderarea la spațiul Schengen, însă această schimbare vine și cu o serie de provocări și aspecte discutabile, care merită analizate cu atenție. Economistul Radu Georgescu atrage atenția asupra unor posibile implicații economice.
-
Moment astronomic extrem de rar - Se întâmplă la 160.000 de ani
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC.
-
China pregătește o minune științifică: "Soarele artificial" care va revoluționa energia
Un generator liniar de plasmă a atins specificaţiile de proiectare, făcând din China a doua ţară din lume, după Ţările de Jos, care dezvoltă un astfel de generator de plasmă cu flux ridicat, a anunţat marţi Institutul de Ştiinţe Fizice Hefei din cadrul Academiei Chineze de Ştiinţe.
-
Călin Georgescu, liber spre o nouă candidatură? Concluzia lui Tudorel Toader după articolele din Reuters și Politico
Eu cred că va putea sau ar trebui să poată candida, a spus Tudorel Toader despre o nouă candidatură a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. El a admis, însă, că procedura electorală nu poate fi viciată doar prin penal și că judecătorii CCR pot lua în considerare și manipulări și influențe.
-
Claudiu Târziu: „AUR nu mai este acel partid care vrea să schimbe sistemul, un partid Făt Frumos, Harap Alb sau Prâslea cel voinic" VIDEO
Copresedintele AUR Claudiu Târziu a fost invitat marti in emisiunea Denisei Rifai de pe canalul Gandul. Puteti afla ce a raspuns Tarziu la principalele intrebari ale moderatoarei:
-
Reglementări draconice: Guvernul adoptă măsuri speciale pentru candidați de tip Călin Georgescu
Guvernul pregătește adoptarea OUG pentru organizarea alegerilor prezidențiale din anul 2025, care vor avea loc pe 4 și 18 mai. În draftul de OUG sunt prevăzute măsuri speciale pentru a nu se mai repeta o situație precum cea a lui Călin Georgescu
-
Sondaj devastator: Călin Georgescu câștigă din orice poziție cu un procent greu de imaginat pentru Coalitia de la guvernare
Călin Georgescu are toate șansele, în continuare, să iasă câștigător și după reluarea alegerilor prezidențiale. Potrivit celor mai recente sondări sociologice, pe Georgescu l-ar vota cel puțin 60% dintre români, spune sociologul Mirel Palada.
-
Elon Musk: Premierul Marii Britanii a vrut să submineze alegerile din SUA!
Miliardarul american Elon Musk a declarat că premierul Marii Britanii, Keir Starmer, "a trimis agenți în America pentru a submina alegerile din Statele Unite", relatează canalul Șkvarka News de pe rețeaua Telegram.
-
Călin Georgescu îl numește pe șeful OMS Tedros Ghebreyesus "cioroi de casă" și "sclav" într-un interviu din 2023
Călin Georgescu a folosit termenii "cioroi de casă" și "sclav" pentru a-l descrie pe șeful Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Ghebreyesus, într-un interviu urcat pe YouTube în 2023. Georgescu vorbește în limba engleză în acest interviu iar termenii folosiți sunt "house nigger" și "slave".
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.CCR a anulat alegerile degeaba: Nu Rusia, ci PNL a atacat cibernetic România in campania lui Călin Georgescu. Un document ANAF confirmă manipularea de pe TikTok
- 2.Secretul murdar al Europei: Bătrânul continent se prăbușește în ritm accelerat
- 3.Cele 10 crize care vor decima omenirea in urmatorii 50 - 80 de ani. Este aproape inevitabil ca rasa umana va fi o amintire peste 100 de ani
- 4.Bomba de la NASA: 2025 pregătit pentru „depopularea masivă" pentru a introduce „simularea Matrix"
- 5.15 "Lebede negre" si "Steaguri false" în 2025. Evenimente profetite care ar putea reseta ordinea mondială
- 6.Producătorii de carne de porc folosesc Terapia Genică pe bază de ARNm pe animale încă din 2018
- 7.Ies la iveală abuzuri inimaginabile ale lui Alfred Bulai. Își bătea elevele de școală generală la fundul gol pe care le apleca peste bancă
- 8.New York Times: Anulînd fără dovezi alegerile, CCR a oferit un cadou Rusiei
- 9.Un scandal uriaș: Credit Suisse a ascuns conturile naziștilor
- 10.Asasinarea generalului rus: a fost publicată prima mărturie a suspectului reţinut
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu