ESTE ACEASTA O FOTOGRAFIE INEDITĂ CU CHIPUL LUI EMINESCU?

• Tweet

Așa cum nu bănuiam vreodată în căutările mele, azi am dat peste o imagine care ar putea fi una dintre cele mai importante pe care le-am văzut în ultimii ani; un presupus portret inedit al lui Eminescu. Povestea descoperirii ei datează din 1968 și la vremea respectivă a fost subiectul unei serioase anchete de presă.

Cu poetul nostru național există doar patru fotografii cunoscute, realizate pe când acesta avea 19, 28, 35 și 37 de ani. Dacă datele expuse mai jos sunt corecte, ar rezulta că în momentul realizării acestui portret, Eminescu ar fi avut 18 ani, la vremea respectivă acesta activând în trupa lui Pascaly ca sufleur. Documentul de pe care a fost dezlipită poza pare a fi din descrieri o legitimație (pașaport?) care ar fi aparținut lui Eminescu. Pe spatele fotografiei apare scris ,,Eminovici".

O publicație doljeană detalia în două numere consecutive din 1968 marea descoperire, cu descrieri, reproduceri ale fotografiei față-verso și chiar cu o analiză psihosomatică a persoanei din imagine, realizată de un reputat medic psihiatru craiovean. Pe scurt, povestea este următoarea: fotografia a fost adusă la redacţie de un elev, pe numele lui Sgaibă Ion din Floreşti-Gorj. Acesta a găsit la o vecină, Bălă Teodora, bibliotecara comunei, fotografia cu pricina.

În vara anului 1878, Eminescu a fost în sat, unde din iunie până în septembrie a stat la conacul familiei Mandrea. Se cunoaște faptul că aici, acesta a scris 15 poezii și cel puțin două scrisori către Caragiale și Ronetti Roman și una care se bănuiește a-l avea ca destinatar pe Theodor Rosetti. Tradiția orală spune că marele nostru poet ar fi fost fermecat de frumusețea fiicei preotului din sat, Alexandru Murărețu, și ar fi scris cu această ocazie poezia ,,Atât de fragedă", publicată mai târziu în revista "Convorbiri literare".

Pare verosimilă ipoteza ca membrii ai comunității din Florești să fi recunoscut cu ușurință chipul poetului într-o poză. Fotografia se afla în posesia familiei Bălă de mai bine de 50 de ani, din jurul anului 1918. Bălă Constantin, tatăl Teodorei, a moştenit-o şi el de la tatăl său, care avea 73 de ani la data realizării reportajului, în 1968. Bălă Dumitru, bunicul Teodorei, avusese un frate care a murit.

Acest frate lucrase ca notar Ia Târgu Jiu, înainte de Primul Război Mondial. La Târgu Jiu exista, în cadrul muzeului Ştefulescu, ,,un stand de documente, un micromuzeu literar. Aici era expusă şi legitimaţia (paşaportul?) lui Eminescu, probabil în trupa lui Pascali, rămasă aici dintr-una din multele peregrinări ale acestuia prin ţară. Când a început războiul şi când muzeul era ameninţat, documentele au fost salvate de câțiva funcţionari ai primăriei, dar ele n-au mai fost strânse niciodată. Cum a ajuns însă fotografia în muzeu nu se ştie încă. Fotografia a stat de peste 50 de ani într-o carte, în biblioteca lui Bălă Constantin, şi de peste 20 de ani în biblioteca Teodorei". Era o amintire de mare preț lăsată în familie din tată în fiu.

„Dintotdeauna, la noi în casă, ne spune Teodora, s-a ştiut că în cartea de rugăciuni de pe poliţă se află fotografia lui Eminescu". Cei bătrâni din familia Teodorei socoteau într-un fel fotografia lui Eminescu o ,,poză de familie". Legitimaţia pe care era lipită fotografia (un simplu carton cu un text pe care nu s-a gândit nimeni, de-a lungul deceniilor, să-l descifreze), după spusele martorilor, s-ar fi pierdut acum cîţiva ani (înainte de 1968)".

Cred că la toate acestea este interesant de adăugat și cum era descris Eminescu de un contemporan, bunul său coleg Stefanelli:
,,Pare că îl văd şi astăzi: mic şi îndesat, cu părul negru pieptănat de la frunte spre ceafă, cu fruntea lată, faţa lungăreaţă, umerii obrajilor puţin ridicaţi, ochii nu mari dar vii, colorul feţei întunecat prin care străbătea însă rumeneala sănătoasă a obrajilor. Era totdeauna curat îmbrăcat..." (T. V. Ştefanelli, coleg cu Eminescu în clasa a Il-a de liceu, în anul şcolar 1861-1862).

P.S. Am încercat să reproduc cât mai exact descrierile găsite și nu am intervenit asupra imaginii decât prin reglarea automată a contrastului - Mihai Murărețu