Elevi puşi să mimeze că mănâncă fructe într-o şcoală din Bacău pentru o şedinţă foto
Postat la: 28.05.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Elevii Şcolii Gimnaziale Huruieşti, judeţul Bacău, au fost fotografiaţi zilele trecute mimând că mănăncă fructe. Pentru a promova o alimentaţie sănătoasă, directorul şcolii şi profesorul de educaţie fizică i-au îndemnat pe copii să simuleze că mănâncă fructe, după cum a explicat Carmen Cernat, învăţătoarea unor elevi implicaţi în acţiunea de la Huruieşti.
„Copiii au spus că directorul şi domnul de educaţie fizică au venit dimineaţa înainte să ajung eu şi le-au dat un coş cu fructe să se pozeze şi să mimeze că mănâncă acele fructe", a declarat Cernat. Potrivit acesteia, când elevii chiar au vrut să mănânce fructele expuse de profesorii şcolii, cadrele didactice le-ar fi interzis copiilor să guste bananele, merele şi portocalele din coş deoarece produsele trebuiau prezentate şi altor elevi. „Mi se pare că i-au înjosit pe copii, unul dintre ei chiar a vrut să mănânce fructele şi i-a spus nu care cumva să mănânce că trebuie să facă fotografii şi la ceilalţi", a precizat Vasile Paiu, tatăl unui elev, pentru Pro TV. La rândul său, bunica altui copil, Maricica Ancuţa, a subliniat că nepotului său i s-a făcut poftă de fructe în timpul şedinţei foto, dar nu a primit nimic. „Al meu mi-a zis că îi ploua în gură şi trebuia să mănânce? Nu le-au dat nimic", a spus Ancuţa.
Potrivit directorului şcolii, acţiunea de promovare a unei alimentaţii sănătoase a fost doar mimată pentru că CJ Bacău i-ar fi trimis prea puţine fructe pentru cei peste 200 de elevi. „Consiliul Judeţean ne-a trimis 4 cutii cu fructe pentru 200 şi ceva de copii. Au fost date copiilor pentru a se face câteva poze şi imagini", a replicat Constantin Păunoiu. Pe de altă parte, conform Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, fructele folosite în campania de promovare au ajuns la elevi a doua zi după şedinţa foto, în cadrul unei serbări. „Elevii au prezentat o serie de lucrări. La momentul respectiv fructele erau abia cumpărate şi nu erau spălate. Au fost oferite a doua zi elevilor în cadrul unei festivităţi de premiere a celor mai bune lucrări", a punctat Doina Marinov, inspector şcolar IŞJ Bacău.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Fost deputat PSD și șef al PUSL Vrancea i-a zburat creierii cu cinism unui tânăr aflat pe domeniul său de vânătoare
Omul de afaceri Victor Roman, fost deputat PSD și actualmente președintele PUSL Vrancea, este bărbatul care a împușcat mortal la o partidă de vânătoare un "braconier" găsit pe terenul său, astăzi 27 dec. în com Răcoasa din jud. Vrancea.
-
Se termină cu boieria bugetarilor: De la 1 ianuarie, salariile scad! Guvernul aplică tăieri pentru anumite categorii de salariați
Proiectul noii legi a salarizării în sectorul public este parte a unui set de măsuri de austeritate pe care noul Guvern le implementează.
-
O cercetare absolut surprinzătoare schimba total datele care se stiau pana acum despre cum poți trăi mai mult
Un studiu sugerează că o plimbare zilnică de o oră poate adăuga aproximativ șase ore la speranța de viață, în special pentru cei mai puțin activi, scrie Science Alert, care citează British Journal of Sports Medicine.
-
Noul Nostradamus a facut șapte previziuni înfricoșătoare pentru 2025
Brazilianul Athos Salomé, despre care New York Post a dezvăluit anul acesta că a prezis corect patru profeții, și-a dezvăluit acum previziunile pentru ceea ce ar putea urma în anul următor.
-
Urmează să intrăm în Anul Șarpelui: 2025 va fi un an al transformărilor profunde
În conformitate cu calendarul chinezesc, 2025 va fi Anul Șarpelui de Lemn, o perioadă promițătoare de transformări semnificative și oportunități importante în diverse aspecte ale vieții.
-
New York Times: Anulînd fără dovezi alegerile, CCR a oferit un cadou Rusiei
Puternicul ziar The New York Times dedică azi spații ample unei analize a situației de criză din România, afirmînd că CCR a anulat alegerile fără a exista dovezi, ci doar exprimări vagi din rapoartele serviciilor secrete.
-
Putin: "În 2021, actualul preşedinte Biden mi-a propus exact asta: amânarea aderării Ucrainei la NATO cu 10-15 ani"
Preşedintele rus Vladimir Putin susţine că omologul său american Joe Biden i-a propus - în 2021 - o "amânare" a aderării Ucrainei la NATO cu 10-15 ani", în contextul în care Kievul cere de mult timp să adere la Alianţa Nord-Atlantică.
-
Boarding Pass verifică facturile despre zborurile private ale lui Marcel Ciolacu: Ce spune site-ul despre dovezile prezentate de liderul PSD
Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie, continuă verificările vizând facturile prezentate de prim-ministrul Marcel Ciolacu ca dovadă a faptului că ţi-a achitat personal călătoriile cu avioane private în 2022, precizând că e posibil ca acestea să fi fost emise în perioada noiembrie 2023 - mai 2024, conform Știripesurse.
-
Șoșoacă îl face terci pe Simion: Noi negociem cu Târziu. Iata dovada! Exista un singur lider al suveranistilor si ala sunt eu!
Diana Șoșoacă, președinta partidului SOS România, reacționează dur după ce George Simion, liderul AUR, a acuzat-o de faptul că negocierile pentru formare unei coaliții suveraniste în România s-au împotmolit din cauza ei. Aceasta spune că negocierile continuă, însă cu 'cealaltă parte' a partidului și că nu s-au purtat niciodată discuții în ceea ce îl privește pe Călin Georgescu.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Bolojan a dat jos 28 de statui românești și a pus 10 monumente pentru Ungaria!
- 2.SRI a intors armele: blochează ordinele lui Klaus Iohannis pentru a preveni o lovitură de stat care sa păstreze la putere actualul regim
- 3.De ce ar fi fost chemat Marcel Ciolacu la Budapesta. Telefonul care a schimbat soarta României!
- 4.O să iasă un iureș de nedescris: Horațiu Potra a condus operațiuni neoficiale în numele statului român
- 5.Până la urmă, rușii lui Putin, sau oamenii lui Trump l-au propulsat pe orbita prezidentialelor pe Georgescu?
- 6.CCR a anulat alegerile degeaba: Nu Rusia, ci PNL a atacat cibernetic România in campania lui Călin Georgescu. Un document ANAF confirmă manipularea de pe TikTok
- 7.Cercetarile secrete ale Pentagonului: Reîncarnarea este reală. Pe ce informații se bazează raportul serviciilor de informatii
- 8.Fost procuror general identifică o greșeală care ar putea fi speculată de Călin Georgescu
- 9.Secretul murdar al Europei: Bătrânul continent se prăbușește în ritm accelerat
- 10.O criză mondială uriașă despre care nimeni nu vorbește: urmează un colaps major pentru jumătate dintre cele mai mari economii ale lumii
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu