Fiul lui Nicolae Mischie, medic cardiolog: „Aş da o lege prin care decidenţii să fie obligaţi să se trateze doar în sistemul de stat din România"

• Tweet

Medicul cardiolog Alexandru Mischie (39 de ani) este coordonatorul activităţii de cardiologie intervenţională şi al unităţii de terapie intensivă coronariană de la Spitalul Montlucon, din Franţa, şi ocupă, totodată, funcţia de preşedinte al grupului de lucru în cardiologie al International Society for Telemedicine and eHealth, societate cu peste 90 de filiale naţionale în toată lumea.

A absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie «Carol Davila» din Bucureşti. S-a specializat şi supraspecializat la mai multe universităţi din Franţa. În urmă cu cinci ani a emigrat în Hexagon, dezamăgit de sistemul de sănătate din România. Nu putem neglija, totuşi, acest detaliu al biografiei sale: Alexandru este fiul lui Nicolae Mischie, cel care a condus PSD Gorj şi Consiliul Judeţean Gorj, fiind primul om politic care a căpătat renumele de „baron". A fost condamnat penal în mai multe dosare.

Dr. Alexandru Mischie: Am ales această cale, iniţial, datorită insistenţelor părinţilor mei, dar, apoi, m-am îndrăgostit de această meserie care a devenit şi pasiunea mea de zi cu zi. Am realizat că îmi place să pot ajuta oamenii într-un mod cât mai direct şi cu rezultate imediate. Acest ajutor oferit îmi creează o stare de bine şi un mare confort emoţional, ştiind că, la finalul zilei, am salvat viaţa a cel puţin o persoană prin acţiunile mele.

Pot să spun că au fost motive profesionale şi personale. În primul rând, din cauza sistemului medical românesc subfinanţat şi a volumului de muncă ridicat. Aş da ca exemplu faptul că în Franţa, după o zi de gardă de 24 de ore, îi este interzis medicului să rămână la spital, se consideră că pune în pericol viaţa pacientului, dar şi pe a sa. În România, după o gardă de 24 de ore, medicul trebuie să rămână şi să muncească încă 8 ore, ca şi cum ar fi freş. Ar mai fi accesul foarte dificil la tehnică, din cauza dotării proaste a spitalelor şi faptul că atât medicii rezidenţi, cât şi restul medicilor sunt foarte prost plătiţi: un medic rezident câştigă în România 500 de euro pe lună, un medic specialist - 900 de euro, faţă de 1.700 de euro şi, respectiv, 4.500 de euro în Franţa.

In Franţa, medicii români reprezintă 5% din totalul medicilor activi, şi 30%-40% din medicii de origine străină. Nu în puţine cazuri, spitale franceze au fost salvate de la închidere datorită sosirii medicilor români.

În România, problemele se rezumă la bani - corupţie şi bugetul caselor de sănătate, care ar trebui să revină în sistem - şi la organizare. În primul rând, Ministerul Sănătăţii ar trebui condus în orice guvernare de un medic. Nu-i putem cere unui economist sau contabil, profesii faţă de care am un mare respect, să coordoneze un sistem de sănătate. Eu aş da o lege prin care în special decidenţii ţării - Parlament, Guvern, Preşedinte - şi rudele lor să fie obligaţi să se trateze doar în sistemul de stat din România. Doar când vor vedea cu ce situaţii tragice se confruntă oamenii de rând, vor înţelege realitatea şi vor face din sănătate o prioritate.

Salariile nu s-au schimbat suficient de mult. Facilităţile pentru medicii români nu există sau sunt excepţional de rare. În Franţa, medicii au două luni de concediu pe an, nu muncesc 24 de ore după o gardă şi li se plătesc până la 1.000 de euro pe an ca să se formeze: să îşi cumpere cărţi sau să meargă la congrese. În plus, rezidenţii francezi au cazare şi masă gratuită pe perioada rezidenţiatului. Pentru specialişti, dacă rămân mai mult de cinci ani în acelaşi spital, li se dă o primă de 10.000 de euro, iar dacă un medic se dedică 100% sistemului de sănătate public, deci nu lucrează deloc în privat, primeşte 400 de euro lună în plus la salariu. O gardă de 24 de ore este plătită cu 250 de euro în timpul săptămânii şi cu 500 de euro în weekend. Sistemul de sănătate românesc rămâne subfinanţat şi pacienţii au acces dificil la îngrijiri din cauza lipsei de bani din sistem. Este greu să-i explici unui pacient că trebuie să vină cu medicamente de acasă, când el a plătit toată viaţa cotizaţiile de sănătate.

Bănuiesc că aş reveni în ţară dacă aş avea măcar jumătate din remuneraţia de aici, într-un mod transparent, fără a primi „atenţii" şi fără să mă confrunt cu lipsa de medicamente sau materiale pentru intervenţiile cardiace. În principal, această decizie ţine de dotarea medicală şi de nivelul salarial, fiindcă la final de lună, trebuie să avem de unde să plătim facturile, altfel nu le achită nimeni pentru noi. (sursa: adevarul.ro)